Ne îmbolnăvim de SIDA, pentru că suntem prea conservatori să învăţăm despre sex

Zilele astea toată ţara frige de la scandalul cu HIV de la Segarcea, unde un tânăr a inf​ectat cu HIV vreo 40 de persoane. De atunci, sute de oameni din zonă, dar şi din ţară, care au făcut sex neprotejat, şi-au făcut test​e de HIV.

Pe de o parte, tragedia le-a amintit multor români că SIDA nu este doar boala aia din afara zonei lor de confort, care afectează dependenţii de heroină ce dorm pe străzile cartierelor rău-famate, ci se poate lua lejer prin sex neprotejat. Pe de altă parte, a creat panică şi a renăscut prejudecăţile stupide ale unor oameni faţă de seropozitivi. De exemplu, mitul că ei s-ar plimba prin oraş cu un ac cu HIV, cu care ar injec​ta oamenii aleatorii, că să răspândească boala intenţionat, să sufere şi alţii. Sau că s-ar lua prin strănut sau salivă. Evident, presa n-ajută, pentru că foloseşte peste tot expresia „infectat intenţionat", de parcă era un geniu malefic şi nu doar un puştan la fel de inconştient ca mulţi alţii.

Scandalul ăsta pică peste o problemă mult mai gravă. România se află în plină epidemie de HIV. De la începutul anului până în luna iunie, apărus​eră deja 319 de cazuri noi (doar 81 din droguri injectabile), ceea ce înseamnă enorm de mult, dacă te gândeşti că numărul total de seropozitivi din ţară este de 12 mii de oameni. Numărul infectaţilor creşte şi pentru că statul nu in​vesteşte în organizaţiile care luptă pentru prevenţia bolilor de mare risc, adică nu le dă seringi dependenţilor, ceea ce a dus la o creşte de 13 ori mai mare a numărului de oameni infectaţi din 2010 până în 2013. Deci din prejudecă​ţile statului faţă de dependenţii de droguri şi din prejudec​ăţile noastre faţă de seropozitivi, care îi obligă să rămână tăcuţi în legătură cu despe condiţia lor, problema continuă să se agraveze.

Din păcate, singura soluţie pentru problema asta este fix cea de care atât statul cât şi oamenii se feresc: educaţia sexuală. Cei care se opun predării acestei materii în şcoli sunt atât cei din Biserica Ortod​oxă Română, cât şi cei din organizaţii conservatoare precum Pro ​Vita, plus toţi românii care se simt reprezentaţi de valorile acestor instituţii.

În România, educaţia sexuală se preda uneori în şcoli la un opţional numit Educaţie pentru Sănătate, unde învăţai despre schimbările tale hormonale, despre sexualitate şi protecţie faţă de boli, dar şi cum să acorzi​ primul ajutor. Eu am vrut să fac acest opţional când eram mic, dar mi s-a spus că nu se face, pentru că suntem doar doi copii înscrişi în toată şcoala şi văd că nu s-au schimbat mult lucrurile de atunci. Din fericire, după cazul Segarcea, 20 de ONG-uri s-a​u ​raliat, ca să susţină introducerea acestei materii ca una obligatorie, pentru că aici nu este vorba de credinţe, ideologii sau promiscuitate, ci este vorba despre sănătatea oamenilor.

Ca să aflu mai multe despre prejudecăţile pe care le îndură seropozitivii în România şi despre importanţa prevenţiei, am discutat cu Mioara Predescu, directoarea Centrului Român de HIV/SIDA din cadrul Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş."

   VICE: Care este imaginea românilor de rând despre seropozitivi?
​ Mioara Predescu: Una complexă, ei cred că seropozitivii sunt un pericol pentru cei din jur. Practic se feresc, pentru că au senzaţia că pot primi boala foarte uşor. De fapt, nu știu în ce constă şi cum se transmite.

   Cât de mare este pericolul să contactezi această  boală?
​ Depinde de comportament. Poţi să iei virusul de la o persoană cu care ai relaţii mai apropiate, fără să ştie că era purtătoare a virusului. Datoria ta este să te fereşti de contactul cu sângele oricărei persoane cu care interacţionezi, ca şi cum ar fi potenţial seropozitivă. Iar când eşti medic, trebuie să te aperi de orice persoană care sângerează. Şi aici nu e vorba numai de HIV, ci şi de hepatită şi alte boli. Tu nu te culci numai cu persoana respectivă, ci te culci cu toate persoanele cu care a fost înainte.

Cum s-a schimbat atitudinea față de seropozitivi după cazul Segarcea?
​ A fost un clopoţel care a atras atenţia la ce se poate întâmpla dacă n-ai grijă de viaţa ta. Nu ştiu dacă a apucat să schimbe ceva. Dar ştiu că toată lumea a început să caute febril informaţii despre HIV și despre cum se transmite. Pentru că în restul timpului, lumea stă în letargie şi merge pe principiul „mie nu mi se poate întâmpla"; asociază genul ăsta de afecţiuni doar cu promiscuitatea, ceea ce nu este adevărat.

Unii, precum preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor, cre​d că ar trebui să se facă un compromis legat de dezvăluirea identităţii pacienţilor seropozitivi.
​ Este o chestiune delicată. Avem o cohortă întreagă de tineri seropozitivi, care au fost infectaţi în sistem cu ani în urmă. În momentul în care dezvălui diagnosticul, încep problemele de discriminare. Şi după ce că te lupţi cu boala, te lupţi şi cu o discriminare furibundă.

