La Chișinău e veselie mare. Se fac și se desfac coaliții de guvernare, se sparg partide politice, președintele se înghiontește cu parlamentari și e în conflict deschis cu oligarhul-șef al țării, protestatari de diferite coloraturi politice sunt mai tot timpul în stradă, iar ca număr de premieri țara pare pe punctul de a sparge recorduri mondiale, dacă nu a făcut-o deja: în ultimul an a avut cinci prim-miniștri (majoritatea interimari) și încă patru potențiali premieri.

O instabilitate politică d-asta ar da peste cap și o țară așezată, în care totul merge brici, ceea ce nu e cazul cu Republica Moldova. După ce că este cea mai săracă țară din Europa, traversează și o criză economică severă, generată de furtul a un milliard de dolari din sistemul bancar (cam a opta parte din PIB). Ca să nu mai vorbim de conflictul înghețat din Transnistria, agitația din Găgăuzia, care a amenințat cu secesiunea dacă țara intră în UE, sau faptul că orașul Bălți e condus de un filo-rus care afirma, nu demult, că ar fi agent FSB.

Ce trebuie să-nțelegi din toată tevatura asta, e că agitația din ultima perioadă este legată de lupta pentru sfântul ciolan și, în mare măsură, de ambiția unui oligarh de a avea totul.

Numele acelui oligarh este Vlad Plahotniuc.

Vlad Plahotniuc nu este un simplu orligarh, ci cel mai tare oligarh al Republicii Moldova. Are bănci, trust mass-media și, se spune, oameni infiltrați cam peste tot, inclusiv în justiție. În anii care au urmat Revoluției Twitter din 2009, Plahotniuc și-a extins constant influența, însă a evitat să iasă prea mult în față. Partidul Democrat, pe care îl controlează, este condus, oficial, de Marian Lupu, iar cea mai tare funcție pe care a avut-o a fost cea de prim-vicepreședinte al Parlamentului.

Ani de zile Plahotniuc a fost în război cu fostul premier Vlad Filat, fost lider al Partidului Liberal Democrat (PLDM). Acum, Filat este însă la pușcărie, după ce un tip s-a autodenunțat că i-ar fi dat o șpagă halucinantă.

După arestarea lui Filat, Plahotniuc a pus umărul și la dărâmarea guvernului condus de PLDM-istul Valeriu Streleț, chiar dacă Partidul Democrat făcea parte din coaliția de guvernare. Odată demis guvernul, democrații au uitat de înțelegerile care, în ultimii ani, i-au permis PLDM-ului să dețină funcția de prim-ministru, și au zis că o vor pentru ei; nu pentru oricare dintre ei, ci chiar pentru Vlad Plahotniuc.

În barca democraților au sărit, repejor, și alții: foști membri ai PLDM conduși de ex-premierul Iurie Leancă, vreo 14 deputați care au tăiat-o din Partidul Comuniștilor, câțiva deputați din partidul lui Filat și Partidul Liberal, pro-român și condus de Mihai Ghimpu. Ghimpu a fost ani de zile un critic acerb al comuniștilor, însă sprijinul lui pentru Plahotniuc pare să îl facă să uite de jena de a vota alături de cei 14, lucru taxat, de altfel de populație. Pe 15 ianuarie, când a vrut să depună flori la bustul lui Eminescu din Chișinău (un loc tradițional pentru cei care se bat pentru identitatea românească) a fost huiduit și etichetat drept „Iuda".

Cu 56 din cei 101 de deputați în buzunar, se părea că nimic nu mai poate sta în calea dorinței lui Plahotniuc de a deveni prim-ministru, însă mai trebuia parcursă formalitatea desemnării sale de către președintele Nicolae Timofti. Iar Timofti a zis că nu. Și a făcut-o de trei ori, invocând suspiciuni privind integritatea lui Plahotniuc.

