De la nebunie la moarte: Muzeul de eradicare a drogurilor din Birmania

La câteva sute de metri depărtare de sclipitorul Mall Junction Square, în centrul Yagon-ului, capitala Burmei, o sa găsiți, în paragină, Muzeul Eliminării Drogurilor. Muzeul stă drept mărturie pentru paranoia și ciudățeala care a dominat societatea burmeză timp de zeci de ani, și care mai persistă și astăzi chiar dacă țara și-a schimbat direcția abrupt spre democrație și capitalism. Și e un muzeu sublim.

Primul lucru pe care îl remarci la muzeu este liniștea stranie, o liniște din aia ca în casa lui Miss Havisham. În timp ce Yagoon-ul vuiește de zgomotul si energia celor aproape 6 milioane de locuitori, incinta muzeului este opresiv de tăcută, neîngrijită și aproape abandonată. Vegetația tropicală pare gata să înghită muzeul cu totul în orice clipă. La intrare este o fântână cu apă părăsită, flancată de o grădină invadată de o grădină plină cu buruieni și tufișuri. Câinii din haitele care populează locația întrec ușor ca număr vizitatorii și angajații, iar stoluri de păsări negre vin și pleacă după cum au chef.

Vizitatorii sunt primiți în muzeu de un portret al liderului juntei Generalul Than Shwe și de un citat în același timp ciudat, arogant și obsesiv de sigur pe sine: „Controlul abuzului de droguri este foarte dificil pentru că este vorba despre oamenii din toată lumea. Suntem dispuși să acceptăm cu căldură participarea oricui. Chiar dacă nu vom primi ajutor, vom face tot ce ne stă în putință cu orice resurse și capacități vom avea la îndemână în mâinile noastre să luptăm împotriva pericolului drogurilor care amenință întreaga umanitate.”

Un citat similar din apropiere, din partea unui alt general, declara:

„Marile națiuni folosesc drepturile omului, democrația și eradicarea drogurilor drept scuze pentru a aplica diverse măsuri pentru a domina națiunile mici.”

Ziarele independente înfloresc în Myanmar, dar moștenirea a cinci decenii de conducători care echivalau libera exprimare cu folosirea heroinei, persistă, chiar dacă Muzeul Drogurilor se dărâmă.

În anii ’90, pe când producția de opiu era înfloritoare, junta militară ce conducea țara, fiind disperată după PR pozitiv, după o serie de proteste pro-democrație înăbușite care au stârnit critici internaționale, a lansat propriul război împotriva drogurilor. La acea vreme existau aproape 650 de mile pătrate de câmpuri producătoare de opiu răspândite prin Myanmar și 80% din heroina de pe străzile din New York provenea din notoriul Triunghi de Aur al Asiei de Sud Est. Ambasada Statelor Unite a emis un raport în 1996, în care concluziona că exporturile de opioizi din Myanmar echivalează cu totalul exporturilor legale din această țară.

Muzeul Eradicării Drogurilor a fost construit în 2001 pentru a comemora războiul împotriva lor și pentru a educa publicul în legătură cu pericolele folosirii acestora. La primul etaj, vizitatorilor li se prezintă noțiunile de bază ale traficului de droguri din Myanmar. Hărți cât peretele arată rutele mondiale ale traficului de heroină și cocaină, iar becurile Bright Lite arată drogurile pulsând în exterior din Myanmar către piețe din America de Nord, Europa și Rusia.

Mai departe, poze alb-negru cu conducători de stat cu mutre împietrite care sunt educați despre metodele de prevenire a consumului de droguri flanchează arhive meticuloase ale ofensivelor militare, care documentează cantitatea precisă de detonatoare, încărcătoare, bombe și droguri capturate la fiecare operațiune. Lângă pereți sunt manechine în mărime naturală ce reprezintă soldați în ipostazele cele mai glorioase ale războiului împotriva drogurilor. Totul e mânjit cu sânge fals.