Exista vreun caz în care medicul are voie să dezvăluie diagnosticul?
​ Nu, există o lege clară. Persoanele seropozitive rămân anonime. Şi atunci când sunt înregistrate în baza de date sunt înregistrate codat, fără nume sau alte date. Un doctor care dezvăluie astfel de informaţii este sancţionat după normele europene, după gravitatea bolii pe care a dezvăluit-o şi după cât de public a fost canalul pe care a făcut asta.

Cred că cel mai mare stereotip care s-a dat un pic peste cap zilele astea este cel că HIV-ul este specific dependenţilor de droguri injectabile.
​ Să nu uităm că aceste asocieri au început cu homosexualii, apoi au continuat cu lucrătorii sexuali (prostituatele) şi abia apoi s-a ajuns la consumatorii de droguri injectabile. Da, sunt prejudecăţi, dar sunt şi categorii expuse la risc.

Cât de mare este riscul în categoria consumatorilor de injectabile?
​ Ea este expusă la cel mai mare risc, de-asta ne batem pentru o legislaţie care să asigure măcar schimbul de seringi. Am avut o mare problemă acum unul-doi ani, când consumatorii au trecut de la heroină la etnobotanice. Unii pacienţi au trecut de la una-două injectări la 15-20 pe zi. Riscul de transmitere a virusului a crescut exponenţial în perioada aia. Acum se pare că au renunţat la ele, că s-au scumpit, revin la heroină.

De ce a creat atât de multă panică acest caz din Segarcea?
​ Se tratează cu disperare acest subiect, pentru că noi am rămas cu mentalitatea aia din anii '90, în care un diagnostic de HIV ţine locul de sentinţă definitivă la moarte. Dar între timp, tratamentul a evoluat şi există terapii care au transformat HIV-ul dintr-o afecţiune acută, într-una cronică de lungă durată, ceea ce-a permis cohortei de copiii din anii '90 să ajungă la maturitate, să termine o facultate, să facă familii, chiar şi copii.

Care este cea mai bună metodă prin care să evităm astfel de cazuri?
​ Educaţia, așa elimini riscul. Să ţi se explice care sunt semnele şi ce trebuie să faci când se întâmplă un accident. Mai ales că acum avem atât de multe canale de comunicare. Între 2000 și 2004 am avut o tentativă de introducere a Educaţiei pentru Sănătate în şcoli şi atunci am format vreo 18 mii de profesori şi au aplicat vreo zece mii de şcoli. Din păcate, a fost un program opţional, ales de comun acord între elevi, părinţi şi profesori, aşa că nu l-a vrut toata lumea, nu era obligatoriu. E un subiect care ar trebui accentuat.

Când eşti matur e mai uşor să te fereşti, dar mereu mi se pare dificil să înveţi copiii să aibă grijă să nu se zgârie sau să se muşte cu colegii cât se joacă.
​ De-asta e şi important să fie educaţi cât de mici posibil, ca să se ferească de pete de sânge sau de rana altui copil. Să anunţe că cineva s-a rănit, să informeze profesorul, dar să nu se atingă de acest produs biologic.

Pacienţii dumneavoastră ce cred despre cazul din Segarcea?
​ În principiu nu dezvoltă şi nu prea agreează genul ăsta de subiecte. Depinde mult şi de nivelul lor de cultură, dar majoritatea nu sunt de acord cu genul ăsta de comportament și au grijă de partenerii lor, pentru că relaţiile dintre persoane seropozitive pot duce la reinfectare şi la creşterea nivelului de virus. Deci nici lor nu le face bine, e greu să zic c-o fac intenţionat. În general, se presupune că relațiile intime se întâmplă cu persoane care îţi sunt dragi şi ai grijă de ele.

Care sunt principalele griji ale seropozitivilor în 2014?
​ Sunt cele legate de locul de muncă, de apărarea drepturilor şi de eliminarea discriminării, pentru că ei se consideră absolut normali. Este foarte greu să primeşti de la societate un reject atât de puternic, când tu te simţi în deplinătatea forţelor. Sunt foarte sensibili, pentru că trec prin această încercare, li se dă peste cap tot sistemul de valori şi trebuie să treacă prin acest tratament obositor în care iau non-stop pilule. Când deja eşti în acest echilibru fragil în lupta cu tine însuţi, este greu să te mai lupţi şi cu societatea în care trăieşti.

Statul român ce face pentru oamenii ăştia?
​ Multe, în primul rând că toată medicaţia este gratuită şi este o medicaţie foarte scumpă. Ea costă statul peste 60 de milioane de euro anual. Toţi au drepturi în alimente şi băneşti, dar şi o serie de facilităţi sociale.

Oare toate acest evenimente pot avea un efect negativ asupra seropozitivilor, prin prezentarea băiatului în presă ca o persoană cu intenţii criminale?
​ N-am cum să mă pronunţ, n-am elemente. Ca să acuzi pe cineva trebuie să fi fost acolo, e foarte greu să spui dacă a fost sau nu cu intenţie. Într-un fel era şi datoria lui să se protejeze, în alt fel e şi datoria pacienţilor care au fost cu el. Fiecare e responsabil pentru propria sa sănătate şi protecţie.

Citeşte mai multe despre HIV:
​ În Româ​nia este epidemie de HIV ​ Dependenţii de heroină sunt fo​rţaţi să spele pe jos prin secţiile de poliţie ​Povestea HIV în R​omânia