FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Moldovenii intră-n alegeri cu coase, hipnotizatori, wi-fi moca și hip hop

Nu pierde clipurile electorale mai bune decât Moldova are Talent!

În Republica Moldova au loc, duminică, alegeri locale – al șaptelea scrutin la care e chemată populația în doar șase ani. Contextul local și regional nu e deloc îmbucurător. Economia e aproape pe butuci, premierul care ar trebui să se ocupe de ea, a demisionat astăzi în contextul în care e cercetat pentru că și-a falsificat diploma de bac, iar rușii au început să se agite în Transnistria. Găgăuzii au amenințat că se separă dacă țara merge către UE, perspectivă care, oricum, pare tot mai îndepărtată după mesajele moderate date de europeni la Summitul Parteneriatului Estic de la Riga.

Publicitate

Unul dintre cei doi vecini, Ucraina, este în război, chiar dacă acordurile de la Minsk au dus la o reducere a violențelor; cu cel de-al doilea – România – unii băieți de la Chișinău par să caute râcă, așa că l-au expulzat pe cetățeanul român George Simion ca în vremurile lui Voronin. Iar astea sunt doar o parte dintre probleme, lista e mult mai lungă.

Vezi clipurile electorale de la alegeri parlamentare de anul trecut, din Republica Moldova.

Potrivit sondajelor de opinie capitala și-o dispută liberalii și socialiștii care, de când comuniștii au ajuns, mascat, în barca puterii, formează opoziția parlamentară. Partidele din coaliția de guvernare, pe de altă parte, sunt cvasi-inexistente în cursa asta electorală. Asta nu înseamnă, neapărat, că guvernarea e compromisă: voturile la Chișinău rămân împărțite, în mare, între electoratul pro-european, de dreapta, combinat cu cel care își dorește unirea cu România, și cel conservator, de stânga, pro-rus și moldovenist.

Te-ai aștepta ca, date fiind circumstanțele, clasa politică să se mobilizeze și să se pună pe treabă, să vină cu proiecte serioase care să scoată țara la liman. Aiurea: campania a venit cu clovnerii, demagogie cât cuprinde și o panoplie de candidați de te iei cu mâinile de cap.

Candidatul cu ranga

Marcel Darie vrea să fie primar al Chișinăului. A găsit pe undeva un citat din sex simbolul american Mae West – serios? chiar Mae West? – care i se pare adecvat ca motto: „Trăieşti o singură dată, dar dacă faci lucrurile aşa cum trebuie o singură dată este de ajuns…"; iar de pe pagina lui de net aflăm și că ar fi fost campion mondial la powerlifting.

Publicitate

Marcel și-a făcut campanie electorală cu ranga și cu macaraua care, trebuie să recunoaștem, bat de departe mopul și andrelele lui Udrea. Bineînțeles că Marcel a dat cu ranga doar așa, de show; după cum vezi în înregistrare, totul era pregătit pentru a ridica ghereta care, pe deasupra, era abandonată. M-a distrat că se plângea că acolo se adăpostesc boschetari care consumă băuturi alcoolice, de parcă n-ar trăi într-o țară în care băutul este un sport național.

Candidatul care adună hârtii de pe jos

Marcel nu este singurul care ia lucrurile în mâinile lui, să pună ordine în țară. Fostul primar al Chișinăului din perioada 1994 - 2005, Serafim Urechean, care zice că revine la primărie, dar nu prea are șanse, are un spot de-a dreptul înduioșător în care, la un moment dat, într-un parc, ia de pe jos și aruncă la coșul de gunoi ambalajul pe care l-a aruncat un nesimțit. Sunt sigur că ăla care-a avut ideea scenei se laudă până în ziua de azi la nevastă-sa.

Candidatul cu jaful

Fotografie via Wikimedia Commons

Astea cu ranga și ambalajul sunt, însă, copilării pe lângă ce se întâmplă la Orhei, un orășel aflat la câteva zeci de kilometri de Chișinău. Unul dintre candidații la primărie, Ilan Shor, s-a apucat să își îndeplinească de pe acum promisiunile din campanie și a instalat WI-FI gratuit în zonele publice ale orașului.

Ilan Shor este băgat în cazul celui mai mare jaf din istoria Republicii Moldova, în care s-au evaporat un miliard de dolari, cam 15% din Produsul Intern Brut al țării. Tipul a fost arestat la domiciliu la începutul lui mai, însă a fost eliberat după vreo două săptămâni, pentru că legislația electorală de peste Prut spune că toți candidații (nu mai vorbim de aleși!) au imunitate.

Publicitate

De Shor ăsta am auzit prima oară acum vreo patru ani, când s-a însurat cu o cântăreață din Rusia și n-a găsit alt loc decât Palatul Republicii, unde își desfășura Parlamentul lucrările, ba pe deasupra, pentru fericitul eveniment, a mai și fost închis circulației un drum public, pentru că în Republica Moldova se poate. La vremea respectivă avea doar 24 de ani.

Până la 28, pe lângă povestea cu miliardul, a reușit să pună mâna pe o parte din Aeroportul Chișinău, un club de fotbal și vreo două televiziuni, așa că nu m-ar mira deloc ca, cu tot scandalul cu jaful secolului, să îl vedem primar de Orhei, iar ăsta să nu fie decât primul pas dintr-o strălucită carieră politică pentru că, o repet, în Republica Moldova se poate.

Candidatul cu hipnoza

Satul Bălțata și-a făcut, anul ăsta, o intrare triumfală în arena politicii moldovenești, după ce acolo s-ar fi testat o nouă tehnică de cucerire a electoratului: hipnoza. Unul din consilierii locali, Valentina Serafimiciuc susține că un candidat la primărie a dus un hipnotizator la o întâlnire cu electoratul care, brusc, a uitat că era revoltat de problemele din localitate. După întâlnire, babele s-au simțit rău și au uitat ce se discutase.

