Negarea radiaţiilor

200 de români locuiesc într-o fostă colonie minieră radioactivă

De Ioana Moldoveanu, Foto: Vlad Brăteanu

Copilul va muri în doi ani. Localnicii susțin că starea lui nu are legătură cu radiațiile, că mama a mai dat naștere unui copil mort, înainte de a locui la Ciudanovița. Ei spun că mama e de acord cu presa numai ca să mai stoarcă niște bani. 

Ciudanoviţa, o fostă colonie minieră ascunsă în munți în vestul României, este cam la fel de atrăgătoare pentru omul de rând cum este Cernobîlul pentru un ucrainian. Au existat numeroase relatări în presa locală despre nivelul periculos de radiaţii din zonă, atât de mare încât mulţi copii se nășteau cu malformaţii, iar, conform unor statistici realizate între 1960 și 1963 de regimul comunist, numărul celor bolnavi de cancer de plămâni era de zece ori mai mare decât la oricare altă mină din ţară (mai exact, rata pe țară era de 3% și cea din Ciudanovița de 30%).

Galeriile au fost închise acum zece ani. Totuși, în ciuda binecunoscutelor riscuri pentru sănătate, colonia este activă. Am fost atât de contrariată de faptul că oamenii aleg să trăiască și să-și crească copiii chiar lângă haldele radioactive, încât am sărit într-un tren și am parcurs drumul denivelat de 1 500 kilometri de la București la Ciudanoviţa ca să aflu răspunsuri.

Când am coborât din tren, singurul autobuz zilnic care trecea prin zonă tocmai plecase, așa că a trebuit să iau un taxi. Șoferul a refuzat să intre în sat și m-a lăsat pe o stradă neasfaltată care ducea spre Ciudanoviţa. Fosta colonie minieră se întinde pe jumătate de kilometru și e destul de lată cât să cuprindă două rânduri de blocuri locuite de 200 de oameni, majoritatea cu ferestrele blindate cu antene parabolice. Apartamentele aparțin primăriei locale, iar chiria e de trei euro pe an.

Fostul spital din Ciudanovița e acum o ruină. Locul a fost prădat constant din 1990 încoace; s-au furat până și pereţii. În Ciudanoviţa nu există doctori, iar cea mai apropiată farmacie e la 13 kilometri depărtare. Satul e presărat cu halde de steril (deșeuri rămase în urma mineritului). Am observat 12 grămezi imense și am înţeles că mai erau cel puţin 40 răspândite pe munţii din împrejurimi. La prima vedere, treceau neobservate – se camuflau în peisaj ca niște dealuri stâncoase și sterpe. Nu e de mirare că unii oameni și-au construit casele din aceste halde, șiau plasat stupii pe ele sau au păscut turmele în jurul lor, după care au vândut mierea și brânza la piaţa locală. Până și școala recent înfiinţată a fost ridicată pe o fostă grămadă de deșeuri de uraniu. Deși sterilul a fost îndepărtat înainte de construcție, pământul tot a rămas un pic radioactiv și, pe termen lung, acest lucru îi poate afecta pe cei care sunt expuși.

Într-adevăr, dacă semnele de avertizare plasate pe dealuri nu te-ar informa de pericolul radioactivităţii, n-ai avea idee la ce te expui, ca simplu trecător. Meritul pentru aceste semne i se cuvine lui Mircea Goloșie, un profesor și inginer care a campat în zonă acum zece ani și a avut ghinionul de a-și așeza cortul pe una dintre aceste halde de steril și, așa cum vă așteptaţi, s-a contaminat.

Pe drum spre Ciudanoviţa am trecut prin staţiunea Buziaș, unde locuiește, ca să-l întâlnesc. Mi-a povestit cum a slăbit peste 25 de kilograme într-o lună după excursia cu ghinion și cum i-au atacat radiaţiile sistemul nervos. Când s-a pus în sfârșit pe picioare, Goloșie a înfiinţat împreună cu soţia lui organizaţia non-profit Hobby Club Jules Verne, care vrea să localizeze zonele contaminate și să-i avertizeze pe oameni despre ele. Au început să măsoare singuri nivelul de radiaţii cu un radiometru donat de voluntarii din guvernul Canadei. Bineînţeles, instrumentul nu se poate cumpăra din România, așa că, din cauză că posedă unul, Goloșie a fost suspectat de spionaj și cercetat de SRI – o istorie care îl distrează teribil.

O vacă paște în fostul spital, acum o ruină din care s-au furat chiar și pereții.

La finalul investigaţiilor, a descoperit că radioactivitatea din zona Ciudanoviţa e de 200 msv, de zece ori mai mare decât nivelul acceptat. Cu toate astea, autorităţile susţin că e un nivel scăzut, de 5 msv, pentru că îl împart la 365 de zile. Totuși Goloșie susține că un om care stă lângă un morman de steril poate fi expus la 200 msv în 30 de secunde, nu într-un an.

M-a implorat să nu merg la Ciudanoviţa și să nu mă apropii de haldele de steril dacă vreau să am vreodată copii. Casa îi era plină de hârtii care documentau milioanele de euro investite în neutralizarea minelor, în proiecte iniţiate de companii false care lucrau doar până ce încasau banii pe proiect și apoi dispăreau. S-a oferit să-mi dea toate documentele de care aveam nevoie, în schimbul promisiunii că renunţ la excursie. Într-un ultim efort de a-mi salva sănătatea, m-a sfătuit să nu beau niciun fel de apă cât timp eram în colonie și mi-a găsit un ghid care să mă întâmpine în Ciudanoviţa. 

Când l-am întrebat pe Goloșie ce era în neregulă cu apa, mi-a explicat că, deși Comisia Europeană a supravegheat modul în care Compania Națională a Uraniului a închis minele în 1992, prin inundare, procesul nu a fost realizat corect. Haldele de steril trebuiau băgate înpoi în mină și intrările trebuiau zidite. Totuși, problema principală este că autoritățile nu-și permit să întrețină stația de purificare care ar trebuie să filtreze apa ce se scurge din mine. De fiecare dată când plouă, se duce în puțuri și în râurile din comunele vecine – în care am văzut, în drumul spre Ciudanovița, copii care se scăldau – ceea ce crește dramatic nivelul radiațiilor din zonă. Totuși autoritățile locale susțin că nivelurile nu depășesc limita oficială, în speranța că vor transforma zona într-un loc turistic.

Comments