Nu, biscuiții Oreo nu creează o dependență atât de mare ca și cocaina

Nici măcar biscuiții Oreo cu arome dubioase nu dau dependență. Fotografie: Oreo Instagram

Dacă îi dai unui șoricel un biscuit, o să-ți petreci toată ziua stând după fundul lui în timp ce face o grămadă de activități tâmpite și plictisitoare. Sau îl poți ține închis într-o cușcă și hrăni cu biscuiți toată ziua și după aia poți declara că biscuiții Oreo creează aceeași dependență ca și cocaina.

Studenții de la Colegiul din Connecticut au ales a doua opțiune, iar consecințele au fost mai enervante decât cele ale primei opțiuni. Fox News a raportat că „Un studiu efectuat de un colegiu american a descoperit că biscuiții Oreo creează aceeași dependență pe care o creează drogurile”, Forbes a explicat „De ce creierul tău percepe biscuiții Oreo ca pe un drog” și multe alte site-uri au preluat articolul.

Iată cum a decurs experimentul, care încă nu a fost prezentat publicului. Șoarecii au fost introduși într-un labirint, cu un biscuit Oreo la un capăt și un disc din orez expandat la celălalt capăt. Șoriceii au hotărât să mănânce de fiecare dată Oreo în locul discului din orez, dovedind odată pentru totdeauna că șoriceilor le plac biscuiții mai mult decât discurile fără niciun gust cu textură de polistiren.

„La fel ca și oamenii, șoarecii nu arată un interes prea mare pentru discurile din orez expandat,” a spus unul dintre cercetători în comunicatul de presă, același comunicat care susține că „Studenții de la Facultatea din Connecticut și un profesor de neurologie au descoperit că biscuiții preferați ai Americii dau la fel de multă dependență ca și cocaina.”

Sincer să fiu nu e clar dacă nebunia cu experimentul ăsta a fost declanșată de cercetători sau de cei care au scris comunicatul de presă. I-am contactat pe toți cei implicați și vă voi informa când primesc răspunsuri de la ei.

Dar să ne întoarcem la studiu: Ca test de siguranță, au refăcut experimentul, dar de data asta au înlocuit biscuitul Oreo cu o injecție de cocaină sau morfină, iar discul de orez cu o injecție cu soluție salină. În mod șocant, șoarecii au preferat să se drogheze.

Studenții aveau dreptul să facă experimentul ăsta și orice alte experimente le mai trec prin cap. Poate e important să știm ce le place șoarecilor să mănânce și nu e nimic în neregulă cu testul ăsta, așa cum nu e greșit nici să vorbești despre cât de mult le-au plăcut șoarecilor biscuiții Oreo (au mâncat mai întâi crema, în caz că vă întrebați).

Dar când studiul e republicat de nu știu câte surse media din toată țara, poate fi foarte nociv, susține Carl Erickson, directorul Centrului de Cercetare și Educație despre Dependență din cadrul universității din Texas.

„Cred că un studiu ca acesta poate avea efecte devastatoare asupra modului în care publicul percepe dependența”, a spus Erickson. „În primul rând, nu există dovezi științifice care să arate că alimentele pot crea dependență. Reporterii publică adesea povești senzaționaliste, făcându-i pe oameni să creadă că pot deveni dependenți de lenjerie, mâncare, telefoane mobile, studiouri de bronz artificial.”

Mental vorbind, „dependența” nu e menționată niciodată în Manualul pentru diagnosticarea Tulburărilor Mintale IV (care e cel mai folosit sistem de clasificare a sănătății mentale, după ce publicarea a celei de-a cincea ediții a creat controverse).

„Manualul IV nu folosește deloc termenul „dependență”. Descrie doar dependența chimică. Nici măcar dependența de jocuri de noroc nu e numită dependență, ci tulburare compulsivă a jocurilor de noroc, dar e evident că sunt mulți oameni care au probleme cu jocurile de noroc,” a spus Erickson. „Doar că nu există niciun motiv s-o numim dependență.”

Ce se poate spune, în cazul acesta, despre faptul că „biscuiții Oreo au activat mai mulți neuroni decât cocaina sau morfina?” E ca și cum ai compara merele cu perele. Au mecanisme diferite de acțiune și doar pentru că ceva activează mai mulți neuroni, nu înseamnă că dă dependență mai mare. Te poți opri din mâncat Oreo fără simptome fizice. Poți mânca o napolitană în locul lor, dacă ai chef. Dar nu poți înlocui două sticle de vodcă pe zi cu suc de portocale.

„Dependență se cheamă atunci când nu te poți opri din consumul drogului fără ajutor din afară,” a spus el. „Să preferi Oreo în loc de discuri de orez nu e o boală a creierului.”

Desigur, studenții de la Colegiul Connecticut nu sunt singurii vinovați de chestia asta. Au mai existat zeci de studii care au comparat dependența creată de diverse chestii cu cea creată de cocaină. Chiar și echipa Motherboard e vinovată, deși noi am încercat să evităm să spunem că utilizatorii dezvoltă o dependență chimică de Facebook – cel puțin n-am zis-o serios niciodată.

Te faci vinovat de senzaționalism atunci când spui că lucrurile creează dependență la fel de mare ca și cea cauzată de cocaină și e un mod de a atrage atenția presei asupra studiului tău. Dar cercetătorii care se ocupă de dependență sunt împărțiți când vine vorba să spună cât de puternică e dependența creată de o anumită substanță. Acesta e unul dintre motivele pentru care cuvântul nu apare în manualul DSM IV.

„Care sunt criteriile? E vorba de cât de puternică e dorința pentru drog? E vorba de procentul oamenilor care dezvoltă dependența? E vorba de cât de periculoase sunt efectele drogului?” a spus Erickson.

El are propriul criteriu: Procentul persoanelor care dezvoltă dependență, după principiile directoare din manual, dacă folosesc un anumit drog. După acest criteriu, dacă cercetătorii vor să ajungă la știri, ar trebui să compare dependența creată de acest nou cântec îngrozitor despre mâncarea chinezească sau de supele la plic cu dependența de nicotină, nu cocaină.

„Substanța care creează cea mai puternică dependență chimică e nicotina pentru că o treime dintre persoanele care o folosesc în timpul vieții lor vor dezvolta dependență,” a spus el. „În cazul cocainei, e vorba de doar 20 de procente dintre cei care o consumă. În cazul heroinei, doar 23 de procente rămân dependenți.”

S-a notat. În acest caz, demontarea miturilor științifice false creează o dependență la fel de mare ca o gură de Tomacco.

Traducere: Oana Maria Zaharia