Dacă mi-ai fi zis acum o săptămână că Victor Ponta și Piedone își vor da demisia, iar Gabriel Oprea va fi demis, la presiunile a peste 25 000 de oameni care vor ieși în stradă, te-aș fi luat de nebun.

În mai puțin de o săptămână, românii au trecut printr-un rollercoaster de emoții. De la șocul provocat de tragedia de la Colectiv, la tristețea pentru victimele incendiului. După trei zile de doliu, din respect pentru toți cei care și-au pierdut viața, am început să ne înfuriem. Am ieșit în stradă pentru că ne-am dat seama, la modul cel mai clar, de efectele nocive ale corupției din România.

Apoi am trecut la fericire, când oamenii responsabili din instituțiile statului și-au anunțat demisia. A fost dovada că societatea civilă are un cuvânt important de spus. Pentru ca, apoi, să revenim cu toții la mânie și frustrare. Pentru că nu e destul. Pentru că vrem o schimbare la nivel ideologic. Așa că ne-am întors în stradă.

Toate astea s-au schimbat în șase zile. Nimic nu mai e la fel. Orice om, din orice domeniu, a fost afectat de cele întâmplate. Preocupările noastre au devenit colective, nu individuale. Solidaritatea asta m-a dat pe spate. Și se pare că va rămâne așa și în continuare.

De când s-a întâmplat tragedia din Colectiv, ceva s-a schimbat în mine. Nu mai sunt același. Inclusiv muzica pe care o ascult e diferită. Nu mai merg hit-uri despre femei cu funduri mai mari ca dovlecii de Halloween. În perioada asta, îmi vine să bag muzică în temă cu ce se întâmplă. Așa că m-am pus să caut ce piese românești se potrivesc cu atmosfera de acum din România.

Când am început căutarea, am vrut doar să fie piese contemporane, lansate în ultimii doi-trei ani. Nu mai devreme, pentru că e timpul să uităm trecutul, și să ne axăm pe prezent. La fel ca inșii din stradă. După ce mi-am făcut selecția, mi-am dat seama că solidaritatea asta din zilele noastre era peste tot prin piesele românești. Weird.

O altă coincidență bizară a fost faptul că, după ce aveam toate piesele, am zis să caut să văd câți dintre artiștii ăștia au cântat și la Colectiv. Și, guess what? Toți au fost pe scena clubului din București. Nimic nu e întâmplător.

„Nu sunt cu tine, eu sunt cu ei, sunt cu oamenii mei"

Piesa asta strigă solidaritate. Inițial a fost scrisă pentru posse-ul lui Bean și toată brigada Subcarpați. Dar în contextul actual, când toți tinerii se adună cu un scop comun, „oamenii mei" are un înțeles universal. Suntem noi, cei care s-au săturat, și o să rămânem împreună până când voi, cei care au futut țara asta, nu o să mai fiți. Și versul „am fost cu tine și tu vrei lei" se potrivește ca o mănușă pentru toți politicienii și oamenii din instituțiile de stat care au luat la un moment dat mită. Ceea ce duce, din nou, la concluzia universală: Corupția Ucide.

„Nu e târziu, mai vrem o șansă acum / E timpul să ne reclădim, ne ridicăm din scrum"

Aici mesajul e destul de clar. Apare și în titlu. Și vine de la o generație care s-a săturat de clasa politică. La fel ca toți oamenii din stradă. Și băieții de la E.M.I.L ne asigură că împreună putem ține piept. Avem nevoie de astfel de mesaje pozitive, pentru că vine iarna, vine frigul, primim soluții nesatisfăcătoare, și cu toate astea trebuie să continuăm. Pentru că împreună rezistăm, și poate că tot prin unitate o să și câștigăm.

