Într-o zi de sfârșit de august din 2008, doi interlopi craioveni s-au luptat în săbii și pistoale pe străzile Craiovei, după un joc de poker terminat prost. A fost ziua în care Cătălin Mavriche l-a ucis pe Mihai Pârvu, zis Caiac, cu două gloanțe de pistol. Unul în cap și unul în abdomen. A urmat un proces la Tribunalul Dolj în care s-a dezbătut fiecare detaliu: lungimea sabiei lui Caiac, tipul de pistol cu care a tras Mavriche, ce cuvinte și-au adresat, cine a atacat primul.

După aproape un an, a venit sentința: 25 de ani de închisoare pentru Cătălin Mavriche.

Șase ani mai târziu, procesul s-a ținut, într-un fel, din nou. De data asta, nu la tribunal, ci în spatele gratiilor Penitenciarului de Maximă Siguranță Craiova. Iar cel din boxa acuzaților nu era Mavriche, ci Bogdan Diaconescu, magistratul care l-a condamnat pe interlop, ajuns între timp în închisoare pentru fapte de corupție.

Diaconescu ispășește, în prezent, o pedeapsă de șapte ani și jumătate de închisoare, pentru că a luat mită de la niște interlopi. Alți interlopi.

Ne aflăm într-o sală de ședințe a Penitenciarului Găești, județul Dâmbovița, unde deținutul a fost între timp transferat.

Când l-a văzut adus în celula de lângă a sa pe judecătorul care îl băgase în închisoare, Mavriche „a avut o tentă de amenințare", spune fostul magistrat.

A doua zi, la vizită, de față cu mai mulți deținuți, i-a spus: „Cum e acuma, la pușcărie, domnu' judecător?"

Pare ușurat, acum, ca și cum a trecut pe lângă un mare pericol.

Discutăm deja de aproape o oră despre cum a ajuns de la una dintre cele mai importante funcții publice, la aceea de ocupant al unei celule de câțiva metri pătrați, alături de deținuți condamnați pentru infracțiuni precum trafic de droguri și furt.

Am ajuns la Găești într-o amiază cu 39 de grade la umbră și am așteptat cam 20 de minute în fața porții de metal, până a coborât un oficial să mă preia. Am avut astfel timp să observ că închisoarea e chiar peste drum de un șir de case din orașul Găești și că deținuții văd, de la ferestrele penitenciarului, în curțile oamenilor.

Văd mașinile și căruțele cum trec pe stradă, văd cum oamenii stau de vorbă la umbră. Văd cum viața altora curge mai departe, în timp ce a lor e în pauză.

Curtea închisorii e mare, aerisită, cu multă verdeață și copaci. Aici a fost un centru de reeducare pentru tineri, spațiile sunt largi, aerul nu e apăsător, ca în alte penitenciare.

Lângă un zid, la umbră, stă stingher un bărbat, înalt, corpolent, în tricou roșu și cu un ceas auriu la mână.

„Poftiți, domnul Diaconescu", îi spune purtătorul de cuvânt al penitenciarului, și îl invită în sala de ședințe. Dă mâna cu mine, îmi spun să rețin ce tip de strângere de mână are - potrivită, îmi zic - și intrăm într-o sală cu o masă ovală, cu multe scaune în jur. Deținutul tocmai a coborât din celula în care stă cu un condamnat pentru trafic de droguri și alți doi pentru niște furturi.

„Sunt băieți cuminți", îmi spune el despre colegii de celulă. Nu ca Samir Sprânceană, un alt interlop craiovean cu care s-a intersectat fostul magistrat, mai întâi în timpul exercitării funcției publice, apoi în închisoare.

„Făcea comentarii destul de urâte când ne-am întâlnit la Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova. El era privit printre deținuți altfel decât eram privit eu ca fost judecător. Iar pe mulți dintre deținuții ăia îi avusesem în dosare", îmi spune Diaconescu.

Fostul magistrat nu s-a dus la Samir Sprânceană să-l întrebe de ce a mințit, nu l-a luat de gât să-i reproșeze că lui i se datorează dosarul care l-a băgat în închisoare. Cel puțin unul dintre dosare.

Nu a făcut asta, deși insistă că este nevinovat și că ambele dosare de corupție în care a fost găsit vinovat sunt niște făcături.

„Am preferat să-l ignor, deși mă tot provoca, și mi-am văzut de treabă", îmi spune Diaconescu.

Dar tocmai pentru că nu și-a văzut de treabă și a cerut bani mai multor interlopi și oameni de afaceri pentru a le da sentințe mai blânde a fost condamnat de către colegi de breaslă.

Mai exact, banii i-a primit de la interlopii Samir Sprânceană și Roland Împușcătoiu, pentru a le revoca sau înlocui măsuri preventive, a le ridica sechestru pe bunuri și de a le aplica o pedeapsă mai blândă în dosarul în care erau acuzați de o evaziune fiscală de vreo 20 de milioane de euro.

Alt dosar:

Pe când învăța pentru a intra la Facultatea de Drept Nicolae Titulescu din Craiova, tânărului Bogdan Diaconescu nici prin gând nu-i trecea că ar putea vreodată să își piardă libertatea.

