Tot ce trebuie să știi înainte de noul sezon „Game of Thrones”

FYI.

This story is over 5 years old.

Film

Tot ce trebuie să știi înainte de noul sezon „Game of Thrones”

Odată cu premiera sezonului 6, GoT se desparte de origini și depășește materialul cuprins în seria de cărți publicate până acum.

Când a apărut pe HBO în 2011 Games of Thrones, se știa că e o adaptare după seria de romane fantasy, A Song of Ice and Fire. Autorul, George R. R. Martin, un nume bântuit de presă, arată vag ca un căpitan de pe cutiile de cereale, care a mai cochetat cu televiziunea și înainte, prin anii '80 cu seriale ca Twilight Zone și relansarea dramei romantice Beauty and the Beast.

Acum, e singurul George Martin care mai trăiește, și un apărător al romanului, după uzurparea serialului ca formă dominantă de povestire din cultura noastră. Asta s-a întâmplat cu cât serialul s-a îndepărtat de la sursă și o rivalitate gen Quadrophenia a izbucnit între cei mulțumiți să consume epopeea la o frecvență de 10 episoade pe an și cititorii devotați cărților, nesatisfăcuți de compoziția personajelor, alegerea actorilor și abatere de la textul original, care au un avans de mii de pagini de spoilere de divulgat celor 18.6 milioane de fani.

Publicitate

Chiar și pe parcursul sezonului 5, destul de controversat, datorită producătorilor David Benioff și D.B. Weiss, care omorau ostentativ personaje considerate sub protecția scrisă a lui Martin și grăbeau unele sub-intrigi în timp ce scoteau cu totul altele. Cu toate acestea, seria e în continuare sub semnătura, măcar nominală, a cărților.

Dar, odată cu premiera sezonului 6 , GoT se desparte de origini și depășește materialul cuprins în seria de 5 cărți publicate până acum. Într-un twist Borgesian, au smuls cu forța din mâinile autorului, cea mai profitabilă și perspicace politic epopee a vremurilor noastre. Ce va urma nu se știe, pentru că soarta celor șapte regate nu mai e știută decât de zeii antici și cei noi. Totuși, o retrospectivă a clanurilor mari e necesară, pentru că poate oferi niște indicii despre ce va urma și pentru că cei care nu învață din trecut sunt sortiți să plătească prețul de fier pentru ignoranța lor (cum ne învață și sezoanele anterioare).

Se știe: Dacă nu ești trecut prin sezonul 5, urmează multe multe spoilere. Plus o doză sănătoasă de speculații despre sezonul 6.

CLANUL STARK

O mare parte din drama GoT se trage din așteptările publicului față de presupușii eroi, familia Stark, singura care încă mai practică un fel de cavalerism față de realpolitik abordată de restul lumii, lucru care a catalogat Nordul ca provincial și pe ei în dezavantaj. Este de așteptat ca supraviețuitorii Stark să fie cătrăpiți de orice fair play dacă ar reprezenta o amenințare pentru perfizii de Boltoni, cu atât mai mult să devină moștenitorii tronului de fier.

Copii preferați: Sansa Stark, Arya Stark, Bran Stark, Rickon Stark

Publicitate

Morți: Lyanna Stark, Brandon Stark, Ned Stark, Benjen Stark (MIA), Robb Stark, Talisa Stark, Catelyn Stark, Jon Snow (dar nu chiar, vezi The Night's Watch)

Sezonul 5: Cei mai tineri dintre fii, Bran și Rickon, nu au mai apărut deloc, în timp ce Arya a fost exmatriculată de la școală de asasini, „House of Black and White" din Braavos, pentru că a încercat o vendetă personală la adresa pederastului Ser Meryn Trant. Între timp, Sansa (cel mai în vârstă Stark) s-a întors pe pământurile natale din Winterfell, unde a fost forțată într-o căsătorie cu sosia lui Malcolm McDowell, tânărul Hitler, Ramsay Bolton. După noapte nunții, care a oferit cele mai controversate scene ale seriei, sezonul este plin de torturi fizice și psihologice și două tentative ratate de evadare. Ea a sărit de pe parapeți cu un Theon Greyjoy/Reek demasculinizat și acum e undeva în libertate în spatele inamicilor.