„Și doar pentru că n-am dat niciodată înapoi, să cânte trompetele pentru noi"

Am ales bucata asta pentru că o ascultam în prostie după ce și-a anunțat Victor Ponta demisia. E genul de piesă rap cu versuri despre cum au ajuns ei, membrii trupei, la succes, și cât de bine e să le arătăm haterilor că s-au înșelat. Dar pentru că în refren apare cuvântul „strada" și expresiile „să acopere liniștea" și „să anunțe că am reușit", în dimineața de după primul val de proteste, „Să cânte trompetele" a fost ca un imn pentru victoria celor din stradă. Victor Ponta și Piedone și-au dat demisia, Oprea a fost demis, adică s-a întâmplat exact ce au cerut protestatarii. E o victorie importantă, cu toate că, după cum am văzut aseară, lupta nu s-a terminat.

„Drumul spre succes e unul prea complex/Străzile-s mărunte și tu nu ai GPS"

Grasu m-a lovit la feeling cu asta. Ceea ce nu credeam că o să zic vreodată despre o piesă de la el. Într-o țară care nu și-a găsit succesul în 26 de ani, care a rămas fără Guvern, și cu oamenii care încă se zbat între viață și moarte prin spitale, sentimentul că trebuie să ne reclădim, și de data asta cum trebuie, nu cu simulacre politice, e arhiprezent.

Piesa e despre fericire, care nu e un sentiment ce vine întotdeauna la pachet cu succesul. Pe mine m-a lovit ca un îndemn să înceapă o nouă zi, una în care să ne găsim fericirea.

„Iar e seară, iar se cântă, iar se-aplaudă, și iar se stă mult"

Cam atât. Versurile alea m-au făcut să ascult „Document" pe repeat zilele astea. Nu are nicio legătură cu politica, corupția, sistemul și naiba mai știe ce. Dar pe mine m-a prins. E despre o tipă, cred, dar asta e și frumusețea muzicii. Că poți găsi într-o piesă orice sens vrei tu, în funcție de starea ta de spirit. În cazul compoziției celor de la Coma, eu o văd ca un companion pentru ce se întâmplă zilele astea, când se lasă seara peste tot în România.

„Ai cuie-n mâini de fraier, Isuse, și tu ne găsești scuze, în curând o să plouă cu obuze"

Nu vreau să intru într-o polemică legată de religie, întotdeauna pierzi dacă faci asta, dar e un subiect discutat de toți. De ce există enșpe mii de biserici și câteva sute de spitale? Nu am eu răspunsul. Dar pot să zic că atitudinea Bisericii Ortodoxe Române m-a lăsat rece. Și Deliric o spune mai bine ca mine în „Negru", despre societatea care îl iubește pe Iisus, dar nu-și iubește semenii. Ceva nu e ok aici. Nu e vorba de ortodoxism sau creștinism aici, e vorba de morală. Și oamenii morali au empatie, nu lanțuri de aur.

„Dacă iese cu scandal, ești cu mine/Ascultă, a început deja/Într-un cântec de război cântat din umbre, ești cu mine"

La fel ca orice piesă Robin and The Backstabbers, ai mai multe înțelesuri aici. Robin scrie ca un filosof drogat care se reprofilează pe poezie. Să descifrezi versurile lui e ca și cum ai încerca să găsești acul într-un stadion umplut cu fân. Renunță, înainte să-ți pierzi mințile. Dar versurile de mai sus mă duc cu gândul la protestatari. Și la nevoia de a ajuta omul de lângă tine. Cu toții luptă pentru aceeași cauză.

„The day we give in, is the day we die"

Dacă Grasu m-a lovit la feeling cu „Drumul spre succes", piesa asta m-a bătut ca un luptător de MMA de 150 de kilograme. Când am văzut prima oară versul ăla pe o pancartă la protestatarii din București, aproape că am plâns cum nu am mai făcut-o din grădiniță. Dintr-o tragedie atât de mare s-a născut și un îndemn de continuare a luptei, no matter what. Piesa asta ar trebui să fie imnul protestelor. Pentru mine e.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte materiale despre drama de la Colectiv:
Am aflat cum se vor recupera siupraviețuitorii incendiului de la Colectiv, de la psihoterapeuți
Toate conspirațiile legate de incendiul din Colectiv, care nu trebuie răspândite
Cum să nu fii un cretin pe internet în cazul incendiului din Colectiv