Noile frontiere ale sobrietaţii

Cea mai oribilă omletă din lume. Mulțumesc, Rimonabant!

ANTI-IARBĂ: RIMONABANT
DOZĂ: 60 MG

Cercetătorii farmaceutici au observat că fumatul de iarbă dă oamenilor poftă de mâncare, deci ceea ce urmează logic este că, dacă dezactivezi receptorii din creier responsabili cu vărzuiala, asta îți va tăia pofta de mâncare. Au testat un drog cu o acțiune similară și au constatat că este incredibil de eficient. Drogul a primit aprobare pentru Europa și se pare că este unul dintre cele mai de success medicamente pentru slăbit din istorie. Rimonabant nu este scump, este eficient și soto nu dă dependență. Din nefericire, compensează tăierea poftei de mâncare cu efecte secundare numite anti-fericire, aka sinucidere cauzată de depresie. În lunile ce au urmat proceselor clinice ale drogului, peste 70 de pacienți au dat semne de sinucidere, doi s-au omorât, s-au înregistrat o serie de convulsii, screloză multiplă precipitată, violență domestică și un om care și-a sugrumat fiica.

Când fumezi, iarba îți stimulează părțile creierului numite receptori canabinoizi. Poate părea evident, dar creierul nostru are acești receptori pentru alte motive decât acelea de a ne face varză. Receptorii noștri canabinoizi au în creier o serie de funții de reglementare cruciale creierului nevărzuit. Depindem de substanțe chimice naturale care aduc cu iarba, pentru a ne regla inflamațiile, apetitul și stabilitatea emoțională. Când iei Rimonabant, nu doar că îți este imposibil să te vărzuiești de la iarbă, dar corpului tău îi este imposibil să folosească endocanabinoizi naturali. Am auzit mai mult de un varzoman speculând despre un viitor în care guvernul impune implanturi cu Rimonabant la naștere pentru a preveni populația „să-și extindă mințile”. Puțin probabil, dar ar trebui să ne gândim cum ar fi să trăiești într-o astfel de lume!

Din moment ce drogurile, în general, sunt luate într-un mediu social, noaptea, am decis să fac experimentele mele anti-vărzuială dimineața, singur. Sunt însă curios cum ar răspunde tratamentului cu Rimonabant prietenul meu Sam, așa că l-am convins să-l încerce alături de mine. De cinci ani, Sam fumează iarbă zilnic, cât e ziua de lungă. Când i-am sugerat să ia o pastilă din cauza căreia nu va mai putea să se vărzuiască timp de cel puțin 24 de ore, n-a fost foarte nerăbdător. Dar după ce l-am rugat de vreo 50-60 de ori și m-am oferit să-i cumpr verde la schimb, a acceptat precaut oferta mea.

Și eu și Sam am luat o doză puternică de Rimonabant, de trei ori mai puternică decât doza maximă folosită la pierderea în greutate. După ce înghițim pastilele, Sam se duce în Manhattan să se întâlnească cu dealerul său de verde. Jumătate de oră mai târziu, îmi dă un mesaj prin care-mi spune că are un atac de „diareea explozivă”. Și eu simt izbucnirea, ca o anxietate subtilă, dar persistentă. Sam se întoarce la mine și de abia umple o pipă. Trage adânc în piept, așteaptă și dă din cap în timp ce spune „absolut nimic”.

Ne decidem să ieșim să mâncăm la un restaurant polonez. În timp ce intram în restaurant, realizăm că ospătarul nostru este un tip foarte încet, de ale cărui servicii am mai beneficiat în trecut, care nu reumple niciodată paharele alea mici de apă. Ne încordăm amăndoi. Eu comand o omletă din albușuri, iar Sam mă întrerupe să-mi spună: „Despre ce vorbești? Vrei oul întreg. De ce ai vrea numai albușul?”.

„De obicei mănănc albușurile. Sunt bune. E ceva în neregulă cu asta?”

Sam se întoarce către ospătar. „Vrea tot oul”.

