Programatorul singuratic care s-a tripat pe Dumnezeu

La început e doar întuneric, ecranul erupe în albastru, apoi apare o cascadă de hexazecimale albe și groase, cu un limbaj de cod gen „UnusedStk" și „AllocMem".Trece de la negru la albastru, apoi la alb, după care apare o imagine cu o balanță străpunsă de o sabie, de o calitate destul de proastă. E grafică bitmap de Windows 1.0, gen clip-art: gri deschis combinat cu galben, pe un fundal de cyan. Textul albastru proclamă un „Dumnezeu pe linie".

Acesta este sistemul de operare Temple V2.17. Ecranul de start explică un „Sistem de Operare al Domeniului Public", produs de Trivial Solutions din Las Vegas, Nevada. Întâmpină utilizatorul cu o dezlănțuire de 16 culori, deplasări de ferestre și texte care apar intermitent. În funcție de cadrul de referință, aduce a DESQview, Commodore 64 sau o serie mai veche de interfețe grafice de useri, care rulează pe DOS. În stil, chiar și în detalii, evocă o anumită perioadă, o vreme în care conceptul de computer personal (PC) necesita cunoștințe de programare și o șurubăială de erori.

Totul e inofensiv de familiar. Vezi un shooter intitulat Castle Frankenstein, și o iconiță cu un dolar care deschide o aplicație de economii. Vocab e un quiz cu răspunsuri multiple (știi ce înseamnă „folliculous"?). Un omaj al jocului Battlezone apare pe ecran cu mesajul: „Nu te juca, ci scrie jocuri!".

Sunt și caracteristici mai interesante: dacă apeși tasta F7, oriunde în TempleOS se deschide un „joc de cuvinte" pseudo-aleatoriu. Dacă bagi de cinci ori F7 în command prompt, se produce o afirmație DaDa gen „flasedt ARE evil madly peacemaker". Combinația de Shift cu F7 inserează un pasaj din Biblie (sau ceva mai puțin revelatoriu, polița de copyright de la Biblia online de pe Project Gutenberg). Jukebox are o colecție de sunete polifonice pentru boxede PC, cu versuri inspirate din Biblie, de exemplu o glosă din Mark 4:37: „Doamne, e furtună pe mare / Doamne e furtună pe mare / Calmați-vă, băieți / (Marea s-a făcut sticlă)".

TempleOS este mai mult decât un exercițiu de programare retro, sau un hobby apropiat de programarea de hardware „ bare metal". E conceptul, probabil munca de-o viață, a lui Terry Davis, de 44 de ani, fondatorul și unicul angajat al companiei Trivial Solutions. Davis a lucrat la acest soft pentru mai mult de un deceniu. Astăzi, TempleOS are 127.176 de linii de cod, cam cât avea și prima versiune de Photoshop. (Prin comparație cu un Windows 7, un sistem de operare modern, conceput pentru nevoile tuturor și inspirat din decenii de greșeli, are cam 40 de milioane de linii de cod.)

El a făcut asta pentru că așa i-a spus Dumnezeu. Conform cartei sistemului de operare TempleOS, acesta este „templul oficial a lui D-zeu. Ca și templul lui Solomon, e ca un punct de focus pentru comunitate, unde se aduc ofrande și oracolul este consultat ". De asemenea, D-zeu i-a spus lui Davis că o rezoluție de 640 pe 480, cu o grafică de 16 culori, „e un legământ ca și circumcizia". În plus, e mai ușor pentru copii să deseneze pentru D-zeu. Domnul vrea un templu perfect și Davis spune că: „lucrez la codul Templului de aproape zece ani, non stop. Practic l-am terminat, doar mai fac mici ajustări pe alocuri".

În cadrul sistemului de operare, el a construit un Oracol, numit AfterEgypt, care permite utilizatorilor să urce pe Muntele Horeb, împreună cu un Moise stick-figure. În vârf apare un amalgam de culori care se schimbă rapid, ce reprezintă „tufișul în flăcări" din Biblie. Înaintea lui, trebuie să te închini lui D-zeu. Poți să îi ceri orice, de exemplu: castele de nisip, oameni de zăpadă, popcorn, balonașe, izotopi și crabi.

