Negarea radiaţiilor

Ciudanoviţa, o fostă colonie minieră ascunsă în munți în vestul României, este cam la fel de atrăgătoare pentru omul de rând cum este Cernobîlul pentru un ucrainean. Au existat numeroase relatări în presa locală despre nivelul periculos de radiaţii din zonă, atât de mare încât mulţi copii se nășteau cu malformaţii, iar, conform unor statistici realizate între 1960 și 1963 de regimul comunist, numărul celor bolnavi de cancer de plămâni era de zece ori mai mare decât la oricare altă mină din ţară (mai exact, rata pe țară era de 3% și cea din Ciudanovița de 30%).

Galeriile au fost închise acum zece ani. Totuși, în ciuda binecunoscutelor riscuri pentru sănătate, colonia este activă. Am fost atât de contrariată de faptul că oamenii aleg să trăiască și să-și crească copiii chiar lângă haldele radioactive, încât am sărit într-un tren și am parcurs drumul denivelat de 1 500 kilometri de la București la Ciudanoviţa ca să aflu răspunsuri.

Când am coborât din tren, singurul autobuz zilnic care trecea prin zonă tocmai plecase, așa că a trebuit să iau un taxi. Șoferul a refuzat să intre în sat și m-a lăsat pe o stradă neasfaltată care ducea spre Ciudanoviţa. Fosta colonie minieră se întinde pe jumătate de kilometru și e destul de lată cât să cuprindă două rânduri de blocuri locuite de 200 de oameni, majoritatea cu ferestrele blindate cu antene parabolice. Apartamentele aparțin primăriei locale, iar chiria e de trei euro pe an.

Fostul spital din Ciudanovița e acum o ruină. Locul a fost prădat constant din 1990 încoace; s-au furat până și pereţii. În Ciudanoviţa nu există doctori, iar cea mai apropiată farmacie e la 13 kilometri depărtare. Satul e presărat cu halde de steril (deșeuri rămase în urma mineritului). Am observat 12 grămezi imense și am înţeles că mai erau cel puţin 40 răspândite pe munţii din împrejurimi. La prima vedere, treceau neobservate - se camuflau în peisaj ca niște dealuri stâncoase și sterpe. Nu e de mirare că unii oameni și-au construit casele din aceste halde, și-au plasat stupii pe ele sau au păscut turmele în jurul lor, după care au vândut mierea și brânza la piaţa locală. Până și școala recent înfiinţată a fost ridicată pe o fostă grămadă de deșeuri de uraniu. Deși sterilul a fost îndepărtat înainte de construcție, pământul tot a rămas un pic radioactiv și, pe termen lung, acest lucru îi poate afecta pe cei care sunt expuși.

Într-adevăr, dacă semnele de avertizare plasate pe dealuri nu te-ar informa de pericolul radioactivităţii, n-ai avea idee la ce te expui, ca simplu trecător. Meritul pentru aceste semne i se cuvine lui Mircea Goloșie, un profesor și inginer care a campat în zonă acum zece ani și a avut ghinionul de a-și așeza cortul pe una dintre aceste halde de steril și, așa cum vă așteptaţi, s-a contaminat.

Pe drum spre Ciudanoviţa am trecut prin staţiunea Buziaș, unde locuiește, ca să-l întâlnesc. Mi-a povestit cum a slăbit peste 25 de kilograme într-o lună după excursia cu ghinion și cum i-au atacat radiaţiile sistemul nervos. Când s-a pus în sfârșit pe picioare, Goloșie a înfiinţat împreună cu soţia lui organizaţia non-profit Hobby Club Jules Verne, care vrea să localizeze zonele contaminate și să-i avertizeze pe oameni despre ele. Au început să măsoare singuri nivelul de radiaţii cu un radiometru donat de voluntarii din guvernul Canadei. Bineînţeles, instrumentul nu se poate cumpăra din România, așa că, din cauză că posedă unul, Goloșie a fost suspectat de spionaj și cercetat de SRI - o istorie care îl distrează teribil.

La finalul investigaţiilor, a descoperit că radioactivitatea din zona Ciudanoviţa e de 200 msv, de zece ori mai mare decât nivelul acceptat. Cu toate astea, autorităţile susţin că e un nivel scăzut, de 5 msv, pentru că îl împart la 365 de zile. Totuși Goloșie susține că un om care stă lângă un morman de steril poate fi expus la 200 msv în 30 de secunde, nu într-un an.