Mă uit în jos și văd că-mi tremură mâinile. Îmi aduc aminte că am citit studii care sugerează că Rimonabant reduce pragul convulsivant. Nu îi menționez asta lui Sam. Omleta mea ajunge și încep să am grețuri imediat ce o văd. E făcută cu brânză americană portocalie de la care ți-e din ce în ce mai rău. De fapt s-ar putea chiar să vomit. Sam are apetit sănătos. În trecut l-am văzut mâncând un pui întreg, până la schelet, dar pe rimonabant se uită pentru câteva secunde cu coada ochiului la omleta sa până să protesteze cu voce tare: „Dacă cineva nu ia omleta asta din fața mea, am să vomit… O să-mi vărs mațele, și-apoi am să mor.”

Lăsăm cina și o luăm la vale îngrijorați pe St. Mark. Mă opresc într-un magazin de bonguri și le ating sticla cu degetele precum un țăran în fața unui magazin, de Crăciun. Nu m-am simțit în viața mea atât de treaz. Trebuie să recunosc că mintea este clară într-un mod neobișnuit și văd cum m-ar putea ajuta o doză mai mică de Rimonabant atunci când învăț pentru examene – ei bine, ar putea, dacă nu m-ar face să mă simt ca și cum aș fi pe cale să plâng, să vomit și să am un atac de inimă în același timp. Este incredibil că ăsta e un drog prescris în masă. Ideea de a lua așa ceva zilnic este nebunească. Ar dura mai puțin de o săptămână până ce aș omorî pe cineva.

După amiaza târziu încerc să fumez niște iarbă. Trag adănc în piept, simt o senzație trecătoare de atingere a unui prag de vărzuială, iar apoi, orice o fi fost, trece în mai puțin de cinci minute. Sam n-are de gând să lase Rimonabant-ul să câștige și încearcă pe tot parcursul zilei să se face varză, trăgând fum, după fum, după fum, dintr-o țigară de aluminiu. În jur de miezul nopții, îl aud inspirând puternic, după care oftează și țipă: „La dracu!”

Sunt cea mai puțin varză persoană din univers

Psihedelicele, precum LSD-ul, au fost folosite mult timp în modele timpurii de psihoză. Chiar și astăzi, majoritatea literaturii științifice se referă la droguri psihedelice ca „psihotomimeticele”, adică droguri care mimează psihoza. Multă cercetare psihedelică s-a făcut pe motiv că se studia schizofrenia sau boli asociate acesteia. Evident, este o diferență între schizofrenie și tripurile pe care le ai pe LSD, dar ideea este că, dacă ar fi dezvoltate medicamente care să facă exact opusul LSD-ului, acestea ar fi tratamente eficiente pentru tulburări psihotice. Medicamentele antipsihotice funcționează blocând stimularea receptorilor de dopamină și serotonină să ajungă la creier, receptori care practic sunt responsabili pentru fiecare drog plăcut din lume, de la metamphetamină la cocaină și la LSD. Când receptorii de dopamină și serotonină sunt blocați, te transformă efectiv într-un zombie. Poate știi o fată care ia Seroquel sau poate ai luat chiar tu odată. Nu e distractiv. Doar să-ți ții ochii deschiși trebuie să duci o luptă crâncenă. Dacă ești un paranoic schizofrenic, antipsihoticele te pot damblagii chimic destul cât să-ți inhibe impulsurile violente. De asemenea, sunt folositoare când vrei să întrerupi un „bad trip”, iar spre deosebire de Xanax sau Valium, care doar te calmează, dar nu te scot din trip, antipsihoticele omoară tripul în timp ce se derulează.

Înainte de a mă scula din pat, iau 4 mg de risperidone, o doză destul de mare încât să facă un criminal de 300 de pounds să doarmă pașnic. Mă scol și mă duc să iau niște suc de legume. Merg înspre East River și privesc peste apă. După zece minute încep să mă simt sedat. Mă așez în iarbă. Începe să plouă, așa că mă ridic din nou; de această dată îmi simt întregul corp ca din plumb. În timp ce merg, trebuie să mă găndesc să ridic fiecare picior. Ridică piciorul. Încep să mă ud de-a binelea și nu știu dacă mai sunt în stare să ajung acasă. Ridică piciorul. O mașină de poliție încetinește când trece pe lângă mine. Mă simt dureros de ciudat, pentru că știu că merg în reluare, prin ploaie, fără umbrelă, dar nu mă pot mișca mai repede. Mașina demarează.

