Cum a fost la marșul tăcut al celor 5 000 de oameni care au comemorat victimele Colectiv

Duminica asta s-a împlinit fix un an din ziua în care a avut loc incidentul care a schimbat România, incendiul de la Colectiv din cauza căruia au murit 64 de oameni. Câteva mii s-au adunat ieri lângă statuile din Piața Universității ca să comemoreze acel incident care ne-a lăsat pe toți fără prieteni, cunoscuți și fără sentimentul de siguranță.

Din start, evenimentul preciza clar că va fi un marș tăcut în memoria celor pierduți și nu un protest și s-a respectat asta din plin. Cinci mii de oameni au luat-o lent, dar sigur, prin Piața Unirii spre fosta fabrică Pionierul care găzduia clubul.

Oamenii au mers într-o liniște totală. Unii purtau în brațe flori pe care voiau să le pună la memorialul improvizat în fața clubului pentru tinerii decedați, alții aveau banderole albe înfășurate pe braț, într-un fel de grevă japoneză împotriva corupției absurde din această țară.

Cei care stăteau la mese pe la cafenelele din jur s-au oprit din discuții și socializare și s-au holbat triști la marș. Și-au dat inevitabil seama despre ce e vorba și n-au mai putut să continue cu hlizelile cotidiene. Oamenii nu aveau pancarte, așa că dacă nu ai fi știut de la TV sau de pe Facebook despre miting, nu ai fi avut cum să știi despre ce era vorba.

Coloana era condusă de unele din victimele care au scăpat cu viață din incendiu.

Era ca un cortegiu funerar, în care rude și prieteni purtau imagini cu cei apropiați care au murit în incendiu.

În drumul lor, oamenii au trecut pe lângă o statuie din fața fabricii Pionierul, făcută de Asociaţia Colectiv GTG 3010, la care a contribuit cu bani și consiliul local al sectorului 4. Practic, oamenii care au dat autorizația clubului în care au murit 64 de oameni și care nu au plătit deloc pentru asta au dat niște bani publici pentru o statuie, ca să fie totul ok.

Niște copii au venit cu un ciorchine imens de baloane și le-au împărțit puștanilor de la protest. Au dat cu toții drumul la cele 64 de baloane cu aripi desenate pe ele, care au zburat haotic peste clădirea paradită, plină de reclame la cursuri de judo, trupe și fotografii cu cei decedați.

Singurele bannere prezente la protest au fost unele personalizate, dedicate unui anumit prieten. Erau un fel de tribut pe care doar acea persoană l-ar fi înțeles, poate și apropiații.

Oamenii puneau lumânări și se îmbrățișau. Unii dintre ei scriau și câte un mesaj pe pereții clădirii pentru cei decedați sau mai puneau câte o poză.

La un moment dat, liniștea devenise atât de apăsătoare că simțeam că nu mai pot. Era ca în filmele alea autohtone în care regizorii abuzează de tăcere în toate cadrele, deși românii sunt unul dintre cele mai vorbărețe popoare pe care le-am văzut vreodată. Din fericire, un locatar de la una din casele din zonă a deschis geamul și a pornit la maximum un album Goodbye to Gravity. Metalul a răsunat peste o parte din mulțime și ne-a trezit cumva pe toți din transă.

Ca să aflu mai multe despre cum i-au afectat evenimentele din ultimul an pe români, am vorbit cu câțiva dintre cei care au participat la marș și i-am întrebat ce li se pare că au pierdut sau au câștigat în ultimul an.

Raul, 18 ani: Am pierdut niște suflete nevinovate. S-au promis foarte multe și nu s-a întâmplat nimic, de-asta ne-am și strâns aici, poate se schimbă ceva.

Constantin, 25 de ani: N-am câștigat nimic. Au rămas victime mutilate toată viața, iar familiile vor rămâne tulburate. Sistemul medical și situația spitalelor nu s-a schimbat absolut deloc după tragedie. Nici Floreasca, nici SMURD, nici 112. Normal ar fi trebuit să se întâmple ceva după toate acele anchete cu spitalele. Dar n-a intrat nimeni la închisoare, n-a fost tras nimeni la răspundere, decât Piedone. Care a candidat din nou după aia.

Claudiu, 37 de ani: Poate un prim reflex ar fi să spunem c-am pierdut timpul, dar eu cred că totuși am câștigat speranță și încredere. Spre exemplu, faptul că acum în jurul meu sunt mulți oameni e un câștig. Aici sunt cei care au speranța mai mare, ori chiar au pierdut pe cineva și pierderea aia nu dispare. Mi-a plăcut ideea că suntem aici pentru a comemora. Azi nu protestăm, nu ne revoltăm. Am venit să ne exprimăm suferința internă împreună.

Cristina, 25 de ani: Am câștigat aceeași corupție, aceeași indolență. La început când era evenimentul foarte proaspăt am fost reținută când ieșeam în oraș. Mă sunau părinții să-mi spună „vezi să stai la ieșire", dar m-am calmat și merg în continuare cu mare drag. Organizatorii țin neapărat să ne asigure și la nivel online, și verbal la fața locului că sunt ieșiri de siguranță, sunt extinctoare. La nivel de organizare s-a schimbat ceva, dar la nivel de politică nu s-a schimbat nimic.

Costin, 49 de ani: Foarte puține lucruri s-au schimbat în bine. Au început să fie controale și s-a interzis fumatul, dar în rest trebuie să ne schimbăm mai întâi noi ca mentalitate, apoi să cerem societății să se schimbe. Am pierdut speranța că ne vom schimba, că ne vom cere drepturile, că vom fi mai deschiși și informați. Singurul câștig e că a dispărut puțin ignoranța noastră.

Loredana, 28 de ani: Cred că am pierdut 64 de prieteni pe care nici n-am apucat să-i cunosc. S-a schimbat un pic mentalitatea oamenilor, s-au trezit puțin, dar au cam adormit la loc. Eu am organizat evenimente de solidaritate în diaspora din Marea Britanie și am ținut să mobilizez oamenii și să le arătăm românilor de acasă că ne pasă. Sper să se mobilizeze toți la următoarele alegeri.

Mihai, 32 de ani: Nu am învățat absolut nimic. Avem aceleași cluburi, trăim în aceleași case care pot oricând să pice. În prima lună, lumea era mult mai atentă, dar după aia a început să se uite ușor. Se mai vede o schimbare doar la anumite evenimente organizate pe bune, unde e limitat numărul de persoane care au acces. Dar asta doar în anumite localuri. Mi-e teamă că din iarnă revenim la vechile obiceiuri, aceeași birocrație, aceeași tanti de la ghișeu, inclusiv cu drepturile care ni se cuvin, precum accesul la sănătate și cel la informare.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre Colectiv:
Fotografiile astea de la concertul de comemorare Colectiv îți arată cât de importantă e o clipă
Am vorbit cu o trupă rock care a supraviețuit după Colectiv, despre cum muzica nu trebuie să moară
Trupe de metaliști din România mi-au povestit ce-au ajuns cluburile underground, după Colectiv