La ce să ne așteptăm: Bran se va întoarce din antrenamentul jedi alături de Corbul cu al treilea ochi, Rickon pare a fi o pierdere colaterală în lupta dintre Stark și Bolton pentru Nord. Plus, o Arya oarbă se va infiltra într-o trupă de actori pentru a se revanșa față de zeul cu multe fețe. Va depăși așteptările asasinului ei și își va asuma destinul de moarte cauzală. Dar Sansa e Starkul din lumina reflectoarelor, într-o serie plină de personaje feminine puternice. Puterea lui Sansa vine din realizarea sinelui ca o captură de valoare în ochii patriarhiei, un concept care o pune într-o poziție de exploatare în scopul transformării ei într-o regină, care a trecut prin suficiente suferințe și jocuri de putere pentru a-și nota cum să dezbine inamici politici și să capitalizeze un neam important.

Publicitate

Sezonul 6 o să ne dea flashbackuri, sub forma viziunilor lui Bran, de la vremurile lui Ned și Lyannei până la Rebeliunea lui Robert. Desigur, marea revenire va fi a bastardului lui Ned Stark, Jon Snow, băiatul care a murit, ca bărbatul Jon Stark să trăiască.

CLANUL LANNISTER

Dacă primele sezoane diseminau clanul Stark, ultimele două au fost despre declinului celei mai bogate famillii patriciene din Westeros. Au apus vremurile de putere a dinastiei de conducători. Clanul Lannister suferă o ruptură costisitoare după rateurile lui Cersei, împreună cu fratele/amantul ei Jaimie. Un Lannister mereu își plătește datoriile, iar sezonul ăsta aproape fiecare clan va veni să revendice. Nici nu mai pomenim de renegatul Tyrion Lannister, care pune la cale o invazie de peste Marea Îngustă.

Copii preferați: Cersei Lannister, Jaimie Lannister, Tyrion Lannister, Kevan Lannister, Lancel Lannister, King Tommen Baratheon (nelegitim)

Morți: Tywin Lannister, Joanna Lannister, Martyn Lannister, Willem Lannister, Joffrey Baratheon (ilegitim), Myrcella Baratheon (ilegitim)

Sezonul 5: După executarea patriarhului Tywin, Tyrion a părăsit continentul, a păcălit o bandă de „hoți de penis" și a obținut un interviu cu Daenerys Targaryen, prințesa poporului, gen Diana, deși adevăratul lui dușman a rămas dipsomania. Jaimie a fost expediat la Dorne, cu un scenariu de Scooby-Doo, pentru a salva fiica relației incestuase cu Cersei, pe Myrcella, dar a eșuat lamentabil. Neputincioasă, în fața lui Margaery Tyrell, de a-l manipula pe Tommen cel Blajin, regina mamă s-a băgat într-o combinație pripită cu militanții fundamentaliști ai Credinței și a sfârșit goală și rușinată de popor, în brațele unui bărbat feroce de 200 kg, cu propriul brand de apă îmbuteliată.

Publicitate

La ce să ne așteptăm: Răzbunarea rapidă și teribilă a lui Cersei se va revărsa pe bătrânul Kevan și Lancel ( care a renăscut evangelic), niște pierderi plauzibile în ocuparea tronului. După întoarcerea acasă cu fiica asasinată, Jaimie va fi însărcinat cu adunarea gloatei Stark-Tully, din Riverlands (unde să sperăm că va fi reunit cu aventurierul Brienne Tarth, un cuplu secund nemaiîntâlnit la tv, bazat pe respectul reciproc dintre Jaimie Kingslayer și „Nu-s o doamnă" Brienne).Tyrion va prelua frâiele din Mereen cât lipsește Daenerys, ce înseamnă multă vorbăraie, un atu a lui Peter Dinklage. Regele „Butters" Tommen, dovedit incapabil să iasă de sub influența mamei sale sau a damei de companie regală Margaery Tyrell, va trăi sau va muri în funcție de cum evoluează scenariul și dacă e bine să se elibereze tronul în stadiul ăsta al poveștii.

