Săptămâna trecută, englezii de la Disclosure a anunțat titlul noului lor album, Caracal. Numele vine de la specia de feline din familia Felidae, dar asta nu a contat pentru românii care inevitabil au început să facă glume pe seama faptului că denumirea vine de la orașul din Oltenia. Un scenariu care din punctul meu de vedere ar fi absolut grozav. În consecință, m-am gândit și la alte orașe din România care ar putea apărea pe coperta noului album al producătorului sau al trupei tale preferate de muzică electronică. De la Constanța până la Oradea, urbele noastre sunt pline de inspirație pentru artiști.

Principalele caracteristici actuale ale orașului transilvănean sunt praful și mizeria pe care nu ai cum să le eviți. Peste tot găsești un trotuar spart sau pe jumătate terminat. De aceea Cluj ar fi cel mai potrivit nume pentru un album Major Lazer, un proiect care mă face mereu să mă simt „murdar", după ce-l ascult. Asta pentru că Diplo a reușit să creeze ceva ce combină dancehall-ul cu rapul și trapul, și nu poate fi ascultat de niciun fan al genurilor respective. Dar când dai de ea la radio sau la televizor, inevitabil dai din cap și apoi te urăști până la moarte. De fapt, singurele persoane care nu trec prin sentimentul ăsta sunt cele care joacă beer-pong în timpul liber și poartă rame de ochelari Ray-ban fără lentile. Pentru că e cool, bro.

Burial e cel mai faimos artist necunoscut din muzica electronică. Bine, semi-necunoscut, pentru că în urmă cu un an și jumătate a postat un selfie pe website-ul casei lui de discuri, după o lungă perioadă de timp în care identitatea sa a fost ținută secretă mai ceva ca în cazul lui Banksy. Tipul e foarte timid și niciodată nu mixează prin cluburi. E de la sine înțeles faptul că Năsăud ar fi perfect pentru următorul lui material. Nimeni nu știe exact cine trăiește în Năsăud, cum e acolo sau dacă chiar există orașul acesta. E pe hartă, aia-i clar, dar în afară de asta, ar putea exista acolo și fântâna fericirii care îți îndeplinește dorințele, că tot nu ar fi nimeni curios să o viziteze.

Pot să bag mâna în foc că prima experiență a producătorului în România l-a marcat profund. Dar asta nu e o surpriză, pentru că oricine l-a ascultat vreodată pe Skrillex știe bine că orașul de pe malul Mării Negre i se potrivește. La fel cum Mazăre a făcut dintr-un oraș frumos unul cu plajele mai murdare decât afacerile lui, la fel și Sonny Moore a transformat un gen revoluționar într-o glumă cu drujbe. Are și părțile lui plăcute, la fel cum probabil că te poți distra în Constanța, dar cu toții știm că e o versiune penibilă a ceva ce putea fi mult mai bun.

Aphex Twin e unul dintre principalii artiști care au ajutat la crearea genului IDM, adică „intelligent dance music". Un stil destul de greu de apreciat de ascultătorul ocazional. Pattern-uri de sunete și influențe din toate ramurile muzicii electronice, aranjate într-un mod aproape aleatoriu, fără o structură bine definită. Dar sună bine, pentru că întotdeauna găsești ceva interesant în toată ciorba asta. La fel și în Sibiu, un oraș creat din mai multe influențe culturale și administrative ale localnicilor. De la români la maghiari și sași, reședința de județ are o groază de lucruri care îți atrag atenția. Și la fel ca în cazul lui Aphex Twin, lumea nu prea-și aduce aminte de el decât când e adus în discuție. Și atunci toți exclamă: „Ah, da, e tare", în amnezia lor afectată de orașele mult mai evidente. Apropo de asta:

The Bug nu se joacă. După ce asculți muzica lui, îți vine să ieși pe stradă și să lovești cu un topor în tâmplă pe fiecare om de care nu-ți place, doar pentru că are o față „din aia". Care e atitudinea mai multor oameni din capitala noastră. Mai ales în unele cartiere rău famate și la o oră înaintată. Nu e pentru fiecare viața în București. La fel cum muzica britanicului nu va fi ascultată niciodată de oameni care cred în utopii tâmpite ca „pace mondială" sau „politicieni cinstiți". Pentru oamenii ăia există Taylor Swift. Și nu ar rezista în București.

