O artistă vrea să crească un copil în spațiu cu ajutorul NASA

„Am teoria asta că atunci când călătorești pe distanțe lungi, sufletul nu-ți călătorește la fel de repede ca și corpul. Rămâne prins undeva. Abia aștept să mă reunesc cu al meu ca să fiu întreagă din nou,“ mi-a spus Lucy McRae în conversația noastră de pe Skype. Abia am schimbat saluturi și deja simt că Lucy este de pe altă planetă, așa cum sugerează și munca ei.

Lucy s-a auto-intitulat „arhitect al corpului“, iar practicile ei oscilează între morbid și complex cu o fascinație continuă pentru viitor, care îi caracterizează toate proiectele. Ea aduce la viață concepte futuristice cu influențe science-fiction și traversează potențiala intersecție dintre corp și tehnologie, prin utilizarea filmulului ca să-și facă experimentele. Până acum, asta a inclus proiecte referitoare la un parfum inventat „Parfum de înghițit“, un „Laborator al lui Aesop“  imaginar și explorarea lumii manipulării genetice prin clone comestibile.

Ultimul proiect la care lucrează, Bebeluși în Spațiu, va explora complicațiile creșterii unui fetus într-o stare de gravitație alterată. Creată după o conversație cu un economist de la NASA, ideea va prezenta viitorul posibil al procreerii, unde bebelușii sunt făcuţi în laborator și gestația se va face în utere artificiale. Planul este momentan destul de abstract și nimeni (nici McRae) nu știe ce necesită creșterea unui copil în spațiu pentru un proiect artistic. Dar cineva trebuie să facă primul pas în această direcţie. Poate va deveni un alt film suprarealist de-al ei, sau poate se va implica în jocul creării de viață şi-şi va atinge potențialul de arhitect al corpului.

Din Londra (cu corpul, că sufletul ei probabil încă se plimbă undeva peste ocean) , McRae a vorbit cu VICE despre proiectele ei de artă fantastice, despre cum aproape a ratat o întâlnire cu NASA și sarcina complicată de a crea bebeluși în spațiu.

VICE: Voiam să te întreb despre viitorul proiect de a crește un fetus în spațiu. Este complet în afara ariei mele de înțelegere limitată. Poți să-mi spui ceva despre asta?
Lucy McRae: Este la periferia necunoscutului, ceva de pe altă lume, și îmi place. Dacă mă uit înapoi la traiectoria mea creativă, unele dintre cele mai importante momente pentru mine au fost și cele mai neconfortabile.

Mergeam cu autobuzul de la Whistler la Vancouver și știam că este și Alexander MacDonald în el. E un economist de la NASA, dar și un membru al biroului executiv de studiere a spațiului de la NASA… mă pregăteam de o oră să încerc să vorbesc cu el și într-un final mi-am făcut curaj. I-am spus despre munca mea, și el a început să îmi dezvăluie temerile celor de la NASA legate de corp în spațiu, complicațiile creșterii unui fetus într-o grativație alterată și de asemenea grijile legate de radiații și razele cosmice asupra corpului.

Cum s-a transformat discuția asta într-un nou proiect?
S-a întâmplat la scurt timp după conversație. Alex a spus: „dacă te gândești la niște întrebări pentru Lynn Harper (biologul în probleme spațiale de la NASA) i le voi arăta, și dacă ești norocoasă, o să ai o întâlnire.“ Mi-a trimis trei coli A4 cu răspunsuri la toate întrebările, a fost fenomenal. Peste trei luni mă aflam într-un taxi din San Francisco în drum spre NASA. Am ajuns la poarta principală atât de fericită, gardianul m-a întrebat de pașaport… a fost ridicol, nici nu m-am gândit la asta!

Așa că am oprit în parcare şi șoferul de taxi și-a sunat un coleg care s-a dus la apartamentul prietenului meu să-l ia. Programarea era la două, și la două și cinci am ajuns, am luat pașaportul, am intrat și am avut o conversație incredibilă cu Lynn Harper.

