Am fost observator la referendumul pentru Roșia Montană

Duminică, odată cu alegerile pentru Parlament, a avut loc și Referendumul privind repornirea mineritului în Apuseni. Deși n-am înțeles de ce acest referendum nu a fost organizat în 2002, când RMGC-ul a început să foreze, să cumpere terenuri și să cerșească avize, m-am acreditat ca observator din partea Centrului pentru Resurse Civice, ca să văd măcar ce-a costat trei miliarde de lei vechi din bugetul Consiliului Județean Alba. Am fost repartizată la Abrud, la secția 1R, unde am petrecut 19 ore cu ciocolată, cola, cafea și sentimentul că cel puţin o păpuşă voodoo îmi va fi dedicată de către comisie.

RMGC vorbind cu o votantă în Vadul Moților, Abrud.

Au  fost multe provocări pentru răbdarea observatorului din mine şi multe gânduri că toţi oamenii ăştia simpli, care mi-ar putea fi bunici, fraţi, profesori sau prieteni, sunt marionetele unui păpuşar capitalist care minte pe toate gardurile din oraşe că-l interesează crearea de locuri de muncă pentru ei. Puțini realizează că, de fapt, ar fi 800 de job-uri doar timp de doi ani, cât durează construcţia minei, după care numărul lor s-ar reduce la 260, timp de 15 ani, cât durează exploatarea. Iar când mina s-ar închide, peisajul va fi ca o cicatrice a Apusenilor, fără nicio alternativă turistică sau economică.

Spre surprinderea încruntată a comisiei, dar spre încântarea mea, jumătate dintre votanţii de la secţia din Abrud au spus NU, iar referendumul a fost invalidat din cauza boicotului masiv al moţilor. Am reușit însă să extrag niște idei pe baza cărora probabil autoritățile au organizat referendumul și m-am întrebat oare de câte ședințe a fost nevoie ca să-nțeleagă toată lumea asta.

Întrebarea din buletinul de vot a fost două: „Sunteți de acord cu repornirea mineritului în munții Apuseni și cu exploatarea de la Roșia Montană?”. Dacă ești de acord cu una și împotriva celeilalte, nu ai cum să dai un singur răspuns. Cu toate astea, mulți bătrâni întrebau: „Aici votezi cu locurile de muncă?” Alţii monologau în secție despre necesitatea locurilor de muncă, în gesturile aprobatoare ale comisiei. Unul a pus ştampila de vot în văzul tuturor pe DA, iar comisia a zâmbit încântată ca de prostia unui copil. Credeam că îmi plesneşte o venă. Nu mai mult decât când am auzit o voce feminină din comisie: „Avem aur în munţi şi eu scriu cu-n pix de 50 de bani”.

Secţia pentru Referendum se afla în aceeași cameră ca cea pentru alegerile parlamentare, despărţite simbolic de o perdea urâtă. Responsabil de asta era Primarul Nicolae Simina, care a avut grijă să pună semnul de ieșire după secția de referendum, astfel încât, cine intra la parlamentare, ieșea obligatoriu pe la referendum. Cum chestia asta e ilegală, mi-am început ziua cu o sesizare către preşedintele Comisiei, domnul Aurelian Petru Simina. Mi s-a părut suspect că primarul și președintele au același nume de famile, dar n-am încercat să clarific asta, căci nu intra în atribuțiile mele și aș fi putut fi dată afară.

Erau membrii de comisie care invitau lumea la vot: „Acolo votați pentru referendum!”, „Haideți și la referendum!”. Au fost două cazuri în care au întors oameni din drum, ca să intre şi la referendum. Este ilegal, așa că am înaintat a doua sesizare către președinte, față de care ambele comisii au protestat: „Domnişoară, cum vrei să știe oamenii să voteze, dacă nu le spunem?” Nu am reuşit să-i opresc din prima, dar l-au ascultat pe primar care, mimând o atitudine responsabilă, le-a cerut ce le cerusem şi eu.

