Mai cred șamanii în propria magie?

Foto via

Acum câteva săptămâni am fost trezit de telefonul unui șaman britanic plin de nervi. Cu o zi înainte, în timp ce îmi făceam curat in calculator în mod obsesiv, am dat peste un articol pe care l-am citit în facultate care explica modul în care puterea vindecătoare a șamanilor vine de la efectul placebo. Curios să aud ce gândesc șamanii despre asta, i-am trimis lui si altora un email în care am întrebat cât din toata treaba asta, după părerea lor, ar fi mai degrabă efectul placebo și cât ar fi puterea magică a redobândirii sufletului. Tipul de la telefon era în mod sigur de partea magiei.

Chiar dacă am crescut înconjurat de oameni care credeau că au o legătură cu spiritele și încercau să îmi vindece umărul dislocat punându-și mainile una peste alta (toată lumea mă atingea și încerca să își canalizeze energia spre a mă vindeca), mereu m-am întrebat cum ar putea cineva din lumea asta modernă și sceptică să creada în leacuri atât de eterice. Șamanismul este un termen vast care însumează cam tot ce mă făcea curios. Sunt descrise tradiții vechi dar și noi din zona Amazonului până la stepa Asiei Centrale și până la taigaua Arctică, tradiții care se bazează pe credința în puterea unor persoane special alese de a vorbi cu spiritele și de a-și folosi puterile pentru a influența sănătatea și starea de bine a oamenilor de rând. Unii fac asta prin călătorii astrale și meditație, alții prin post, droguri psihotrope, măști și dansuri, aburi și alifii sau alt gen de ritualuri. Chirurgii spirituali, ca și acel tip nervos care m-a sunat de curând, încearcă să scoată impuritățile spirituale (care se manifestă fizic) și blocajele din trupul pacientului (uneori prin creearea unor incizii imaginare sau prin punerea mâinilor una peste alta) ca apoi să scoată niște mațe noduroase de animale pe post de „impurități” (deși mulți șamani din zilele noastre îi roagă pe pacienți să aibă încredere că energia lor a aliniat din nou vibrațiile invizibile).

Dar oare toți șamanii cred cu adevărat că folosesc puterea spiritelor în ritualurile lor? Conform profesorului și specialistului în placebo Tor Wager de la Universitatea din Boulder, Colorado, priceperea din mâinile lor și ritualismul existent fac să fie „destul de implauzibil ca ei sa creadă in propria manipulare”. Asta m-a făcut să cred că ar fi deschiși să vorbeasă despre puterea asta și despre ritualuri, independente sau nu de spirite. Aparent, m-am cam înșelat.

Amețit și dezorientat din cauza noului fus orar, am încercat să bolborosesc un răspuns la critica frenetică a chirurgului: se întreba de unde mi-a venit o idee atât de ridicolă și mi-a spus că nimic nu-i adevărat. Pretindea că poate să imi arate lucruri extraordinare și să ajute oamenii într-un mod în care medicina din vest nici nu l-ar aborda. M-a rugat să citesc mai mult, și dacă era nevoie, să trec pe la el să învăț direct de la sursă despre puterea chirurgiei spirituale.

Organizații medicale precum American Cancer Society, care a cercetat deja vindecarea prin șamanism, e de părere că dacă ne referim chiar la ritualuri, șamanii tradiționali nu și-ar fi văzut talentul drept placebo, fie datorită credinței absolute în magia lor, fie datorită rezultatelor. Unii oameni de știință au propus teoria conform căreia rezultatele efectului placebo apar mai des atunci când există o credință reciprocă între doctor și pacient în orice placebo (gen puterea supranaturală a șamanilor), decât atunci când ambele părți cad de acord că e vorba de laudă și șmecheria vreunui ritual. Dar argumentul chirurgului sună mai mult ca o negație agresivă a două concepte care se suprapun și care există în aceeași societate: „ceea ce îți spun oamenii ăștia sunt doar minciuni sau jumătăți de adevăr sau poate minciuni neintenționate; s-ar putea ca ei nici să nu realizeze că mint, dar tot este greșit”.

Foto via

„Numai șamanii din Vest țin așa mult la asta”, mi-a spus un alt tip care practică șamanismul, Jez Hughes, după ce i-am povestit de telefonul care m-a trezit (și alte înjurături care au urmat). În ciuda faptului că a fost crescut într-un spirit opus șamanismului și spiritualismului britanic, Jez l-a descoperit ulterior prin arhetipuri. Când avea 14 ani a suferit o criză și pentru un timp s-a trezit într-o lume paralelă; el spune că niciun drog nu l-a făcut să treacă prin asta de atunci. În următorii 12 ani a tot suferit de afecțiuni fizice și psihice și uneori a fost vizitat de spirite, până a luat legătura cu niște șamani care i-au explicat cum stă treaba. Pe măsură ce a acceptat șamanismul, contrar propriilor îndoieli, și-a dat seama că nu erau atât de ciudate experiențele prin care trecea și că poate să le folosească pentru a-i ajuta pe alții.