CLANUL TARGARYAN

Cu excepția bătrânului Aemon, clanul a fost reprezentat doar de Daenerys, dar ascensiunea de putere a prințesei și eventuala întoarcere în Westeros a fost sub-intrigaprincipală al serialului, încă de la început. Până acum, ea a combinat un lord barbar de cai, un prinț comerciant, un nobil chiparos exilat, o armată de eunuci și trei dragoni. Deci cine suntem noi să protestăm?

Copii preferați: Daenerys „Mamă de Dragoni, Khaleesi de pe Marea De Iarbă" Targaryan.

Morți: Aerys II "The Mad King," Rhaella Targaryen, Rhaegar Targaryen, Elia Martell, Viserys Targaryen, Khal Drogo, Rhaego Stillborn, Maester Aemon Targaryen.

Publicitate

Sezonul 5: În sezonul ăsta, a fost o mega dramă. Revanchiștii, analogul unor KKK și Sons of Harpy, au curmat viațafanului loial al Targaryenilor, Barristan Selmy. Jorah Mormont, dezonorat și rămas în friendzone, a devenit un lepros de piatră în timp ce încearcă să își demonstreze devotamentul față de Khaleesi. Soțul trofeu, Hizdahr zo Loraq a fost înjunghiat până la moarte, totul pentru ca Daenerys să zică „Haters gonna hate" și să s-o șteargă pe dragonul ei, doar ca să fie prinsă (DIN NOU) de tribul războinic Dothraki.

Citește și: Ce ne spun 5 ziduri istorice despre soarta zidului din Game of Thrones

La ce să ne așteptăm: O reluare a primului sezon. Mi-am dat seama că aici e vorba de un scenariu gen întoarcere la origini, unde o să aflăm dacă Daenerys poate recâștiga un regat pe baza carismei tip mesia, deși lecțiile ei în arta guvernării deveneau din ce în ce mai interesante: în contrast cu programa de complotare pentru putere a celorlalte intrigi, scenele din Meereen ne arată cum se desfășoară guvernarea pentru cineva care era deja la putere. Acum ne-am întors pe meleagurile Orientale familiare, la salvarea unei femei albe de indigenii sălbatici.Cel puțin cuplu Jorah Mormont și modelul standard de loverboy, Daario Naharis, ne va oferi nota comică care lipsea și din The Searchers.

CLANUL BARATHEON

Familia Baratheon a fostclanul conducător din Westeros din primul sezon, ceea ce e ironic că nu a mai rămas nici unul, dacă îi excludem pe Tommen nelegitimul și fierarul Gendry. Acesta face parte din pomelnicul interminabil de bastarzi al cărții, văzut ultima oară în sezonul 3, cum vâslea din Dragonstone și improbabil să se întoarcă prea curând.

Copii preferați: Morți, toți sunt kaput.

Publicitate

Morți: Robert Baratheon, Joffrey Baratheon (illegitimate), Myrcella Baratheon (illegitimate), Renly Baratheon, Shireen Baratheon, Selyse Baratheon, Stannis Baratheon.

Sezonul 5: Șarada morții obscene a lui Jon Snow din finalul sezonului, a umbrit demontarea leariană a lui Stannis, ca ultim pretendent legitim al tronului, care s-a înscris tocmai pentru că nu mai era nici un fel de răsturnare de situație să îl salveze pe acesta de el însuși. Ba din contră, a ignorat sfaturile consilierului său cel mai bun, și-a sacrificat familie Lordului Luminii și a băgat niște introspecție magică care a dus la eșecul Bolton din Winterfell, o înfrângere tulburătoare pentru cât de logică s-a dovedit. Stannis a beneficiat de timpul petrecut la Castle Black pentru a recunoaște un egal în Jon Snow, care e destul de relevant din moment ce acesta va moșteni servitorii: Melisandre și Davos Seaworth, precum și destinul pe care Stannis l-a fugărit orbește.

La ce să ne așteptăm: La nimic, ni s-au terminat eroii.

CLANUL BOLTON

Într-un serial care pretinde o ambiguitate morală a personajelor, sunt destul de sigur că personajele negative care jupoaie victime de vii sunt aduse din Fortul Terorii, cu bannere de oameni jupuiți și dețin recordul pentru cei mai mulți Stark omorâți într-o scenă. Ramsay, e răufăcătorul din desene, cu ochii mari și năravuri proaste, jucat de cea mai Welsh persoană din istorie. Tatăl său, Roose, crede că cel mai fidel personaj al GoT-ului tinde să aibă niște caracteristici de om necruțător, neîncrezător, mercenar și total neafectat de intruziuni morale.