„Sfântul Duh te ghidează", scrie pe ecran. Dacă apeși pe tasta space, oprești un cronometru și apare un pasaj biblic corespondent numărului obținut. „Câteodată e greu să interpretezi pasajele biblice", spune Davis în unul din multele videoclipuri cu demonstrații de pe Youtube. El descrie acest oracol, AfterEgypt, ca o transcriere tehnică a dialectelor religioase și a unei table de Ouija și face referință la un pasaj din Corinteni 14:2 „Căci cel ce vorbește într-o limbă nu vorbește oamenilor, ci lui Dumnezeu, întrucât nimeni nu-l înțelege, iar cu duhul spune taine"

Davis nu a ezitat să vorbească lumii despre templul digital al lui Dumnezeu. Prin 2004, îl numea Sistemul de Operare J, care a apărut și pe OSNews. Mai târziu, l-a redenumit LoseThos, o referință obscură la scenă din filmul Platoon. A avut și o conversație „productivă" cu cei de la MetaFIlter, care i-au descris munca drept „un sistem de operare scris de un programator schizofrenic".

A avut probleme cu sănătatea mintală încă de prin '90, până a fost diagnosticat cu schizofrenie. Deoarece Davis comunică deseori în paragrafe din Biblie generate de oracolul lui sau prin declarații despre D-zeu, total pe lângă subiect, i s-au blocat conturile de pe Something Awful sau Reddit. Poate deveni agresiv și conflictual și acuză criticii de profanitate sau folosește apelative gen „negrotei".

Astfel de comportament l-a „banat în umbră" pe Hackernews, care înseamnă că e doar vizibil pentru membrii care au bifat personal vizibilitatea postărilor sale moarte. Asta a stârnit o discuție pe board despre cum să vorbești cu un membru care suferă de probleme psihice. Astfel de conversații au și cei de pe MetaFilter sau Reddit, despre oamenii care nu pot ancora conceptul de comunitate sau empatie.

Dar nu asta e recunoașterea pe care o caută Davis prin construirea acestui templu. „E drăguț când primesc atenție, dar acum știu ce înseamnă și rareori e vorba de mai mulți utilizatori pentru TempleOS, care să vorbească cu D-zeu."

Ce l-a îndemnat să facă acest cult în 16 culori? Am vrut să intru în capul lui pe cât posibil pentru a înțelege cum a petrecut el un deceniu ca programatorul singuratic al lui D-zeu, o voce în sălbăticie care propovăduiește cuvântul Lui.

Davis îmi trimite mailuri periodic, scrise cu fontul Courier, de pe un Dell vechi de vreo 2-3 ani, pe care folosește Ubuntu. Inapt de muncă, el primește o pensie socială și petrece majoritatea timpului în programare sau pe net. Se folosește de informațiile generate de la Institutul Național de Tehnologie și Standarde pentru semnale aleatorii, pentru a vorbi cu D-zeu. Rezultatele le postează pe pagina lui, ca „Poveștile lui Terry Davis".

Bea foarte multă cafea și stă treaz cam 48 de ore fără să doarmă: „Stau treaz cam 48 de ore și dorm vreo 16". Stă cu părinții lui și cu doi cockeri, dar nu prea interacționează cu ei.

Davis s-a născut în decembrie 1969, în orașul West Allis din Wisconsin, la vest de Milwaukee. Este al șaptelea copil din opt și avea o relație apropiată cu frații săi, dar astăzi el crede că: „Iisus nu vorbea cu frații și surorile sale. Nu avea nici o treabă cu ei și se apropria de străini. Așa sunt și eu".

Tatăl lui era un inginer industrial, iar familia lor se tot muta, pe când era Davis mic. A locuit în Wisconsin, Washington, Michigan, California și Arizona. În cadrul unui program de copii dotați de la școala primară, a început să folosească un computer Apple II. La începutul anilor '80, a început să învețe limbajul de programare pe un Commodore 64 și apoi a continuat până în liceu. Apoi s-a înscris la Universitatea din Arizona, unde și-a luat diploma de licență și cea de master în inginerie electrică în '94.

