Fotografie de Achi Raz, via Flickr

Ultima lună din vară e de obicei cea mai neproductivă din tot anul. Pentru că e dedicată concediilor. Toată lumea a mers la mare, la munte sau la Londra cu un zbor low-cost. Și la întoarcere nimeni nu a avut chef de muncă, pentru că s-a instalat sentimentul ăla de după vacanță, când începi să-ți pui întrebări serioase despre locul de muncă și locul tău în univers.

Apoi, gândurile astea trec repede, mai exact atunci când îți dai seama că ai nevoie de bani. E cercul vieții.

Pentru că ai fost plecat și fără chef de nimic, cel mai probabil nu ai fost atent la ce muzică s-a mai lansat în ultima lună. Adevărul e că și artiștii și-au luat o bine meritată vacanță și nu au scos foarte multe materiale. Dar ce a apărut merită toată atenția ta.

Și pentru asta sunt eu aici, să-ți zic ce merită să asculți ca să-ți revii din starea de lehamite generală post-concediu:

Băieții de la Subcarpați trec printr-o transhumanță muzicală. Au început ca un proiect în care au combinat sunete din folclorul autohton cu beat-uri de rap. Și a prins foarte bine la public. În doar câțiva ani a ajuns să fie ce mai de succes trupă din undergroundul românesc.

Au fost într-o poziție comodă, dar nu s-au mulțumit cu asta. Pe Satele Unite ale Balcanilor se îndepărtează încet de scena rap. Sunt câteva strofe care ar putea să fie considerate rap, dar e un material mult mai complex decât atât.

De fapt e cel mai interesant album din cariera lor, pentru că nu se rezumă la un singur stil. Și o dau bine pe latura experimentală, cu multe pasaje ambientale și piese lungi, încărcate cu vocea hipnotizantă a lui Bean. Mai repede aș recomanda albumul oamenilor care sunt interesați de muzică experimentală decât oamenilor care poartă Jordan în picioare.

Au mers dintr-o lume în altă lume, vorba piesei. E muzică psihedelică de la țară. Habar n-am dacă vor continua pe stilul ăsta. Poate urmează ceva și mai interesant.

Important e că pe moment au dat-o bine și în afara zonei lor de confort.

Ascultă dacă: Vrei să te simți de parcă ai băut o țuică combinată cu LSD.

Cel mai nou material de la label-ul Future Nuggets, principala forță, forță, forță din spatele proto-manelelor și manelelectronics, e semnat de Matei Vlad, cunoscut pe la nunți și botezuri ca Matteo Islandezu.

Orice artist e influențat, mai mult sau mai puțin, de ce vede-n jur. Pentru el inspirația a venit din cartierul Berceni. De acolo pleacă șmecheria. E un loc unde golanii cântă despre problemele lor de natură emoțională, în timp ce se gândesc și la șmecheriile pe care le-au făcut în timpul vieții.

Cel puțin asta cred, după ce am ascultat EP-ul. Matteo povestește amintirile din copilărie, când a găsit un plic și de acolo a început o viață de tâlhar, și ajunge să facă declarații de dragoste cât se poate de sincere, cu versuri care ar merge bine pe o felicitare. Una cu o poză din Berceni.

Ascultă dacă: În dormitorul tău e bomba nucleară. Și o detonezi în fiecare seară. Pe sistem radioactiv.

În cel mai mare oraș dintr-o țară se întâmplă de obicei cele mai faine lucruri. La fel e și în București. Dai de oameni faini, ai evenimente, baruri, burgeri vegani și bere artizanală. Tot ce vrei. Dar se găsesc și cei mai mari infractori. Auzi de tot felul de tragedii, crime și așa mai departe. E reversul medaliei. La câți oameni sunt în Capitală nici nu e o surpriză.

Eugen vorbește despre lucrurile astea pe Celula9. Domiciliat în București, are destule surse de inspirație. Și are un talent de a vedea mai bine ca oricine tristețea din jurul lui. Dar nu o face într-un mod în care glorifică treaba asta, cum fac alți rapperi. Nu îi ridică în slăvi pe golani și nici nu vorbește despre faptul că trebuie să fii și tu la fel ca să supraviețuiești. Treaba asta e fumată.

În schimb el cântă de parcă citește pagini din jurnalul unui mizantrop, sătul de ce se întâmplă. Face asta pentru că nu vrea să se mulțumească cu realitatea. Pe „Bună ziua" îl întreabă pe Dumnezeu de ce se ascunde de el. E o dovadă a faptului că vrea cu disperare să se agațe de orice fel de idee de bunătate, pe care nu o găsește.

Cred că dacă Raskolnikov ar fi pus mâna pe un microfon, nu pe un cuțit, ar fi ieșit ceva la fel ca Celula9.

Ascultă dacă: Nu vrei să trăiești cu capu-n pământ.

Nu, nu e un typo, tipul chiar s-a decis să-și pună semnul de hashtag în numele de scenă. Doar că el o face la final, nu la început ca toți oamenii. El e mai cool decât restul artiștilor. O să fie mai complicat dacă o piesă semnată de el va prinde tracțiune în social media și toată lumea o să scrie #akim#. Poate asta e și ideea.