Copii preferați: Roose Bolton, Walda Frey, Ramsay Bolton

Publicitate

Morți: Nici unul. Set complet.

Sezonul 5: Familia Bolton a avut un sezon bun, ceea ce a fost de câcat pentru restul. Roose a acceptat „cadoul" Sansa din partea lui Littlefinger, doar ca să îi demascheze planul de dublă acoperire. Ramsay s-a „ jucat" cu săracii de Reek și Sansa. Walda a anunțat că e însărcinată și bărbații Bolton au petrecut niște timp tată-fiu, înainte ca Stannis să fie decimat pe câmpul de luptă.

La ce să ne așteptăm: Să urmărim familia Bolton cum și-o ia o să fie partea cea mai plăcută a sezonului 6. Pierderea Sansei și amenințarea unui succesor Bolton legitim, îl va scoate de minți pe Ramsay și îi va lua în vizor pe Walda și Roose. Clanul Bolton nu va fi în stare să țină Winterfell-ul împotriva amenințărilor interne și externe și diplomația nu este o calitate de-a lui Ramsay. Așa că așteptăm confruntarea dintre el și bastardul Jon Snow, ca cea mai catharctică scenă a sezonului.

CLANUL FREY

Clanul grosolan Freynu a primit prea multă atenție de la Nunta Roșie încoace și nu există nici un motiv pentru ei să se întoarcă , cu excepția unei executări din partea descendentului alianței Tully-Stark, cel mai probabil în felul grafic al serialul de morți bine-meritate.

Copii preferați: Walder Frey, Walda Frey și încă vreun milion de progenituri înrudite.

Citește și: Un fan a făcut tronul din Game of Thrones din morcovi

Morți: A opta soție a lui Walder (o moarte de consolare pentru Catelyn după ce a asistat la carnagiul lui Robb și Talisa).

Publicitate

Sezonul 5: Nu am mai vizitat gemenii din Sezonul 3, deși prezența lui Walda Frey în Winterfell a servit ca o reamintire a faptului că în cazul pierderii custodiei Nordului de către Bolton, familia Frey fără nici un prieten, va fi total vulnerabilă.

La ce să ne așteptăm: Deși e greu să ne pese de personaje care nu au mai apărut de două sezoane, revenirea familie Tully-Edmure și a lui Blackfish, înseamnă că acest clan ar putea avea parte de o ascensiune.

CLANUL GREYJOY

O altă gașcă de maniaci împuțiți, pe care nu i-am mai văzut în ultima perioadă. Insulele de fier par a fi Dorne-ul sezonului 6, adică un loc vizitat des, plin de personaje necunoscute și intrigi băgate cu forța. Familia Greyjoy are avantajul unor personaje stabilite dinainte ca Theon și Yara și bineînțeles faptul că sunt pirați.

Copii Preferați: Balon Greyjoy, Theon Greyjoy/Reek, Yara Greyjoy, Euron Greyjoy

Morți: Rodrik Greyjoy, Maron Greyjoy

Sezonul 5: Reacția obișnuită față de Theon este de dispreț, milă sau un mix de amândouă. Dar producătorii au găsit în ostaticul Reek, o figură tragică constantă care își reneagă propria natură și ajunge să fie urât de cei pe care vroia să impresioneze. E adevărat că în ultimul sezon nu l-am văzut decât prin canale, dar actul lui singural de eroism de salvare a Sansei nu e suficient pentru a reconstrui încrederea în dezamăgirea ce o reprezintă Theon. În punctul ăsta, moartea lui ar fi prea curată și banală, deși nu va fi primit nici de familia Stark și nici de propriul neam din Pyke. Asta face povestea lui, cea a unui personajul rupt de orice legătură cu cei care l-ar fi primit și fără un drum de urmat, o călătorie potențial fascinantă.

Publicitate

La ce să ne așteptăm: Dacă mai e ceva de spus despre supărăciosul de Balon Greyjoy, acum e momentul: Moartea lui a fost anticipată încă din sezonul 3, iar faptul că a supraviețuit până acum pare a fi corectat de apariția noului personaj, Euron, precum și de latentul Ironborn.

