La Gaudeamus găseşti literatură mai porno ca Cinzeci de umbre ale lui Grey

M-am dus pe la Târgul de Carte Gaudeamus să văd care mai sunt ultimele trenduri în literatură. N-aveam aşteptări mari, pentru că ştiam că cea mai cumpărată carte de anul trecut a fost Tehnici de agăţat pe Facebook. După ce-am epuizat o treime din bugetul de cărţi pe un kurtoş şi mi-am clătit paleta cu nişte vin primit de la un tip care semăna cu Will Smith de la taraba Republicii Congo, m-am cam ameţit. Ca orice domnişoară respectabilă, am intrat în rafturile de literatură erotică, care dominau ediţia asta de Gaudeamus, ca să mă dreg de blambureală.

În anii trecuţi rafturile erau pline de romane erotice cu vampiri după succesul sagăi Twilight şi cu romane poliţiste semi-erotice după succesul seriei Millenium. Aşa că mi s-a părut normal că toţi librarii şi-au umplut anul ăsta tarabele de literatură porno, după ce-a rupt la vânzări Cinzeci de umbre ale lui Grey (traducere oribilă a titlului, apropo) şi după ce am văzut toate birocratele de 50 de ani cu el prin metrou.

Când am deschis cartea Opus Pistorum, Romanul pornografic al unui mare autor, de Henry Miller, am crezut că nu văd bine. Reprezentanta editurii m-a văzut interesată dar nesigură, aşa c-a venit să mă convingă: „e supradoză de pornografie de cea mai pură calitate.” Mi-a explicat că e o capodoperă unde voi găsi scene de zoofilie, lesbianism, orgii sexuale, violuri și incesturi. Şi e plină de fragmente ca ăsta: „Jean se întoarce şi cele două pizde pregătesc o gustare pentru toată lumea. […]  Aşa că iată-ne pe toţi trei stând la masă, eu cu pula în mâna lui Jean, Jean cu fusta ridicată mai sus de cur, iar Billie - Dumnezeu ştie ce-o mai fi făcând şi ea.” Deci porno da, calitate nu.

Ca să nu cad în păcatul deschiloțării, am înhățat Mireasa dezgolită, de Nikki Gemmell, ba chiar am luat-o acasă. Deși face parte din colecția Eroscop, m-a dezamăgit cu nişte capitole de genul  „e absolut necesar să te speli la subsori şi între picioare”. Când credeam și eu că aflu etapele deflorării unei domnițe de pension, iacătă sfaturi de la ora Educaţie Sexuală din gimnaziu. Mai lipsea o lecţie numită „fofo e bună şi pentru altceva în afară de pipi”.

După ce m-am lămurit că mireasa nu se dezgolea pentru că era nespălată, am văzut o  imagine iconică cu două perechi de craci încătușați și am început să răsfoiesc ceva à la française. Noua dezordine amoroasă, de Pascal Bruckner şi Alain Finkielkraut, părea promiţătoare după copertă. De fapt, Bruckner, un fel de Doctor Andrei al literaturii, nu face decât să explice procesul de dezumanizare a iubirii și de percepție a propriului corp. Şi cu replici ca „Sunt întotdeauna de părere că un orgasm echivalează cu o doză bună de tranchilizante”, m-am lămurit şi cu ăsta. Tranchlizată de la vinul congolez, am hotărât să revin la Gaudeamus zilele următoare, mai trează și doritoare de cărți mai cuminți.

În ciuda exemplelor de mai sus, consider că tot nu poţi compara literatura erotică cu pornografia. E ca și cum ai compara o damă de companie sofisticată cu jartiere Jolidon, din cartierul Moulin Rouge, cu o amărâtă de pe Mătăsari care nu și-a mai schimbat chiloții de trei zile. Unele dintre cărțile răsfoite au avut fascinația unei târfe de lux, unsă cu toate alifiile.

Citește și:
Adrian Şchiop a scris un roman bestial despre homosexualitate în Ferentari
Nu corporaţia face versificaţia
„Cimitirul”, de Adrian Teleșpan