A început să-mi spună cum spațiul cosmic este atât de important în pentru dezvoltarea medicinei și a operațiilor pe pământ. Unul din cele mai interesante lucruri despre care a vorbit este cum corpul se reglează minut cu minut la situația din jur, cum reacţionează la procesul dinamic al vieții. Când te duci în spațiu, corpul este alterat drastic și complet, el reacţionează ca și cum ar fi sub apă.

Cum îţi contribuie asta la proiect?
Vreau să dezvolt narațiunea asta despre viitorul umanității și cum vom călători între planete. Este făcut pe de o parte într-un mod foarte științific și complex, dar este şi despre interesul artistic faţă de mişcarea corpului.

Cum aveți de gând să realizați asta?
Sincer? Nu am nici o idee. Dar intuitiv am multe opțiuni și cred că e un proces diferit de cele cu care sunt obișnuită. Încerc să găsesc metoda de abordare.

Mereu lucrezi intuitiv sau cu o tehnologie specifică în minte?
Totul este intuiție. E ca și cum ai acorda un instrument, corpul meu este un barometru și eu sunt o antenă de recepție. Momentan gravitez către acest nou subiect despre spațiu.

În ce moment știi cum va arăta proiectul?
Când încep să experimentez. În ultimul videoclip (pentru Architecture in Helsinki) pe care l-am făcut cu Rachel Wingfiled din Loop, am vorbit la început despre inspirațiile din biologia sintetică și cum o să influențeze casa. Am făcut un test pe o mască din ceramică în studio și… a fost ca o revelație. Cred că genul ăsta de descoperire îți arată că ești pe drumul cel bun. E ca o știință ciudată, sau alchimie.

Mă interesează modul în care îți imaginezi experimentele. E ca și cum ai lua o parte din corp, ceva care este intrinsec conectat la problemă și ai externaliza-o, într-un fel prin deconectarea noastră de ea. Simți că aceste concepte pe care le-ai explorat în tehnologii viitoare, de exemplu clonarea, ne deconectează într-un fel de corpurile fizice?
Chiar sper că nu… pentru mine e foarte important să fie organic și întreg. Consider că trebuie să fie familiar și cred că ăsta e genul de abordare pe care o am… totul e bazat pe starea de spirit, simt că e o experiență sau conexiune emoțională.

Poate că este simbolul morții (în munca mea) pe care încă nu l-am aprofundat și poate de aici se simte corpul sau privitorul deconectat.

Am impresia că proiectele tale sunt cumva legate de păstrarea  și protejarea corpului uman, dar totodată mă fac să simt că suntem perisabili. Crezi că-n ele este vorba mai mult despre longevitate sau temporalitate?
Până acum, în filme am folosit multă mâncare și până la urmă mucegăiește. Nu e ca și cum recunoștința poate fi pusă pe un raft sau agățată pe un perete. Un prieten mi-a spus că îmi imortalizez munca prin camera de filmat, pentru că în felul ăsta nu moare niciodată. Deci bănuiesc că de aici vine nemurirea.

Cu cine îți dorești foarte mult să colaborezi?
Este un arhitect în Italia, Luigi Seraphinianus care a scris o carte numită Codex Seraphinianus. Mi-ar plăcea să fac un proiect cu el. Michel Gondry este în vizorul meu și mi-ar plăcea să mă întâlnesc cu Richard Branson și pur si șimplu să zic ,,Hai să facem asta! Du-mă acolo sus!’’

Iubesc colaborările, sunt experiențe sălbatice, energizante. E o mare parte din munca mea, colaborarea cu oameni din medii diferite. Acum mă gândesc cu cine să colaborez la proiectul ăsta cu bebelușii în spațiu, pentru că e un domeniu atât de vast. Dar colaborările sunt foarte importante, punctul central al proiectului. Indiferent de talent sau pricepere, intri în parteneriat și într-o relație cu acea persoană. Trebuie să se simtă bine.

Vizitează site-ul lui Lucy McRae pentru a afla mai multe despre munca ei uimitoare și suprarealistă: http://www.lucymcrae.net/

Traducere: Gabriel Constantin