Citește și: Efectele vizuale pentru care Game of Thrones a câștigat premiul Emmy

CLANUL TYRELL

Portofelul comerciant al celor șapte Regate, florarii oportuni și matriarhali din clanul Tyrell, au fost mereu adversarii familiei Lannister. Faptul că ultimul sezon s-a încheiat cu Margaery și Loras în lanțuri, Lady Olenna demontată în stil regește și Mace care își făcea de cap la Banca de Fier, rivalitatea dintre cele mai burgheze clanuri este pe punctul de a trece de la o comedie la un Război al Rozelor.

Copii preferați: Olenna „Regina Spinilor" Tyrell, Regina Margaery Tyrell, Loras „Cavalerul Florilor" Tyrell

Morți: Niciunul

Sezonul 5: Privirea pe care i-a aruncat-o „Regina Spinilor" lui Cersei, după ultimul ei complot a făcut tot sezonul, precum și ignoranța veselă a lui Marce despre părerea tuturor că e un homalău. Loras, „Cavalerul Florilor" a fost arestat de militanții Credinței pentru sodomie, iar Margaery a ajuns de la futai cu regele adolescent la porcăială cu Cersei după ce a fost închisă în Septul Baelor.

La ce să ne așteptăm: O inversiune a norocului. Creatura fermecătoare de Margaery îl va combina și pe Excelența Sa , cum a făcut și cu restul cetățenilor din regat, chiar dacă asta, mă tem că înseamnă să-l bage pe frate-su în câcat. Familia Tyrell o să îi zică câteva lui Cersei, deși ei nu o să-i pese și îi vom cunoaște pe loialii lor, clanul Tarly (neamul lui Sam), care vor conduce atacul în cazul unei revolta împotriva coroanei. Sigur vom primi mai multe scene cu personajul lui Diana Rigg, Olenna, deoarece ea e preferata serialului și a construit multă simpatie pe seama publicului, după ce a conspirat la asasinarea lui Joffrey. E greu să cred că o să se întâmple ceva rău cu Margaery după ce s-a căsătorit cu trei regi, dar plebea a spus același lucru și despre Anne Boleyn.

Publicitate

CLANUL MARTELL

După dezastrul din Dorne a ultimului sezon, familia Martell nu e printre preferaele fanilor. Păcat, că în sezoanele anterioare s-au chinuit mult să prezinte Dorne drept tărâmul vinului și țâțelor, un amestec de exotism Jacobian și boemie NorCal. Regretatul Oberyn Martell a adus în schemă istețimea și swag-ul necesare serialului, așa că aveam motive întemeiate să ne fi așteptat la același lucru din partea semenilor săi. Dar ce-am primit a fost o atitudine puerilă, jenantă și deloc necesară.

Copii preferați: Doran Martell, Trystane Martell, Ellaria Sand, Obara Sand, Nymeria Sand, Tyene Sand

Morți: Oberyn Martell și Elia Martell.

Sezonul 5: Nimic din complotul Dorne nu are vreun sens. De ce Ellaria îi acuză pe Lannisteri de moartea iubitului ei Oberyn, când acesta a murit într-o bătălie până la moarte în care a intrat de bună de voie? De ce Șerpii De Nisip au încercat să o răpească/omoare pe Myrcella în timpul zilei, în grădină, sub văzul prințesei Doran și a lui Trystane? De ce îndemnul la trădare a clanului Martell a rezultat într-o cină jenantă ( și fără referință la discuția lui Jaimie cu Myrcella despre originile ei incestuase care s-a redus ofensiv la un clișeu de „nu alegem pe cine iubim")?

Citește și: Poți să navighezi în Westeros cu varianta Game of Thrones a hărții Google

La ce să ne așteptăm: Acum dacă sunt aici, nu avem ce face. Măcar să profite cât pot de castelul din Sevilla pe care l-au închiriat. Trystane avea un loc promis în consiliul local, dar asta înainte ca Myrcella să fie otrăvită cu rujul Ellariei. Acum poate deveni un ostatic, un mort sau punctul de sprijin al familiei din Dorne, în eventualitatea unui război pe bune cu deținătorii coroanei. Oricum ar evolua rolul familiei Martell din poveste, probabil vor deveni aliații diplomatici oricui o să se ridice împotriva clanului Lannister.

