Irvine Welsh nu regretă că a ales viața

Portretul lui Irvine Welsh, de Rankin

Au mai existat vizionari care să vorbească despre droguri. Keith Richards. Thomas De Quincey. Zammo. Dar în realitate Transpotting a făcut publicului britanic cunoștință cu heroina. Danny Boyle a făcut o treabă atât de bună, atunci când a transpus romanul lui Irvine Welsh pe ecran, încât filmul a definit o generație întreagă. Din nefericire, acesta a apărut într-o perioadă în care poporul britanic nu știa prea multe despre droguri. De aceea m-am chinuit ceva timp să-i explic mamei mele că un pic de haș de căcat nu avea să ducă la supradoze în apartamente sordide și nu avea să mă facă să nu-mi dau seama că tocmai mi-a murit copilul…

O altă adaptare a unei cărți de Irvine Welsh tocmai a fost lansată anul trecut. Filth, regizat de Jon S. Baird, a fost lăudat de critici. Filmul îl are în rol principal pe James McAvoy, care a băut o jumătate de sticlă de whiskey în fiecare seară pentru a pregăti acest rol. Filmul a avut încasări de 3,6 milioane de lire în box office-urile din Marea Britanie.

Abordarea lui Baird diferă de cea a lui Boyle. Valoarea de producție este mai exactă și mai cinematică. Tonul este aproape întotdeauna realist. Astfel, posedă o imoralitate carismatică care l-ar traumatiza pe viaţă pe Richard Curtis. Filth este genul de film care te va tulbura, te va lăsa rece și te va face să plângi după mămica.

„James [McAvoy] mi-a trimis o fotografie cu un tip costumat de Halloween ca personajul principal, Bruce Robertson”, mi-a spus Welsh, cu mândrie, săptămâna trecută la telefon. „Cu două degete în aer, cu berea, și haina ponosită. Îmi place să creez momente culturale, nu doar cărți bune sau un film bun pe care oamenii îl vor vedea și îl vor uita.”

Welsh locuieşte și trăiește în Chicago. El este cetăţean de onoare din Leith, dar și autorul a șase romane celebre, patru colecții de proză scurtă printre care și neînvinsa Acid House din 1994 și o succesiune de scenarii, a fost încântat de succesul filmului. Acesta a fost de acord să-mi vorbească despre Savile, heroină și independența scoțiană.

VICE: Nu ți-ai dorit niciodată să devii scriitor. Oare de-asta reușești să te adresezi unui public atât de larg?

Irvine Welsh: Scriitori pot deveni prea bazați pe cunoștințe. Dacă citești în mod constant clasici, atunci vei încerca să scrii ceva care să depășească asta. Și nu va fi atât de bun cum vei dori. Dar dacă ești mai implicat social și încerci să fii activ și să ieși, să întâlnești oameni, să vorbești cu ei, să mergi cu transportul public atunci realizezi că toate aceste lucruri sunt importante. Cel puţin asta cred eu.

Încă mai faci asta?

Da, fac asta în Chicago. Este important să ieși cu oameni care sunt oribili şi te enervează, dar care sunt interesanți, mai degrabă decât confortabili. Atunci când îmbătrânești vrei confortabilul. Și e ceva în mine care se revoltă împotriva confortabilului.

Am vizionat Candyman de Halloween, care are loc în Chicago…

Chiar îmi place fimul ăla! E filmat în Cabrini Green, care a fost dărâmat între timp. Era unul dinte ghettourile mari de negri din partea de nord. Segregarea rasială din acest oraș continuă. L-au dărâmat și au relocat familiile alea în partea sudică. Urăsc polarizarea etnică din America. Nu se poate să nu o vezi. Acolo unde locuiesc în Chicago este cartier de albi. Și Chicago este unul dintre orașele cele mai multi-etnice din America, dar în realitate nu este. Este un melanj de diferite etnicități obligate să se suporte reciproc. Există o hartă mare online care arată America în funcție de etnicități. Dacă alegi Chicago, vei vedea o diviziune enormă. Adică, nici Africa de Sud în timpul apartheidului nu era atât de divizată.

Întotdeauna ai fost un scriitor politic. Skagboys prezintă dependența de heroină ca o consecință a declinului industrial din nordul Marii Britanii. Este ceva în care ai fost implicat în mod direct?

Da. Dacă nu există oportunități de angajare, educaționale sau de carieră, susţinere sau modalităţi în care să-ţi petreci timpul liber, ce poate să existe în afară de droguri? Vor câștiga în mod implicit. Nu se vorbește despre asta, despre modul în care drogurile au câștigat teren prin absența tuturor celorlalte lucruri.