Băieții au făcut tot ceea ce au putut pentru a încerca să-l convingă pe Nicolae Timofti: ar fi exercitat presiuni asupra sa și a familiei sale – ceea ce, de altfel, l-a și determinat, după cum mi-au spus mai mulți jurnaliști și experți politici de la Chișinău, să își trimită copiii în străinătate – au mobilizat adepții PD la o manifestație la care au cerut semnarea decretului. Ba, mai mult, Plahotniuc i-a și trimis o scrisoare lăcrămoasă, în care, practic, se jură că nu fură și promite că va semna o declarație de integritate dacă va fi numit.

Este prima înfrângere majoră a lui Plahotniuc de care îmi amintesc eu în ultimii șase ani și prima oară când în diferitele construcții pe care le-a încercat au început să apară fisuri. Andrei Popov, unul din puținii tipi bine-văzuți de la PD, fost vice-ministru de externe, a anunțat deja că se retrage din conducerea partidului, iar, ulterior, fostul premier, Iurie Leancă, a zis că trece în opoziție.

În cazul lui Leancă, gura lumii spune că s-ar fi așteptat ca el să fie propus premier în schimbul alianței cu Partidul Democrat. Până la urmă, a ieșit din amorțeală și Partidul Liberal Democrat, tot pro-european, și după ce a zis că ba negociază, ba se mai gândește, a decis să treacă în opoziție.

Sună optimist, dar asta nu înseamnă, nici pe departe, că Plahotniuc este terminat. Nicolae Timofti a fost, până la urmă, forțat să cedeze și să respecte voința majorității parlamentare, astfel încât l-a desemnat premier pe Pavel Filip. A mai fost la mijloc și o bâlbă – după ce a refuzat să îl numească pe Plahotniuc, Timofti l-a desemnat inițial pe secretarul-general al Administrației Prezidențiale, Ion Păduraru, însă acesta a renunțat a doua zi.

Nu este foarte clar care a fost motivul său, însă presa de la Chișinău a amintit că numele lui Ion Păduraru a fost menționat în auto-denunțul care a stat la baza arestării lui Vlad Filat.

ȘI acum, câteva vorbe despre actualul premier. Pavel Filip e unul dintre oamenii de încredere ai lui Plahotniuc, amic cu el din studenție. A fost ministru al Tehnologiei Informației și Comunicațiilor din 2011. În plus, peste câteva luni, Parlamentul de la Chișinău va trebui să aleagă un nou președinte, iar dacă Plahotniuc mai găsește câțiva deputați n-ar fi exclus să îl vedem șef al statului.

Dată fiind apropierea lui Filip de Plahotniuc, numirea sa este una controversată. Socialiștii au anunțat deja că o contestă la Curtea Constituțională și că vor organiza noi proteste. La fel vor face și Renato Usatîi și cei de la Dreptate și Adevăr, care de câteva luni organizează manifestații împotriva sistemului. Toți ăștia vor dizolvarea Parlamentului și organizarea de alegeri anticipate. Alăturarea asta între filo-ruși și pro-europeni este la fel de ciudată ca aceea din Parlament dintre liberali și foști comuniști, însă în Republica Moldova totul este posibil. Cu Timofti pe picior de plecare și PLDM în derivă, strada pare a fi singura în măsură să îl împiedice pe Plahotniuc să își facă jocurile și în viitorul apropiat.

Credibilitatea străzii este, însă, discutabilă. Socialiștii și Usatîi vor, în mod evident, să ajungă ei la putere și să re-orienteze țara către Rusia. Cei de la Dreptate și Adevăr s-au transformat, de curând, în partid politic. Chiar dacă cea mai mare parte a zecilor de mii de oameni care ies la proteste sunt, sincer, scârbiți de sistem, unii dintre lideri au sau au avut legături cu o serie de personaje dubioase.

Deocamdată – sau, cum se zice la Chișinău, „până când" – băieții par hotărâți să continue să se joace. Până când? Greu de spus, însă întrebarea îmi amintește de un banc pe care l-am auzit tot pe acolo. Fiul îi cere tatălui o sută de lei. „Până când?", întreabă tatăl. „Până când nu-ți fut una!".

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte materiale despre Republica Moldova:
Moldova are Talent e mai tare ca orice emisiune de profil din România
Întrebarea zilei: Ce cred moldovenii despre unirea cu România?
Moldova post-electorală, de la hipsteri la pătrățele