Dragă doamnă polițistă din Sibiu, v-am întâlnit când i-ați dat amendă prietenei mele pentru că a lipit un sticker cu CINEPUB pe un felinar din Piața Mare. În ziua aia cu soare, Dorina Oargă, Project Manager CINEPUB, a apucat să înfrumusețeze doi stâlpi, un panou cu postere de filme și o bucațică de zid acoperită cu graffiti.

Apoi, un polițist a strigat după noi și ne-a luat la secție. De fapt au luat-o pe ea, eu m-am dus pentru că nu se cade să zici pas la o vizită la poliția locală, în condițiile în care nu tu dai banul.

Acolo v-am întâlnit pe dumneavoastră și am încercat, atât eu cât și Dorina, să vă convingem să ne iertați, că nu făceam un rău atât de mare. V-am spus de CINEPUB, că este prima platformă de film românesc distribuit online, legal și gratis, și e bine să știe lumea de ea. Drept vorbind, n-aveați nicio treabă cu toate astea, dar nici n-a fost chip să vă atragem de partea noastră. Ziceați, îmi aduc minte: „Vă place Sibiul că e curat? Cum ar fi dacă toată lumea ar lipi de toate peste tot? De unde sunteți? Aaaa, din București… înțeleg. Și mai lăsați-mă cu filmele, că sunt fix ca fotbalul: te spală pe creier!‟.

Doamnă polițist, vreau să vă spun că aveați dreptate. Atât timp cât ne dorim să facem lucruri legale și folositoare comunității, e bine să respectăm și regulile interne ale aceleiași comunități. Însă, dați-mi voie însă să insist, filmul nu-i ca fotbalul. Ba chiar am să încerc să vă conving. Am să desființez, din punct de vedere facil fotbalistic, șase dintre scurtmetrajele mele preferate de pe CINEPUB.

Știți că mai toate reclamele cu fotbal sunt cu bărbați transpirați, da? E nevoie de activitate fizică și de perseverență pentru fotbal. În timpul meciului, nu-i vezi pe fotbaliști că se opresc un pic să bea un păhărel, să mai pună țara la cale, să discute omenește-așa despre ce se poate face să aibă mingea liber spre poartă. E greu fotbalul, dragă doamnă.

Ori, eu vă îndemn să-l priviți pe Vasile, din scurtmetrajul Șanțul, al lui Adrian Silișteanu. Timp de 18 minute savuroase, țăranul Vasile (Adrian Titieni, de nerecunoscut) face tot posibilul să petreacă o zi relaxantă, în ciuda nevestei cicălitoare și a șanțului care trebuie musai săpat. „Oh, fute-m-aș în norocul lui de șanț! Că poate amu mă-mbrac și viu la biserică!‟, zice el, și bine-i zice. Uitați-vă, râsul sigur nu spală pe creier.

Spiritul de echipă e vital în fotbal. Cât de mare și de talentat ai fi, fotbalul nu se joacă de unul singur. Până și Maradona, când a dat șutul ăla legendar cu capul, a zis c-a pus și Dumnezeu o mână acolo să ajute. Chefu e cu ardelence la bloc și zero spirit de echipă.

În scurtmetrajul semnat Adrian Sitaru, tanti Neli se are de minune cu vecinele. E un fel de șefă de trib: cum sună la ușa lor, cum țup!, ele sar în papuci și vin la ea, la o cafea, un fursec. Ceea ce urmează nu e o miuță amicală într-o bucătărie de bloc, ci Hercule Poirot cu ardelence în care se stabilește, mai mult sau mai puțin aproximativ, ce s-a întâmplat cât a lipsit Neli de acasă.

Chefu nu e ca fotbalu, unele chestii le ții pentru tine.

E o lege nescrisă că, ori de câte ori se întâlnește un suporter Steaua cu un suporter Dinamo, iese cu scandal și ping-pong de argumente cu câteva mantre care se repetă: finala Barcelona 86, Champions League, respectiv episodul de la Buzău, din 2007…

Derby, scurtmetrajul lui Paul Negoescu, e o poveste bună într-un film slab. Vi-l dau însă să-l vedeți, fix pentru secvența de ceartă despre Steaua vs Dinamo, care e delicioasă. Vă garantez că, în ciuda tuturor aparențelor, filmul ăsta nu e despre fotbal.

Derby spune povestea unui tată brusc disperat că fiica lui de 15 ani face sex cu iubitul în dormitor, în timp ce nevastă-sa le gătește liniștită cina. Avem masculul înfoiat, auto-cenzurat, chinuit de întrebări, și stelist în tinerețe, versus adolescentul relaxat care ține cu Dinamo. De vis.

Ca portar, penaltiul înseamnă că echipa ta a comis-o nasol, drept pentru care ești lăsat singur față în față cu un hăndrălău care șutează bine. Șansele să ți-o iei sunt mari iar șansele să fie bine pentru toată lumea, egale cu zero.

Scurtmetrajul Nunta lui Oli n-are nicio legătură cu fotbalul, dar curge ca o serie de lovituri din penalty în care fotbalistul nimerește, minge după minge, în plexul portarului.

Filmul lui Tudor Cristian Jurgiu e despre Dorel, un foarte emoționat tată înainte de nunta fiului. Singura problemă e că nunta e în America, iar Dorel la București, în fața calculatorului.

De fiecare dată când un animal aterizează pe teren, fotbalul își pierde toată grația și coerența: uneori se lasă cu sânge, sau chiar cu victime (da, știu, e basebal, dar se pune).

Colivia și Lord, semnate de Adrian Sitaru, sunt două povești care valsează cu animalele. În Colivia, un porumbel intră pe nepusă masă în casa și viața unui tată sever, căruia întâmplarea îi pune multe probleme logistice și, încetul cu încetul, ajunge să-i schimbe complet datele problemei.

În Lord, cel mai urât cățel din lume, un pechinez, desigur, nimerește pe mâinile unui mic șantajist și hoț de câini care nici măcar nu suportă animalele. Cel puțin la început.

CINEPUB este dedicat iubitorilor și creatorilor de film românesc și se vrea o bază de date cât mai completă a cinemaului autohton. După toate cele întâmplate în ultima lună, a devenit evident cam cât de important e să ne cunoaștem și să ne reglăm așteptările și reacțiile la realitate. E imposibil de făcut asta din fața televizorului dat pe Antena 3.

Ce știu sigur e că jumătate de zi petrecută printre filme, animații și documentare românești, te poate ajuta să înțelegi mult mai bine în ce țară trăiești. În concluzie, cinematografia nu e spălare pe creier, doamnă polițist, e spălare de creier. Până iese curat și fără prejudecăți. E de bine, adică.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte materiale despre filmul românesc:
Filmul „Istorii despre Vlad Voievod Drăculea‟ arată ca un „Game of Thrones‟ mioritic
Faze tripante din cinemaul românesc
Rezistența VHS în perioada comunistă din România