N-ai cum să devii prăjit la maturitate

Ganja autoarei

În prima seară în care m-am apucat iar de fumat verde, soțul mi-a zis: „Cred că ajunge, poți să te oprești acum.” Mi-am dat seama, cu stupoare, că arsesem instant jumătate de joint, pentru că-l pufăisem ca pe o ţigară. Mă enervează când îmi spune d-astea pentru că eu nu mă simt deloc prăjită. Şi binențeles că în secunda doi, devin brusc muuuuuuult preeaaaaaa fumată și-s recunoscătoare pentru atenţia lui, într-un mod silențios și destul de static.

În timp ce mă minunam (spartă şi nesilențios) de cât de tare era iarba pe care tocmai o fumasem, am realizat că telecomanda pe care o țineam în mână era îndreptată spre ecran pe care scria Amazon on Demand. A fost terifiant când mi-am dat seama seama că în cutiuțele alea mici și colorate, care se tot mişcau pe ecran spre încântarea și coșmarul meu, erau sute de filme și nu înţelegeam ce căutau acolo, deşi eram conştientă că fuseseră selectate după preferinţele mele. MĂI MAȘINĂRIE, EU PREFER SĂ AM UN SINGUR FILM PERFECT, PE TELEVIZORUL ĂSTA. Nu vreau să văd sute de titluri, dintre care multe-s de desene animate sau emisiuni care le plac copiilor mei, pentru că toate astea mă fac să ma simt ca o mamă denaturată. (AMAZON, NEMERNIC NESIMȚIT, CE EȘTI, NU VREAU SĂ MĂ UIT LA DORA THE EXPLORER!)

„Sunt cam pierdută în spațiu”, i-am şuşotit soțului meu. Credea că glumesc. I-am aruncat telecomanda, m-am cufundatmai mult în canapea și așteptam să-mi apară un film magic în cutia fermecată. Mad Men! Pe parcursul următoarei săptămâni, în timp ce mă uitam la toate serialele mele favorite spartă, am realizat cât de seci și artificiale erau toate dialogurile, dar Mad Men chiar se ridică la așteptări și devine mai profund! Mă manifestam verbal când erau scene legate de sexism, iar bărbatu-meu se uita ciudat la mine şi mă simţeam oarecum stânjenită, că mi se părea că respir pe gură. Pauzele sunt atât de pregnante în serialul ăsta! Pe la jumătatea episodului, mă uitam la fișierul de Google doc pe care l-am deschis și mi-am dat seama că n-are rost să recenzez sau să analizez serialul în starea aia, pentru că nu-s genul căreia îi creşte talentul la scris când e spartă.

Atunci am realizat cât de banală e existența mea burgheză! Sunt mamă a doi copii mici, care se complace în tipul de viață suburbană, pe care cândva îl detestam cu toată ființa mea. Când ești mai tânăr, te detașezi de viața mediocră din mintea ta, prin intermediul muzicii, al modei și al umorului, dar multe din chestiile astea dispar când copii tuturor merg la aceași școală, toată lumea cumpără cereale fără gluten de la Whole Foods, toți sunt prea obosiți ca să mai poarte altceva în afară de „haine clasice” și preferințele tale muzicale au fost spulberate de obsesia copiilor tăi cu melodiile din Frozen. În momentul în care apar copiii în peisaj, toate elementele la care țineai ca la ochii din cap, se duc pe apa Sâmbetei. După aia, te trezești că admiri mașina Honda Odyssey a prietenilor de familie și te minunezi de dotările impresionante pe care le are. Întrebări de genul „cum și de ce ai ajuns cine ești” dispar într-o clipită, atunci când un copil se aruncă în brațele tale și-ți solicită toată dragostea și atenția. Ești prea recunoscător în momentele alea și nu-ți mai rămâne timp de întrebări existențiale.

Nostalgia e unul dintre cele mai puternice și contagioase obiceiuri ale oamenilor trecuți de 30 de ani și-n ultimul timp mă tot gândesc la ce m-ar putea face să mă simt în transă din nou. Nu rezolvi mare lucru cu alcoolul. Plus că intri în clişeul ăla cu mama din suburbiile americane care-şi ocupă timpul liber cu o sticlă de Pinot Grigio.

Am renunțat la medicamentele pentru depresie și anxietate, deși au fost momente când aveam nevoie de ele, pentru că puterea și influența lor asupra mea îmi dădeau de gândit.

