Nimeni nu le dă atenție rapperilor mega-bogați din Dubai

Mașini luxoase în fața clubului de noapte People by Crystal

Emiratele Arabe Unite nu este o țară pe care ai asocia-o în mod normal cu muzica hip-hop. Este un loc care, în general, nu are legături culturale asemănătoare cu zonele din care s-a născut muzica rap – probabil că Illmatic, spre exemplu, ar fi sunat total diferit dacă ar fi fost un album despre cât de greu este să depășești bugetul cu treizeci de milioane de lire sterline pentru noul arhipelag artificial, în loc să ne prezinte lupta pentru ieșirea din sărăcie.

Dar tânărul elitist care locuiește în Emirate și aruncă bani pe studiouri și videoclipuri pentru a-și forța intrarea în industria rap, nu dă doi bani pe problemele altora. Și, până la urmă, de ce ar face asta? Genurile muzicale nu trebuie să rămână înrădăcinate. Dubstep-ul s-a născut în sudul Londrei într-o zonă cunoscută pentru stațiile de tren și crimele cu cuțite și a ajuns să fie muzica de petrecere pentru băieții cu piercing-uri faciale din Tucson.

Problema e că toți banii ăștia nu te ajută să fii luat în serios. Nu sunt mulți rapperi în EAU care să scoată albume underground despre opresiunile guvernului și să găsească cuvinte noi care să rimeze cu „club" peste un beat nasol de rap.

Totuși, sunt câte unii în Emirate care încearcă să câștige un pic de prestigiu. Cum ar fi Desert Heat, doi frați care poartă dishdash-uri și pe care probabil ți-i aduci aminte din anul 2008, când au lansat în EAU un hit clasic în muzica rap, „Keep It Desert". Unul dintre frați, Illmiyah, a fost citat spunând că îl doare să vadă cum oamenii din Emirate „cad mereu în stereotipul că s-ar fi născut bogați și privilegiați" și vrea să corecteze această preconcepție. De fapt, chiar a lansat un album solo numit Stereotipat pentru a-și demonstra convingerile. Din păcate, Desert Heat au fost interziși în Arabia de Sud și Kuweit după ce și-au lansat primul album și nici în țara lor natală, EAU, nu au avut prea mult succes.

Hip-hopul american este popular în Emirate – Rick Ross a ținut acolo primul său concert acum trei luni – dar radiourile nu difuzează MC-i autohtoni și se pare că nimeni nu are chef să-i caute pe net. Cred că situația e similară cu hip-hopul din UK, doar că cei din Emirate sunt și mai puțin populari.

Dj Bliss în studioul său

Am vrut să-mi fac o idee mai bună despre alți oameni care compun scena hip-hopului din EAU, așa că am vorbit cu câțiva dintre ei. Primul a fost DJ Bliss, producător, prezentator radio și TV și imaginea Beats By Dre în Emirate - și cam singurul tip din EAU cunoscut de toată lumea care lucrează în industria muzicală. După ce și-a petrecut adolescența ca DJ la petreceri, Bliss – pe numele său real Marwan Parham Al Awadhi – a ajuns ca din cauza presiunilor din familie să urmeze o carieră într-o multinațională care produce tutun.

Dar acea fază a durat doar un an, după care s-a relansat. I-a lăsat pe frații lui să pornească un lanț de șaormării, în timp ce el și-a găsit locul la cea mai mare stație de radio din Dubai. Este clar că a crescut în confort, dar Bliss m-a impresionat pentru că lucrează din greu și nu e genul de om care s-a folosit de banii părinților pentru a ajunge unde este acum.

Are tupeul oricărui DJ tânăr și cunoscut, dar după ce a fost managerul unui rapper care a fost pe val timp de doi ani pentru că „timpul nu este potrivit", a înțeles problemele din industria muzicală hip-hop din Emirate – nimeni nu o cântă și nimeni nu o promovează, drept urmare nimeni nu o ascultă. De asemenea, nu îi este rușine să recunoască faptul că unii rapperi din Emirate sunt obișnuiți de mici cu piscine infinite și Maybach-uri, fiind doar turiști într-o cultură pe care au clădit-o purtând șepci Yankees.

„Este adevărat – rapul se naște din greutăți" mi-a spus. „Iar în Emirate nu prea există multă zbatere; chiar dacă ești unul care s-a lăsat de liceu sau mai știu eu ce, te înrolezi în armată și câștigi foarte mulți bani."

