Moartea e mult mai complicată când ești într-o relație poliamoroasă

În februarie, iubita lui Robert McGarey, în vârstă de 24 de ani, a murit. A fost cea mai mare pierdere de care a avut parte McGarey în viața lui și, totuși, există o parte bună: „Simțeam tristețea asta puternică, însă nu mă simțeam și singur", mi-a zis McGarey. „Nu sunt singur, am pe cineva alături."

Asta pentru că mai are alte iubite: Jane, cu care e de 16 ani, și Mary, care îi e alături de opt ani. (Nu sunt numele lor reale.) În timp ce încă îl durea enorm pierderea iubitei sale Pam, poliamorul l-a ajutat să facă față situației.

Nu există prea multe studii despre cum se descurcă familiile poliamoroase cu moartea, probabil pentru că nu există multe cercetări despre cum aleg familiile poliamoroase să trăiască. Dacă e să ținem cont de niște estimări, există câteva milioane de persoane poliamoroase în SUA. Și, deși poliamorul poate aduce beneficii incredibile, sistemele noastre sociale și legale nu au fost gândite pentru persoanele care au mai mult de un partener, așa că moartea unui individ dintr-o astfel de relaței poate aduce cu sine câteva probleme legale și emoționale.

„Indiferent că oamenii realizează sau nu, persoana cu care s-au căsătorit va avea mai multe beneficii și drepturi când apare un deces", a explicat Diana Adams, care conduce o firmă de avocatură care se ocupă de „legi referitoare la familii tradiționale și non-tradiționale pentru a sprijini începuturile optimiste și încheierea relațiilor familiale."

Odată ce drepturile persoanelor căsătorite sunt prioritare, partenerii care nu sunt căsătoriți nu au ceva de spus în deciziile privind înmormântarea, aranjamentele funerare sau moștenire. Asta se aplică și la relațiile monogame în care partenerii trăiesc în concubinaj, dar problema poate să fie și mai mare în relațiile poliamoroase unde partenerii nu sunt apropiați familiilor membrilor sau nu sunt cunoscuți de ele. În studiul ei, Adams a văzut o groază de parteneri poliamoroși cărora nu li s-a permis să-și viziteze iubiții în spital sau la sanatoriu, pentru că familiile celor din urmă refuzau să accepte că acela e un partener legitim. McGarey și prietena lui Pam nu erau măritați, deci decizia de a o deconecta de la aparatele care o țineau în viață le-a revenit celor două surori ale femeii. Banii pe care Pam i-a lăsat în urma ei, și pe care McGarey i-ar fi moștenit, dacă ar fi fost căsătoriți, au mers tot la cele două surori, care s-au ocupat și de înmormântare.

Genul ăsta de luptă pentru putere poate apărea și la ceilalți parteneri care au fost în relație cu persoana decedată. Singura cale prin care poți asigura ceva e un aranjament prenupțial și un plan de moștenire. Adams lucrează cu clienți ca să facă un „plan de moștenire creativ" pentru a se asigura că ceilalți parteneri știu ce se va întâmpla și că vor avea grijă de ei.

Adam pledează pentru o mediere structurată ca o cale prin care poți minimiza surprizele post-mortem, ca atunci când familia află de niște parteneri misterioși care apar în testament. E mult mai bine să discuți lucrurile astea cât încă ești în viață decât când ești pe moarte, sau după moarte.

Dar mulți dintre oamenii poliamoroși se trezesc cu ușa-n nas atât în viață, cât și după moarte, conform sociologului Elisabeth Sheff, care a studiat familiile poliamoroase timp de 15 ani și a scris The Polyamorists Next Door: Inside Multiple-Partner Relationships and Families. O persoană ar putea să aibă un partener primar, în public - cineva cu care sunt căsătoriți, de exemplu - plus alte relații private.

Asta poate îngreuna jelirea când unul dintre partenerii care nu-s primari moare, pentru că ceilalți nu recunosc relația ca fiind „reală" sau legitimă în felul în care e moartea unui soț. Ia ca exemplu ceva de genul ca zilele libere plătite în caz de deces în familie. Detaliile din Society for Human Resource Management spun care e durata zilelor libere oferite în cazul decesului unei persoane dragi: soție, părinte, copil, rudă, rudă prin alianță, mătușă, unchi, bunici. Deloc surprinzător, concubinii nu apar pe listă. De fapt, iubită sau iubit nu apar deloc pe listă. E posibil ca un angajat să-i explice angajatorului despre ce e vorba, dar în cercetarea sa, Sheff a descoperit că unele persoane poliamoroase preferă să nu „iasă" în față în felul ăsta. Oamenii încă nu sunt de acord cu relațiile în afara căsătoriei, iar unii indivizi poliamoroși, conform lui Sheff, și-au pierdut până și locurile de muncă, din cauza „clauzelor de moralitate" corporatiste, pentru că și-au expus viziunea în privința relațiilor.

