Noua gaşcă de politicieni întru propăşirea vechilor obiceiuri

Eu sunt optimist. Pentru că se duce în cap generaţia politicienilor care-au cârmuit ţara în ultimii 25 de ani şi pentru că, odată cu decesul lui Dinu Patriciu, s-a cam terminat şi cu generaţia de moguli de presă care au făcut ce-au vrut din media românească în aceiaşi 25 de ani. Să calculăm, zic: Vântu? La pârnaie. Voiculescu? Tot acolo. Adamescu? Tot în celulă. Patriciu? Spre bafta lui, n-a mai pupat puşcăria, a murit. Sârbu? Păi, nu prea mai are trust de presă.

Ştirea săptămânii trecute este, evident, decesul lui Dinu Patriciu. Varianta scurtă: cancer la ficat, transplant degeaba, spital londonez, adio. Varianta lungă, cu întreaga poveste a vieţii lui, au scris-o cei de la Hotnews. Dacă vă e lene s-o citiţi, sumarizez. Patriciu a făcut, de unul singur, primul milion de dolari. În anii 90, a avut primul SRL românesc. A fost arhitect, a lucrat cu arabii, s-a descurcat. Și a intrat în PNL, pe care l-a și divizat în două alături de alții, pentru prima dată după Revoluție. Aşa a apărut PNL-Aripa Tânără. A ajuns chiar ministru al Lucrărilor Publice.

În anii 2000, după ce a încercat să împace şi politica şi afacerile, a renunţat la prima după trei mandate de deputat. Între timp, în ’99 a preluat Rompetrol, iar în 2001 rafinăria Petromidia Năvodari. Le-a adus pe profit. În 2007 a vândut 75% către KazMunaiGaz pentru 1,2 miliarde de dolari, iar doi ani mai târziu, a vândut şi restul pentru o sută de milioane de dolari. În 2006, a preluat trustul Adevărul şi a investit în el o sută de milioane de euro, în câţiva ani. E perioada în care au fost tipărite şi vândute câteva zeci de milioane de cârţi sub formă de inserturi.

A dus afacerea de râpă. Apoi, a lansat Mic.ro, lanţul de magazine care s-a dovedit o mare ţeapă. Răzvan Corneţeanu, cel care a condus trustul Adevărul, spune că Patriciu, când a murit, a tras ultima lui ţeapă. Patriciu a fost un afacerist cu sânge rece. A umflat cifre, a minţit că e mai bogat decât era, s-a dat mai important decât alţii, pentru că a vrut să facă bani. A făcut, a pierdut, iar a făcut, iar a pierdut şi într-un final, a murit singur, în Londra, după ce nevasta a vrut să-l lase fără bani. Vorba aia, banii n-aduc fericirea, dar o întreţin. În ultimii ani, se combinase cu o chinezoaică, Anne Chen. În caz că vă interesează cum se împarte moştenirea…

Evident, după moartea lui Patriciu, gluma mea preferată a fost cea despre Iliescu, acest nemuritor al României care va fi viu inclusiv după ce ne vom duce toţi. Parcă se hrăneşte cu sufletele tuturor politicienilor rămaşi activi prin Parlament. O să moară până şi Ponta, iar Iliescu tot preşedinte onorific al socialiştilor români va rămâne, deși e de mult tras pe linie moartă.

Năstase tocmai a ieşit din puşcărie mai irelevant şi mai arogant ca niciodată. Începe spălarea cadavrului său politic, care va fi plimbat sub formă de moaşte pe la Antena 3. Per total, însă, dacă vă duce cât de cât mintea, rămâne valabil ce scriam în 2009 despre spălătorii de cadavre din presă. Aşa, preventiv, ca să ştiţi la ce să vă aşteptaţi.

Cu Voiculescu în pârnaie, cu Vasile Blaga aflat în politică degeaba, cu Băsescu expirat și cu Hrebenciuc de care n-a mai auzit nimeni, se încheie o eră a politicii româneşti. Aşa cum spunea un vechi jurnalist, weekendul trecut, la o bere, apune epoca dinozaurilor.

