Casa se află la intersecția bulevardului Dacia cu Calea Victoriei și are o istorie lungă, de când a fost construită pe la sfârșitul secolului XIX de către deputatul Nicolae Cesianu și până astăzi, când cei care se întorc beți pe Calea Victoriei urinează pe ea.Clădirea a funcționat ca legație a Germaniei pe timpul regimului Mareșalului Antonescu, adică a fost un fel de ambasadă mai mică. Pe 25 august 1944 nemții s-au trezit cu două tunuri antitanc la geam și li s-a spus să evacueze locul sau o să fie căsăpiți, pentru că picase regimul. Ambasadorul n-a vrut să se predea, așa că și-a împușcat secretara cu care și-o trăgea și pe urmă și-a zburat creierii. După crimă a fost transformată în sală de spectacol pentru teatrul Constantin Tănăse, la ceva vreme după Revoluție a devenit Casino Victoria (încă mai sunt inițialele pe geamuri), iar după a scăzut și mai mult până la sală de pariuri sportive.
Publicitate
Încă din fața clădirii ești întâmpinat cu foaia asta prin care știi că de intrat oi intra tu, dar nu se știe dacă mai ieși fără un cataroi în craniu.
Când am intrat împreună cu niște prieteni în monumentul ăsta nu era niciun paznic, deși existau urme că ar fi trăit cineva într-o anexă a clădirii. M-a frapat că încă avea curent electric, ba chiar și apă la budele din beci. Ar fi fost un paradis pentru orice aurolac. Am reinstalat câteva neoane p-acolo, s-a făcut lumină și am observat că aurolacul ipotetic ar fi avut destul loc să-și mute tot clanul de squatteri aici – sala de teatru era imensă.
Cu gunoaiele găsite prin camerele casei am făcut și o mică instalație artistică. N-o duce nimeni lipsa aripilor ăstora de înger pe la teatrul Tănase sau or fi rămas din recuzita gagicilor care vindeau băutură îndoită cu apă la cazinou?
Pe alocuri decorul te face să te simți ca într-un palat imperial care încă e folosit de o familie de nobili decadenți care-și toarnă absintul prin sită de argint.
Totuși dai imediat de zone în paragină, de la care ți se ia de palate și îți amintești că ești într-o clădire istorică din România care arată cum arată.
Evident mai sunt rămășițe și de la casa de pariuri. Ceaușescu avea gusturi bune. Caloriferele îi dau un aspect foarte transgresiv instalației ăsteia.
Șemineul era aproape intact. Nu înțeleg cum locul ăsta n-a fost încă prădat.
Cortina scenei și toate îmbinările metalice de deasupra ei erau bestiale. Era o atmosferă d-aia ca-n Fantoma de la operă. Am înțeles că, pe vremea lui Ceaușescu p-aici se dădeau concerte rock și erau cozi interminabile la bilete. Azi nu cred c-ar organiza cineva altceva decât concerte de amatori.
Publicitate
Atmosfera era bolnavă ca-n Eyes Wide Shut. Faptul că aici cineva și-a tras un glonț în gură contribuia la efect. Totuși nu ne-a speriat. Zi de zi am făcut curățenie și am reparat instalațiile electrice. Până într-una când ne-am trezit cu paznicul fantomă și proprietarul neamț. Evident, cel dintâi se ducea la serviciu doar când știa că-i vine șeful în control. Ne-am speriat unii de alții și am fost invitați să evacuăm casa.
Noi tot nu ne-am lăsat și, în lunile care au urmat, am tot făcut razii pe-acolo ca să explorăm cât mai mult. După evenimentul cu paznicul a devenit din ce în ce mai greu să facem vizite, dar am reușit, deși era să cad de vreo câteva ori.
La final vă las cu panorama de pe acoperișul Casei Cesianu. Aici am fost să vedem artificiile de Revelion. E o casă superbă. Păcat că patronul o lasă să se degradeze în praf și grafitti.