Cu riscul de a suna ca un hipster jegos, nu-i mai bună o porție de iarbă din când în când, decât metoda de relaxare cu vin, pe care o adoptă atât de multe vedete expirate?

Oare n-ar putea iarba, acea iarbă reprezentativă pentru contra-culturală și incompatibilă cu atmosfera de hypermarket, să mă conecteze cu o versiune a mea care să fie mai tânără, mai hipsteriță și mai lipsită de stereotipuri materne?

N-am ales iarba dintre toate drogurile, la plesneală. Eram genul ăla de stoneriţă care avea pipe imense (botezate de Nașu' și Apollonia) și le aprindeam cu o brichetă pentru camping. Ştiam tehnici d-astea din nopţile lungi în care am spălat vase prin California de Sud cu mult fler și patos. Anul după terminarea liceului l-am petrecut într-un apartament din Hollywood cu prietenul meu și cu încă un tip. Dieta noastră consta în burgeri de la In-N-Out, iarbă și burritos haliți la două dimineața. Ăla a fost apogeul sau declinul, după cum percepe fiecare, stilului meu de viață. După aia, am luat o pauză de la fumat. În 2001 m-am mutat în New York, unde-am băut de-am stins, am luat anti-depresive și-am fumat ocazional pe la petreceri. Soțul meu, care a crescut în New York, și-a depășit dependeța de droguri de la o vârstă alarmant de fragedă. A prins job în Washington. În cei șase ani de când suntem împreună, cantitatea de droguri pe care am consumat-o a fost limitată la un joint împărțit pe din-două atunci când mergeam în excursii fără copii, lucru care se întâmpla foarte rar.

Știam prea bine cum stă treaba cu iarba. Îmi provoca un sentiment de nostalgie la fel de puternic precum gustul burgerului Animal-Style de la restaurantul In-N-Out, deși plecasem din California de mai bine de zece ani. Singura fază era că nu știam cum să fac rost de iarbă.

Nu-i cel mai bun loc de unde poți obține iarbă, după cum am aflat. Poză luată de pe Flickr; autor: Bearden

Înainte să-mi încep călătoria experimentală de întoarcere către prăjeală, mă gândeam că o să-mi fie ușor să fac rost de iarbă. Aparent, am subestimat cât de necool am ajuns. Printre gustarea dintre mese și alegerea unei grădinițe, n-am prea avut ocazia să cunosc fumători sau dealeri de iarbă. În fiecare zi aveam trecut pe listă „Cumpără niște marijuana” imediat după „Dă o fugă până la hypermarket” şi asta mă facea atât de anxioasă, încât n-aș fi găsit produsul cu pricina, nici dacă s-ar fi plimbat pe sub nasul meu. Asta nu era bine deloc. Supradoza de paranoia nu-i niciodată binevenită.

Angajații de la magazinul Whole Foods din cartier fumează. M-am prins de treaba asta pentru că am întrerupt niște dialoguri legate de marijuana, care aveau loc între ăia care aranjează marfa pe rafturi. Poate dacă intram în vorbă cu ei, după ce plăteam pentru cumpărături, și le câștigam oarecum încrederea, se nimerea situația ideală să-i întreb: DE UNDE POT SĂ CUMPĂR NIȘTE IARBĂ? Bineînțeles, înainte de asta le-aș fi băgat niște replici de genul: HAHAHAHA, NICI MIE NU-MI PLAC ŞEFII TĂI CORPORATIȘTII. DAR POVESTEA-I COMPLICATĂ, PENTRU CĂ ÎI SUSȚIN FINANCIAR. HAI SĂ NU VORBIM DESPRE ASTA, BINE? Așa-i că e planul perfect?

Faza cea mai aiurea s-a întâmplat în parcarea de la Kinko, când am zărit un tip colorat, cu dreaduri și cu tricou cu Bob Marley. Instant mi-am spus că ar trebui să-l întreb pe tipul ăla! Următorul gând a fost: Ce naiba se întâmplă cu mine? De ce a pus stăpânire pe mintea mea ideea că trebuie neapărat să obțin niște iarbă? Omul ăsta ar trebui să-mi vândă o pungă de oregano, exagerat de scump și-apoi să mă și aresteze pentru prostie pură și rasism.