După spusele lui Jez, tradiția șamanilor este de fapt o știință pragmatică. Mereu, spune el, există un element spiritual, ceva ce se întâmplă în spatele aparențelor, în adâncul pacientului, dar că șamanii „au fost mereu conștienți că mintea umană trebuie păcălită pentru a se vindeca. De-aia își folosesc mâinile pentru a scoate energiile toxice pe care i le arată pacientului ca fiind resturi de cuie sau sticlă.” Faptul că unele grupuri refuză să accepte asta, ne spune șamanul și psihoterapeutul Paul Francis, vine de la sentimentul că sunt atacați, în timp ce psihologii și doctorii încearcă să compromită elementele spirituale ale șamanismului și să reducă totul la stări sociale și mentale precum efectul placebo; ca răspuns, șamanii se întorc la credința agresivă de bază cum că totul are o explicație spirituală.

Nu toți șamanii moderni fac parte dintr-o tradiție apărută undeva în timp și îndesată în Occidentul urban. Simon Buxton, un alt șaman care recunoaște puterea a ceea ce el numește „psychopomp” (vrăjeala) în acțiunea spirituală, a studiat timp de 25 de ani șamanismul dominației albinelor europene, care este cunoscut sub numele Calea Polenului (pe bune că așa îi zice). De-a lungul timpului, mulți au eșuat să adapteze experiența șamanică la lumea modernă, ceea ce a dus probabil, după cum sugerează Jez, la declinul cererilor și al eficienței.

Multe tradiții șamane au reușit totuși să se adapteze la modernitate. O relatare antropologică despre șamanii din Oraon, din nord-estul Indiei, descrie abordarea șamanică a tradițiilor medicale din Occident ca o practică pragmatică, poate doar un alt fel de psychopomp, care e în cel mai rău caz inofensiv. Așa că au adoptat condițiile și practicile Vestului, dar au acordat în același timp importanță spiritelor.

Această acceptare s-a răspândit în occident destul de târziu. Câteva ziare au început să descrie ritualurile de pregătire a operațiilor medicale ca un fel de ritual placebo occidental și din ce în ce mai mulți doctori au început să folosească în mod frecvent bomboanele și halatele de laborator în numele vindecării. Câteva spitale, printre care și Mercy Medical Center din Merced, California, au angajat șamani ca să-i trateze pe cei care au crescut în spiritul vindecării spirituale.

Spitalul și-a dat seama că vasta comunitate Hmong care aparţine de el, chiar și cei născuți și crescuți în America, încă sunt în cautare de leacuri șamanice și se sfiesc să apeleze la medicina occidentală, în care nu prea au încredere. Cu ajutorul lui Palee  Muah, un membru ar comunității Hmong care lucrează la Mercy, spitalul a invitat peste 130 de șamani din zonă pentru a le arăta cu ce se ocupă și să le demonstreze că spitalul pune la dispoziție tratemente extra pentru anumite boli neabordate de șamani, dar nu înlocuiește importanța șamanului pentru sănătatea sufletului. Din 2009, spitalul a dat voie șamanilor să viziteze pacienți fără însoțitori, să țină ritualuri spirituale înainte de operații și să facă incantații în cabinete.

Șamanismul este o practică perseverentă pentru că se adaptează. După cum spune şi Paul: „Noi chiar trăim într-o lume diferită de cea a nomazilor, nu doar din punct de vedere fizic, ci și psihic…iar câteva din tehnicile și teoriile șamanilor băștinași nu se mai aplică sau pur și simplu nu mai sunt de actualitate. Sau sigure.” Pentru mulți șamani, parte din această adaptare la noua realitate spirituală o constituie combinația dintre credința în planul spiritual și acceptarea faptului că „psychopomp”-ul se potrivește mai bine acum în realitatea efectului placebo. Asta nu trebuie totuși să diminueze credința că o putere spirituală susține întregul proces. În cel mai rău caz, acceptarea suprapunerii efectului placebo și a ritualului șaman poate ușura pașii spre credință și toleranță în lumea modernă, care din punctul de vedere al oamenilor ca Jez, ar vindeca trauma psihică a unei epoci sceptice, cinice si patologice.

Traducere: Ioana Dumitrescu