N-am fost bine primit la festivalul de nazi rock

Pe 7 iulie, 750 de naționaliști au asistat împreună cu mine la o zi întreagă de ură, furie și voie bună la Rock für Deutschland, cel mai mare festival neo-nazist din Germania. Ei erau acolo ca să asculte trupe naziste cu titluri ca Exzess, Oldoxie, Words of Anger și Tätervolk. Eu eram acolo împreună cu un fotograf ca să-i studiem.

În timp ce stropii de ploaie udau țestele rase din jurul meu, Gorden Richter, consilierul Partidului Național Democratic (PND) din orașul Gera, a citit pe scenă regulile: „Nu vor fi permise comentarii rasiste, xenofobe, expresii atribuite Celui de-al Treilea Reich. Fără simboluri care încalcă articolul 130 și 186a. În plus, alcoolul va fi interzis.” În timp ce se călcau în picioare să intre, am observat că mulți dintre ei aveau bandă adezivă lipită pe brațe și picioare, ca să ascundă tatuajele care încălcau articolele citate de Richter.

Două mii și ceva de oameni campau în jurul gardurilor și l-au înecat în ovații pe următorul vorbitor, Patrick Wieschke, liderul ramurii Thuringen a PND. „Noi suntem salvatorii!” a declamat. Suntem paznicii Germaniei! A lătrat în fața unui banner cu Thuringen Homeland Security, organizația care a dat naștere teroriștilor NSU și ucigașilor turcilor din cazul „crimele kebab”: Beate Zschäpfe, Uwe Mundlos, and Uwe Böhnhardt.

Era clar că naziștii erau ca la ei acasă, iar eu eram un corp străin printre ei. Și fix corpurile străine nu le plac fasciștilor. „Astăzi avem reprezentanți ai presei pe site. E de înțeles pentru fiecare naționalist că trebuie să-i trateze pe acești oameni cu respect. Interviurile vor fi asistate de comitetul de management și de organizatori,” a urlat o voce prin portavoce, înainte de începerea piesei „Presa minte”. Mesajul era unul clar.

Înainte de prima trupă, am avut timp să mă plimb printre oamenii de la festival. Se găseau prăjituri, bere fără alcool, cârnați, multă poliție, agenți secreți cu camere și mulți spectatori care își descriu perspectivele asupra vieții prin sloganele de pe tricouri. De exemplu, pe un astfel de tricou scria: „Neagră e bezna în care ne scăldăm. Albi sunt bărbații care luptă pentru binele Germaniei. Roșu e sângele care va colora asfaltul.” Una mai simplă era așa: „Eliberați-l pe Wolle”, adică pe fostul vice-președinte al partidului PND care e acuzat de complicitate în zece cazuri de crimă.

Prima trupă, Words of Angerm al cărei album de debut a fost considerat de către guvern „dăunător persoanelor tinere”, a urcat pe scenă și a rugat publicul să urle împreună cu ei. Demonstratorii anti-naziști de pe cealaltă parte a gardului au reacționat, dând muzica tehno la maxim dintr-o dubă cu amplificatoare, în timp ce copiii și femeile în vârstă le arătau degetele mijlocii naziștilor. Dar asta nu i-a speriat pe naziști, care urlau veseli și tropăiau în continuare. Mi-am dat seama că îmi făcusem și un nou prieten: Roy Elbert, un tip de la NPD din Nordhausen mă filma. Undeva, cineva se uită probabil chiar acum la fimările cu mine din ziua aceea.

Cineva mi-a murmurat la ureche: „Ăștia nu sunt oameni! Dacă aș fi avut autorizație, i-aș fi omorât pe toți demult!” Nu știu exact la cine se referea, dar m-am tras puțin mai aproape de poliție. Am observat și că numărul demonstratorilor scăzuse foarte mult.

Am vorbit cu Melanie Siebelist, unul dintre organizatorii demonstrației anti-naziste de la Partidul Social Democrat German (PSD). „Perspectivele naționaliste sunt adoptate de toată lumea în Gera,” mi-a spus ea. „Democrația nu a prins deloc rădăcini în Germania de Est, iar importanța libertății va fi redusă complet de cei e dreapta. Dacă lucrurile nu se schimbă curând, Estul e pierdut.”

Ma, un antifascist local, mi-a spus o poveste asemănătoare. Orașul e poluat de extremiști de dreapta. N-am reușit să obținem nimic. Cel mai rău a fost acum trei ani, când orașul avea cinci mii de naziști și o mie de anti-naziști. Din motivul ăsta, Max, care e negru, vrea să meargă mai departe decât până acum. „PND umple locurile Consiliului Local și când cineva merge la cumpărături, trebuie să le dea naziștilor banii la supermarket. Vreau să fac ceva mult mai radical împotriva lor. Sunt gata să comit crime pentru a opri concertele de genul ăsta.”

Festivalul își declară deschis motto-ul: „Democrație? Nu cu noi.” Tot ascultând ce se spune la boxe și dându-mi ochii peste cap, am înțeles ce fel de imagine și-au făcut naziștii despre ei înșiși. Se consideră oprimați și persecutați în Germania. Asta a reieșit clar din discursul lui Udo Voigt, fostul lider al partidului de extremă dreaptă, PND.

„Amnesty International luptă pentru prizonierii politici din toată lumea. Dar nimeni nu se gândește la prizonierii politici de aici din Germania. Cerem libertatea lui Horst Mahler, Erich Priebke și Wolle.”

Atmosfera a devenit din ce în ce mai iritată. Oamenii se izbeau de mine. Unii m-au scuipat. În final, când vocalistul trupei Tätervolk a început să cânte “Sunt fericit că sunt alb” cu cuvintele „sunt un rasist!”, m-a izbit greața în stomac și am plecat.

Traducere: Oana Maria Zaharia