Anyway, eu chiar sper să se întâmple treaba asta cu piesa „Hard To Explain". E primul single de pe EP-ul Phosphene, care va „ieși" pe vinil în 19 septembrie. Începe destul de chill, perfectă pentru plimbările în parc la 12 noaptea, după care tot crește tempo-ul.

Până la final o să te trezești că fugi înspre o direcție random, dar o să te simți de parcă ești într-un film și trebuie să ajungi la destinație înainte să dispară pentru totdeauna persoana iubită din viața ta.

Ascultă dacă: Vrei să-ți faci filme.

De obicei instrumentalele lui Kazi Ploae sună de parcă au fost înregistrate în al nouălea cer din iad. Aici e total diferit. „Marcela" începe ca o piesă bună de băgat când mergi prin cartier cu geamurile de la mașina coborâte până jos.

A trebuit să verific de două ori dacă e chiar o piesă de la Kazimir. Asta până când au intrat versurile și m-am convins că e el.

Pe lângă vocea lui imposibil de confundat, versurile sunt la fel ca celelalte cu care te-ai obișnuit din partea lui. E despre o tipă care la un moment dat și-o luase, și după nu mai dădea pe datorie. Apoi a plecat în străinătate să și-o tragă cu băbălăii ca să-și plătească chiria și datoriile.

Un happy ending. La propriu și la figurat.

Ascultă dacă: Îți plac happy ending-urile.

Cosima, vocea formației Raze de Soare, a scos o piesă care nu seamănă deloc cu output-ul ei anterior. Nu te aștepta să dai din buric pe asta. Poți, dar nah, ar fi super ciudat. Dacă în proiectul Raze de Soare a cântat piese de la Albatros, acum s-a decis să reinterpreteze piesa „Nu mai pot să mai suport" de la Nico și Cabron.

O bucată uitată de absolut toată lumea, cel mai probabil și de interpreții originali.

Din fericire Cosima ne-a reamintit de existența ei cu „Viața merge înainte", un cover care cu toate că are un mesaj pozitiv, și anume faptul că toate trec, are un vibe sumbru.

Nu ajută nici imaginea cu Cosima în fața unui ștreang, pe care o poți găsi pe Soundcloud-ul ei. Aparent viața merge înainte, dar nu merită trăită. Mă rog.

Ascultă dacă: Nu-ți trebuie speranță să mergi înainte.

Negură Bunget sărbătorește anul acesta două mari aniversări. Se împlinesc 20 de ani de la înființarea trupei și zece ani de la lansarea albumului OM, cel mai apreciat material de către critici și fani din toată cariera lor. Și s-au decis să sărbătorească treaba asta prin lansarea unui nou material, intitulat ZI, al doilea din Trilogia Transilvăneană, care atacă elementul uman, tradițiile și relația omului cu locul din care vine. Totul într-un mod black metal, să fie greu de înțeles pentru poseri.

„Tul-ni-că-rînd" e primul single de pe album și continuă tradiția denumirilor de piese Negură Bunget greu de pronunțat. Începe destul de light, cu sunete ambientale și o voce care tot repetă „tul-ni-că-rînd". Toată treaba asta ține aproximativ patru minute, ceea ce pare mult dacă-ți place black metal-ul crud ca și carnea din congelator, dar aici funcționează.

Pe mine m-a băgat în filmul lor și având în vedere faptul că e și piesa care deschide albumul e perfectă ca intro. Abia aștept să văd cum sună restul pe 30 septembrie, când apare pe piață.

Ascultă dacă: Vrei să auzi o trupă cu o experiență de 20 de ani în muzică. Nu are cum să sune rău.

Al treilea material de la Future Nuggets, pentru că aparent în august au deschis robinetul, vine de la Australopitecus Oltensis, care e cel mai greu nume de pronunțat de la „Tul-ni-că-rînd" încoace. Se pare că artiștii din România chiar întind coarda cu treaba asta.

Australopitecus Oltensis își descire muzica ca fiind „paleo-future, Oltenia fossils, neo-ancestral, pre-histories, pre-in-itself", ceea ce sună super pretențios, pe lângă faptul că e total inexplicabil. Încearcă să folosești descrierea asta unei persoane de rând și o să te trezești cu cea mai „du-te-n pula mea" expresie facială pe care ai văzut-o vreodată la un om.

Piesa e fără îndoială despre oamenii morți din Oltenia, care revin o dată la patru ani și decid soarta țării în alegerile prezidențiale. Cred.

Era și timpul să facă cineva o piesă despre asta.

Ascultă dacă: Te-ai săturat de semnături scoase din sicrie.

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește și alte chestii despre muzica românească:
Ce muzică românească ar trebui să asculți, în funcție de cât ai luat la Bac
Muzica pop din România e la fel de proastă ca acum zece ani
Cele mai nasoale coperți din istoria muzicii românești