Mi-am petrecut duminica în Biserica Metalistă a lui Hristos

Pe panoul din faţa clădirii scria: „Orice sfânt are un trecut, orice haimana are un viitor." Ajunsesem unde trebuie. Am parcat lângă nişte motociclete, alături de un autobuz pe care scria „The First Heavy Metal Church" cu acelaşi font pe care îl folosesc şi cei de la Iron Maiden la logo

„Uuu!" a exlamat entuziasmat tipul care ne-a la uşă. „Bun venit la Biserica Heavy Metal, frate!" Apoi şi-a ridicat mâna ca să facem salutul cu pumnul.

„Uuu!" i-am răspuns eu. Purtam o ţinută prin care voiam să mă camuflez cu lumea din jur: un tricou cu un craniu uriaş şi o bandană de rocker. Se pare că am nimerit-o, pentru că înotam într-o mare de motociclişti tatuaţi. Toţi eram acolo, la Prima Biserică Metalistă a lui Hristos (FHMCC), în Dayton, Ohio, ca să-l slăvim pe Iisus după rit heavy metal.

FHMCC a fost fondată acum trei ani şi jumătate de pastorul Brian Smith, un metalist care a fost dezamăgit de creştinism în tinereţe. „Pe atunci mergeam la biserică în fiecare duminică, unde mi se spunea că o să ard în iad dacă port pantaloni scurţi sau înot în aceeaşi piscină cu fetele sau ascult altă muzică decât cea bisericească," a povestit el în cadrul unui interviu pentru un post de radio local.

Aşa că a părăsit biserica, s-a înarmat cu un sistem de sunet ieftin şi cu o mână de biblii la ofertă şi a ţinut slujbe metaliste într-o cameră din localul în care cânta cu trupa sa, vizavi de un club de striptease.

Pastorul Brian a rezumat simplu situaţia: „Du-te în toate colţurile lumii şi botează-i pe toţi oamenii în numele Sfântului Duh. Ce loc mai bun pentru asta decât un bar?"

Când biserica metalistă a devenit mai populară, pastorul Brian a mutat-o într-un bar de motociclişti numit Jackass Flats, care se umplea până la refuz la fiecare slujbă. Parohia a crescut atât de mult încât pastorul ţinea slujba de duminică atât în Dayton, cât şi în Greenville, Ohio, în amfiteatrul unei foste şcoli primare. De fiecare dată era invitată să cânte o trupă.

În locul ăsta se cântă rock pentru Iisus. Dar conform pastorului Brian, numele bisericii are dublu înţeles: se referă şi la „armura de metal a lui Dumnezeu." Şi, spre deosebire de alte biserici, FHMCC subliniază faptul că uşile sale sunt deschise tuturor. După cum scrie şi pe site-ul său:

Prostituate, dependenţi de droguri, motociclişti, membri ai găştilor de cartier, rockeri, delincvenţi. Nu contează ce aţi făcut sau de unde veniţi. Aici la FHMCC veţi fi primiţi cu braţele deschise.

„Asta e o biserică pentru oamenii care nu s-ar simţi confortabil într-un lăcaş de cult tradiţional," explică pastorul Brian în timp ce aruncă o privire asupra mulţimii tatuate şi pline de pierce-uri. „Cei mai mulţi oameni îl vor pe Dumnezeu în vieţile lor, dar sunt convinşi că trebuie mai întâi să îşi pună viaţa în ordine înainte să apară în faţa lui Hristos. Dar nu te speli înainte să intri la duş, nu? Nu. Dumnezeu te vrea exact aşa cum eşti în momentul ăsta."

Slujba FHMCC începe la prânz. Nu ştiu câţi au mai venit mahmuri la biserică, dar eu aşa eram. După ce am salutat încă un motociclist, am primit o broşură cu programul FHMCC, care avea o imagine cu Hristos pe un Harley pe ea.