E similar, spune ea, ca-n cazul cuplurilor de același sex care sunt cenzurate. „Situația e mai lejeră în prezent, cât de cât, pentru că au fost recunoscuți, dar acum 20 de ani, era o rutină pentru familia decedatului să alunge partenerul și să-i ignore dorințele, chiar dacă decedatul nu și-a văzut familia de ani de zile", a zis Sheff. „Ei apareau deodată și prelau toate aranjamentele pentru înmormântare. Sau când persoana în cauză era la terapie intensivă. Vulnerabilitatea asta de care s-au lovit până într-un punct gay-ii și lesbienele e încă o problemă pentru persoanele poliamoroase.

Recunoașterea legală a legăturilor poliamoroase poate aduce ceva alinare. După ce Curtea Supremă a legalizat în 2015 căsătoria între persoanele de același sex, au apărut cereri și pentru lagalizarea căsătoriilor poliamoroase. Adams a subliniat că un argument adus în dezacord în 2015 de președintele de tribunal John Roberts ar putea să ajute la o viitoare legalizare. După cum subliniază Roberts, dacă va exista o respingere a elementelor tradiționale dintr-o căsătorie între femeie și bărbat… aceleași argumente ar putea fi aplicate în uniunile între trei-patru persoane", a zis într-un interviu cu US News & World Report , la începutul anului.

În 2006, soțul Melissei Hall, Paul, a murit la 52 de ani. Amândoi erau poliamoroși, dar moartea lui Paul nu a ridicat „probleme speciale", pentru că erau căsătoriți legal, iar Hall avea toate drepturile unei soții. În schimb, ea a descoperit beneficii în plus în momentul în care s-a ocupat de moartea soțului: În special, mi-a zis că „atunci când ești poliamoros e mult mai ușor să iubești din nou." Pentru că amândoi ieșeau și cu alte persoane când erau împreună, Hall știa că moartea soțului ei nu o va opri să-și facă noi iubiți.

În relațiile tradiționale, nu e ceva ieșit din comun ca oamenii să-și autoimpună restricții ca să respecte onoarea soților decedați sau să se simtă vinovați când ies la întâlnire din nou. Desigur, situația nu va fi mai roz nici dacă nu ieși, iar oamenii îți vor spune în cele din urmă să „mergi mai departe cu viața ta." Chestia asta dispare când ești poliamoros, pentru că ieșitul cu alte persoane nu indică finalul durerii unei pierderi.

Mai mulți parteneri într-o relație înseamnă mai mult sprijin. Poate însemna și mai multe persoane care mor, iar cu asta vine și durerea. Într-un articol despre pierderea unei persoane dragi printre poliamoroși, publicat în revista Loving More, cineva a scris: „Cei care practică poliamorul de-a lungul vieții ar trebui să fie recunoscători pentru dragostea de care au parte. Dar odată ce ai atâtea persoane extraordinare pe care să le iubești, înseamnă că trebuie să accepți și mai multă durere, când vine momentul trecerii lor în neființă."

Merită? McGarey chiar crede asta. „E mai multă durere, dar… suntem sprijiniți și iubiți de alte persoane în același timp."

El compară relația sa cu filmul Up de la Dinsey, care începe cu un tip care se îndrăgostește și se căsătorește cu iubirea sa din copilărie. „Apoi ea moare, iar el devine un moș nesuferit, pentru că a pierdut-o pe iubirea vieții sale", a zis McGarey. „Nu mă văd pe mine transformat în genul ăsta de moșuleț. Nu știu dacă aș putea să atribui asta poliamorului, tocmai pentru asta."

Traducere: Dana Alecu

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai citește despre moarte:
Am vorbit cu studenții la Medicină despre moarte și cadavre
Cum să-ți înscenezi propria moarte
Cum să faci sex pe patul de moarte