Je suis dator vândut

În jur de două mii de români cu credite în franci elveţieni au protestat ieri împotriva băncilor şi a guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, în faţa Palatului Parlamentului. Fiecare protest e un semn de însănătoşire a societăţii româneşti, chiar dacă fundamentele celui de duminică sunt mai degrabă de ordin moral şi mai puţin de ordin juridic sau chiar logic.

Dacă motivele sunt discutabile, efectele sunt vizibile. La protestul din faţa Casei Poporului au venit oameni din mai multe judeţe ale ţării, inclusiv Iaşi, Constanţa, Vaslui sau Prahova. Unii dintre ei aveau pancarte pregătite din timp, imprimate cu mesaje împotriva principalilor vinovaţi identificaţi de ei: guvernatorul BNR Mugur Isărescu, căruia i-au cerut demisia, şi băncile de la care s-au împrumutat. Ca o notă personală, ar fi fost o ironie completă dacă şi-ar fi scris mesajele cu fontul elvețian Helvetica în loc de Arial, dar ăsta-i genul de glumă pe care poţi s-o guşti mai degrabă dacă eşti designer.

Dincolo de scandări, de fluiere şi de vuvuzele, am văzut mulţi participanţi care se plângeau televiziunilor de rata foarte mare - practic, de dublarea ei în şapte-opt ani - şi de faptul că trebuie să se împrumute de la prieteni sau, aşa cum scria pe o coală de hârtie, să „ia de la gura copiilor".

Mugur Isărescu a fost vedeta protestului. I s-a cerut demisia de atâtea ori, că am pierdut şirul. Potrivit participanţilor, Banca Naţională a României ar trebui să aibă grijă în primul rând de români, abia apoi de alte bănci, pe aceeaşi idee că orice instituţie a statului trebuie să lucreze pentru cetăţeni, nu împotriva lor.

În calitate de om care are un credit ipotecar (în euro, totuşi), pot înţelege că îţi doreşti să plăteşti, pe cât posibil, la un curs ca în momentul antamării împrumutului. Una dintre cerinţele nerealiste ale celor prezenţi a fost un curs valutar preferenţial, cu 20% mai mare decât la data acordării creditului, deşi, la data semnării contractului, şi-au asumat fluctuaţia cursului valutar.

„Da, dar nu mi-am imaginat că o să se dubleze" nu e o scuză. Ştiu că poate voi primi o serie de înjurături, dar atitudinea asta e un pic ipocrită. Nu e problema nimănui că tu, şapte sau opt ani mai târziu, refuzi să-ţi asumi decizia luată atunci. Însă e cât se poate de adevărat că nu e deloc plăcut. Şi nu va plăti nimeni din propriul buzunar, nici măcar băncile, diferenţa enormă dintre valoarea de atunci plus 20% şi valoarea de acum a francului.

Moise Guran i-a numit pe împrumutați proşti şi lacomi, așa că cei prezenţi scandau „Moise Guran, eşti un mitocan!" Asta după ce unul dintre organizatorii protestului a spus despre el că „are inteligenţa unui porc la pubertate". Eu cred că, dintr-un punct de vedere strict moral, oamenii au dreptate când vor să fie trase la răspundere şi băncile.

Poate nu neapărat într-o egală măsură, dar au și ele partea lor din vină, pentru situaţia de astăzi, iar responsabilitatea ar trebui împărţită cumva. Evident, scopul băncilor este acela de a face profit, nu acte de caritate, dar n-ar trebui să uităm că şi ele şi-au asumat pierderi în momentul în care n-au avut o problemă cu un grad de îndatorare de până la 70% din venituri atunci când aruncau cu credite în populaţie. Or, a cere reglementarea sistemului de creditare nu e un lucru rău, dimpotrivă.

Din acest punct de vedere, băncile ar trebui să-şi asume, la rândul lor, o parte din pierderi. E la mintea cocoşului că niciun om nu se poate descurca doar cu o treime din salariu, dacă salariul lui net nu e mai mare de cel puţin o mie de euro lunar.