M-a implorat să nu merg la Ciudanoviţa și să nu mă apropii de haldele de steril dacă vreau să am vreodată copii. Casa îi era plină de hârtii care documentau milioanele de euro investite în neutralizarea minelor, în proiecte iniţiate de companii false care lucrau doar până ce încasau banii pe proiect și apoi dispăreau. S-a oferit să-mi dea toate documentele de care aveam nevoie, în schimbul promisiunii că renunţ la excursie. Într-un ultim efort de a-mi salva sănătatea, m-a sfătuit să nu beau niciun fel de apă cât timp eram în colonie și mi-a găsit un ghid care să mă întâmpine în Ciudanoviţa.

Când l-am întrebat pe Goloșie ce era în neregulă cu apa, mi-a explicat că, deși Comisia Europeană a supravegheat modul în care Compania Națională a Uraniului a închis minele în 1992, prin inundare, procesul nu a fost realizat corect. Haldele de steril trebuiau băgate înpoi în mină și intrările trebuiau zidite. Totuși, problema principală este că autoritățile nu-și permit să întrețină stația de purificare care ar trebuie să filtreze apa ce se scurge din mine. De fiecare dată când plouă, se duce în puțuri și în râurile din comunele vecine - în care am văzut, în drumul spre Ciudanovița, copii care se scăldau - ceea ce crește dramatic nivelul radiațiilor din zonă. Totuși autoritățile locale susțin că nivelurile nu depășesc limita oficială, în speranța că vor transforma zona într-un loc turistic.

Ghidul pe care mi l-a găsit Goloșie, Nicolae Ghișe, un bărbat cu chelie, păr alb și o umflătură cât o nucă în vârful capului, și-a făcut apariţia la 20 de minute după ce am coborât din taxi. A locuit în Ciudanoviţa de la 19 ani. Pe vremea aceea, rușii exploatau mina de uraniu pentru a recupera datoria pe care România o acumulase pe parcursul celui de-al Doilea Război Mondial. Au construit blocuri de locuinţe, spitale, școli, cinematografe, magazine, transformând un sat obișnuit în cea mai importantă colonie minieră din ţară - una secretă. Nimeni nu trebuia să afle nivelul radiaţiilor. Ghișe lucra alături de 12 000 de oameni aduși din toată ţara, inclusiv o mie de femei, 2 000 de deţinuţi din închisori și 4 000 de soldaţi care păzeau mina sau lucrau în ea. Dealul pe care lucrau delincvenţii se chema Golgota. Două zile petrecute în mină le scurtau sentinţa cu una. Toţi minerii aveau un salariu de zece ori mai mare decât al unui doctor și aveau acces la produse occidentale ca blugi și whiskey. Din aceste motive, colonia a fost poreclită „Texas", iar centrul ei „Dallas".

Potrivit spuselor lui Dan Popescu, un medic minier în vârstă de 70 de ani expert în efectele uraniului și singurul doctor rămas în viaţă dintre cei opt care lucrau în Ciudanoviţa, minerii refuzau să plece, chiar și după ce își vedeau în radiografii plămânii perforaţi. Mulţi dintre ei mureau înainte să apuce să se bucure de banii câștigaţi sau de libertate.

Urmărește documentarul VICE despre ultimul fermier rămas în zona exploziei de la Fukushima

Ghidul meu, Ghișe, nu a lucrat niciodată sub pământ; era șofer pe autobuzul care ducea minerii la muncă. A spus că n-a fost bolnav niciodată și că „mulţi doctori, profesori și avocaţi provin din zona asta, deci uraniul nu te prostește." După care a adăugat: „Dimpotrivă, în doze mici, radiaţiile sunt bune pentru sănătate și te scapă de cancer." Am făcut un gest spre umflătura de pe capul lui, dar m-a ignorat. Ghișe s-a străduit să-mi arate cât de bine este să trăiești în Ciudanovița și se mândrea cu școala și cu biserica din localitate. În călătoria noastră prin oraș, oamenii ne evitau, ascunzându-se prin curți. Cei cu care am reușit să schimbăm o vorbă nici nu ne întrebau de ce eram acolo, știau că doar jurnaliștii îi vizitează. Ne-au sărit în cap cu acuzaţii că presa exagerează și spune minciuni și ne-au dat exemple de bunici de 80 de ani care lucraseră în mină și băuseră apă contaminată și încă trăiau bine mersi.

Singura locuitoare a Ciudanoviţei care recunoștea de bună voie că radiaţiile erau o problemă era Virginica, o femeie în vârstă de 40 de ani, cu dinţii cariați, care m-a întâmpinat cu gesturi exaltate. Fiul ei de 14 ani s-a născut cu genunchii lipiţi de burtă și labele picioarelor invers. Deși labele picioarelor i-au fost corectate, copilul suferă de atrofie musculară și mai are de trăit doar vreo doi ani. Virginica vorbea cu disperare, aproape fără să respire: „are coloana în formă de L și îi deformează bazinul, iar doctorii tot schimbă diagnosticul. Nu muncesc, trăim doar din ajutorul de șomaj și alocaţia băiatului."

