M-am îmbătat cu un umidificator, dar nu pot spune că a meritat

Mă uitam de curând la un maraton cu episoade din Familia Simpson când am dat peste episodul din sezonul 22, intitulat „Tatăl Homer”. În episod, Homer umple un umidificator cu votcă și adoarme într-un nor de vapori alcoolici, în timp ce Bart fură secrete nucleare pentru chinezi. „Ce tare!” mi-am zis. „Oare chiar o funcționa?” (Mă refeream la partea cu vaporii de alcool, nu la aia cu furatul de arme nucleare).

Anul trecut, câțiva prieteni de-ai mei de la VICE au încercat să fumeze alcool și au avut rezultate amuzante, nesatisfăcătoare și prea complicate. Teoria mea era că umidificatorul ar trebui să te ajute fără să depui prea mult efort. Poate că nu e atât de amuzant, dar e plăcut să te relaxezi și să te scalzi într-un nor de vapori de votcă. Așa că am recurs la internet, care conține cea mai mare colecție de sfaturi de calitate despre droguri și vicii în general. Am descoperit că nu eram primul care se întrebase: „Oare poți să te îmbeți dacă pui alcool într-un umidificator?” De fapt, acum zece ani, a fost introdusă pe piață în Statele Unite prima mașinărie de vaporizare a alcoolului, opera inventatorului englez Dominic Simler. Mașinăria pompa bule de oxigen în alcool și crea un fel de ceață alcoolică.

Într-un videoclip promoțional pentru dispozitiv descoperit pe site-ul AWOL, unul dintre utilizatori/actori declară: „În zece ani, toată lumea o să facă asta.” Din păcate pentru Dominic și vaporizatorul lui de alcool, mașinăria a fost interzisă în 17 state după doar doi ani, deși din când în când mai apar pe piață produse similare. Astăzi, inventatorul se ocupă de alte tâmpenii științifice care nici nu știu ce înseamnă, deci e clar că nu prea i-a mers aventura științifică alcoolică. Poate și pentru că cerea pe dispozitive între 299 și 2 500 de dolari.

Apoi am găsit un proiect gastronomic din Londra din 2009, numit Alcoholic Architecture – e practic un bar care pompează vapori o parte gin și trei părți tonic prin umidificatoarele imense din pereți. Dar numai patronii se amețeau puțin și ca să intri acolo, aveai nevoie de un costum special. În plus, proiectul a durat doar zece zile. Creatorii erau mai interesați de trucul în sine decât de beție. Dar faptul că n-a murit nimeni și că au reușit să obțină o licență pentru proiect e o dovadă că practica nu dăunează sănătății dacă o faci cum trebuie.

Cu o zi înainte de experiment, mi-am întrebat doctorul ce crede că aș putea păți. Mi-a spus că e o idee proastă, că alcoolul e toxic și sufocă inima și că ar trebui să caut detalii despre cazuri de moarte prin inhalare de alcool. Ca orice doctor care se respectă, mi-a zis să nu fac prostia asta, dar mai târziu mi-a trimis un studiu despre inhalarea de alcool, care susținea că șobolanii care au primit vapori de alcool au devenit rapid alcoolici, după care a adăugat: „Dacă la șobolani le place, oamenii probabil ar fi înnebuniți după chestia asta.”

Singura mea teamă era să nu declanșez un incendiu, pentru că m-ar fi strâns de gât colegii de apartament. Nu voiam să combin alcoolul cu nici un element de încălzire. Din fericire, la farmacia de lângă mine am găsit un umidificator mic, ultrasonic, care funcționa cu ajutorul unei diafragme metalice care vibra la o frecvență ultrasonică și producea o ceață fină, la fel ca mașinăriile din proiectul Alcoholic Architecture. Am cumpărat și o fiolă de măsurat gradul de alcoolizare și o sticlă de jumătate de votcă ieftină, că oricum nu-i simțeam gustul dacă o inhalam.

Acasă, am instalat aparatul și am descoperit că trebuia să-i atașez sticla de votcă, dar nu se potrivea cu adaptorul. Din fericire, taică-miu e inginer și m-a ajutat să găsesc o soluție. Am făcut un fel de conector dintr-o sticlă veche de apă și niște scoci. La început, n-a ieșit nimic și m-am gândit că poate l-am stricat. Vodca făcea bule, dar nu ieșeau vapori. Probabil alcoolul e mai greu ca apa, mi-am zis. Și am adăugat o cănuță cu apă în rezervor. După câteva secunde, din dispozitiv au început să iasă ușurel vapori lichizi de alcool. Futere.