„Aşa ar trebui să arate trupul lui Hristos," spunea pastorul Brian în timp ce arăta înspre mulţime. Dacă te uitai atent, tipii cu plete şi bărbi chiar arătau ca nişte personaje biblice. Erau vreo trei sute de oameni care se înghesuie în sala de spectacol: motociclişti, iubitele lor, oameni care arată normal şi copii. Mulţi purtau tricouri negre cu FHMCC, care se vindeau la un stand din spatele încăperii.

„Astăzi o să primim vindecare, pocăinţă, mântuire şi izbăvire," a anunţat pastorul Ron. Pastorul Ron era un tip bărbos care, dacă ar juca într-un film cu motociclişti, ar fi poreclit „Micuţul."

„Uuu!" urla mulţimea.

Apoi a început muzica. Era o melodie care îţi făcea creierii varză şi îţi punea sângele în mişcare, dar măcar avea versuri cuvioase: „I believe / How about you / I believe / It's true / I believe in him!" Dădeam cu toţii din cap.

„Să vă aud cum aplaudaţi!" a strigat chitaristul îmbrăcat în negru care cânta în stilul Judas Priest.
„Uuu!" exclamă mulţimea în timp ce toţi dau din cap.
„SĂ SPUNEM SFINTE, SFINTE, SFINTE!"

Când s-a terminat numărul din deschidere, pastorul Brian a revenit la amvon, care era decorat cu o cruce heavy metal mare şi roşie. Autoproclamatul „Rebel întru Hristos" a făcut o referinţă la Angus Young şi apoi a anunţat că FHMCC creează o trupă proprie şi caută un toboşar.

Şi apoi pastorul Brian a făcut un fel de rezumat: „Duminica trecută, patru persoane s-au întors către Hristos pentru prima dată în viaţa lor. Am avut trei sute de botezuri în ultimele şapte luni. Sunt biserici care nu ajung la trei sute de botezuri nici în zece ani. Nu că-i uimitor? Dumnezeu e tare!"

„Uuuuuu!", urlau toţi. Am strigat şi eu alături de ceilalţi, dar am făcut semnul cu coarnele de diavol din greşeală.

„Dumnezeu lucrează prin intermediul acestei biserici, iar asta îl enervează pe diavol!"

Apoi a urmat şi mai mult rock. Şi mai mult metal. Şi mai mult dat din cap. Dacă muzica Gospel e trăsătura după care recunoşti bisericile baptiste din sudul SUA, heavy metal-ul e cea după care recunoşti bisericile muncitoreşti din Ohio.

Când s-a făcut linişte din nou, pastorul Brian a băgat o predică pe rock clasic: „Când citeam Epistola Sfântului Apostol Pavel către romani mi-a venit în minte melodia The Wall a celor de la Pink Floyd. E gen Tear down the wall," explica el. Toată lumea a amuţit. „Ăsta e fundalul sonor al Epistolei, doborârea zidului."

Pastorul Brian ar vrea câte o biserică metalistă în fiecare oraş, dacă s-ar găsi persoane potrivite să ţină slujbele. Surprinzător, a descoperit că cei mai îndârjiţi opozanţi ai săi sunt cei din alte grupuri creştine. Primeşte foarte multe mesaje de ură. „Trebui să părăseşti Prima Biserică a lui Satan. Îţi condamni întreaga parohie la focurile iadului. Pocăieşte-te!"

„Foarte mulţi oameni ne judecă încă de când aud numele bisericii noastre," spune el. „Zic despre noi că suntem sectanţi. Am auzit lucruri precum «Oamenii ăia beau bere la slujbă» sau «Oamenii ăia nu sunt decât nişte neisprăviţi care vor să trăiască cum vor ei să şi să se joace de-a biserica în fiecare duminică.» „Nimic mai fals. Diavolul e real şi se va folosi atât de creştini cât şi de necreştini ca să-şi ducă la capăt uneltirile."

Pastorul Brian a fost foarte afectat de reacţiile astea şi ca răspuns a scris un pamflet intitulat „Creştinii care îi strică reputaţia lui Iisus," pe care îl împarte pe la concertele rock laice ca să ia legătura cu oamenii care au avut o experienţă negativă cu biserica. L-a marcat un incident de la un concert de-al lui Marilyn Manson din 2006. Acolo, un grup de „super-creştini" cu pancarte şi megafoane îi ameninţau cu iadul pe tinerii care veniseră la eveniment.