Candidatul cu coasa

La Codru, lupta politică s-a dat sub acoperirea nopții și a basmalei: un tip s-a deghizat în femeie și cu ajutorul unei coase s-a apucat să distrugă afișele electorale ale contra-candidaților săi . Pe deasupra, tipul era îmbrăcat și în negru, așa că îmi imaginez câți codreni s-or fi căcat pe ei de frică văzându-l, noaptea, pe stradă, până să fie prins.

Publicitate

Candidatul cu clip de hop-hop

Dorin Chirtoacă încearcă să obțină al treilea mandat de primar. Acum patru ani l-a bătut în alegeri peIgor Dodon, socialist, moldovenist și mare filo-rus. Dodon era gratulat de mult cu porecle gen „Bidon" – la asta îl ajută foarte mult fața – sau „Gondon", care în rusă înseamnă „prezervativ". Dorin Chirtoacă s-a gândit, însă, că este cazul să pluseze și l-a numit pe Dodon „prezervativul lui Putin". Nu, n-a făcut-o la un șpriț cu prietenii, că n-ar mai fi avut niciun farmec, ci într-o dezbatere electorală televizată.

Prima lui victorie a lui Chirtoacă în alegeri, în 2007, a fost semnalul că Moldova începuse să se cam sature de comuniștii lui Voronin, care controlau țara din 2001; au urmat, doi ani mai târziu, Revoluția Twitter din aprilie 2009 și victoria partidelor pro-europene în alegerile anticipate din iulie. Chirtoacă a fost votat de tineret, unioniști și pro-europeni însă, după opt ani, mulți dintre susținătorii săi de atunci sunt nemulțumiți că în Chișinău nu prea s-au făcut multe. Primarul arată ba către Consiliul ostil și gata să sară la bătaie, ba către bugetul mic pe care i-l dă guvernul, ba către lucrurile care, totuși, s-au făcut în toți acești ani, iar adepții lui spun că a fost transferat într-un țap ispășitor.

Clipul ăsta, care vrea să îi ironizeze pe ăia care spun că Dorin Chirtoacă ar fi vinovat de tot ceea ce nu merge în oraș, nu mai are nevoie de niciun comentariu; este practic, propria lui parodie, la care contribuie din plin freza de ciocan și ciorapii albi ai acestui Eminem de Chișinău. O să dau doar un exemplu care arată unde se poate ajunge în căutarea rimei și a limbii potrivite:

Publicitate

„Născut în '78 în municipiul Chișinău/ 36 de anișori dar nu arată așa de rău/De opt ani încoace el îi șef pe capitală/Și face cum gândește, dar nu la care cum se scoală/ Chirtoacă este bravo și Chirtoacă-i maladeț/ Dintre candidații toți el e cel mai bun din tăți".

Adică, pentru un bărbat tânăr nu e chiar urât și, pe deasupra, e și băiat bun. De Chirtoacă se face, bineînțeles, și mișto cu intenție; l-a luat peste picior chiar și Domnica Cemortan, care a făcut în urmă cu câțiva ani deliciul presei tabloide din Europa, pentru relația pe care a avut-o cu căpitanul navei Costa Concordia, care a naufragiat la începutul lui 2012.

Candidatul cu 27 de spoturi electorale

Contra-candidata lui Chirtoacă este Zinaida Greceanîi, o tanti care mie îmi amintește fie de un robot, fie de clișeul de evil Russian lady din filmele americane. Prin Republica Moldova este cunoscută și ca Zina Carabina, după ce, în timpul protestelor din aprilie 2009, a amenințat că s-ar putea trage în mulțime și că „jertfele umane va fi foarte greu de evitat".

Mie mi-a atras atenția acum câțiva ani, când la o ședință a Parlamentului de la Chișnău s-a ținut un moment de reculegere în memoria victimelor deportărilor din perioada sovietică. În mod previzibil, comuniștii lui Voronin au refuzat să țină momentul de reculegere, iar Zina s-a alăturat boicotului în ciuda faptului că este născută în Siberia, într-o familie de basarabeni care fuseseră deportați.

Publicitate

Zina Carabina este candidatul cu cele mai multe spoturi electorale: 27. Socialiștii aveau nevoie de atâtea, pentru că au de gând să facă totul: și canalizare, și infrastructură rutieră, și parcări, și repararea monumentelor culturale, și curățenie în oraș, și să aducă turiști, etc., etc., etc.

Când vezi că, pe lângă tot ce am menționat mai sus, Zina promite și 50 de mii de locuri noi de muncă, ajutoare sociale, zece mii de locuințe, patru sute de locuri de joacă, creșterea pensiilor, toate presupunând un buget pe care, probabil, că nici Tokyo nu-l are, nici măcar nu mai poți să-i acuzi pe socialiști de demagogie: te întrebi, pur și simplu, ce au fumat?

Campania care îndeamnă să nu pui botul

Socialiștii nu sunt singurii care promit că, dacă ei vor fi votați, „a'ș hie ghini", așa că nu cred că e întâmplător că, anul ăsta, în locul campaniilor istețe care îi chemau pe oameni să iasă la vot, a fost una în care aceștia sunt îndemnați să nu pună botul la vrăjeala politicienilor.

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai citește despre Republica Moldova:
Moldova post-electorală, de la hipsteri la pătrățele Chișinăul și-a riscat relațiile cu Europa pentru Ponta Deși moldovenii au ales democrația, comuniștii au ajuns iar la putere