Mă tenta să-l întreb pe vecinu' de vizavi, unul dintre părinții cu care m-am împrietenit, dar situația nu-i tocmai ușoară pentru că, în colțișorul nostru de suburbie din DC, există o rețea îmbârligată, de vicii clandestine. Câțiva dintre tăticii din cartier fumează fără nicio jenă, dar mamele pur și simplu… nu bagă. Noi suntem resposabile cu îngrijitul copiilor şi trebuie să dăm dovadă de o vigilență ieșită din comun. În afară de asta, dispunem și de formule magice pentru rezolvat orice problemă care apare și-avem reflexe fulgerătoare când vine vorba de soluționarea crizelor. Toate responsabilitățile astea nu-ți mai lasă timp liber pentru droguri.

Evident că-i vorba și de sexism. La un moment dat, cercul nostru de prieteni a stabilit de comun acord, fără a schimba vreo vorbă, cine-i responsabil cu fumatul și cine se ocupă de îngrijirea copiilor. Mamele n-au voie să se drogheze și să se uite pierdute la flăcări, pentru că ele trebuie să aibă grijă ca nu cumva să se joace copiii cu focul. Ele nu pot să fumeze până ajung să vadă cai verzi pe pereți și să se zbânțuie în voie pe ritmul muzicii, pentru că trebuie să îi culce pe kinderi.

I-am judecat destul de aspru pe tații care se droghează și se relaxează în vreme ce soțiile lor se ocupă de îngrijirea copiilor. Aș fi dat dovadă de ipocrizie, dacă m-aș  fi dus să le cer tocmai lor niște iarbă. În cele din urmă, i-am dat mesaj prietenei mele, ca s-o întreb cu o oarecare reținere, dacă soțul ei ar putea să-mi dea și mie niște iarbă, că tot era responsabil cu treaba asta.

Grațios ca o lebădă, îmi oferă un joint, pe gratis. Mi-am dat seama că pe vremea când eram stoneriţă cu acte în regulă, nu-mi cumpăram propria iarbă. Ca să-mi corectez năravurile din tinerețe, am insistat asupra faptului că sunt un adult și că trebuie neapărat să-mi cumpăr propria doză de marijuana.

Cutii mici pe-un deal, cutiuţe pline de părinți care se droghează pe șestache. Poză luată de pe Flickr; autor: Frank Maurer

Până să obțin o țigară falsă care avea fix ce aveam nevoie, m-am chinut să fumez ce aveam, suficient de mult cât să mă iau, dar nu așa de mult încât să o iau pe arătură. E cam greu să găsești o cale de mijloc când vine vorba de iarbă. În ceea ce privește alcoolul, acolo am decenii de experiență, deci pot să estimez cât trebuie să beau că să văd stele verzi, ca să vorbesc vrute și nevrute și cel mai important, cât să beau ca să nu mă ia cu dureri de cap a doua zi. N-am aceeași dexteritate când fumez iarbă. Vinul mă lasă să răspund la mail-uri legate de serviciu sau de școală, să mă ocup de treburile casnice, să planific vizitele medicale ale fiului meu și să comunic normal cu cei din jurul meu. Când sunt spartă, anumite părți din viața modernă dispar complet din câmpul meu vizual. Nu mă mai înteleg deloc cu smartphoneuri, cu netul sau cu drăcia aia de sistem audio Roku.

Cantitatea și calitatea verdeului pe care-l consum mă lasă să fac următoarele chestii: să mă uit pe Twitter, dar nu mai mult de cinci minute,  să urmăresc Mad Men sau Gravity, să râd isteric la prajituri grotești de pe Pinterest, să mă afund în obsesii muzicale, să bat câmpii cu succes în fața soțului meu în legătură cu Mad Men/muzică/prăjituri înfricoșătoare/Twitter și cam atât. Nici mai mult nici mai puțin.

Într-o după amiază, când am avut trei ore neîntrerupte doar pentru mine, am băgat niște ganja, am pus câteva melodii ale lui Harry Nilsson pe fundal, m-am aşezat confortabil într-un jilț din sufrageria mea însorită și am pretins că-s o domniță din Laurel Canyon, cum erau alea din copilăria mea. Apoi am obţinut un rezultat îmbucurător la chestionarul de știri, Slate. De ce tocmai acest chestionar? Pentru că-s femeie în toată firea și pentru că-mi plac chestionarele de știri și pentru că doar pentru că bag nişte substanțe pe care nu le-am mai încercat în timpul zilei, de mai bine de zece ani, n-o să mă facă mai tânără cu zece ani și nici n-o să schimbe nimic din ce am făcut în ultimul deceniu.

Evident că mai ştiu cum se fumează iarba și cum e să fii spart, dar asta nu mă face mai puțin mamă.

