Marea a devenit plutonul de execuție al imigranților din jurul lumii

În jur de trei sute de imigranți sunt dați dispăruți sau au decedat în urma răsturnării unui vas ce traversa Marea Mediterană pe șase august. Din luna ianuarie a acestui an, cel puțin 2015 oameni au murit între malurile Africii și a Europei. Compară asta cu 2014, când se estimează că 3072 de imigranți au murit în Marea Mediterană, și 2012, în care numarul deceselor a fost de cinci sute de oameni.

O creștere abruptă a conflictelor armate și a abuzurilor asupra drepturilor omului au dus la migrația forțată a mai multor oameni ca niciodată. Cum s-a umplut paharul cu cereri de azil în țările în curs de dezvoltare, care deja primesc 86% din toți refugiații din lume, mulți dintre ei apelează la măsuri din ce în ce mai disperate.

Baqiri își spune povestea în Melbourne, Australia, în 2014.

Baqiri avea șapte ani cînd a părăsit Afganistanul alături de fratele său, soția acestuia și cei patru copii ai lor. Familia a trecut granița către țara vecină Pakistan, unde au locuit timp de doi ani.

Comisarul Superior ONU pentru Refugiați afirmă că, în prezent, Pakistanul găzduieste 1,5 milioane de refugiați, dintre care mulți provin din Afghanistan. Este o tendință globală a majorității refugiaților să se îndrepte spre țările învecinate, dar, dacă ai în vedere faptul că conflictul și instabilitatea, sunt probleme mai degrabă regionale decât statale, refugiații deseori au surpriza să dea peste condiții mai aprige în locul în care ajung decât acolo de unde au plecat.

„Am locuit în Pakistan ilegal timp de doi ani, dar acolo au loc multe asasinate împotriva hazarilor", mi-a explicat Baquiri. „Astfel ne-am decis să plecăm către un loc în care să fim în siguranță"

Cu ajutorul contrabandiștilor, familia sa a călătorit cu avionul spre Indonezia, unde sunt înregistrati ca doritori de azil la Comisarul Superior ONU pentru Refugiați. După ce au cunoscut alți imigranți care au obținut statutul de refugiați, dar înca erau reținuți în taberele indoneziene, și-au asumat riscul să călătorească pe ocean. După o așteptare de șase luni, contrabandiștii au plasat familia pe un vas.

„Îmi amintesc seara aia. Era foarte mare înghesuiala, erau o mulțime de oameni care aflaseră de unde va pleca vasul și au venit să încerce să-și găsească un loc pe el. Oamenii se împingeau și se îmbranceau. Era un paznic căruia fratele meu i-a dat toți banii pe care-i aveam, ca să ne lase să ne urcăm pe vas."

Pentru a trece dinspre Asia de Sud-Est spre Australia, contrabandiștii cumpără de obicei bărci uzate de pescuit. Aceste bărci de o persoană nu sunt construite nici pentru pasageri, nici pentru folosirea în larg.

Baqiri spune că 150 de oameni care căuatu azil de pe acel vas au fost nevoiți să stea ascunși zile in șir, pentru a nu fi descoperiți.

„Toată lumea era în interior și a trebuit să stăm acolo zile si nopți în șir.Oamenii se îmbolnăviseră", spune el. „Toaleta era pur și simplu o gaură.Ulterior, toată lumea era epuizată, zăceam întinși peste tot, pe jos."

După șapte zile pe apă, barca lui Baqiri a fost interceptată de Marina Regală Australiană, ce a ordonat căpitanului să se întoarcă înapoi în Indonezia.

Pasagerii au refuzat.

„Se aflau pe vas alături de alți oameni care mai făcuseră drumul ăsta, dar au fost întorși spre Indonezia, așa că cineva pur și simplu a dat foc vasului," spune Baqiri, care a adăugat că focul s-a răspândit foarte repede și pasagerii au fost obligați să părăsească vasul.