Afiș lângă secția de vot a primăriei din Câmpeni

La cinci metri de şcoala în care se afla secţia de votare, un banner din miile cu care compania a ocupat Munţii Apuseni îndeamna cetăţenii să voteze DA. Este ilegal, conform legii pentru organizarea referendumului, interpretând art. 33. Bannerul a fost dat jos. Multe ore mai târziu am descoperit în interiorul clădirii un afiș de propagandă RMGC. Atât reacția președintelui, cât și a comisiei, a fost defensivo-ofensivă - au negat mirați că l-au văzut, dar au sugerat că eu l-aș fi pus acolo. Am păstrat materialul propagandist, iar președintele a curățat măsuța de ziarul cu poza directorului companiei miniere, Dragoș Tănase.

La ora 18:20, un tip grizonat a adus două cereri pentru urna mobilă. Am întrebat de unde sunt, iar el a sărit disperat la mine - „Cu ce drept îmi vorbești?” -  și la președinte - „De ce ai nevoie de organizatori să-ți poarte de grijă?” Preşedintele nu a intervenit, iar grizonatul agitat a continuat să mă bălăcărească. Obosită și atentă la toate, am uitat să-i fac sesizare scrisă, așa că s-a ales doar cu una verbală. Înainte de închiderea secției, m-am mai ciocnit odată cu el. M-a făcut mucoasă în compania poliţistului cu care eram și care şi-a făcut nemaipomenit datoria: „Băi, vezi că întreci măsura…”.

Dubiosul numărul 1 avea căciulă cu sigla RMGC și era zâmbitor. Staționa de ceva vreme în fața secției, mai însoțea un cuplu de bătrâni un pic mai departe, dar se întorcea constant. Am sunat la 112, dar n-am rezolvat mare lucru, decât vizita inspectorului Balea, care m-a invitat să dau o declarație.

Oameni RMGC la secția din Abrud.

Pe dubioșii numărul 2 și 3 i-am auzit discutând: „Ce, bă, numai noi suntem?” Erau îmbrăcați în negru, iar unul purta căciulă cu sigla RMGC. Celălalt a făcut toată ziua du-te-vino pe la secție, parcând mereu la cinci metri de treptele clădirii. Pe el îl reținusem încă de dimineașă, când l-am văzut votând. Nu și-a împachetat buletinul, l-a introdus în urnă cu ștampila pe DA și a spus comisiei: „Să fie într-un ceas bun!”.

Am încercat să prind niște suveicari care o ardeau în fața secției, ciorchine. Suveicarul, parte a fraudei electorale, primeşte un buletin de vot normal când intră în secţie, dar introduce în urnă unul deja ştampilat, iar pe cel în alb îl dă altui alegător, afară, care va urma aceeași schemă. Dar, de fiecare dată când ieșeam la vânătoare, mă simţeam ca un Don Quijote fără Sancho Panza. O singură dată am avut oportunitatea să iau după mine un inspector și doi polițiști ca să le indic unde se țese treabă, dar când m-au văzut suveicarii că vin, s-au evaporat toți, evident.

Am înaintat încă o sesizare, spre disperarea mascată a Preşedintelui Comisiei.

Goldist dând de băut. L-am reperat și la Abrud, și la Câmpeni.

În ultimul sfert de oră am fost vizitați de un mic val de beţivi. O doamnă încerca să voteze cu trei buletine: al ei, al „soţului beat de-acasă” și al fiicei aproape majoară. Un mustăcios s-a clătinat până la cabină şi le-a spus membrilor comisiei: „Să mă angajaţi!”. Am ieșit în urma uneia dintre familiile sosite cu ultimul val de votanţi și i-am văzut cum urcă într-o dubă grena parcată la 30 de metri, aceeaşi pe care un alt observator din Abrud a remarcat-o ca fiind dubioasă. Presupun că, în disperarea de-a face cvorum la Referendum, cei interesaţi au dat buzna în toate barurile să adune ce se mai putea ține pe picioare pentru un vot. Încă din timpul zilei se zvonea printre observatorii acreditaţi, că preţul unui vot ar fi fost de 50 de lei.

Dubă grena care căra votanți, în Abrud.

Citește și alte articole despre Roșia Montană