Din contră, simt că mă cuprinde o criză de personalitate și de vârstă, care se manifestă prin preferințe pentru muzică veche, critica culturală și NPR. Iarba îți schimbă anumite preferințe, dar nu te schimbă pe tine. N-o să îmi placă de Miley Cyrus și n-o să aprob tâmpeniile pe care le face, pentru că nu sunt și n-am fost niciodată tipul de persoană care ar putea să aibă vreo legătură sau ceva în comun cu Miley Cyrus. Chiar și-n momentele în care creierul meu era pe filmul ei, am refuzat cu tărie aspectele idioate și patetice ale drogurilor. N-am suportat niciodată hipioţii care stau în cerc, bat la bongouri şi poartă tot felu' de obiecte sub formă de frunză de marijuana. Deci care-ar fi motivul pentru care aș face tâmpenii de genul ăsta acum, după ce am depășit perioada critică? Acum că-s fumată, mi se pare bizar că voiam să fac rost de verde, ca să scap de clișeele vieții de adult. Dacă intenționam într-adevăr să schimb ceva în legătură cu regulile nescrise și limitele vieții mele burgheze, probabil că nu a fost o idee prea bună să reiau obiceiul cu iarba

Mi-am revenit din starea de euforie de după-amiaza, iar Harry Nilson și concursurile de cultură generală dispar instant când fii-miu în vârstă de cinci ani vine acasă. Azi a fost prima dată când am fumat iarbă, în timp ce copiii mei erau treji și se aflau în aceeași localitate ca mine. Chiar dacă mi-am revenit din visare, nu pot să nu mă simt aiurea. S-or fi prins c-am fumat? Oare de-aia se uită la mine  dintre jucăriile Lego, mă țintuiește cu ochii lui mari și albaștri ș-apoi mă întreabă, din senin, PE CINE AȘ ALEGE DINTRE EL ȘI SORA LUI?

Întrebarea, pusă pentru prima dată într-o după-amiază de activități nu tocmai lăudabile, a fost total neașteptată. Iar eu am reacționat panicată: Vă iubesc pe amândoi, n-aș putea să aleg pe unul dintre voi în favoarea celuilalt. Dar el s-a menținut ferm pe poziție. Da' dacă ai fi pusă în situația de a alege, eu sau ea, cine ar câștiga? Am devenit la rândul meu, mai insistentă: N-o să fie nevoie să aleg, niciodată. Ar fi imposibil. Tu și sora ta faceți parte din mine, sunteți părți ale corpului meu. N-aș putea să aleg între părți ale corpului meu. N-avea de gând să renunțe: Bun, dacă ai avea de ales între mâna dreaptă și mâna stangă, care-ar fi opțiunea ta? Bravo domnule, bine jucat.

Dacă mi-ar fi adresat întrebarea asta în orice altă zi, aș fi avut grijă s-o abordez cu tact și i-aș fi acordat fiului meu atenția și dragostea după care tânjea. M-am simțit destul de prost în momentul în care m-am trezit din euforia drogurilor și-am făcut un pact cu mine însumi, prin care promiteam să nu mai fumez iarbă, în vecii vecilor, atâta timp cât copii mei sunt treji și-n aceeași țară ca mine.

În ultima seară din experimentul meu, înainte să plecăm în vacanță, am găsit fix doza perfectă. Am inhalat exact  cât trebuie ca să mă simt bine și-apoi m-am auto-servit cu niște salată de pui, luată de la Costco pentru festivitatea de sfârșit de grupă pregătitoare a lu' fiu-meu. Mâncarea e atât de gustoasă, încât mi-a venit chef de dans. Dacă eram mai tânară, poate m-aș fi simțit stânjenită. Acum sunt la mine acasă, înconjurată de persoane care mă iubesc și sunt alături de mine și-n momentele cele mai patetice. Sunt o femeie în toată firea care poate să danseze liniștită în casa ei și să exclame de bucurie atunci când pune struguri în preparate care conțin maioneză, fără nicio grijă. Eu și soțul meu tocmai ne pregăteamsă ne uităm la MasterChef Junior. E numai bine, pentru că ştiam c-o sa fac glume care o să pice la fix și-o să se potrivească de minune cu emisiunea. Mă gândeam c-o să râdem amândoi mult și bine. Ştiu şi că avem niște avocado pentru mai târziu, că doar eu sunt adultul responsabil care l-a cumpărat.

Jessica Roake trăiește și scrie în suburbiile din DC.

Traducere: Andrada Mihăilescu