Născut în 1970, la Balș, în județul Olt, a terminat Liceul de Electrotehnică din oraș. A făcut Facultatea de Horticultură și Agronomie de la Craiova. Apoi, și-a schimbat traseul educațional.

Mai întâi, a fost avocat. Au fost patru ani în care, uneori, nu dormea bine, nu se simțea în largul lui.

Așa că a intrat în magistratură și și-a făcut mâna ca judecător la Judecătoria din Balș, cu dosare mai ușoare. Din 2001, este judecător definitiv. Cu timpul, i-a crescut și salariul. În 2008, de exemplu, avea 7 500 de lei pe lună.

Prin mâinile lui au trecut, de-a lungul anilor, dosare grele de evaziune fiscală, tâlhărie, crimă. Cum ar fi cazul unui bărbat care și-a măcelărit soția și căruia i-a dat 25 de ani de închisoare.

„Este la Penitenciarul din Craiova, m-am întâlnit cu el. Mai liniștit decât alții. Nu mi-a adresat niciun cuvânt", zice Diaconescu.

Șase dintre cei zece ani de magistratură i-a petrecut la Tribunalul Craiova. „A fost un concurs național pentru promovarea la Tribunalul din Craiova, eu și încă o fată din Iași am fost singurii care am luat nota 10."

De aici încolo, versiunea judecătorului despre activitatea sa diferă total de cea a procurorilor și a presei, cea care l-a numit „judecătorul TVA", pentru că ar fi cerut cotizații de la inculpații din dosarele pe care le avea pe rol, în schimbul unor sentințe favorabile.

În total, în ambele dosare, procurorii au demonstrat că Bogdan Diaconescu a luat peste 75 de mii de euro mită. Aici erau incluse și costurile unor petreceri date de interlopi în cinstea sa, o cameră de hotel plătită de ei și niște haine de firmă.

Da, cam acolo se ajunsese.

„Nu e adevărat. N-au găsit niciun ban la mine. Atunci, în 2010, era o modă, toată lumea alerga să aresteze judecători. Și cam noi (n.r. - el și un coleg de breaslă) am fost primii, cred, din câte îmi amintesc, și condamnați", se apără acum fostul magistrat.

Se lansează apoi într-o pleiadă de acuzații la adresa procurorilor care l-au anchetat și a judecătorilor care l-au condamnat. Că procurorii vor glorie și vânează judecători, că au pregătit și al doilea dosar, că erau siguri că la primul e achitat.

Că denunțătorii au mințit, că judecătorii au vrut să-l înfunde pentru că a vrut conducerea tribunalului. Că unii judecători sunt oamenii DNA-ului.

Dar acuzațiile nu sunt făcute pe un ton nervos sau agresiv, ci cât se poate de calm, cu o voce joasă și neutră.

În fiecare zi, deținutul Bogdan Diaconescu se trezește în jur de șase. La șapte și ceva se face apelul, vin gardienii să facă prezența și să verifice celulele. Urmează masa de dimineața și programe educaționale.

În penitenciar nu e ca în filme, nu sunt bisericuțe în funcție de etnie și de tipul de infracțiuni, spune fostul magistrat. „Dar, automat, nu poți să fii prieten cu toată lumea", spune el.

Uneori, deținuții vin să-i pună întrebări despre dosarele lor. Dar Diaconescu preferă să stea de departe, să nu intre prea mult în vorbă cu ei.

După masa de prânz, deținuții sunt scoși la aer, în curtea penitenciarului, unde pot face mișcare. Urmează masa de seară și se intră la cameră în jur de șapte seară. „Ne uităm la televizor. Prefer știrile, sportul, câte un film", spune deținutul.

Mai greu decât îi este lui în închisoare, îi este familiei, afară, spune Diaconescu. Cei doi copii ai săi, o fetiță de opt ani și un băiețel de șase, au rămas în grija soției sale, profesoară de chimie-fizică în Balș. Copiilor le-a spus că e bolnav și că e la spital.

Din sentința de șapte ani și jumătate se scad cei aproape trei ani petrecuți deja în arest pe timpul proceselor.

Când va ieși din închisoare, Bogdan Diaconescu nu va mai fi niciodată judecător și, poate nici avocat. „Ar putea să zică că nu sunt demn de o asemenea profesie", spune el.

Îl întreb ceva. Înainte să i se deschidă cele două dosare de corupție, dacă un condamnat definitiv la închisoare i-ar fi spus că e nevinovat, l-ar fi crezut?

„Sincer, nu. Nu mi-ar fi fost ușor să-l cred", îmi răspunde.

Interviul s-a terminat, deținutul este preluat de gardieni și condus în celulă. Eu mă îndrept spre ieșire. Calculez în gând câți ani vor avea copiii fostului magistrat când el va ieși din închisoare: băiețelul 10 ani, fetița 12 ani.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre închisori:
Am vorbit cu foști deținuți despre cele mai ciudate întâmplări din închisoare
Enciclopedia tatuajelor rusești din închisoare
Cum e să ajungi la închisoare, după ce-ai copilărit în orfelinatele din România