Oamenii au nevoie de maxime dramatice…

Au nevoie de maximele pe care le oferă drogurile. Dar au nevoie și de întreaga cultură din jurul drogurilor, adică de dramă. Oamenii nu realizează asta, dar locul de muncă oferă dramă: terminarea unui proiect, interconectarea, momentele înalte și joase oferite de promovări și sancțiuni, idilele la locul de muncă. Locurile de muncă sunt surse narative de care avem nevoie în viață. Dacă nu ai parte de ele la locul de muncă, ai parte de ele în economia subterană unde găsim trafic de droguri, găști de cartier, arme, poliție.

Începe cu un puști care pierde timpul cu prietenii și se distrează un pic. Apoi, urmează sifonul acelei energii. Se duce direct în economia subterană și în gangsterism. Devine o carieră.

Unde se încadrează pornografia din munca ta în toată treaba asta? Pentru că a fost importantă atât în Porno, cât și în Filth.

Încă o dată, se leagă cu sentimentul de alienare și nevoia de dramă. Consumerismul modern a creat acestă grădină zoologică ciudată în care nu ne regăsim. E ca și când ursul polar ar merge pe același drum, înainte și înapoi. E evident că e deranjat de faptul că nu se află în mediul său. La fel și noi. Căutăm schadenfreude. Atât de multă pornografie este legată de umilire. La fel e și cu show-urile de talent precum X Factor sau cu cumpărăturile online. Totul este parte a unei culturi care a pierdut din valori.

S-a spus că personajul Freddy Royle, pedofilul necrofil, din Lorraine se duce la Livingstone, s-a bazat pe prezentatorul TV Jimmy Savile. Este adevărat?

Da, am auzit povești despre Savile de la oameni care lucrează în spitaluri. Nu le-am luat prea în serios pentru că toată lumea spunea că Savile e un pic ciudat și înfiorător. Îmi aduc aminte de tata care se uita la Top of the Pops și spunea „E ceva în neregulă cu tipul ăla”. Și eu ziceam: „Ei bine, asta spui despre toți cei care au părul lung și se îmbracă un pic ciudat”. Dar: „Nu, nu, nu”, zicea el, „depășește cu mult asta”. Mulți oameni păreau să simtă ceva. Eu credeam că poate e doar un excentric britanic. Alan McGee vorbește despre întâlnirea cu Savile în autobiografia sa. El spune că a avut o senzație ciudată în preajma lui.

Asta te-a făcut să-l folosești la baza lui Freddy?

Am auzit toate zvonurile conform cărora Savile era un necrofil și un abuzator sexual în serie. Am crezut că erau bârfe, povești de pescari, care fuseseră răspândite. Dar bârfele sunt întotdeauna interesante. De aceea, am bazat acest personaj pe zvonurile pe care le auzisem despre Savile. La vremea aceea nu credeam că sunt adevărate. Acum pot să cred asta, evident. Dar ca scriitor nu eram atât de preocupat dacă erau reale sau nu. Eram doar interesat de ideea că cineva crease acest front masiv de pozitivitate plictisitoare, știi? El avea acea plictiseală, pozitivitate de prezentator.

Se ascundea în văzul lumii.

Da. Și era interesant pentru mine că era prea puternic pentru a fi dat jos. Savile a petrecut 14 revelioane cu Tatcher la Chequers. Ei bine, se spunea că tatăl ei fusese un hărțuitor sexual și toate cele. Nu spun că era ceva între ei. Dar în mod evident, din cauza dinamicii, ea trebuie să se fi simțit foarte bine cu el și să nu fi observat partea sa sinistră. Când ești parte din inima guvernării britanice, e dificil ca o asistentă care te-a văzut să vină să spună că i-ai tras-o unui cadavru într-o morgă. E mult mai ușor să întorci spatele.

Deci scrii filmul Savile?

(Râde) Nu! A fost o glumă. Opinia mea a fost că James [McAvoy] este un actor atât de puternic și de empatic, încât ar putea să joace rolul lui Savile și să facă oamenii să se îndrăgostească de el. A fost o glumă trivială din partea mea.

Da, s-ar putea să se abțină să facă fimul ăsta pentru o perioada.

Da, probabil pentru totdeauna.

Ultima scenă din Trainspotting. Este un spoiler, evident.

Crezi că oamenii se pot naște răi?

Cred că oamenii se pot naște cu o lipsă de empatie, cu niște deficiențe mintale. Dar în general cred că sunt pași care conduc la asta. Să te naști în circumstanțe adverse, să fii brutalizat de alți oameni și să nu fii într-o poziție de a lua decizia corectă moral datorită brutalității la care ai fost supus, asta poate duce oamenii pe calea cea rea. Avem un punct de cotitură, când devenim adulți, la care spunem „Uite, ești un adult acum, așteptăm să iei decizii morale”. Cred ca avem dreptul ca societate la acest punct de cotitură. Trebuie. Altfel, am ierta totul.

