De ce sunt unii obsedați să bage consumatorii de droguri la pușcărie?

Un document ONU care exprimă susținerea pentru decriminalizarea posesiei personale de droguri a fost eliberat luni de fondatorul Virgin Airlines, Sir Richard Branson, susținător al reformei drogurilor. Cu câteva zile înainte, New York Times i-a cerut părerea președintelui american Obama despre același document. La câteva ore după ce a fost făcut public, documentul a fost retras, iar Biroul ONU pentru Droguri și Infracțiuni s-a distanțat de document și a sugerat că ar fi fost la mijloc o „neînțelegere nefericită".

Dar toată drama e, de fapt, doar un semn că fundațiile pe care se bazează politicile internaționale ale drogurilor se schimbă – și că până și bătrânul paznic de la Națiunile Unite cochetează cu ideea de a termina războiul global împotriva drogurilor.

Acum cinci ani nu s-ar fi pus problema ca Națiunile Unite să aibă de-a face cu un astfel de document. Chiar și acum, UNODC încă finanțează eforturile de control al drogurilor ale regimului din Iran, unde cei care se fac vinovați de posesie sau trafic de droguri sunt executați cu sutele în fiecare an. Dar devine tot mai greu să produci un argument coerent pentru arestarea și încarcerarea persoanelor a căror singură crimă e posesia de droguri. Și chiar dacă nu s-a ajuns încă să se legalizeze vânzarea tuturor drogurilor care acum sunt ilegale, argumentul pentru încheierea penalităților pentru posesiune de droguri e mai popular decât oricând.

De exemplu, când i-am luat interviu Norei Volkow, directoarea Institutului Național al Abuzului de Droguri, mi-a zis că, deși nu susține legalizarea vânzării de droguri, se opune pedepsirii consumatorilor de droguri. „Nu cred în pedepsirea dependenților. Nu cred absolut deloc în asta", mi-a zis. Și chiar și Kevin Sabet, unul dintre cei mai înverșunați dușmani ai legalizării marijuanei, a zis că e de părere că persoanele prinse cu droguri ar trebui să primească tratament, nu să fie băgate în închisoare.

Zilele astea e foarte ușor să găsești politicieni care fac afirmații de susținere a decriminalizării – și mai greu să găsești pe cineva care să susțină în gura mare pedepsele pentru posesiune. Luna trecută, Hillary Clinton a scris un editorial despre heroină în care a spus că strategia ei e „să prioritizeze tratamentul în defavoarea condamnării la închisoare a posesorilor de droguri".

Documentul ONU prezintă concis argumentele împotriva arestării și încarcerării consumatorilor de droguri pentru posesiune. De exemplu, notează că teama de închisoare le-a redus consumatorilor accesul la ace sterilizate și alte măsuri de sănătate. Încarcerarea consumatorilor crește riscurile prin concentrarea mai multor persoane cu risc înalt în același loc.

În al doilea rând, arestul și pedepsele au scopul evident de a stigmatiza consumatorii de droguri, contribuind la rușinea care nu îi ajută deloc să renunțe la ele. După cum susține documentul, accentul pus pe criminalizare a alimentat niveluri înalte de discriminare împotriva persoanelor care utilizează droguri, inclusiv excluderea de la un loc de muncă, din educație și din sistemul de sănătate." Mai notează că acest lucru „are ca rezultat discriminarea minorităților rasiale și alimentează sărăcia și excluderea socială, pentru că un dosar penal le afectează viitorul consumatorilor. "

În plus, pedepsele pentru posesiune nu au scăzut rata consumului de droguri. Guvernul american a cheltuit peste 121 de miliarde de dolari doar ca să aresteze și să încarcereze consumatori de droguri non-violenți din perioada în care președintele Nixon le-a declarat război drogurilor în 1971 și până n 2010. 37 de milioane de persoane au fost închise în această perioadă.

În aceeași perioadă, în timp ce rata încarcerărilor scăpase de sub control, la fel ca și cheltuielile dedicate războiului drogurilor, consumul de droguri și rata dependenței nu a scăzut în corelare cu ele.

De exemplu, procentul de elevi de liceu care au raportat că au luat un drog ilegal cel puțin o dată era de 55 de procente în 1975, a crescut la 66 de procente în 1981 și acum e de 49 de procente.