„Tinerii, la rândul lor, îi înjurau pe creştini. A fost oribil," povestea pastorul Brian. „Au procedat complet greşit. Dacă vrei să-i aduci pe tineri mai aproape de Hristos, trebuie să-i iei cu frumosul. Aş prefera să îţi arăt iubire, nu să te sperii."

Pastorul Brian crede că Iisus aşa ar fi procedat. „Hai să ne unim şi să salvăm sufletele astea pierdute pentru că lumea se duce în iad chiar sub ochii noştri. Diavolul e adevăratul inamic. Asta am învăţat de când sunt pastor: să îi iert pe păcătoşi. Şi pe păcătoşi, şi pe sfinţi, deopotrivă. Trebuie să-i iertăm pe toţi."

Cei din trupa laică din care făcea parte pastorul Brian nu au fost la fel de iertători. Ei s-au despărţit recent pentru că pastorul Brian vorbea mult prea des FHMCC-ul în timpul concertelor lor.

Slujba se sfârşeşte cu o anecdotă despre Led Zeppelin. „Pe la cinci dimineaţa, cât lucram la predica mea, mi-am spus Sper ca Robert Plant să ajungă în rai," zice pastorul Brian.

Au urmat râsete de metalişti.

„Robert, sper să ajungi în rai, ca să putem cânta împreună pe străzile pavate cu aur. Apoi mi-am dat seama: cum rămâne cu omul ăla fără adăpost de la colţul străzii? L-am urcat pe Robert Plant pe un piedestal până acum, pentru că e unul din idolii mei muzicali, dar vreau să simt la fel de multă compasiune pentru toţi oamenii, chiar şi pentru cei care m-au rănit şi m-au scuipat. Avem nevoie de compasiune pentru toţi oamenii."

S-au auzit amin-uri dinspre mulţime.

„Cu asta o să închei. Dacă vreţi să alegeţi calea uşoară, mergeţi şi trăiţi ca nişte staruri rock. Să fii creştin nu e uşor. Nu e uşor deloc. Dar vă zic că merită."

Apoi a urmat melodia de final. Am dansat iar cu toţii. Lumea dădea din cap, fredona şi îi îmbrăţişau pe motocicliştii masivi din primele rânduri care se rugau pentru toţi ceilalţi. Câţiva tipi duri şi-au ridicat feţele şi mâinile şi au început să plângă pe măsură ce melodia ajungea la apogeu. M-am uitat în jur şi am realizat că, dacă aş avea nevoie să cred că există un tip invizibil acolo sus în cer, ăsta ar fi locul perfect pentru mine.

Am început să vorbesc cu un tip care avea o emblemă de motociclist pe care scria „Satan Sucks." Mi-a spus că e vocalistul unei trupe de punk care face cover-uri după Dead Kennedy şi Clutch, iar apoi mi-a lăudat bluza cu craniul.

El mi-a povestit despre viaţa de dinainte să vină la FHMCC: „Ţineam concerte, dar abia aşteptam să se termine că să pot să mă duc să fac rost de droguri. Apoi l-am întâlnit pe Brian la un concert de metal. Când l-am întâlnit prima dată, aveam câte-o bere în fiecare mână, dar Brian tot m-a invitat la biserica lui."

Mi-a spus că acum are mintea limpede şi cântă în continuare în trupa sa de punk şi le e recunoscător celor de la FHMCC, pentru că i-au salvat viaţa.

„Ţi-ai schimbat repertoriul acum că l-ai găsit pe Iisus?"

„Nu o să mai cânt «Killing in the Name» de la Rage Against the Machine, pentru că are înjurături la final."

Urmăriţi-l pe Harmon Leon pe Twitter. ( https://twitter.com/harmonleon)

Traducere: Mihai Niţă

Citeşte mai multe despre metal:
Black Sabbath şi începuturile heavy metal Documentarul „Biserica Metalistă" Silent Strike ascultă Doom Metal