Am scris introducerea de la noua ediție a A Clockwork Orange de Anthony Burgess. Kubrick și-a bazat filmul pe ediția americană a cărții, care omitea ultimul capitol pentru că era prea britanic, prea pragmatic. Pe când cea americană era mai clară. Există bine și rău.

Da. Crezi că persoane precum Begbie din Trainspotting rezonează mai bine cu audiența de azi ca Mark sau Spud? Crezi că amenințarea percepută privind acei pierde-vară din anii ’90 s-a metamorfozat în cea privind insurgenții și grupurile de protest violente?

Da, dar există multă apatie. Acești pierde-vară de azi doar stau acasă, pe canapea, și se joacă jocuri video. Sunt copiii cuiva care au renunțat la școală sau care au absolvit și stau acasă degeaba. Au aproape 30 de ani și sunt invizibili pentru că spre deosebire de Mark și Spud nu au viață socială. Acel pierde-vară vizibil, care mergea pe stradă din cârciumă-n cârciumă, a dispărut.

De aceea multe localuri din Leith au fost închise. Nu mai vezi crâşme pentru tipi în vârstă. Nu își permit să meargă în baruri. De aceea, stau acasă, se duc la supermarket că e mai ieftin și se întorc acasă.

Avem aceste puburi-baruri-clubrui-restaurante hibride, în schimb.

Da. E un bar în Leith. A fost de toate. A fost bar cu teme marocane. A fost disco-bar suedez. Acum e un fel de pub gastronomic. Lucrurile acum, dacă nu au o nișă clar stabilită, au o viață foarte scurtă.

Ești pentru independența scoțiană?

Cred că e ceva ce a fost parte a opoziției față de 30 de ani neoliberalism. Marea Britanie, imperialismul, statul hegemonic, nu pot îndeplini așteptările Scoției ca stat social-democratic, nord-european. Deci, e aliniat la toate astea, la sfârșitul Imperiului Britanic, al industriei și al tuturor elementelor care au ținut împreună națiunile constituente ale Marii Britanii.

Sfârșitul statului bunăstării, sfârșitul NHS nu au ca rezultat doar campania pentru independența scoțiană, ci și resurscitarea mândriei privind crucea Sfântului George. Ultranaţionaliştii din EDL, BNP și UKIP sunt rezultatele acestora. Politic, a fost de dreapta. Dar ceremonia olimpică a lui Danny Boyle a fost expesia acestuia: un apel pentru o Anglie multiculturală aspirațională.

De ce te-ai mutat la Chicago?

Din motive familiale. Soția mea e de aici. Am trăit la Londra și în Dublin. Întotdeauna am avut o casă și aici. Și veneam des. Am lucrat mai mult aici în America.

Mai poți să scrii acum despre subiectele care te interesau?

Ei bine, am o casă în Miami și Crime se petrece acolo. Iar cartea mea viitoare, care apare în mai, se petrece tot în Miami. Naratorii sunt amândoi americani. Miami mă inspiră mai mult ca Chicago. Chicago e un oraș vechi cu multe tradiții, în timp ce Miami e un oraș de imigranți. De aceea, vocea mea e relevantă pentru cei care au venit cu barca. Mă simt emoționat de implicarea mea în acest vârtej și e diferit de orice loc în care am fost. E tropical și implică multă nebunie.

Regreți că ai ales să-ţi trăieşti viaţa? Ți-e dor vreodată să fii cu adevărat distrus și să nu trebuiască să îți faci griji pentru lucrurile pentru care îți faci griji în prezent?

Fiecare vârstă are anumite imperative. Dacă trăgeam o linie de cocaină acum 15 ani senzația mă facea să mă gândesc: „Vreau să mă duc să fac ceva nebun.” Acum aș zice: „Fir-ar, nu voi putea să dorm, mă voi simți oribil de dimineață.” Nici măcar nu mai sunt un băutor prea mare zilele astea. Îți petreci atâta timp din viață distrugându-te, încât aproape că te simți high dacă ești treaz. Odată ce îmbătrânești, te gândești: „Nu mai am atâtea zile încât să irosesc două dintre ele.”

Dar în termeni de scris, anii care te formează sunt cei mai interesanți pentru mine. Acei ani ne montează pentru tot restul vieții.

Urmărește-o pe Nathalie pe Twitter: @NROlah

Site-ul oficial al filmului Filth este: http://www.filthmovie.co.uk/

Traducere: Alexandra Medaru

Citește și:
Nu corporaţia face versificaţia
Povești SF care au anticipat cum o să ne supravegheze statul
Tunsoarea