Pe la miezul nopții, șoferul lui Bliss m-a dus la un club elitist din Dubai, numit People by Crystal, unde trebuia să-l aștept pe rapper în timp ce el gonea spre casă în Bentley-ul său ca să-și schimbe hainele și să se pregătească pentru setul din acea noapte. M-am plimbat prin club cu camera în jurul gâtului, ceea ce a atras o grămadă de oameni care credeau că sunt fotograful oficial al clubului. Când le spuneam că nu sunt și că probabil nu o să le trimit pozele cu ei aranjați în poziții clișeistice, se enervau și mi-am dat seama de ce nu-mi place să mi-o ard prin cluburi elitiste; e plin de oameni care vor să meargă prin astfel de locuri. Am plecat la jumătatea setului lui Bliss.

Bliss (dreapta) punând muzică în People by Crystal

Când iese din EAU, Bliss merge în cluburi pline de expatriați și chiar dacă își produce singur muzica – care sună destul de ok, în stilul rebel a lui Jay Z – primește răspunsuri mai bune din partea publicului atunci când bagă Kanye și Macklemore. Ceva mai specific EAU, deși este întreținut de expatriați, este FreekTV, un canal pe YouTube, unde este ironizată cultura Abu Dhani în același timp ce se desfășoară campionatul local de hip-hop.

L-am cunoscut pe Mutafa Ismail, un somalez care a înființat și se ocupă de FreekTV, și Muhanad al Rashid, un tunisian care colaborează frecvent cu MC-ii sub numele Alonzo. Ei nu au timp pentru Abu Dhabi și copii bogați din Dubai; preferă să vorbească mai mult despre scena underground din partea mai săracă (chiar dacă, comparativ cu alte țări, asta înseamnă destul de bogată) din EAU – în mare parte emiratele de Sharjah. Hip-hopul care se naște din această regiune, spun ei, are versuri și beaturi mai întunecate; aduce mai degrabă a Raekwon decât a R. Kelly.

Dar muzica este greu de găsit – câteva clipuri de căcat pe YouTube este cam tot ce primești, pentru că băieții ăștia nu știu să-și promoveze munca și nici nu au banii compatrioților săi din zonele mai bogate pentru a-și face videoclipuri profesioniste. Nu există show-uri organizate pentru cei ambițioși și nimeni dintre ei nu este vizibil în mediul online, așa că după ce termină o melodie o vor trimite pe BBD sau o vor da la prieteni prin email.

Când a venit vorba despre Sharjah, i-am întrebat pe Mustafa și Muhammed despre Dangour, un rapper din zonă care a fost arestat în 2011 pentru „incitare la gangsterism" și condamnat la trei luni de închisoare. Crima sa? Difuzarea unui clip muzical pe BBM unde cântă despre cum îi va face cuiva viața amară și grea dacă respectivul este nerespectuos față de el, despre cum fumează hașiș și despre ura lui față de albi. Clipul conține filmări cu torturi.Mai târziu,poliția a confirmat că e fake, dar totuși în instanță s-a decis că Dangour a creat un clip pentru ca „oamenilor să le fie frică de el". Ceea ce pare genul de exercițiu evident pe care l-ai aștepta din partea unei țări care nu are legătură cu tropii ei culturali.

Cazul lui Dangour, în care un rapper vrea să iasă la înaintare drept un mafiot, este singurul pe care l-am găsit în Emirate, chiar dacă - șocant – totul a fost o mascaradă; după spusele unui polițist care l-a cunoscut în școală, „Drangour nu era mare șmecher pe atunci – obișnuia să plângă tot timpul." Când a vorbit cu media din Emirate după arest, alt rapper local, Mohammed Al Amry, a spus: „A vrut ca oamenii să vorbească despre el ca și cum ar fi un criminal care caută să fie arestat. Dar nu dați vina pe muzica rap. Nu muzica e problema, ci el."

Mustafa de la Freek TV

Muhammed nu a fost de acord cu Al Amry; „Omul n-are nimic special" – mi-a spus. Din păcate, nu am reușit să aflu ce este acel lucru deosebit – fiecare încercare de al îl contacta pe Dangour a fost lipsită de succes, cu excepția unui email confuz pe care l-am primit de la un asociat de la care am aflat că e în Malaezia și „că va încerca să-și câștige drepturile din afară".