„Aveam cu noi femei, copii și oameni care nu știau să înoate. Singurul lucru pe care-l auzeai erau țipetele. Pretutindeni, țipete, țipete și iar țipete".

Comform lui Baqiri, doi oameni s-au înecat, iar nepotul său de un an a fost inconștient timp de șase ore, după ce a fost salvat din ape de Forțele Navale.

„Am crezut că-l pierdusem".

„Guvernul Australian nu e subtil când vine vorba de imigranți." Imagine: border.gov.au Există probleme mai presante în politica australiană decât cea a „oamenilor de pe bărci". Alegerile au fost câștigate de sloganuri precum „Opriți vasele" și eforturi eșuate de a înceta initiativele de salvare din larg. Toate astea în ciuda faptului că majoritatea doritorilor de azil din Australia vin cu avionul. Guvernul Australian a început oficial să întoarca vase în 2001, iar intensitatea procedeului nu a scăzut de atunci. Măsurile recente au escaladat, iar statul jură să împiedice vasele prin orice măsură necesară. „În ultimii ani, guvernul australian a introdus o serie de politici ce au ca scop împiedicarea vaselor", explică Graeme McGregor, de la Amnesty International. Pe panourile publicitare din țarile lor de origine, imigranții sunt preveniți că „drumul spre Australia s-a închis" și că, dacă sosesc în australia pe vas, „niciodată nu se vor putea stabili acolo." Sub această operațiune condusă de armata australiană, prima reacție este să trimită vasele înapoi spre punctul lor de pornire. În caz că acest plan eșuează, vasele sunt trimise către Papua Noua Guinee sau către țara mică din Pacific, Nauru, pentru procesarea cererilor de azil. Dacă cererea unui individ este aprobată, ei vor fi instaurați în PNG, unul dintre cele mai periculoase locuri de pe pământ pentru femei, comform Human Rights Watch sau Nauru, care este al treilea cel mai mic stat de pe pământ.

„În anumite privințe se obține rezultatul dorit, dar cu neglijarea totală a drepturilor fundamentale ale omului sau siguranța celor meniți să fie ajutați", explică McGregor. „Pe acele vase deseori nu există suficientă apă sau mîncare pentru a supraviețui. Pasagerii sunt de obicei grav dezhidratați. Se confruntă cu răul de mare și sunt într-o stare precară, de aceea cei de la Amnesty International sunt foarte îngrijorați de întoarcerea acestor vase, pentru că implică repetarea călătoriei."

Baqiri se îndoiește că vasul pe care se afla el și famila lui ar fi supraviețuit drumului de retur spre Indonezia.

„Vasele ce vin dinspre Indonezia sunt, în general, de aceeași mărime, sunt ieftine și bănuiesc că sunt menite pentru o singură călătorie dus", explică el.

UNHCR exprimă îngrijorări serioase în legatură cu returnarea acestor vase, pentru că neagă o verificare adecvată a cererilor pentru azil ale refugiaților. În anumite cazuri, spun că poate fi considerată o încălcare a convenției UE din 1951, cea mai importantă hotărare legată de imigranți, care spune că nu ai cum să trimiți un refugiat înapoi în locul de proveniență, dacă acesta va fi persecutat acolo.

Există și îngrijorări legate de implicațiile practice ale retrimiterii vaselor înapoi spre ocean. De exemplu există un incident în care oficialii australieni ar fi plătit câte cinci mii de dolari fiecărui membru al echipajului de contrabandiști ca să ducă vasul înapoi spre Indonezia.

Guvernul Australian neagă comfirmarea acestei plați.

Sentimentul de disperare al imigranților face ca industria de contrabandă cu oameni să prospere. (Spre deosebire de traficanții de carne vie, contrabandiștii au consimțământul mărfii lor.) Organizația Internațională pentru Migrație (OIM) estimează că industria produce până la zece miliarde de dolari pe an.

Contrabandiștii cer minim patru sute de dolari pentru un loc pe o barca gonflabilă ce pleacă dinspre Libia spre apele italiene. Drumul dinspre Siria spre Sicilia de Est poate costa un migrant în jur de 1500$, iar călătoria din Pakistan spre Australia poate costa până la 15 000$.

