FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

O scurtă istorie a penisurilor de zăpadă

În America ninge cu organe genitale în campusuri universitare.

La începutul săptămânii, americanii au luat-o razna că se anunţase un viscol „devastator, nemaivăzut în istoria ţării" pe coasta de nord-est a SUA. Deşi jurnaliştii locali au acoperit viscolul, care s-a dovedit destul de slab, cu acelaşi dramatism cu care vorbeau de obicei despre avioane dispărute şi crizele din Orientul Mijlociu, ei nu au băgat în seamă un eveniment aproape la fel de important, legat de zăpadă, care a avut loc cu-o săptămână înainte în Lubbock, Texas.

Publicitate

Nu ninge des în Lubbock, aşa că e frumos să vezi că toţi studenţii ies la joacă, atunci când campusul de la Universitatea Texas Tech e acoperit cu zăpadă, şi construiesc un penis imens de zăpadă în cel mai vizibil loc din campus. A stat erect aproape o zi înainte să-l dea jos administratorii universităţii cu buldozerul.

Videoclipul e amuzant. Şoferul buldozerului pare pus pe treabă. El nu vrea doar să-l dărâme, ci coboară şi plugul ca să storcească coaiele, ca să nu mai rămână nicio urmă. Oare de ce n-a dat şi cu sare de deszăpezire peste porţiunea aia, ca să fie sigur că nu mai cresc niciodată falusuri de zăpadă acolo?

Deşi ştromeleagul măreţ a dispărut, legenda sa trăieşte pe Twitter la @TechSnowDick. Am vorbit cu tipul care are pagina, un boboc de la Biologie, care mi-a răspuns prin mesaje în timpul orelor. El spune că „niciunul dintre studenţi nu s-a plâns, cel puţin nu cât îl construiau. Majoritatea treceau pe lângă el, îl pozau şi râdeau."

Freezing my balls off out here. Literally, they're gone.

— Texas Tech Snow Dick (@TechSnowDick)January 24, 2015

Nu a fost niciun mesaj politic în spatele lui, conform studentului. „Puţa de zăpadă nu trebuia să supere pe nimeni. Am făcut-o la mişto."

Şi chiar e mişto. Când viaţa-ţi dă zăpadă, e normal să faci şomoioage învârtoşate din ea. Penisul ăsta face parte dintr-o tradiţie venerabilă de sculpturi falice. Pentru că nimic nu-i mai frumos pe Instagram ca o felaţie de zăpadă, o erecţie venoasă de omăt sau un membru de nea care urinează fulgi, nu?

Publicitate

Mai jos am adunat unele dintre cele mai bune exemple de penisuri de zăpadă de pe net. Ia aminte şi nu uita să faci ceva mai măreţ data viitoare când ninge în oraşul tău natal.

There is a giant snow penis outside my hall how am I supposed to react to this? Y — Natalia (@StupidityGalore)January 25, 2015

My brother and his friend made this wonderful snow penis today:) — preston (@P_stones)December 14, 2014

Staying Classy — Elliott R Plack (@talllguy)February 13, 2014

â

The Snow Penis Collage — Ibbs (@Captain_Ihab)February 25, 2013

Just incase anyone wanted to know what an 8 foot snow penis looks like. GROW UP JUSTIN — Justin Delhotal (@Delblackout)February 28, 2013

Return of the snow penis at 621 — Bethany Freese (@bethanyfreese)April 11, 2013

Praise the penis All hail snow penis Let us merry round and sing the song of our people. — vivibee (@EvilArtistplz)November 14, 2014

Urmărește VICE pe Facebook.

Citeşte mai multe despre penis:
Viaţa de bucătar m-a ajutat să uit că am un penis minuscul Nu vă mai îndesaţi chestii în penis S-a inventat prezervativul pentru oameni cu penis imens