Ridică piciorul. Sunt un farmacist masochist. Curiozitatea – lucrurile pe care m-ai pus să le fac! Sunt cea mai puțin praf persoană de pe planetă. Nimeni în istoria omenirii n-a fost mai puțin varză decât mine. Iau un Ritalin dar n-are nicun efect; puteam la fel de bine să-l arunc în canal. Ridică piciorul. Un copil de zece ani, pe Grand Street îmi spune „mergi ca un gay”, la care eu răspund „Ce se întâmplă?”. Mă împiedic de blocul unde stau și mă târăsc pe scări. Mă târăsc până la ușă, mă târăsc înăuntru și leșin pe podea în cel mai adânc, negru și aproape de moarte somn pe care l-am experimentat vreodată. Mă trezesc opt ore mai târziu. Mă simt ca și cum tocmai ce am avut o lobotomie de succes.

La Schimbul de Sringi din Chinatown, unde aparent cică vin regulat

Există droguri numite opiacee antagoniste, care fac exact opusul opiaceelor recreaționale, cum este heroina. Când paramedicii tratează supradozele de heroină, injectează în corp un opiaceu antagonist numit Nalaxone. Acesta se grăbește să ajungă la creier, la nivel molecular, sare în fața moleculelor de heroină ocupând receptorii opiacee și îi dă la o parte. Odată ce molecula de nalaxone este la locul ei, heriona este incapabilă să-ți oprească respirația și cel intrat în supradoză își recapătă repede conștiința. Nalaxone a salvat nenumărate vieți.

Cercetătorii au realizat că pot folosi un opiaceu antagonic similar numit Naltrexone, pentru a oprii varzomanii să simtă efectele heroinei. A fost dezvoltat la un moment dat un dispozitiv care se implantează sub piele, prin operație, și care eliberează continuu în corp Naltrexone, pentru câteva luni. Deși câțiva dependenți au beneficiat de implanturi cu Naltrexone, rezultatele sunt de obicei dezastruoase. Când îi dai unui junkie Naltrexone, nu doar că îl împidică să simtă heroina, ci îl aruncă într-un sevraj accelerat, exponențial mai rău decât sevrajul din opiacee naturale. Unii oameni s-au omorât ca să scape de durerea cauzată de implanturile cu Naltrexone; alții performează o operație acasă, pe loc, pentru a scoate implantul din corp.

În același fel, Rimonabantul blochează endocanabinoizii naturali numiți endorfine. Endorfinele sunt chimicalele plăcerii, de obicei asociate cu sexul și exercițiile fizice, dar sunt de asemenea factori regulatori importanți pentru dispoziția noastră zilnică și pentru imunitate. Chiar dacă nu ești un junkie, să iei un opiaceu antagonist are un efect profund asupra neurochimiei tale. Pentru acest motiv, Naltrexone s-a demonstrat a fi un tratament eficient pentru pedofilie și cleptomanie. Când ai aceste impulsuri, agitația naturală cauzată de oipiacee este blocată, astfel încât să ții un copil în brațe sau să furi un iPod își pierde caracteristica euforică.