Publicitate

Night's Watch

După răzbunarea trădătoare care a culminat cu moartea lui Jon Snow, e un caz de cine pe cine pentru birocrația celor de la Night's Watch. Asediați dintr-o parte de zombie de gheață și din alta de sălbatici, plus un Jon Snow care sigur o să le poarte pică că l-au lăsat să moară, vremea lor e pe ducă probabil chiar din primele episoade.

Copii preferați: Alliser Thorne, Eddison Tollett, Olly, Samwell Tarly

Morți: Will, Gared, Waymar Royce, Yoren, Qhorin Halfhand, Jeor Mormont, Janos Slynt, Locke, Pyp, Grenn, Karl, Rast, Maester Aemon Targaryen, Benjen Stark (MIA), Jon Snow (urmează reînvierea)

Sezonul 5: Soluția lui Jon Snow de a se aliacu sălbaticii, nu l-a făcut un Lord Comandant îndrăgit ( deși a pictat un tablou frumos cu visul umed a unui gamer despre Hardhome). După un sezon de impresii naive, Ciorile au făcut o schemă bastardului din Winterfell, tipică de Cezar și Brutus,. Acum că avea o grămadă de treabă la Zid , maestrul Aemon a murit de cauze naturale (!) și Samwell a plecat la facultate în Citadelă, împreună cu Gilly și copilul ei.

La ce să ne așteptăm: Portretizarea lui Alliser Thorne a plecat de la o caracterizare gen R. Lee Ermey din Full Metal Jacket la o batjocură prelungită, iar moartea lui va fi o risipă de complexitate formată în jurul personajului în sezoanele anterioare. Călătoria lui Samwell spre Citadelă poate fi o aventură solo a personajului, care în sfârșit a reușit să iasă de sub umbra lui Jon Snow, sau poate fi o variantă de Dorne a noului sezon. Tentativa dubioasă, dar total transparentă, a producătorilor să nege reînvierea lui Jon Snow întărește faptul că acesta se va ridica și vom afla, indiferent cum, ceea ce știam deja ( atenție spoiler!): Jon e fiul Lyannei Stark și a Targaeryan-ului măcelărit, Rhaeger (fratele lui Daenerys). Oricine se îndoiește de asta poate să se arunce de pe-acum.

Petyr Baelish și Varys

Deși au pornit fără nici un clan, trebuie amintit faptul că Littlefinger și Păianjenul sunt axele pe care se învârt acțiunile, responsabili direct sau indirect pentru orice, de la moartea lui Jon Aryn până la ascensiunea lui Daenerys. Ei reprezintă punctul de vedere al publicului, care întruchipează fantezia unei vieți de controlare politică pasivă și dragonul cu două capete al fanilor. Baelish vrea să complice povestea la nesfârșit cu alianțe care nu își au rostul, pe când Varys vrea ordine și pace, dreptate pentru cei inocenți și o moarte abjectă pentru cei vinovați. Asta vrea oricine care urmărește serialul: pe de o parte e dorința de a vedea comploturi futute și momente de asasinări șocante plus nuditate, pe de altă parte e dorința unui show care rămâne fidel cărților, construiește o intrigă coerentă narativ și filozofic și care are și un sfârșit.

La urma urmei toți vrem același lucru de la Game of Thrones, indiferent dacă ne satisfac cărțile , serialul sau forumurile pe net. Povestea asta rezonează cu noi și operează cu claritatea și cauză-efect. GoT reprezintă mitul contemporan al prezentului antic, iar pentru unii iarna nu poate veni mai repede.

J.W McCormack este un scriitor care a publicat în Bookforum, Brooklyn Rail, Tin House, New Inquiry, n+1, Publisher's Weekly și Conjunctions.

Toate pozele din amabilitatea HBO.

Traducere: Diana Pintilie

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre Game of Thrones:
Topul celor mai enervante personaje din Game of Thrones, pe care le place toată lumea
O să apară un serial nou bazat pe universul „Game of Thrones"
Irina Margareta Nistor îmi explică de ce îmi place Game of Thrones de mă cac pe mine