Deși exponatele bat monedă pe nenumăratele succese guvernamentale, eforturile republicii Myanmar în stoparea utilizării de droguri a avut rexultate mixte. Producția de opiu a Myanmarului a atins apogeul în 1993 cu 1800 de tone metrice, și a scăzut cu 80% până în 2006. În momentul de față, fermele de opiu sunt din nou în creștere. În 2005, Oficiul de Droguri și Crimă a Națiunilor Unite a estimat că 200 de mile pătrate din terenul agricol din Myanmar erau folosite pentru producerea opiului, și că în 2012, cifra a crescut cu 17%. Azi Myanmar este al doilea producător mondial de opiu, înaintea sa fiind numai Afghanistanul.

Opiul este numai o parte a problemei. Myanmar este în momentul de față cel mai mare producător mondial de metamfetamină. Numai în 2010, țara a exportat un miliard de tablete în Thailanda, inclusiv super popular-ul Yaba (drogul nebuniei), un amestec potent de metamfetamină și cafeină care a fost inventat pentru condițiile grele de lucru ale cailor în zonele deluroase și nedezvoltate ale Myanmarului.

O combinație toxică de corupție, sărăcie și conflict etnic face producția de droguri sa fie practic imposibil de urmărit în Myanmar. Timp de ani de zile, junta a încurajat și sprijinit discret traficul de droguri: profiturile erau spălate exclusiv prin companii deținute de leaderii juntei și prietenii lor, menținându-i pe cei la putere bogați și fericiți. Aceeași motivație economică se aplică și la baza societății: fermierii rurali săraci pot câștiga până la 9 sau 15 ori mai mult profit pe un acru de opiu decât pe unul de orez. Opiul este de asemenea o investiție mult mai sigură, pentru că prețul său la nivel internațional este foarte stabil. Peste 90% din producția țării provine din statul Shan, locul unde armatele insurgenților promovează producția de opiu pentru a-și finanța lupta împotriva guvernului central.

În loc să prezinte aceste adânci motivații sociale pentru producția de droguri, primul etaj al muzeului se termină cu o dioramă în mărime naturală a unui vestic șiret, îmbrăcat într-o bluză roz și pălărie neagră, ajuns pe aceste meleaguri pe un vas cu aburi pentru a introduce drogurile în societatea burmeză. Din punctul de vedere al juntei, obsedată să izoleze Myanmarul de restul lumii, drogurile erau doar o altă amenințare străină ce trebuia eradicată prin socialismul burmez.

Sus, etajul doi are rolul de altar ciudat în cinstea câtorva zeci de generali. După cum te aștepți, într-o țară condusa de o juntă, fiecare pictură din Muzeul Eradicarii Drogurilor - liderii în câmpuri de maci, liderii salutând fermerii cinstiți, liderii conducând operațiuni militare - înghesuie cât de mulți lideri posibil. Comitetul Central al Controlului Abuzului de Droguri, este documentat extensiv, la fel ca și strategiile, metodele și tacticile adoptate de Comitetul Central în timpul războiului drogurilor.

Judecând după mărimea pancartelor însoțitoare, Comitetul Central este cel mai mândru de două realizări: cooperarea cu aliații locali - toate țările din Asia de Sud Est, inclusiv China și Statele Unite, au câte un colțișor -  și distrugerea materialelor si uneltelor de producție (precursori). „Fără precursori nu exista droguri” declară un exponat mare cât camera în litere 3D, ca o prezentare powerpoint praf a unui școlar. Pe fiecare literă din „nu exista droguri” este reprezentat câte un precursor diferit al producerii de droguri, de la unelte, la chimicale și culturi ilegale.

Exponatul cel mai popular de la etajul doi este o colecție foto ce prezintă producători și traficanți de droguri capturați, care sunt forțați să stea lângă bunurile lor ilegale cu capul jos, umiliți. Pe lângă aceste poze, mai sunt imagini cu buldozere care distrug drogurile capturate, acestea fiind aranjate în forme complexe asemănătoare florilor pentru a fi distruse, precum și conducătorii statului cum apasă butoane ca să incinereze droguri în explozii spectaculoase.

