Nu vă mai faceți poze singuri în club, e cel mai tâmpit curent

Era o vreme când fotografia de rave exista doar pentru a captura o falcă încleștată în mișcare, în funcție de viteza shutter-ului de la aparat. Surprindea extazul dat de ecstasy și băga groaza în părinții care citeau tabloide. Dar curentul ăsta s-a transformat într-un ultra-narcisism putred de secolul XXI și în zeificarea DJ-ilor. Niciuna dintre ele nu e ok.

Cultura selfie-ului, oricât v-ar spune Salon sau Jezebel că e răspunsul erei internetului la mișcarea drepturilor civile, e o prostie. Noțiunea că un aparat foto întors spre tine e ceva mai mult decât o scuză de a-ți hrăni ego-ul și de a transmite tuturor cât de bine te simți tu în pielea ta, e greșită. E o înfumurare privată – până e postată pe net.

Practic, nici măcar nu faci o fotografie reală cu fața ta. Surprinzi o versiune distorsionată, țeapănă; cu buzele țuguiate, pleoapele lăsate, capul înclinat. Doar când mă gândesc la oamenii care își fac fotografiile astea și apoi le studiază – scanându-și mutrele ca un art director de la Vogue care se pregătește să deschidă Photoshopul – mă trec fiori reci. Și asta nu se întâmplă doar în dormitor sau în tren. De nenumărate ori, am văzut oameni, de obicei fete tinere, care stăteau cu brațul ridicat în aer ca pentru un „heil, Smartphone!" și se asigurau că toată lumea știe a) cât de grozav arată și b) cât de tare se distrează.

Dar de ce? În ce scop?

Îmi închipui că substanța chimică pe care o eliberează creierul atunci când câștigi un joc de blackjack în Las Vegas și ți se declanșează dependența de jocuri e acceași cu substanța emanată de creier atunci când primești un nou „like" pe Instagram. Mai există o altfel de fotografie de club, care nu e centrată pe muzică și vibe, ci pe cât de dobitoc ești. Se întâmplă în anumite cluburi, care s-au specializat în fotografierea clienților pentru că știu că aceștia îi vor urmări cu disperare pe Facebook, să găsească pozele în care apar în ținutele lor cool, cu bicepșii sau decolteele la vedere.

E o paradă gratuită de status și avere, simbolizată de sceptrul unei sticle de șampanie ieftină.

Oamenii pozează cu paharul de șampanie în mână, holbându-se în aparat, după care așteaptă ca acel club select să pună fotografiile pe Facebook ca să vadă toți cât de șmecher o arzi tu. Într-o oarecare măsură, oamenii ăștia au o scuză. Sunt nesiguri pe ei. Vor ca lumea să știe că sunt atrăgători și că au bani. E o prostie tipic umană cu care sunt sigur că majoritatea dintre noi rezonăm. Dar mai există un curent și el face parte dintr-o problemă mai mare.

La fel cum la concertele mari, mereu se găsește în primul rând o tipă sau un tip cu legitimație de fotograf la gât care așteaptă ca solistul din Muse sau cine-o fi pe scenă să facă o față de „Woooohooo", pentru a captura „energia concertului", acum vezi prin cluburi câte un student cu un aparat SLR care fotografiază DJ-ul în timp ce mixează. Fotografiile de genul ăsta n-au niciun sens, pentru că nu prea ai ce energie să scoți de la un DJ. Omul are falca încleștată de la pastile și dă din picior pe ritmul muzicii.

Și faptul că DJ-ii au devenit punctul central al dansului. Raverii stau și se holbează la ei pentru că sunt obsedați sau pentru că vor să le-o tragă, sau ambele. Dansul e doar vioara a doua acum. Principala activitate e observarea DJ-ului.

Când te uiți la filmări vechi de la festivaluri, observi că oamenii ăia praf fac un singur lucru – dansează ca nebunii. Dansează ore în șir, cu ochii înfundați în orbite, fac spirale în aer cu mâinile până se deshidratează complet. Aparatele foto nu există pentru ei. Dar în ziua de azi, aparatele foto sunt atracția clubului; toată lumea vrea ca sprânceana transpirată să-i fie imortalizată pe o rețea de socializare, unde să dea like necunoscuții.

Și situația se va înrăutăți. Narcisismul colectiv va ajunge în punctul culminant când tot clubul va deveni o cabină foto gigantică și toți oamenii o să aibă pe umăr suporturi de telefon pentru acces rapid la un selfie. Poate că, dacă toată lumea ar fi mai praf, ar fi preocupată de altceva. Dar până când drogurile devin legale, cred că va trebui să îndurăm nevoia asta depresivă de validare fizică, care în întuneric nici n-ar trebui să conteze.

Îl puteți urmări pe Joe Bishop pe Twitter aici: @joe_bish

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre cluburi:
Fotografii cu cele mai mari cluburi din Ibiza, înainte de deschidere
Fotografii cu petreceri la piscină, cluburi de striptease și Cadillacuri, din sudul Americii
Cum te distrai în cluburile din București, la începutul anilor 2000