Tot el spunea însă un lucru demn de trecut în manualele de istorie a politicii recente. Cu alde Hrebenciuc mai aveai ce să discuţi. Cu alţii puteai să porţi discuţii academice. Noua generaţie, condusă de alde Ponta, de Sebastian Ghiţă, de Udrea şi, în general, de nulităţi precum Şova, e lipsită de orice urmă de cultură, de orice urmă de scrupule şi de orice urmă de altceva în afară de o mare foame de bani.

Sunt  oameni care trăiesc în lumi paralele, în care Vuittoanele sunt ceva normal, împărţeala de pantofi cu toc la inundaţiile de la ţară e ceva firesc şi minciuna e adevăr. Precum încă una scoasă pe gura lui Ponta, care spune că modelul economic al USL a dus la creştere economică. Modelul USL n-a existat niciodată, Ponta doar a continuat ce-a făcut Boc şi a mai băgat nişte taxe şi nişte accize. Dar cine mai ţine minte mărunţişuri din astea?

Oricum, nu se prinde nimeni că minte, mai ales când îl are pe purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mirel Palada. Acest Mircea Badea personal al lui Ponta a devenit un fel de lătrău de serviciu care spumegă la adresa nenorociţilor de ziarişti antiguvernamentali. De-asta se laudă prim-ministrul că respectă libertatea presei, pentru că are cine să-i înjure pe faţă pe ăia care nu-s de acord cu el şi cu politica lui. Există Palada, ca să-i „omoare electric” şi să-i numească „purceluşi” pe Facebook.

Palada, chipurile, şi-a cerut scuze. Dar nu oricum, ci doar jurnaliştilor „care s-au simţit ofensaţi” de exprimarea lui de mahala. Or, pentru un purtător de cuvânt al unui prim-ministru al unei ţări democratice, membră UE, în 2014, e grav. „Scuzele” sunt tot o bătaie de joc. Nu a făcut asta pentru că s-a comportat precum un mârlan (nu spun că e, doamne-fereşte!, doar compar comportamentul) cu toţi jurnaliştii care îl critică pe Ponta, ci nuanţat, de ochii lumii, doar celor care „s-au simţit”. Cei care nu s-au simţit, aşadar, sunt nişte nesimţiţi. Elegant, nu?

Egrav că, dincolo de continuarea jignirilor, Palada nu pricepe - sau se face că nu știe - ce înseamnă libertatea presei şi libertatea de exprimare. Poate este ipocrit  sau poate chiar nu înţelege, ceea ce e cu totul altă discuţie, dată fiind exprimarea: „Le ofer scuzele publice pe care le-au solicitat”. El face, de fapt, o favoare celor pe care i-a jignit. Şi pe care i-a cenzurat, blocându-le accesul la statusurile sale publice.

Ce face Mirel prin comportamentul său, parcă împrumutat de la un băieţaş de cartier care s-a văzut sclav la un prim-ministru arogant şi cu limbaj de golănaş, nu e altceva decât băgarea pumnului în gura presei. Or, eu propun un pumn peiorativ în gura lui Palada. Omul trebuie cenzurat. Fie printr-o demisie care să arate că are măcar o urmă de demnitate, fie printr-o demitere ruşinoasă venită direct de la Ponta. Or, cum ştim cu toţii că nu se va întâmpla o astfel de minune, poate că ar fi cazul să o ceară oamenii din presă.

Încă o dovadă a optimismului meu este un banc ce a început să-şi facă loc pe Facebook în ultima vreme, gândit pentru vremurile de azi, nu adaptat după cele comuniste, semn că lumea începe să se trezească.

Se întâlnesc doi părinţi, vecini de bloc.

- Mă, Ioane, te-am văzut că-ţi baţi copilul, nu e pedagogic, mă, nu-l mai bate!

- Păi, ce să fac, Vasile, dacă nu mă mai înţeleg cu el de niciun fel?

- E simplu, Ioane. Fă şi tu ca mine: trimite-l la şcoală cu un tricou pe care scrie „Ponta Preşedinte” şi-l bat colegii mai rău ca tine…

Urmărește-l pe Vasile pe blogul său.

Citește alte știri importante de luna asta:

Ce-ai pierdut în timp ce Voiculescu era condamnat

Suntem sinistraţi de aproximativ un viitor preşedinte într-o aproximativ-ţară