Carlos Pobes e un fizician din Aragon care a trebuit să treacă niște teste medicale și psihologice ca să dovedească că se poate descurca luni de zile în condiții de întuneric și izolare și că rezistă la frig extrem, uscăciune și altitudine. Nu doar pentru că fizica e un domeniu brutal și pretențios, ci ca să arate că poate supraviețui un an în Antarctica, investigând neutrini în cadrul proiectului IceCube la baza Admundsen-Scott de la Polul Sud.
A ajuns acolo luna trecută și va rămâne până în septembrie. În timpu verii (adică acum, cu temperaturi de -20ºC), în bază locuiesc 250 de persoane; iarna rămân numai 50 să se bucure de temperaturile de -70ºC. Ultimul avion pleacă pe 15 martie, iar apoi baza rămâne izolată pe timpul nopții, care durează șase luni, până la mijlocul lui septembrie. Carlos e primul spaniol din istorie care petrece o iarnă în Antarctica.
VICE: Te rog explică-ne și nouă, în termeni simpli, ce faci un an în Antarctica.
Carlos Pobes: Se pare că universul e atât de generos încât, doar ca să le dea fizicienilor de lucru, ne trimite niște particule invizibile aparent inutile. O astfel de particulă e neutronul. Este esențial să înțelegem neutrinii ca să putem înțelege cum funcționează universul la scară mică; ne oferă informații care ne pot ajuta să dezlegăm mistere precum originea razelor cosmice de înaltă energie sau natura materiei negre. Deși pare greu de crezut, și oamenii produc neutrini. Problema e că neutrinii, ca și alte particule, sunt foarte șmecheri. Pot călători direct prin pământ fără să se ciocnească de nimic. Singurul mod de a-i prinde e să construiești o „capcană” suficient de mare.
Telescoapele de neutrini precum IceCube au nevoie de un detector mare de cel puțin un kilometru (lungime, lățime, înălțime). Cum e imposibil să construiești așa ceva, încercăm altceva: profităm de pătura de gheață de trei kilometri grosime de la Polul Sud. În gheață s-au distribuit 5 000 de senzori, pentru care a fost nevoie să se facă aproape o sută de găuri fiecare de 2.5 kilometri adâncime. În acest mod, gheața însăși poate fi folosită ca detector. Ultimii senzori au fost instalați anul trecut și acum preiau informații la capacitate maximă. Problema e că apar diverse obstacole. Unele se pot repara prin internet, altele nu, și e esențial ca detectorul să funcționeze și să preia informații constant, pentru că unele fenomene astrofizice care ne interesează durează doar câteva minute sau secunde. De asta avem nevoie de personal permanent la bază. Deci misiunea mea aici e să mă asigur că aparatul funcționează nonstop.
Cum a fost procesul de selecție pentru acest job?
Ciudat. A avut des impresia că e o cauză pierdută și am scris asta în scrisoarea de intenție, am fost deschis și nu m-am gândit de două ori la ce scriu. Dar cred că le-a plăcut asta. De asemenea, din moment ce nu știi exact în ce te bagi, trebuie să te asiguri că persoana care face selecția te cunoaște foarte bine ca să te aleagă doar dacă e sigură că poți face asta. Asta a fost cea mai frumoasă parte. De obicei, la un proces de selecție încerci să-ți ascunzi slăbiciunile, dar eu am fost singura persoană pe care au cunoscut-o care era cu adevărat interesată de proiect. Nu vrei să ajungi în Antarctica și acolo să-ți dai seama deodată că de fapt nu ți se potrivește!
Ai trecut printr-un antrenament special? Ai stat vreo noapte în frigider?
Ha! Toată lumea mă întreba asta înainte să încep antrenamentul în Statele Unite, dacă o să bage într-un frigider. Dar, în mod ciudat, nu ne-au antrenat deloc pentru frig. Singurele cursuri (înafară de cele de care era nevoie pentru a conduce experimentul) au fost de prim ajutor și de stingere a incendiilor. În rest, n-am făcut exerciții fizice, deși îmi place să alerg prin munți.
În mintea mea, ca să locuiești la Polul Sud, trebuie să fi un fel de supraom atât la nivel fizic, cât și psihic.
Nu. Clar, nu. Poate doar dacă vrei să ajungi acolo pe jos. În rest, pentru cei ca noi, e de ajuns doar să nu-ți fie frică să zbori cu avionul. Adevărul e că oamenii de aici nu sunt mari atleți, sunt oameni obișnuiți. Singura cerință e să fii sănătos pe cât posibil. Și destul de nebun cât să vrei să mergi, dar nu atât de nebun cât să transformi baza în hotelul Overlook din The Shining. Dacă ai și simțul umorului, e perfect.
Cum e o zi obișnuită înăuntrul bazei?
Nu cred că am avut parte de o zi obișnuită până acum, dar încet-încet, se transformă în rutină. Mesele sunt cu autoservire între anumite ore și fiecare își face programul după cum se simte mai bine. Până acum am petrecut majoritatea zilelor învățând despre experiment și am făcut diverse traininguri. Eu sunt în brigada de stingere a incendiilor, de exemplu, și avem o sesiune de antrenament în fiecare săptămână. După cină, ne uităm la filme, jucăm fotbal, baschet, volei, luăm lecții de dans sau exersăm în sala de muzică. Când am timp liber, alerg la sală pe banda rulantă sau afară. Cât despre igienă, avem dreptul la două dușuri de câte două minute pe săptămână. Din moment ce alerg trei zile pe săptămână, eu am reușit să-mi împart cele 4 minute în trei dușuri. Dar în mod normal, dacă faci activități obișnuite, transpiri foarte puțin, pentru că umiditatea în bază e mai mică de 10 la sută. Ceea ce înseamnă că toți avem mâini foarte uscate. Apoi, trebuie să avem la noi tot timpul o stație radio. Ne dă știrile generale și e setată să sune dacă apare vreo problemă cu experimentul. De fapt, experimentul ăsta e ca un fel de Tamagotchi imens de care trebuie să ai grijă.
Pe pagina ta de Facebook și pe blog am văzut că personalul bazei organizează jocuri de bingo și baluri mascate, că fac filmulețe cu zombie…Sunt uimit că oamenii își iau cu ei, în bagajul pentru Antarctica, măști de zombie.
E o atmosferă incredibilă aici. Oamenii trimit tot felul de pachete, iar majoritatea dintre ele nu sunt utile pentru supraviețuire. Avem și o cameră de artă și meșteșuguri, unde creăm ce avem nevoie. Organizăm și festivaluri de film, iar oamenii fac niște chestii foarte faine. În cursa „În jurul lumii” din ziua de Crăciun, toți alergăm deghizați în costume. E minunat.
Cum e cu sexul? Îmi închipui că e destul de sexy să te combini în cel mai izolat și rece loc de pe planetă. Îmi amintesc că am citit o știre care zicea că s-au trimis câteva mii de prezervative la o bază din aceasta ca a voastră.
Ca să fiu sincer, viața mea sentimentală e exact la fel ca cea din Spania. Adică zero. Cât despre combinat, oamenii se mai combină. Îți pot spune că în fiecare baie din bază sunt coșulețe cu prezervative gratuite care trebuie umplute la loc destul de des. Avem o vorbă: „Ce se întâmplă la Polul Sud, rămâne la Polul Sud.”
Traducere: Oana Maria Zaharia
Publicitate