Știri
John McAfee este în Guatemala și tocmai și-a angajat cel mai bun avocat din țară

foto Robert King
Azi dimineață am avut parte de un mic dejun delicios cu clătite și fructe proaspete, într-un loc luxos din Guatemala, în compania lui John McAfee și a prietenei lui, Sam Vanegas, de 20 de ani din Belize. Ne-am trezit dimineață și ne-am pregătit pentru întâlnirea cu Telésforo Guerra, un foarte bun avocat din oraș, fost Procuror General. Se-ntâmplă să fie, printre altele, chiar unchiul lui Sam.
După ce și-a explicat situația în detaliu, John a ales serviciile domnului Guerra, iar acesta a fost de acord la rândul său să-l ajute.
„Sunt fugar de trei săptămâni”, i-a spus John domnului Guerra. „Am trecut granița în Guatemala împreună cu jurnaliștii de la VICE și nepoata ta. Avem pașapoarte, dar nu avem viză de intrare în țară sau de ieșire din Belize. Chiar am nevoie de un avocat.”
Au dat mâna, i-am dat pașapoartele domnului Guerra, iar John și-a exprimat dragostea pentru Sam: „O cunosc pe Samantha de un an și jumătate. Este o tânără remarcabilă. O iubesc foarte mult și urmează să ne căsătorim. Din păcate vei avea un posibil infractor în familie. Îmi cer scuze pentru asta și o să fac tot ce pot să mă revanșez.” Domnul Guerra a râs.
Figura lui John s-a relaxat în sfârșit. Mai târziu, în camera mea de hotel, după ce le-am citit celor doi îndrăgostiți ce am scris mai sus, Sam a zis: „Sună bine! În sfârșit ți-ai folosit creierul și nu curul.” Promit că în săptămânile următoare, după ce punem la punct documentarul, veți afla exact ce-nseamnă replica asta a ei.
Urmează ca John să țină o conferință de presă în Guatemala, într-un loc care urmează a fi anunțat. Am stat cu el și Sam non-stop în ultimele cinci zile și curând toată lumea va vedea ce s-a întâmplat. A fost periculos, fascinant, emoționant și multe alte adjective pe care nu mi le amintesc acum, pentru că sunt foarte obosit.

Traducere: Andra Olteanu
Alte articole despre John McAfee:
Invidioșilor, suntem cu John McAfee acum






Cel mai tare videoclip pe care l-am văzut în ultimii zece ani
Cea mai tare reprezentare vizuală a unei labe
Ghidul VICE despre cum să devii adult
Ne-am săturat de copii în toată firea
Viaţa de zi cu zi în România comunistă
Andrei Pandele a ilustrat era Ceaușescu a anilo...
K-pop avea fani în România înainte de Gangnam Style
Scurtă tipologie a fanelor de K-pop
Ghidul VICE în Congo
Documentarele au subtitrare în română
Interviu cu tipul care a făcut un împrumut gigantic ca să distrugă sistemul
Enric Durán a împrumutat 492 000 de euro
Comments