Am decis să iau o doză de Naltrexone de patru ori mai mare decât doza zilnică folosită pentru a tratata dependenții de opiacee. După ce am luat pastila, m-am suit în trenul către Manhattan. Sunt ușor amețit. Nu pot să descriu sentimentul, dar nu e neapărat unul rău. Cel mai bun anti-varză de până acum. Mă dau jos la Canal Street și mă simt plin de tensiune în mijlocul țipetelor, transpirației, turiștilor. În același timp, simt această excitație senzorială care nu este total neplăcută. Vag erotică. Îmi simt fiecare păr de pe scrot mișcându-se în timp ce merg. Din moment ce m-am dus la un magazin de bonguri pe Rimonabant, cred că este normal să mă duc astăzi la un Schimb de Ace. Intru înăuntru și devin imediat deprimat și confuz în legătură cu decizia mea. În timp ce completez formulare ca să-mi iau acele, femeia se uită la mine și-mi spune că numele meu este deja în computer – ce?. Aceast moment de zonă crepusculară mă încordează și mă paranoizează incredibil. De ce sunt în calculatorul de la Schimb de Ace? De ce sunt pe Naltrexone? Ies afară ținând în mână o pungă de hârtie plină de ace și dezinfectant și simt că sunt pe cale să plâng.

Sunt total absorbit în gânduri disperate și confuze. Îmi doresc să fi înțeles dependența. Am citit atât de multe cărți, am cunoscut atât de mulți dependenți, dar nimic nu face sens pentru mine. Nu vreau să spun că dependența e o boală, pentru că bolile sunt scuze. Bolile sunt o pauză de la a te simți rău. Dacă sunt dependent de Valium, asta este o alegere constantă pe care o fac de fiecare dată când înghit o tabletă de Valium. Dar cum pot să spun asta? Mă simt vinovat. Sunt atât de confuz. Thomas Szasz a spus: „Dacă dorința de a citi Ulise nu poate fi vindecată cu o pastilă anti-Ulise, atunci nu pot fi vindecate nici dorința de alcool, heroină sau orice alt drog sau mâncare.” Dar are el dreptate? Transa mea se rupe când cineva îmi dă un flyer pentru „un mojito nebun”.

Mă urc în metrou la Union Square și mă trezesc că izbucnesc în cântec, apoi o iau la fugă la viteză maximă, până îmi pierd răsuflarea. După cursă, corpul îmi este asaltat de înțepături ascuțite și de dureri. Așa se simte când ești bătrân? Sunt cât pe ce să calc pe o vrabie care ciugulea dintr-o frimitură de muffin și țip din toți plămânii. Wow, sunt pe marginea prăpastiei! Când întâlnești oameni, în loc să dai mâna, amândoi ar trebui să țipați cât vă țin plămânii. Asta ar fi obiceiul într-un univers alternativ Naltrexone. Pe măsură ce trece ziua, mușchii încep să-mi înghețe ca niște noduri de lemn. Toate organele interne au fost înlocuite de carne de vită smucită. Trebuie să continui să mă întind – în continuu – pentru a evita să mă întârnesc ca un bloc mare de lemn solid. De abia aștept să treacă senzația asta. O, sobrietate, ce dor mi-e de tine!

Sunt atât de multe anti-vărzuieli pe care am neglijat să le experimentez, dar unele dintre ele sunt cu adevărat periculoase. Drogurile cu o acțiune opusă ketaminei sunt neurotoxine puternice, iar drogurile care fac opusul alcoolului și benzodiazepinele sunt renumite pentru atacuri de inimă. Oamenii de știință încă fac mapping pe creierele noastre, iar pe măsură ce sunt descoperite droguri noi, noi anti-droguri vor fi de asemenea inventate. Cine știe ce viitor chimic mizerabil ne așteaptă! Trebuie însă să recunosc, după ce am îndurat o săptămână aceste medicamente, mă simt incredibil. S-au deschis porţile neurochimice şi există un recul de euforie de neimaginat. Toată noaptea m-am plimbat pe stradă, seren și optimist, gata să bat Cuba cu trecătorii. Gata să bat Cuba cu luna! Hei Lună, cum îți merge?
Tot ceea ce este iubit, e iubit datorită opusului său. Iubim intoxicarea pentru că știm sobrietatea; ca să iubim sobrietatea, ar trebui să cunoaștem anti-intoxicarea. Nu putem știi cum e bine fără a cunoaște cum e rău, iar după o săptămână de rău, acum mă simt destul de high. Cred că singurul lucru de care ar trebui să ne temem este mijlocul dintre rău și high.

Traducere: Ioana Moldoveanu