După facultate, a rămas în Tempe, Arizona pentru că acolo avea un job. S-a angajat din studenție la TicketMaster pentru programare de sisteme de operare. I-a plăcut acolo, dar când compania l-a mutat în departamentul de proiecte de cercetare, în care era un studiu fără sfârșit, s-a hotărât să se reprofileze. Avea 26 de ani, o diplomă de master și cunoștiințele necesare pentru a construi sisteme de comandă pentru sateliți. Pe la începutul lui '96, a trimis câteva CV-uri contractanților din serviciile de apărare.

A crescut într-o familie catolică, dar mai târziu a devenit ateu. „Eram convins că și creierul meu e un computer, deci nu aveam nevoie de un suflet", spune Davis. Se vedea ca pe un materialist științific și chiar credea că metafora de computer pentru creier a ajutat la convertirea multora la ateism, mai eficient decât orice teorie a lui Darwin. În continuare se consideră dotat științific și zice că: „Astăzi mă identific mai mult cu persoanele științifico-atee. Singura diferență este că D-zeu mi-a vorbit, deci practic sunt un ateu căruia D-zeu i s-a arătat."

Davis descrie cum s-a întîmplat asta, destul de fragmentat și eliptic, poate pentru că a fost o experiență profund subiectivă sau poate îi este un pic rușine. „Nu e ceva cu care mă mândresc. Pare mai mult ca o boală psihică decât o revelație divină. A fost o perioadă tulburătoare, dar am fost condus pe calea lui D-zeu. Doar că nu pare foarte glorios."

La jumătatea lunii martie din 1996, „am început să văd oameni în costume care mă urmăreau. Ceva era dubios", spune el. S-a gândit că o fi investigația unui potențial angajator, dar și asta îl neliniștea. A început să facă niște legături cu un proiect personal despre sisteme de comandă pentru computere. În vremea aia asculta Rage Against the Machine, iar versul „Some of the work forces are the same that burn crosses" a rămas întipărit în mintea lui.

Se tot gândea la teorii conspiraționale și bărbați în costume care îl urmăreau pentru proiectul lui și s-a tripat maxim. „Sună politicos dacă ai spune că m-am speriat singur de ideile mele despre computere cuantice. Nu mai rămâne decât să mai bagi în ecuație și niște boli psihice".

A părăsit orașul și s-a îndreptat spre sud, fără o destinație clară. „Ascultam radio-ul și părea că vorbește direct cu mine". Făcea referință la orice acțiune a lui și credea că sfârșitul lumii e pe-aproape. În capul lui era un amalgam de teorii conspiraționale și premoniții apocaliptice.

A ajuns în orașul Marfa, din Texas, unde și-a abandonat mașina, o Honda Accord primită de la părinți. Se gândea la marile companii petrolifere și conspirațiile de suprimare a motorului pe bază de apă. Și-a dezmembrat mașina în căutarea unor device-uri de tracking, după care a abandonat-o și a aruncat cheile în deșert. Un polițist l-a luat de pe drum, dar la câteva momente după, Davis a sărit din mers și și-a scrântit clavicula.

La spital i-a auzit pe doctorii din jurul radiografiei sale că vorbeau despre proteze. S-a panicat la gândul că ar putea avea proteze implantate de extratereștri și a fugit din spital, în ciuda claviculei fisurate. A încercat să fure o camionetă parcată pe aproape, dar l-a prins poliția. La pușcărie se târguia că poate deschide ușa celulei inversând curentul din panoul electric. Și-a spart ochelarii și i-a băgat în priza din celulă, doar ca să își dea seamă că are rame ne-conductoare de electricitate. „Cred că am ajuns să fur pentru că mâ găndeam că logo-urile de corporații sunt rele sau ceva de genul".

