Chestii

O revistă urbană despre ortodoxie

De Iris Opriş

De revista Orthograffiti, o publicație care combină ortodoxia cu graffiti, am aflat când eram mahmură. Mi se părea c-am visat sau că n-am înțeles bine despre ce se vorbea. Apoi am dat un search pe net și-am realizat că nu, n-am tripat, am înțeles bine. Nu e niciun fel de secret că în 2011 religia, o materie care în România este băgată pe gât elevilor în detrimentul orelor de biologie, este exact cursul ăla hilar în timpul căreia îți asculți talentul de a lua peste picior tot ce poate fi luat peste picior în lumea asta.

Undeva, există o echipă inimoasă de oameni școliți într-ale celor sfinte și din elevi cuminți și ascultători care vor să explice că ortodoxia nu înseamnă numai haine negre, lumânări, slujbe nesfârşite săvârşite într-un limbaj depăşit, nu înseamnă neapărat iad veşnic şi draci care au ca job description să te chinuie în mod special pe tine. Ei cred ca pe cât este ortodoxia de sobră, pe atât este de sublimă când ajungi să o cunoşti. Iar pentru că mentalitatea Bravo, Cool Girl, Popcorn sau Playboy nu reprezintă aspirațiile de viață ale tuturor tinerilor, ei au creat această revistă, care se dorește a fi o punte între ortodoxie și modernitate, în egală măsură în opoziție și la egalitate cu graffitiul. Ea există din 2008, sub directa protecție a primului sfânt care nu a fost martir, Martin de Tours, și are o arie de distribuție solidă. O găsiți prin școli și pangare ale bisericilor, dar și librării de profil, cum ar fi Sophia, în București.

Articolele, în general, nu se învârt în jurul unei teme dedicate fiecărui număr, deși răzbate uneori o oarecare aplecare spre o tematică anume. Singurul numar care s-a învârtit vreodată asupra unui singur subiect a fost cel dedicat rock-ului, cu bunele și relele lui (pentru că și rockerii pot fi vindecați). Altfel, prin paginile revistei, pe lângă articole din care înveți că devastatoatoarele efecte ale evoluționismului pot duce la fenomene de genul Hitler, că fericirea nu vine de la piercinguri și tatuaje, iar consumul de carne predispune la agresivitate se mai afla și articole utile, ca de exemplu cel care-ți povestește că noi, oamenii, bem Cola ca să ne îngrășăm, ca să ne cadă dinții, ca să facem diabet, ca să avem puțină energie și ca într-un final, să facem cancer. Pentru a avea un appeal egal atât în fața tinerilor cuminți, cât și în cea a rebelilor și teribiliștilor, există rubrici fixe, de genul răspundem cititorilor, în care superstaruri ale creștinismului din România precum maica Siluana sau Dumitru Staniloae împărtășesc în detaliu și pe înțelesul tuturor cum să faci să te întorci la cele drepte și să-ți găsești calea.

Laurențiu Dumitru, editorul coordonator al revistei povestește că s-a creat o comunitate în jurul publicației, mai ales de când s-a înființat și o asociație care poartă numele revistei Ortograffiti, prin care desfășoara diverse activități în folosul tinerilor. Pe Facebook au vreo 1.500 de like-uri, iar blogul aferent are și el cititori constanți. În curând speră ca distribuția să se întindă și prin Inmedio sau rețele similare, așa că am ținut să-l întreb pe Laurențiu câte ceva despre această nouă revistă care s-ar putea afla în centrul vieților noastre urbane, la toate vârstele dar mai ales între 9 și 99 de ani.

Comments