În plus, e imposibil să refinanţezi în altă monedă câtă vreme, după 2010, gradul de îndatorare a fost redus la maximum 30%. Cine-ţi acceptă refinanţarea? Şi totuşi, să nu picăm în păcatul generalizării, câtă vreme fiecare caz ar trebui, totuşi, analizat individual, în funcţie de contract, context, an, grad de îndatorare.

Cătălin Voievozeanu, liderul grupului de Facebook care a organizat protestul, are un împrumut de 90.000 de franci, zice el, din obligaţie, pentru că era singurul credit la care se putea califica, în 2008. Acum striga de la tribună că situaţia trebuie rezolvată „cum vrem noi", că „luăm de la gura copiilor ca să ne plătim ratele."

Or, situaţia nu e chiar aşa de simplă precum pare. E cât se poate de adevărat că, aşa cum striga cineva, „ni se cere să mergem la comunicare cu banca. Care comunicare, domnule?", băncile nu comunică, nu e în interesul lor, dar de aceea e un bun motiv să ceri reglementarea sistemului de credite.

În acelaşi timp, nu poţi să strigi în gura mare că e discriminare că BNR bagă bani în euro pentru a ţine cursul stabil, aşa cum spunea Cătălin la microfon, dacă nu înţelegi nimic din contextul economic. Mai ales atunci când spui că eşti „educat", nu vreunul care-a luat de bună propunerea băncii de a te credita în franci fără a se gândi, totuşi, la consecinţe.

„Dacă e piaţă liberă, de ce interveniţi să susţineţi euro?", striga organizatorul, fără să se gândească şi la faptul că toată economia României se bazează pe euro, nu pe leu, iar dacă preţului acestei monede s-ar dubla, s-ar dubla şi toate preţurile, de la mâncare la benzină. Nu e discriminare pozitivă, în favoarea euro, e un calcul economic pe care BNR îl face tocmai ca să nu moară poporul de foame.

Întreaga situaţie a celor cu credite în franci elveţieni trebuie văzută într-un context mai amplu, nu doar prin ochii celor care fac mişto de „fraierii" care s-au împrumutat în moneda elveţiană sau prin ochii celor creditaţi astfel. E uşor să te coalizezi cu oricare dintre părţi, să zici „Aşa le trebuie" sau să strigi „Isărescu, cămătar!" sau „Isărescu - dictator, avocatul băncilor!", aşa cum se scanda în Piaţa Constituţiei.

„Afară, afară, cu francul din ţară!" sau „Nu plătim rata!" sunt alte scandări la care m-am întristat. Şi asta pentru că nu au absolut nicio valoare în faţa BNR sau a băncii de la care s-au împrumutat. Dimpotrivă, a nu-ţi plăti rata nu te ajută deloc, ajungi să pierzi şi garanţia - cel mai probabil, vei fi executat silit şi vei pierde un apartament sau o casă - şi banii plătiţi până atunci (inclusiv avansul) şi rămâi şi cu restul de rate de plătit, câtă vreme cei mai mulţi şi-au cumpărat apartamente pe vârf de bulă imobiliară, iar acum nu mai valorează mai mult de jumătate din preţul de atunci.

Întreaga situaţie trebuie privită, până la urmă, cu calm, indiferent de care parte a baricadei eşti. Cei din Piaţa Constituţiei nu au cerut să le plătească statul datoriile. Cereau reglementare. Reglementarea e bună, dacă e făcută cu cap. În Polonia, de exemplu, ministrul de finanţe a cerut reducerea dobânzilor, pentru ca riscul să fie preluat de ambele părţi, câtă vreme şi banca centrală elveţiană merge pe dobânzi negative (adică, dacă depui franci elveţieni, nu-ţi dă banca dobândă, ci plăteşti tu ca banca să ţi-i ţină).

Toată povestea creditelor în franci elveţieni trebuie analizată pe cifre, nu pe baza scandărilor. Rămâne însă de văzut cât de mult contează pentru guvernanţi, bănci sau Isărescu, protestul celor ce se simt astăzi păgubiţi.

Citește mai multe despre bani:
Cum dai o ţeapă: cu credite, eventual în franci elveţieni Bitcoin e volatil, dar te scuteşte de taxele date băncilor Un neamț vrea să-ți dea niște bani fără să faci niciun efort Dominarea financiară este un fetiș foarte scump