Jurnalul unui trist: Gloria și căderea lui Ozzy Osbourne

Ozzy Osbourne era pe vremuri cel mai mare șmecher de pe planetă. Timp de zeci de ani, a fost cunoscut drept solistul trupei Black Sabbath, cel care a smuls cu dinții capul unui liliac pe scenă și s-a pișat pe biserica Alamo (fapt pentru care i s-a interzis accesul în San Antonio timp de zece ani). Dacă cauți cuvântul „droguri” pe pagina de Wikipedia a lui Ozzy, o să-l găsești de șaptesprezece ori – ceea ce nu e de mirare având în vedere că a făcut abuz de substanțe pentru mai mult timp decât au trăit băieții răi din ziua de azi. Și totuși, zilele astea, Osbourne a ajuns subiectul de batjocură al tuturor, ca unchiul ăla excentric de care râde toată lumea la reuniunile de familie, deși tuturor le pare un pic rău de el. Cum s-a ajuns aici?

Pe lângă droguri și senilitate, declinul lui s-a datorat în mare parte emisiunii de tip reality show The Osbournes, care a fost transmis din 2002 până în 2005. Deși show-ul l-a umanizat pe Ozzy și a arătat lumii o altă latură a lui, probabil că era o latură care ar fi trebuit să fie cunoscută doar de membrii familiei lui. O fi amuzant să te uiți cum un tip prăjit se chinuie juma' de oră să deschidă televizorul cu telecomanda, dar e foarte deprimant să vezi un fost zeu al muzicii metal cum se luptă cu sarcinile zilnice ca să-și poată întreține familia.

La fel cum Motley Crüe îl aleargă mereu pe scenă pe chitaristul Mick Mars deși are vertebrele futute din cauza unei boli de spate, soția lui Ozzy, Sharon Osbourne, pare să fie cea care dirijează atacul media asupra lui Ozzy. Nu uitați că ea e cea care a negociat cu MTV să înființeze show-ul, pe care l-a folosit apoi ca să-și dezvolte propria carieră: a ajuns să aibă propriul show, The Sharon Osbourne Show, face parte din juriul X Factor și a avut apariții în multe seriale și emisiuni TV. (Între noi fie vorba, am bănuit că Sharon Osbourne e o vacă de când le-a tăiat curentul celor de la Iron Maiden în timpul unui concert de la Ozzfest din 2005. Nu există justificare pentru așa ceva.*)

Vă amintiți de pizdosul ăsta dat drecu'?

De ce mă enervează atât de tare chestia asta? Pentru că, în perioada lui de glorie, Ozzy a fost un muzician talentat al cărui impact asupra muzicii metal e incomensurabil. Practic, Black Sabbath a inventat heavy metal-ul și, deși o mare parte din sound-ul lor s-a datorat riff-urilor de chitară bântuitoare ale lui Tony Iommi, la fel de mult credit are pentru asta și vocea lui Ozzy, care a adus la viață piese nemuritoare precum Iron Manși War Pigs, care sună la fel de pline de viață azi ca și în 1970, când trupa și-a lansat albumul Paranoid. Ceea ce pentru mulți muzicieni ar fi fost începutul declinului, pentru Osbourne a fost abia începutul.

Osbourne a avut mereu abilitatea de a găsi cei mai buni chitariști metaliști și de a-i scoate în față: Randy Rhoades, Zakk Wylde, Jake E. Lee. Din păcate, epoca Rhoades a fost scurtă pentru că genialul chitarist a murit în 1982 într-un accident de avion, la vîrsta de 25 de ani. Dar deși timpul petrecut cu Ozzy a fost scurt, piesele create în această perioadă au fost intense și reprezentative pentru muzica metal. Exista un motiv pentru care atâtea talente imense voiau să facă muzică împreună cu Ozzy.

Poate și mai impresionant a fost faptul că Ozzy a continuat să-și păstreze relevanța în muzică de-a lungul anilor '90, iar albumul lui din 1991, No More Tears, l-a ajutat să intre în mainstream într-un mod care nu i-a sacrificat demnitatea cu piese numai bune de dat la radio precum Mama, I'm Coming Homeși capodopere precum No More Tears. „Ravagiile din trecut încă mă bântuie, nu mă lasă în pace”, se jelește Ozzy în balada power „Road to Nowhere”, în timp ce Wylde asaltează ascultătorul cu armonii ascuțite. „Încă mi se pare un mister. Să fie vis? Drumul spre nicăieri duce la mine.” Ozzy își cunoștea tendințele autodistructive, dar măcar era suficient de coerent în această perioadă ca să fie conștient de ele.

Îhh.

Poate o fi de vină vârsta sau drogurile, dar Ozzy nu mai pare în stare să scrie un cântec ca Road to Nowhere acum. Am încercat să ascult ultimul album al lui Ozzy Osbourne, Scream din 2010, și mi se pare normal că omul a pus pe el multe piese vechi. Nici măcar el nu are chef să-și pună creațiile noi pe albumele actuale. Dar ce e cel mai tulburător e că în varianta live a piesei No More Tears, Ozzy îi spune publicului în intro „Vă iubesc” și e clar că nu e vrăjeală, ci pe bune. Același Ozzy pe care-l știm - delicat, dar distructiv, rău dar sensibil – există încă în adâncul lui.

Pe acest Ozzy mi-ar plăcea să-l văd sărbătorit. Dar din păcate, nu el e cel care apare la televizor, ci caricatura Prințului Întunericului de care râdem cu toții ca să ne creștem stima de sine. E o traiectorie tristă a unui mare artist și o reprezentare și mai tristă a ceea ce am ajuns ca societate. Dar din fericire, ne va rămâne mereu acea imagine a lui Osbourne din vremea legendarului album Tribute, în care rânjea fericit pe scenă împreună cu Rhoads. Sunt slabe șanse ca Ozzy să renască din nou din cenușă, dar să sperăm că toate albumele, anecdotele și legendele vor reuși să umbrească imaginea tristă a lui Ozzy pe care o văd adolescenții de azi când frunzăresc canalele TV.

*Nu sunt genul de macho alb care dă vina pe o femeie pentru căderea unui star rock sau, în fine, poate că sunt, dar doarpentru că trăim într-o perioadă foarte corectă din punct de vedere politic, nu înseamnă că nu e adevărat. Poate că Sharon Osbourne o fi o femeie de afaceri de succes, dar în acest context cred că a fost foarte exploatatoare. Dacă aveți un contraargument la chestia asta, îl ascult cu plăcere.

@mynameisjonah

Traducere: Oana Maria Zaharia