Mensa este o organizație de masturbare intelectuală reciprocă

Mensa, organizația mondială a celor mai inteligenți oameni din peste o sută de țări, numără circa 110 000 de membri la nivel mondial. Oameni cu vârste diferite și preocupări diverse, de la gunoieri la profesori universitari, au dovedit în urma testelor de inteligență că au un IQ peste medie, așa cum au doar 2% din locuitorii planetei. Un potențial enorm, valorificat sau nu, au și cele câteva sute de români care au reușit să intre în Mensa.

Am dat recent de cazul unui tânăr acum de 23 de ani, care în 2009 a luat testele cu brio și din câteva zeci de candidați a fost acceptat în organizație. Rezultatul i-a fost trimis prin poștă, cu înștiințarea că ar avea de plătit o taxă anuală. Cosmin, azi asistent de cercetare în Neuroștiințe la una dintre cele mai bune universități din Marea Britanie, a refuzat. L-am rugat să ne povestească de ce.

,,Făceam zilele trecute curățenie prin pestilența de cameră în care trăiesc și printre mormanele de bălegar (evident, unde altundeva) am dat peste o epistolă veche. Expeditorul nu era nimeni altul decât președintele Mensa România, iar scrisoarea conținea invitația de a mă alătura organizației ca urmare a promovării examenului de intrare. Am râs stupid…

Ei bine, Mensa este o organizație internațională de „genii" fondată în Anglia postbelică de doi avocați (nu mă miră…), pentru care unicul criteriu de aderare este un IQ care să-l situeze pe posesor în primele două procente din populația lumii. Acesta se probează printr-un test culture fair, în care trebuie să recunoști tiparele dintr-o figură și să o completezi cu elementele lipsă dintr-o serie de opțiuni. Culture fair înseamnă că nu există componente numerice sau de limbaj, ci numai desene abstracte al căror tipar poate fi recunoscut de oricine, indiferent de fondul cultural, inclusiv de Ciot, bețivul analfabet și fără un picior al cartierului. Asta o susțin experții occidentali care au creat examenul pe baza unui model formulat de psihologul britano-american Raymond B. Cattell. Modelul e din anii 1940-1960, la fel de actual ca telefoanele cu rozetă. Obiectivitatea i-a fost probată de savanții vremii în teste în care „negrii au avut în mod consistent rezultate mai slabe decât albii", lucru atribuibil faptului că-s mai proști, nu diferențelor culturale sau vreunei părtiniri rasiale.

Scopul Mensa este unul simplu, indiferent de filiala de care aparții: organizarea de întâlniri periodice de masturbare intelectuală reciprocă între membrii ei. Pe bune, scrie chiar pe site-urile lor, fie ele din România, Marea Britanie, SUA sau Franța. Literalmente singurul avantaj e că ești printre puținii care știu de o întâlnire dintr-un loc. Dacă li s-ar prăbuși sala de reuniune în cap și ar crăpa toți, nimeni n-ar ști că morții de-acolo erau participanții la o întâlnire Mensa.

Prin 2008-2009, când încă eram un virginel naiv (cel puțin un aspect s-a schimbat de-atunci), nu aveam încă informațiile astea, iar singura mea idee despre Mensa provenea dintr-un reportaj de la televizor în care era lăudată filiala din România pentru cei trei membri pe care-i avea. Mi-am spus atunci că trebuie să fiu al patrulea și m-am înscris pe grupul lor de Yahoo! pentru a primi informații legate de testări. Din fericire, taman atunci se treziseră să resusciteze filiala românească, iar eu apăream la timp pentru a mă înscrie la una din primele sesiuni. M-am abținut două zile de la Fornetti și am achitat taxa de 20 de lei pentru examen. Și m-am dus.

Țin minte de parcă ar fi fost ieri acea minunată dimineață a testării. Soarele se dusese dracului în spatele unui plafon cenușiu și depresiv de nori pentru a face loc luminii intelectelor noastre convergente în clădirea de sticlă de pe o stradă lăturalnică din Ștefan cel Mare. Câinii pișau pasivi ghivecele de la intrare și hârtoapele aleilor capitaliste ne priveau goale și prăfuite în absența altui public cum așteptam excitați (intelectual, nu vă gândiți la altceva) să intrăm în sală. Eram vreo 40-50 de candidați, majoritatea masculi burtoși și fără păr, că unul din efectele secundare ale intelectului e chelia. Burțile erau pur și simplu de la lene.

