Orientul Mijlociu e un paradis

FYI.

This story is over 5 years old.

Foto

Orientul Mijlociu e un paradis

În fotografiile astea palestinienii şi israelienii nu sunt reduşi la victime anonime ale istoriei sau la cotropitori înarmaţi până în dinţi.

În zilele noastre atât de mulţi fotojurnalişti au făcut drumul până în Cisiordania şi Fâşia Gaza încât suferinţa poporului palestinian a devenit o tematică previzibilă care vine la pachet cu nişte clişee ieftine: tineri care aruncă cu pietre, protestatari care ţipă şi flutură steaguri roşii, copii care se plimbă prin moloz, puncte de trecere, explozii balistice, soldaţi israelieni care dărâmă uşi şi, desigur, Zidul Plângerii. E unul dintre acele cazuri în care un subiect e atât de bine documentat c-am ajuns cu toţii plictisiţi de subiect de la suprasaturare.

Publicitate

Noua carte a Lindei Forsell, Life’s a Blast, evită acest stereotipuri răsuflate. Pozele impecabile realizate în format rectangular au fost făcute într-o serie de călătorii între 2008 şi 2010. Cumva Linda a reuşit să spună această poveste arhicunoscută într-un mod diferit, mai apropiat de ei. Palestinienii şi israelienii nu sunt reduşi la victime anonime ale istoriei sau la cotropitori înarmaţi până în dinţi. În schimb ea se foloseşte de activităţi incredibil de banale ale vieţii lor cotidiene pentru a reflecta greutatea acestui conflict care pare să nu se termine niciodată. Violenţa este prezentată într-un mod subtil, ceea ce o face mai înspăimântătoare – un manechin de plastic cu mandibula distrusă, un copil mic care desenează o casă, omuleţi din linii şi un tanc.

Pozele sunt intercalate cu scrierile Lindei care se bazează pe ani de conversaţii atât cu palestinienii, cât şi cu israelienii şi au ca substrat atmosfera otrăvitoare creată în urma deceniilor de conflict armat. Linda scrie despre o stradă din Hebron notorie pentru faptul că unii colonişti israelieni se urcă pe acoperişurile locuinţelor pentru a se pişa pe palestinienii care trec pe străzi. „ Când merg la şcoala mea, trebuie să stau între doi colonişti. Amândoi poartă mitraliere. Mereu ne oferim unii altora ceai când avem, dar şi eu, şi ei refuzăm” îi relatează un profesor palestinian.

Ai putea spune că Life’s a Blast este un argument foarte bun pentru ca fotografii care se ocupă de acest conflict să lase camera jos câteva momente şi să se gândescă la moduri noi de a spune povestea Orientului Mijlociu, pentru a capta din nou interesul publicului. Momentan îi lăsăm să facă coadă în spatele Lindei după ce admiră selecţia asta de poze din carte.

Publicitate

Traducere: Mihai Popescu