Așa cum probabil vă așteptați, productivitatea rapperilor din Emirate care nu sunt băgați la închisoare este considerabil mai blândă în comparație cu scrisorile de dragoste ale lui Dangour despre flagelare. De exemplu, MC Bunny J locuiește în Dubai, nu are niciun clip în care fața cuiva este snopită în bătaie, ci doar cu oameni care poartă noaptea ochelari de soare și fac pe interesanții în deșert. Cu aceste videoclipuri în minte m-am dus să-i cunosc, la un Starbucks dintr-un mall din Dubai, pe Bunny – polițist, pe timp de zi - și pe managerul său;m-am așteptat să am de a face cu un puști răsfățat care trăiește într-o iluzie. În schimb, am fost întâmpinat de doi bărbați ușor timizi și cu o pasiune naturală pentru munca lor.

Bunny J nu va produce niciodată ceva foarte profund – DOOM și Immortal Technique nu au de ce să se îngrijoreze prea tare în legătură cu invazia rapperilor din Emirate care să le fure nișa. Dar, pentru el, asta nu contează: „Eu cânt despre viață, party-uri, ceea ce văd. E doar pentru distracție." L-am întrebat cum se pupă viața de noapte cu religia sa – dacă a întâlnit vreodată vreo opoziție din partea rudelor mai conservatoare. Dar mi-a spus că Islamul este important pentru el și atât. EAU este o țară moderată în comparație cu alte țări vecine - și marea majoritate a cetățenilor sunt expatriați – așa că toată lumea cu care am vorbit mi-a spus că se acomodează ușor cu cultura hip-hopului, chiar dacă rapperii autohtoni sunt un fenomen nou.

Bunny J

Bunny a ținut morțiș să-mi arate videoclipul noii sale melodii „Fly Away", care nu e tocmai inspirat – deși sunt șanse să-l găsești într-un playlist cu refrenul dat prin auto-tune și versuri despre „atingerea cerului". Din păcate pentru Bunny, inevitabil va fi foarte greu să-și cânte piesele în echivalentul lui Boujis (n.r. club elitist din Londra) din Dubai. Mi-a spus că radiourile îi ignoră pe oamenii ca el și că nu există nicio platformă de muzică pentru munca sa.

Am încercat să găsesc în Emirate ceva asemănător cu o confruntare rap de amatori, doar ca să văd dacă practică cineva battle-uri, dar cea mai apropiată chestie pe care am descoperit-o a fost o concurs de tip slam – un fel de battle-uri acapela – numit Rooftop Rhythms. Din păcate, noaptea în care am fost acolo a fost cel mai bine reprezentată de tipul care a recitat de pe telefon versuri despre cum rimele sale sunt bolnave. Poate a fost doar o noapte în care nu era în cea mai bună formă, dar nu mi-a dat mari speranțe pentru Bunny și tovarășii lui.

Această scenă pare să supureze. Artiștii sunt pasionați și dedicați, dar nimănui nu pare să-i pese. Stilul de viață de bogătaș poate să pară în contradicție cu hip-hopul din alte zone ale lumii și, de multe ori, poate fi interpretat ca o muzică groaznică, dar asta nu înseamnă că trebuie industria trebuie ignorată; mulți oameni apreciază muzica proastă.

Înainte să-l las la People by Crystal, Bliss a subliniat: „EAU este încă o națiune tânără".Și are dreptate - țara are doar 42 de ani, cam aceeași vârstă cu The Wu-Tang Clan. Hip-hopul din Emirate este și mai tânăr, ceea ce este ușor de uitat având în vedere toți banii cheltuiți, care în alte industrii muzicale, ar fi putut să susțină scena decenii întregi. Acestea fiind spuse, vârsta nu ar trebui să fie un impediment; poate că aparițiile la radio sunt rare, managerii rari și depărtați, dar există internetul. Începi să ai senzația că scena nu are nevoie decât de cineva suficient de bun ca să-i facă pe oameni să înceapă să asculte.

Traducere: Matei Bărbulescu

Urmărește VICE pe Facebook:

Vezi și:
Cum m-a salvat mafia rusă cât timp am stat într-o închisoare din Dubai
Sclavii din Dubai
Fotografii cu meciurile de wrestling în nisip din Dubai