Băiatul era calm și neimpresionat de vorbele mamei, ca și cum o auzea povestind despre drama lui a mia oară. Era prins de un racing game pe calculator, Vice City, pe care îl juca în reprize de câte zece minute, ca să nu-și obosească ochii. Renunţase să mai meargă la școală, pentru că leșina în drum spre tablă sau făcea pe el în drum spre baie și nu mai suporta să râdă de el ceilalţi copii. Ca să mă asigure că spune adevărul, Virginica l-a pus pe băiat să defileze pentru mine. „Arată-i cum ţi se îndoaie mâna", i-a ordonat, „și întinde picioarele să vadă domnișoara ce strâmbe sunt." Când Virginica a insistat să-mi facă un cappucino (cu apă contaminată), am simţit că e timpul să plec.

Potrivit cercetărilor efectuate în Ciudanoviţa în 1965 de o echipă de experţi în radiologie de la Academia Română de Știinţe, 40 la sută din copiii născuţi din părinţi expuși la radiaţii aveau malformaţii: picioare strâmbe, testicule deplasate, ochi mici, albinism parţial, probleme cu inima sau boli de creier. O problemă des întâlnită la copiii născuţi în Ciudanoviţa era ruptura de coloană sau spina bifida oculta (coloană deschisă). Poţi atinge cu mâna măduva coloanei unei persoane care suferă de această boală.

Între 1980 și 1986 s-au înregistrat în Ciudanoviţa 1078 de cazuri de malformaţii și aproape 500 de cazuri de cancer. Începând cu 1994 aceste rapoarte au încetat, pentru că n-au mai fost doctori în zonă care să le facă. Autoritățile nu se mai deranjează să țină aceste registre, pentru că ele spun că Ciudanovița este un loc ca oricare altul.

Când am ieșit din casa Virginicăi, vecina ei m-a înșfăcat agresiv de braţ ca să-mi spună: „Prostia asta cu uraniul e o minciună gogonată. Boala băiatului Virginicăi nu are nicio legătură cu radiaţiile, bate apa-n piuă despre asta ca să obţină bani." Am întrebat-o dacă citise ceva pe internet despre asta. „Da, numai minciuni", mi-a spus și a adăugat: „Dacă există radiaţii, de asta cresc copacii așa frumos aici la noi."

Am plecat din Ciudanoviţa pe seară, demoralizată de descoperirea mea - locuitorii nu numai că refuză să creadă că radiaţiile sunt periculoase, dar susţin că sunt benefice pentru sănătate și mediu.

Încă în stare de șoc, l-am sunat pe Mircea Goloșie, cel care mă rugase să nu vizitez satul. M-a lămurit un pic, explicându-mi: „Oamenii nu vor să vorbească despre uraniu pentru că primarul din Ciudanoviţa vrea să vândă pământul și n-o să-l cumpere nimeni dacă se duce vorba despre radiaţii. Dacă oamenii ciripesc, le taie pensiile și raţia de lemne pentru iarnă și interzice singurul tren care trece prin zonă." Teoria lui Goloșie m-a întristat și mai tare, dacă așa ceva e posibil. Cu atât mai mult cu cât îmi aminteam vorbele sătenilor: „Cât timp stai în sat, n-ai nimic. Te îmbolnăvești doar dacă pleci." Doctorul Popescu mi-a confirmat parțial acest mit - după ce stai 30 de ani în același loc, o schimbare bruscă de mediu poate, într-adevăr, declanșa schimbări în organism.

UPDATE. La trei ani de când am fost în Ciudanovița, haldele de steril sunt tot acolo. Nicolae Ghișe mi-a spus la telefon că au fost înlăturate unele și a fost plantată iarbă pe locul lor, dar la Lișova, la zece kilometri de Ciudanovița, în pădure, unde nu locuiește nimeni. În schimb, în Ciudanovița cică se face „o casă de inițiere turistică", cu bani europeni, ce-o fi însemnând și asta, că asta le lipsea în satul fără medici și farmacie, unor oameni săraci. Au însă drumuri, le-a făcut primarul, înainte să moară la 45 de ani. Virginica s-au mutat la Viena, unde soțul ei muncea deja de câțiva ani când am vizitat-o eu, și a reușit să ducă și băiatul acolo. Și-au pierdut urma, nu am reușit să găsesc un contact să-i întreb de sănătate.

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai citește despre Cernobîl:
Singurii locuitori din zona interzisă din jurul Cernobîlului
De ce-și fac din ce în ce mai mulți oameni concediul la Cernobîl
Incendiile ar putea să facă Cernobîlul și mai radioactiv