Băieții de la The Prodigy s-ar simți ca acasă în Brașov. Nu are cum să nu-ți placă măcar o piesă de la The Prodigy, la fel cum nu am auzit pe nimeni până acum să spună că nu-i place în Brașov. Există, cu siguranță, și aspecte negative, dar peste tot poți găsi asta. Nu fii omul ăla care s-a săturat de existență și simte nevoia să răspândească negativismul lui ca o epidemie fără sens. Și dacă ești omul ăla, atunci poți să te muți aici:

Pentru mine muzica lui Gesaffelstein merge perfect în fundalul post-industrial al orașului Galați. Ok, da, încă semai mișcă ceva pe acolo, dar la fel ca toate zonele industriale ale țării noastre, după 90 a rămas în mare parte un schelet de fiare care stă în așteptarea piraților. Dacă ai asculta albumul în timp ce te plimbi prin ruinele alea, o să te simți ca într-o distopie în care România a ajuns groapa de gunoi a Europei. Adică scenariul care se va întâmpla cel mai probabil dacă se aprobă cândva proiectul de la Roșia Montană.

Duo-ul francez a făcut pentru muzica electronică ceea ce a făcut Brâncuși pentru sculptură. Daft Punk ar trebui să facă un album concept pentru Brâncuși, care să se numească Târgu Jiu. Să-i spună povestea de la începuturile lui ca artist și până când a murit la Paris. Adică fix în locul unde s-au născut cei doi producători. Am și un tracklist pregătit: „One More Endless Column", „Sculpture After All", „Robot Rocks and Other Materials", „The Game of Loving Maria Tănase", „Give Life Back to the Bird in Space", „Make Love with Maria Tănase", „Around The Table of Silence" și single-ul „Get Lucky (with Maria Tănase)".

James arată exact ca un prinț din Game of Thrones, care urmează să moară pentru că a mâncat o căpșună otrăvită cu spermă de dragon, pentru că a refuzat să se căsătorească cu ceva tipă care i-a omorât mama în urmă cu două săptămâni. Și cât de bine ar arăta pe tronul de la Castelul Huniazilor. Albumul lui, Hunedoara, ar fi plin de piese cu motive medievale despre curaj, loialitate, morală, respect, iubire și cum se tripau cavalerii pe ecstasy la showcase-ul de înainte de război. Ar face petrecerea de lansare în orașul de pe valea Cernei, după o mare bătălie între armata lui și armata celor de la Electric Castle, pentru a decide cine poate folosi brandul.

Anul acesta, Oradea a fost numit singurul oraș care face parte din rețeaua Art Nouveau, un stil arhitectural vechi de peste un secol. Singurele persoane cărora le pasă de chestia asta sunt cei care trăiesc în Oradea, care sar la orice pretext să-și etaleze patriotismul local, pentru a se convinge că există ceva mai special la ei decât la Cluj. ATB a fost relevant acum zece ani, dar în prezent toți oamenii au același răspuns când aud numele lui: „Omul ăla mai trăiește?". Inclusiv foștii lui fani, care între timp au crescut, s-au căsătorit și au încercat să uite de faptul că în tinerețe se spărgeau pe „Till I come" . Albumul Oradea s-ar putea să scoată și orașul și pe el din anonimat. Dar să fim serioși, cine l-ar asculta?

Bonus:

La fel cum Ten Walls și-a încheiat cariera printr-un post incredibil de tâmpit pe Facebook, la fel și Robu se pare că e pus pe eliminarea Timișoarei de pe lista orașelor relevante din România. Dacă vrei să vezi cum cineva poate fute complet un oraș, uită-te ce se întâmplă în capitala Banatului. În doar câțiva ani, Timișoara a ajuns o glumă pentru oamenii din vestul țării. La ce să te aștepți, când primarul plantează palmieri în centrul orașului și-i pasă de părerea ta mai puțin decât cum apare în public. Uită-te și pe celelalte poze de pe Facebook-ul lui. A pus o tablă de darts de culoarea sfincterului diavolului în centrul orașului, și o compară cu piața Sfântul Petru din Vatican. Sacrul și profanul.

Urmărește VICE pe Facebook:

Mai citește despre artiști străini și tripul lor cu România
Frăţia folclorico-satanistă ca soluţie pentru globalizare Zece feluri în care să-i căsăpeşti pe Snuff Crew Am aflat de ce sunt O Children o trupă atât de goth