Tatuaje din backstage

Mihnea, chitaristul de la Roadkillsoda şi TepZepi

De Paraşută

Salut, sunt Paraşută. Mulţi probabil mă ştiţi ca bateristul care dădea din mâini şi-şi etala tatuajele pe la trupele Mediocracy, Rain District, Traum, Environments, The Amsterdams şi Roadkill soda.În rubrica asta o să vă prezint săptămânal tatuajele altora de teapa mea din lumea undeground-ului românesc şi poveştile din spatele lor.

MIHNEA, CHITARISTUL DE LA ROADKILLSODA ŞI TEPZEPI

În prezent eu şi Mihnea Andrei Ferezan cântăm la RoadKillSoda, una dintre puţinele trupe de stoner-rock din România şi ne mândrim că suntem printre puţinele trupe româneşti în care toţi membrii sunt tatuaţi din cap până-n picioare . Mihnea mai cântă la TepZepi, M51 şi Lucia, iar înainte de asta a fost pe la Negură Bunget şi Luna Amară. El e un motociclist supărat,bărbos, care cântă super bine şi face și fotografie.

Eu l-am cunoscut acum şapte ani , la prima mea cântare cu The Amsterdams într-un club din Bucureşti,  unde au concertat alături de noi Tep Zepi, trupa în care Mihnea era chitarist. Omul rupea pe RGC (romanian guitarists community) la vremea aia şi am aflat că a ieşit locul trei  într-un concurs naţional organizat de ei când avea doar 15 ani, o vârstă la care mulţi abia se apucă de chitară. În timp şi-a dovedit polivalenţa în genuri muzicale, pentru c-a fost cooptat în trupe de metal, stoner, soft pop, math-core (un fel de metal matematic, urmaşul  upgradat al metalului progresiv) şi în diverse trupe tribut pentru formații ca Nine Inch Nails sau Alice in Chains.

Tatuaj: Tinny

Inima de pe piept este primul tatuaj al lui Mihnea. Şi l-a făcut acum patru  ani, la Tinny, un prieten de-al lui care avea salon în Centrul Vechi şi care în prezent tatuează în Irlanda. Desenul ăsta e şi singurul care nu l-a durut deloc, probabil pentru că pielea este toată un organ şi pe măsură ce-l abuzezi devine mai sensibil. Şi un ficat după prima bere e ok, dar nu şi peste zece ani de băut zilnic . Textul din jurul inimii îndeamnă să trăieşti în prezent şi să laşi în trecut neplăcerile  vieţii, un fel de opus alLive and let die, titlul piesei de la Guns'n Roses. Sub inimă sunt iniţialele unor persoane foarte dragi lui.

Tatuaj: Dorin, Old Bastards Tattoo

Acest tatuaj curpinde două versuri din piesa Go with the flow  a celor de la Queens of the stone age, trupa lui preferată care i se pare mereu pe val. Mihnea-şi ghidează viaţa după aceste versuri: „I want something good to die for / To make it beautiful to live.” Într-o seară chiar s-a lăsat dus de val: era cu Răzvan (bateristul de la Luna Amară) şi în timp ce conduceau pe autostrada Bucureşti-Piteşti stingeau farurile maşinii la viteza de 130-140 km/h. E nebună senzaţia, dar şi la viteză mai mică mi se pare nasol rău.

Tatuajul i l-a bătut Dorin de la Old Bastards Tattoo, un rocker plin de tatuaje, fan RoadKillSoda. Pe vremea când l-a tatuat pe Mihnea lucra în Cluj , dar acum s-a deschis Old Bastards Tattoo şi-n Bucureşti, ca să nu mai batem sute de kilometri până acolo. Planuiesc cât de curând să dau şi eu o tură pe la ei.

Tatuaj: Dorin,Old Bastards Tatoo

Acest tatuaj este un craniu sugar skull reprezentativ pentru Dia de los muertos (Ziua Morţilor), o sărbătoare mexicană care are loc anual pe 2 noiembrie. Reprezintă ziua în care persoanele decedate se întorc pe Pământ pentru a fi alături de cei dragi. În cazul lui Mihnea, tatuajul comemorează decesul unei persoane de care a fost foarte apropiat. Litera de sub craniu este iniţiala persoanei pierdute.

Tatuaj: Dorin, Old Bastards Tatoo

Aceste două tatuaje de la baza gâtului delimitează corpul lui Mihnea în două. Partea cu Love (dragoste) include tatuaje care simbolizează chestii ce au legatură cu familia sa: florile lunilor în care s-au născut diverşi membri, blazonul familiei (un dragon de aur pe un camp roşu). Pe partea cealaltă, cea cu Hate (ură) tatuajele simbolizează lucrurile neplacute din viaţă şi viciile lui : gagici, maşini, rock and roll. În ceea ce priveşte gagicile, Mihnea  recomandă doamnele şi domnișoarele roşcate pentru că „au păsărica mai dulce.”

Tatuaj: Dorin, Old Bastards Tatoo

Tatuajul ăsta este un old school. Genul ăsta de desen a ajuns celebru încă de la începutul secolului XX prin artişti ca Bob Shaw şi Bert Grimm şi se deosebește de altele prin conturul foarte gros de culoare neagră sau albastră. În România, când cineva are un old school la vedere, mulţi au impresia că ori n-are bani, ori a fost tatuatorul prost. Mie îmi plac cel mai mult tatuajele de genul ăsta, iar mulţi plătesc mai mult pentru unul aşa, decât pentru unul normal sau un tatuaj- portret făcut să pară real. Cel din poză reprezintă o inimă străpunsă de un pumnal. Pentru Mihnea simbolizează sentimentul pe care l-a avut de câte ori şi-a luat ţeapă fie profesional, fie emoţional, de-asta e pe partea de Hate. Una din ţepele profesionale memorabile a fost festivalul Watumi din Braşov, unde multe dintre trupe nu şi-au primit onorariile din contracte.

Anterior:
Biggie, basistul de la Shadowbox & Chimie și Protest Urban
Shole de la Shesdead şi Crize

Comentarii