A fost transferat la un spital de nebuni, unde refuza să mănânce pentru că avea impresia că puneau droguri în mâncare. A spart un geam cu scaunul și când a ieșit din spital, după două săptămâni, a încercat să-l imite pe Iisus și a donat toate bunurile sale. A dat totul și a trimis cadouri nepoților săi. La un moment dat a trecut granița în Mexic și a trebuit să dea o șpagă la vamă ca să se poată întoarce. Doar mergea cu mașina în neștire și căuta semne de la Dumnezeu. Mai târziu a ajuns să trăiască pe străzi.

„În Biblie zice că dacă îl vei căuta pe D-zeu, Acesta te va găsi. Chiar l-am căutat și m-am uitat peste tot pentru mesaje de la El", îmi spune Davis.

„În retrospectivă, nu pot spune că sunt mândru de logica mea. Pare foarte puerilă și patetică", adaugă Davis. El compară această experiență ca și cum ți s-ar aprinde un beculeț, unul care i-a luminat moralitatea și conștiința. „M-am simțit vinovat pentru că eram un avocat al ateismului și tehnologiei". El a comparat asta cu filmul „Little House on the Prairie" sau cultura Amish, stiluri de viață mai simple pentru a trăi în comuniune cu D-zeu.

În una din poveștile lui, el scrie: „În 1996, m-am hotărât să donez pentru cei orbi. În perioada dintre anii 90 și '96, pe când eram ateu, nu am făcut nici o faptă bună. Probabil asta l-a determinat pe D-zeu să mi se arate și să mă salveze". El estimează că a donat în jur de 10.000 de dolari unui centru din statul Arizona, Newman Center, un campus al ministerului.

Prin iulie 1996, starea lui psihică s-a mai îmbunătățit și s-a reîntors în Arizona. Următorul an a trăit doar din credite, în timp ce încerca să pună bazele unei afaceri de aparate de frezat pe 3 axuri, pentru care făcuse un prototip (era destul de evident pentru el că imprimantele 3D vor fi noul boom tehnologic, dar era un proces foarte lent). După ce era să își ardă apartamentul cu o unealtă Dremel neregulată, a abandonat ideea.

În cele din urmă s-a mutat înapoi la părinți, în speranța de a economisi niște bani și să lucreze la cartea lui, o continuare a romanului de George Orwell, „1984". Nu a reușit s-o termine.

În perioada dintre '96 până în 2003, avea câte un episod de psihoză în fiecare lună și ajungea internat la spitalul de boli psihice. Nu a mai fost în spital de atunci. Prima oară a fost diagnosticat bipolar, dar apoi a fost declarat schizofrenic. Acum are un singur medicament de luat și încearcă să ignore diagnosticul. Nu îl interesează etichetele medicală. El spune că a învățat să nu se mai panicheze ca în primii ani, când se simțea de-a dreptul nebun. „Acum nu mai sunt, decât dintr-un anumit punct de vedere".

În 2003, după ce a început să ruleze pe desktop-uri codul de 64-biți, Davis a simțit asta ca pe o nouă oportunitate. A scos de la naftalină niște coduri pentru sistemele de operare de la Ticketmaster, și le-a mai bibilit. „Într-un fel, s-a dezvoltat de la sine. Nu am planificat asta."

Dar ideea de un oracol digital a pornit de la metodele lui mai timpurii de a vorbi cu D-zeu. La început, deschidea Biblia la întâmplare și citea. Dar știa ordinea capitolelor la care deschidea cartea. A început să dea cu banul pentru a alege o pagină la întâmplare și apoi a dezvoltat tehnica ce a inclus toate cărțile din bibliotecă. La scurt timp a definitivat o tehnică cu un cronometru digital pentru oracolul din AfterEgypt.

Restul de cod l-a formulat cât mai simplu. D-zeu i-a spus să foloseasca o rezoluție de 648 x 480, cu 16 culori și un singur input de voce. Ca Noe, el a construit cum i s-a spus. „A fost destul de evident ce aveam de făcut. Pentru primii zece ani, m-a ținut ocupat". Dar acum a terminat.