Un ecran interactiv le oferă vizitatorilor șansa să dea și ei foc la droguri, dar din păcate era stricat. Drept consolare, muzeul a postat slide-uri Powerpoint tipărite ce arată declinul producției de opiu în Myanmar, dar acestea se termină brusc tocmai în momentul în care producția începe să crească în 2006.

La etajul 3, aspectul educațional al muzeului virează în avertizări de coșmar.

Cum cobori din lift, vizitatorii sunt salutați cu o pictură cât peretele ce înfățișează toată țara într-o sărbătoare veselă. „Fără droguri, viața o să fie frumoasă” îți spune pictura, conducându-te direct către locul în care sunt expuse drogurile - sute de pastile în grămezi cât pumnul de ecstasy și metamfetamină sunt expuse și documentate extensiv dupa nume (Adam, Boomerang, Dino, V.I.P., Cal, PT, Pigs, Superman…). Expoziția anticipează distracția pe care s-ar putea să o ai uitându-te la culorile și numele pilulelor.

„Tabletele astea arată minunat, dar pericolele consumului lor sunt mult prea mari…”

Dacă pilulele te-au înveselit, următorul exponat este acolo pentru a te readuce cu picioarele pe pământ. Cinci scene, fiecare ilustrată cu manechine în mărime naturală și picturi de fundal urmăresc viața unui baiat burmez. La început băiatul este în bunăstare. „Florileînfloresc” spune prima imagine și îl vedem pe băiat bine îmbrăcat și zâmbind într-un câmp superb de flori împreună cu colegii de clasă. Un pic mai încolo unde “Unele flori sunt pale, otrăvite de droguri”, lumina este într-o tentă depresivă de violet închis, în timp ce bărbați tineri se injectează și fumează diverse droguri. „Spunenu drogurilor” previne a treia scena, dar este deja prea târziu: băiatul stă pe un scaun, alb, buhos și tripat din cale-afară, arătând mult mai bătrân decât este.

Încep adevăratele consecințe. Al patrulea tablou, „Droguri stimulante, scara spre nebunie” este plină de oameni ce mor în feluri creative: unul sare din autobuz, altul se spânzură, al treilea moare de boală și o femeie se înjunghie în încheietura mâinii cu un cuțit – are fața lipsită de emoție în timp ce sângele țâșnește. În sfârșit vine și ultima reprezentare: „De la nebunie la moarte”, un peisaj din iad cu corpuri în putrefacție răspândite printr-un cimitir abandonat. Viermi ce se târăsc din intestinele în descompunere și un porc cu ochi sălbatici devorează umărul unui bărbat mort în timp ce un vultur privește fără zgomot scena de pe un copac din preajmă.

Ca să nu ajunga la concluzia că propria moarte este iminenta, vizitatorii ajung după cimitir la o expoziție a eforturilor juntei pentru păstrarea siguranței Myanmarului. Campanii de educație publică, subvenții pentru semănat, unități „electronic media” (computere din 1980), toate sunt expuse proeminent lângă macheta unui centru de reabilitare. În centrul etajului al treilea, un tablou uriaș arată membrii juntei mărșăluind triumfător pe covorul roșu, flancați de țărani care dansează și aplaudă de ambele părți și un curcubeu de aur deasupra.

În loc să se termine cu această imagine fericită, muzeul mai are un exponat final care documentează victimele drogurilor dupa tipul de drog. Pereții sunt plini cu fotografii ce reprezintă drogați bolnavi și pe moarte; pictura „Ororile abuzului de droguri” este prezentată de un schelet amenințător, care îți face semn să-l urmezi. La picioarele scheletului sunt borcane cu creieri, ficați și rinichi descompuși și fetuși avortați – evident, toate sunt rezultatul folosirii ilegale a drogurilor.

Înapoi la intrare, un paznic și lucrătorii de la recepție trag un pui de somn. Plictiseala lor cu greu este o surpriză, rarii vizitatori ai muzeului sunt în principal străini curioși. Pentru birmanezi, o atracție mult mai mare este noul mall șmecherit Junction Square, cu magazinele străine sclipitoare, zona de mese plină și cinematograf.

Traducere: Oana Maria Zaharia