În plus, cercetările care analizează direct impactul încarcerării persoanelor dependente n-au descoperit că încarcerarea ar ajuta în vreun fel. În schimb, două studii care au examinat corelația dintre încarcerare și recuperare au descoperit că închisoarea le reduce la jumătate persoanelor încarcerate șansele de a renunța la droguri.

După cum concluzionează documentul ONU, „impunerea de sancțiuni criminale pentru consumul și posesia de droguri pentru consum personal nu e nici necesară, nici adecvată. Dimpotrivă, pedepsele agravează comportamentul, sănătatea și statutul social al persoanelor afectate. "

Având în vedere toate aceste informații împotriva decriminalizării și faptul că celelalte corpuri ONU – Organizația Mondială a Sănătății și Biroul Drepturilor Omului – s-au declarat deja în favoarea decriminalizării, pare ciudat că documentul a fost retras atât de decisiv.

Nu cred că cineva știe ce s-a întâmplat cu adevărat, a zis Jag Davies, director de comunicare al Alianței Politicii Drogurilor, care investighează povestea și a scris despre ea în Huffington Post.

În orice caz, avem niște lecții de învățat de aici. De exemplu, deși acum până și politicienii recunosc că politica actuală a dat greș, nu sunt siguri care ar fi alternativele acceptabile din punct de vedere politic. Declarațiile vagi despre încheierea războiului cu drogurile nu au schimbat faptul că milioane de oameni din toată lumea sunt arestați anual din cauza drogurilor – majoritatea pentru posesie, nu pentru vânzare.

În plus, e mai ușor să susții decriminalizarea posesiunii și a vânzării de marijuana pentru că oamenii cunosc destul de bine drogul și știu că nu e periculos. Dar publicul încă se teme de heroină, cocaină și metamfetamine – deci ideea de a legaliza posesia personală a acestor droguri e mult mai înspăimântătoare, chiar dacă se vede cu ochiul liber că arestarea consumatorilor din acest motiv nu funcționează.

Portugalia a reușit această misiune cu succes în 2001, când a decriminalizat posesia personală de droguri și i-a cerut poliției să-și concentreze eforturile pe lupta împotriva traficului și a infracțiunilor violente. În cadrul acestei politici, dacă cineva intră în atenția polițiștilor și deține o cantitate mică de droguri, e dus în fața unui comitet de consiliere. Acest grup evaluează dacă persoana e consumator recreațional sau dependent și îi recomandă tratament în caz de nevoie. Uneori se impun sancțiuni civile precum luarea carneului de șofer, dar de cele mai multe ori, persoanele primesc opțiuni în loc să fie pedepsite.

Rezultatele au fost opusul haosului alimentat de droguri pe care l-au prezis cei care s-au opus acestei măsuri. Rata consumului de droguri printre adolescenți a rămas mic, la fel ca în restul Europei. Dar rata deceselor cauzate de supradoze a scăzut dramatic în Portugalia: rata e acum de trei decese la un milion de cetățeni, în comparație cu media din UE de 17,3 decese. Și ratele HIV au scăzut, iar numărul persoanelor internate în centrele de reabilitare a crescut.

Dacă persoanele dependente sunt bolnave și nu malefice sau agresive, arestarea lor se bazează pe perspectiva morală și nu pe cea medicală. Dacă țelul e sănătatea publică, nu trebuie să alegem strategia care contribuie la răspândirea bolilor. Dacă închiderea persoanelor pentru consum de marijuana nu previne dependența, de ce ar ajuta închiderea lor pentru consumul de heroină sau cocaină?

Prin urmare, dacă cineva mai poate susține, în ziua de azi, un argument care să mă convingă ce rost are să continuăm să arestăm și să închidem milioane de oameni pentru simpla posesiune de droguri, mi-ar plăcea să-l aud.

Urmărește-o pe Maia Salavitz pe Twitter.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre războiul împotriva drogurilor:
Autoritățile se întorc împotriva războiului cu drogurile
Războiul drogurilor dintre SUA și Peru: Noul rege al cocainei
Muzica narco mexicană este soundtrack-ul războiului drogurilor
Războiul anti-drog din România este un pretext pentru rasism