Cu sute de imigranți înghesuiți pe un vapor, fiecare le aduce traficanților un profit de câteva sute de mii de dolari. Chiar și așa, contrabandiștii iși reduc costurile: folosesc bărci uzate, de unică folosință și se zgârcesc lalucrurile esențiale precum apa, mâncarea și petrolul. În anumite situații nici măcar nu angajează echipaj, ci îi dau un compas unui pasager și îi arată, în orizont, unde ar trebui sa fie destinația. Fiecare reducere de cost crește profitul.

În anumite situații, atitudinea contrabandiștilor față de marfa lor trece de la indiferență la răutate pură. În septembrie 2014, un vas ce transporta în jur de cinci sute de migranți a fost scufundat intenționat de contrabandiști în Marea Mediteraneana. Treisprezece dintre ei au supraviețuit, după ce au fost căutați de echipajele de salvare timp de trei zile.

Supraviețuitorii au povestit anchetatorilor cum contrabandiștii palestinieni și egipteni au izbit vasul de pescuit suprapopulat, după ce pasagerii au refuzat să se mute pe un vas și mai mic și mai imposibil de navigat.

„După ce ne-au lovit vasul, au așteptat să-l vadă cum se scufundă cu totul până să plece. Râdeau," a povestit unul dintre supraviețuitori.

Unul din contrabandiști a tăiat mâinile unui imigrant cu o macetă în timp ce acesta încerca să se țina de vasul atacatorilor.

Supravietuițorii au spus ca majoritatea pasagerilor erau blocați în spatiul pentru depozitarea mărfii și s-au scufundat odată cu vasul. Au povestit investigatorilor povești tulburătoare despre orele și zilele ce au urmat atacului: un bărbat s-a spânzurat când vasul a început să se scufunde, mămici care erau atât de epuizate, încât nu și-au mai putut ține copii în brațe când urmau sa fie luați de ape.

Supraviețuitorii au spus că au platit in jur de patru mii de dolari contrabandiștilor pentru voiajul fatal.

Nu există urmă de îndoiala că în industria contrabandei de oameni sunt foarte mulți bani. Dar precum au arătat o mulțime de contrabandiști sunt și mai mulți bani de facut din directă exploatare și traficul propriu-zis.

După zile de căutari, autoritațile au confirmat 368 decese. La mai puțin de o săptămana după aceea, un alt naufragiu a curmat trei zeci de vieți. Prim-ministrul Maltei a avertizat că Marea Mediterană devine un cimitir și a cerut ajutorul UE pentru a asigura granița de Sud a Europei.

Italia a organizat o operațiune de căutare și salvare intitulata Mare Nostrum. În urmatoarele 12 luni au fost salvați peste 150 000 oameni din Marea Mediteraneana, în cadrul inițiativei, dar nu au putut preveni moartea a trei mii de migranți. Din ce în ce mai multe vase pleacă la drum spre Europa.

Majoritatea celor ce au ajuns pe țărmurile Italiei nu au rămas în Italia, ei s-au împarțit ca să caute azil prin toată Europa. Cum numărul cererilor pentru azil crește lună de lună, UE nu a mai putut trece cu vederea situația din Mediterană și a decis sa finanțeze un înlocuitor pentru operațiunea italiană. Într-un fel, UE a ignorat creșterea traficului maritim ce a stîrnit demararea operațiunii Mare Nostrum, și, când a văzut că ajungeau mai mulți oameni vii pe mal, a decis să atace efectul și nu cauza. A concluzionat că inițiativa italiană face parcurgerea Mării Mediterane mai sigură, ceea ce invită imigranții către țarmurile Europei. Pe această premiză, operatiunea mai restransă a UE a devenit o misiune de protejarea granițelor, în loc de una de salvare a vieților umane.

Această schimbare nu a oprit imigranții, a căror număr este în continuă creștere.