Fotografii de Edmond Kreibik, Daniel Niţă, Andreia Dobriţoiu

De 1 decembrie am fost la Alba-Iulia. Nu pentru că patriotismul meu are nevoie de confirmări, ci pentru că nu vreau ca munţii României să devină o amintire. Aproape de șapte dimineața mă adăposteam de ploaie pe treptele Teatrului Maghiar din Cluj, alături de 50 de oameni cu steaguri şi bannere „Salvaţi Roşia Montană”.

Printre ei se aflau și mireasa Cianură, şi mirele Ponta. Cum în ultimul timp corzile mele vocale zbârnâie de activism, am cântat alături de ei, la un instrument de percuţie, talangă şi zdrăngănele, în faţa Sălii Unirii, unde oficialităţile rosteasc de obicei discursuri în care cred sau nu: „Lăsaţi aurul în munţi, că-i şade bine-aşa."

Eu am intrat în Sala Unirii. Am desfăşurat bannerul înaintea discursului primarului municipiului Alba-Iulia, Mircea Hava. El este un mare susţinător al proiectului de minerit de la Roşia Montană, de-asta a ţinut morţiş să sugereze că sunt plătită cu o sută de lei pe zi ca să îngheţ de Ziua Naţională. Iar când s-a dus la locul lui, mi-a spus printre dinţi: „Ieşi afară!”. În timp ce câţiva copii cântau versuri patriotice, la mine au venit, pe rând, doi jandarmi, să-mi spună că nu am voie în sală. I-am întrebat, deloc şoptit, în baza cărei legi susţin asta, şi m-au rugat să vorbesc încet. N-am ieşit din sală până la sfârşit, când am fost strânsă de mână de ministrul educaţiei Ecaterina Andronescu, care m-a felicitat. Nu e prima acţiune la care politicienii spun şoptit că susţin cauza Roşiei Montane. Unde vă sunt decibelii, politicieni?

Am coborât din cetatea Albei târziu după prânz, nu înainte de a mai trage o cântare. În drum spre Cluj ţuica habar-n-am-cui a încălzit entuziasmul unora şi oboseala altora.

Citește și alte materiale despre Roșia Montană