Am intrat în sală, am dat testul și am ieșit. Serios, asta a fost tot. Așteptarea fusese mai lungă decât proba de 20 de minute, astfel că nu-mi dădusem bine seama dacă dădusem ăia 20 de lei pe o muie de proastă calitate sau ca să intru într-o societate de genii. Bine, sincer, mă simțeam mai degrabă futut în cur decât felat, dar asta-i altă poveste. Atunci am avut și revelația: „Pentru prostia asta eram eu atât de entuziasmat? În ASTA vreau să intru?".

După vreo trei săptămâni, mi-a venit și răspunsul, sub forma unei scrisori care nu-mi conținea numele complet, avea diacritice din doi în paișpe și prezenta un punct sau o coajă de sămânță flegmată stingher pe un rând întreg spre final. Desigur, semnătura (scanată) aparținea președintelui organizației, iar restul scrisorii fusese tipărit deasupra ei, ca să completeze aspectul oficial de hârtie igienică proastă – mult prea scorțoasă – al întregii trebi. După ce mă felicita, organizația simbolizată printr-o masă cu trei picioare și un glob pe post de cap îmi spunea că „dacă doriți să deveniți membru și nu ați făcut-o încă" (aflându-mi rezultatele prin telepatie intelectuală direct de la Hivemind probabil), să merg să plătesc cotizația anuală într-un cont. N-am plătit nimic, chiar atât de prost nu eram. Scrisoarea îmi ajungea ca să mă dau mare, dacă doream asta, deci nu îmi mai trebuia să continui să-mi măsor idioțenia în ani și bani cotizați. Nici măcar n-aveam pe cine agăța acolo, toți erau burtoși și chei, inclusiv gagicile.

Poate vă veți întreba ce mi-a venit să scriu tocmai acum articolul. Pe lângă faptul că abia zilele trecute am dat iar de scrisoare, acum vreo lună am întâlnit un mensan, printr-o prietenă pe care încerca s-o cucerească. N-a avut prea mare succes, era la fel de interesant ca o clătită fără dulceață, de aceea mă și chemase săraca tipă. Replica lui de agățat fusese una de genul „Salut, sunt membru Mensa". La fel mi s-a prezentat și mie când am ajuns, reușind prin asta să mă lanseze într-o cascadă de binecuvântări care i-a îmbogățit vocabularul cu câteva insulte noi. Tipul i-a explicat ulterior prietenei mele că probabil eram doar frustrat că picasem examenul. Nu putusem atunci să demonstrez contrariul, așa că am lăsat-o moartă. Acum pot. Na!

Dacă după ce citiți asta, vă tentează să aderați la organizație pe fondul valorilor comune sau fiindcă pur și simplu v-ați săturat să fiți cel mai respingător din cercul vostru de prieteni, site-ul sublim de mort al filialei românești e acesta: http://mensa-romania.ro/. Nu se întâmplă mai nimic acolo, dar e mai ieftin să dați examenul în România decât în Marea Britanie, unde costă 25 de lire, iar calitatea de membru e recunoscută internațional.

Stephen Hawking spunea mai demult că oamenii care se laudă cu IQ-ul sunt niște labagii. Nu cred că s-a exprimat chiar așa, dar asta am reținut. Eu spun că IQ-ul spune despre ce poți face la fel de multe ca o păstaie de mazăre. Inteligența se demonstrează prin realizări, nu prin numere obținute în urma unor teste vechi de jumătate de secol. Prefer să dau ceva mai mult decât cotizația lor anuală pe un gram de Haze de calitate, să mă scufund în canapea după o zi în laborator și să-mi imaginez universul într-o frunză de skunk. Fără teste, fără mese cu trei picioare și mai ales fără grași care să-mi sugă penisul intelectual."

Pentru a afla mai multe despre ,,dedesubturile" acestei organizații, am stat de vorbă și cu Radu Jianu, președintele Mensa România. Membrii din România se întâlnesc de obicei la o bere, pentru a discuta proiecte și idei. Doar una, două reuniuni pe an au caracter formal. „Banii din cotizații, 30 de lei pentru studenți și 60 de lei pentru ceilalți, se folosesc pentru proiectele Mensa, pentru dezvoltarea serverului și a bazei de date interne. O parte din bani sunt folosiți pentru traducerile unor cărți, implementarea unor programe de voluntariat și concursuri. Cei care nu mai achită taxa mai au acces la baza de date încă două luni, după care conturile se dezactivează automat", explică Jianu.

Dobândirea calității de membru Mensa poate fi un scop pentru unii, în timp ce pentru alții, o hârtie parafată cu o masă și un glob nu are o valoare mai mare decât a unui cocoloș de hârtie igienică.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre masturbare:
Băsescu nu mă lasă să mă masturbez
Cum m-am distrat în cada de masturbat
Nu irosiți sperma, nu ejaculați!