Am inspirat cât de adânc am putut și apoi am expirat. Groaznic. Mi-am dat seama că era nevoie să respir alternativ, o dată cu alcool și de mai multe ori fără, ca să nu mă înec. Inhalația era ca un shot pentru care nu eram pregătit.

După vreo cinci minute, am făcut o pauză. Mă simțeam deja amețit, așa că mi-am testat respirația cu fiola. Arăta 0,12. „E ridicol”, au spus fotograful și colegul meu de apartament. „Ești ok?” Am mai încercat o dată. Acum arăta 0,11. N-avea cum să fiu atât de beat, încercasem tehnica timp de doar câteva minute și nici măcar nu mi se împleticea limba-n gură când vorbeam. Oare or fi fost de vină rădăcinile mele ucrainene? După aia mi-am dat seama că suflasem cu respirația plină de vapori direct în fiolă, iar pe prospect scria că trebuie să aștepți cel puțin 20 de minute înainte să-ți faci testul. Am așteptat 20 de minute și am încercat din nou. Pe ecran scria 0.00, dar deja nici nu mă mai simțeam amețit.

M-am gândit că atunci când bei alcool, îți rămâne în stomac și e absorbit lent, pe când vaporii pleacă la fel de repede cum vin. Trebuia să mă îmbăt ca lumea și să văd cât mă ține. Mi-am închipuit că o să dureze ceva. Am deschis televizorul și am lăsat valurile de vapori să mă înconjoare. Mi-a fost din ce în ce mai ușor să inhalez, pe parcurs, dar trebuia să-mi șterg încontinuu mustața și nasul. În plus, la fiecare trei minute, dispozitivul se oprea și trebuia să-l scutur ca să-l fac să meargă. Bineînțeles că vărsam votcă pe toată masa. Ocazional, adăugam apă când fluxul de vapori scădea. Cele mai bune rezultate le-am obținut cu o rată de o parte apă și trei părți votcă.

După vreo 20 de minute de inhalații adânci, eram praf. Nu distrus, dar incapabil să conduc sau să am grijă de un copil, de exemplu. Mă durea capul și mă înțepau ochii. Am oprit aparatul și am încercat fiola, la mișto. Arăta 0,14.

M-am așezat pe iarbă afară și am simțit cum îmi dispare beția. În câteva minute, eram relativ ok. După zece minute, fiola îmi arăta 0,03. După douăzeci de minute, a revenit la 0,01. Nu mă simțeam total treaz și încă mă durea un pic capul. Am hotărât să mai fac o încercare și m-am întors acasă.

De data asta, după șapte minute am început să am dureri intense de cap și simțeam că mi se îngreunase fața. M-am așezat pe spate și am lăsat umidificatorul să-mi sufle în față, fără să mai inspir adânc. Am închis ochii, pentru că mă usturau, și am adormit. M-am trezit când l-am auzit pe colegul de apartament urlând din camera alăturată: „Ai murit?” Nici nu observasem când ieșise din cameră. Am suflat în fiolă: 0,09. Sufrageria mirosea ca dracu. Gata, mi-ajunsese.

În timp ce am lăsat ferestrele deschise să aerisesc apartamentul, am făcut un duș fierbinte, să-mi scot alcoolul din plămâni. După jumătate de oră, mă simțeam aproape treaz, deși somnoros. Fiola îmi arăta 0,02, iar după o oră era la zero. Restul zilei m-am simțit ușor mahmur. În noaptea aceea, am băut restul sticlei de votcă și experiența a fost mult mai plăcută și fără atâtea eforturi.

Beția cu umidificatorul e una plictisitoare și de căcat. Totuși, e un mod ieftin și cretin să te îmbeți foarte repede, pe o perioadă scurtă de timp, în caz că îți dorești așa ceva. Se pare că rata de absorbție prin inhalare e mult mai ridicată decât cea prin stomac, la fel cum te spargi mai repede dacă fumezi iarbă în loc să mănânci prăjiturele cu iarbă. Doar că iarba nu te poate ucide, așa cum pot vaporii de alcool. Sincer să fiu, n-aș vrea să fiu responsabil de prima moarte prin inhalare de alcool, așa că vă recomand să nu lungiți o sesiune de inhalare mai mult de cinci-zece minute. Îmbătați-vă cu cap, fără să muriți. Noroc!

Traducere: Oana Maria Zaharia

Citește mai multe despre experiențe cu alcool:

Să fumezi alcool nu e atât de cool precum pare
Alcoolul praf m-a îmbătat în cel mai nasol mod posibil
Stomacul meu transformă drojdia în alcool                                 
Un tip a trăit doar cu alcool timp de o săptămână