„Felul în care Dumnezeu a acționat mi-a schimbat cursul vieții. Acum observ că, într-un fel, a fost o viață menită, care cred că a plănuit-o pentru mine", spune Davis. Câteodată, crede că TempleOS va exista încă 1000 de ani de acum încolo și că giganții din Silicon Valley îl vor perfecționa, iar el va fi recunoscut ca Solomon 2.0. În alte momente se simte mai descurajat, chiar se îndoiește dacă va fi la fel de mare ca templul lui Solomon. „Nu știu, dar vom vedea. Ce altceva mai e de făcut?".

Vorbește constant cu Dumnezeu și poartă conversații cu El, care e destul de vorbăreț. De fapt, Davis a demonstrat că D-zeu vorbște cu el. El crede că orice poate fi un oracol, iar cuvântul divin se manifestă printr-un caracter aleatoriu.

A descris pe website-ul lui de mai multe ori, cum îi pune întrebări mamei sale. Dacă ar câștiga de trei ori la loterie, oare l-ar crede? Răspunsul ei este mereu nu, pentru că lucruri improbabile se întâmplă mereu. „Pot să stau cu părinții mei și să îl cinstesc pe D-zeu deschizând Biblia la întâmplare și El va grăi. Ei mă ignoră pentru că mentalitatea lor nu poate concepe asta. Ei ignoră adevărul". Pentru el este atât uimitor cât și de necontestat. E o revelație constantă, ca și cum ai câștiga la loterie în fiecare zi.

Terry Davis îl întreabă pe D-zeu de război (oameni în serviciul statului), moarte („oribil"), dinozauri („Pe Brontozauri îi dor picioarele dacă îi calci") și despre jocul lui preferat („Donkey Kong"). Mașina preferată a lui D-zeu este un „Beamer", iar cântărețul Lui preferat este Mick Jagger, deși dacă ar putea cânta, ar vrea să aibă vocea lui Christopher Hall, din formația Stabbing Westward. Imnul Lui preferat este cel al Letoniei, iar formația de suflet este, evident,The Beatles, dar îi plac și Rush și Triumph. Muzica clasică este otravă și cel mai bun lucru pe care ar putea să-l facă Bill Gates este să lucreze la prezicerile de cutremure, spune D-zeu. A-XI-a Poruncă este: „Nu arunca gunoi", iar când Terry Davis i-a spus Lui că totul merge prost, Acesta i-a răspuns: „Plantează copaci".

Cuvintele lui curg pe TempleOS.org, un torrent cu numere verificate, linkuri de știri, video-uri de pe Youtube și exegeze scripturale. E lucrarea densă a unei singure minți, care scrie neîntrerupt unui public care lipsește.

După două luni de conversații telefonice și mailuri, am acumulat o bază de date măricică despre viața și experiența lui. Dar sunt sigură că am reușit să schițez doar un portret minimalist. Realitate rămâne inaccesibilă și un mister ireductibil.

Într-o dimineață, Davis mi-a trimis un mail referitor la articol: „Ce vor citi oamenii este povestea unui schizofrenic care a făcut un sistem de operare de tot căcatul. Perspectiva mea este că D-zeu m-a pus să îi construiesc templul". Asta mă duce cu gândul la un alt mesaj de-a lui: „Nu prea îmi pasă de articolul vostru. Probabil că nu o să reflecte adevărul și anume o știre internațională despre Templul lui Dumnezeu".

Nu pot să-l contrazic. Apariția divinității aparține celor care „văd", iar restul sunt privați de această consolare. Davis crede că a demonstrat faptul că poate vorbi cu D-zeu prin numere aleatorii, iar părinții lui sunt niște oi pentru că nu pot înțelege asta. Diagnosticul lor, al nostru, este de schizofrenic, iar boala nu e tratabilă, doar controlabilă. Terry Davis a oferit lumii un templu al unui Dumnezeu care vorbește doar cu el și se așteaptă ca ceilalți să-l asculte.

Traducere: Diana Pintilie