©2014 VICE Media LLC

    The VICE Channels

      Orzăria fabricii de bere Grivița

      December 10, 2012

      De Alex Iacob

      Din rubrica 'Locuri Părăsite'

      Puțini știu că fosta fabrică de bere Gambrinus se numea la origini fabrica Luther, după un mare industriaș neamț. El a construit fabrica de bere cu abur în 1869, într-o zonă care, la vremea aceea, se afla la marginea Bucureștiului. Berea Luther a ajuns repede una dintre cele mai solicitate în hanuri și restaurante, iar peste câțiva ani fabrica a devenit furnizor al Curții Regale a României. Dar și-a pierdut repede statutul și cota de piață, la concurență cu o fabrică de bere din Rahova, ținută de un om de afaceri.

      După moartea lui Erhard Luther în 1890 afacerea a fost preluată de soția lui, Sofia, care a reușit să intre cu ea în secolul XX, după care a vândut-o fraților Czell, niște afaceriști nemți din Brașov. Aceștia au modernizat-o, producția a crescut considerabil, iar în timpul Primului Război Mondial a produs chiar siropuri și sos de tomate. Comuniștii au naționalizat fabrica în 1948, i-au schimbat numele în Întreprinderea de bere București - Fabrica „Griviţa” , iar din anii '70 s-a numit așa cum o știm cu toții, Gambrinus.

      În 2000 fabrica a fost renovată grație unor investitori britanici și americani. La șapte ani, autoritățile au vrut să o scoată de pe lista monumentelor protejate, ca să facă loc podului Basarab, dar n-au reușit. În prezent fabrica aparține companiei Heineken România, care are de gând să transforme locul într-un ansamblu de clădiri-turn cu parcări și-o piațetă publică, păstrând cele trei clădiri monument – orzăria, mălțăria și pavilionul administrativ. Dar îpână atunci, alte țări își transformă vechile clădiri industriale în muzee, iar prima noastră fabrică de bere e o epavă unde nici măcar boschetarii nu-și mai fac adăpost.

      Fabrica se află pe șoseaua Orhideelor la nr. 46 și se remarcă foarte ușor datorită curții spațioase și a clădirilor părăsite care o înconjoară. La vremea lor adăposteau secții diverse precum mălțăria sau orzăria, iar o altă clădire găzduia pavilionul administrativ.

      Poarta era deschisă, iar în curte nici țipenie de om, decât vreo doi câini timizi care se perindau pe la colțuri. Pentru că secția de orzărie era cea mai aproape, am decis să arunc o privire. Eram bombardat de peste tot cu avertismente și interdicții.

      Clădirea, destul de solidă, avea patru etaje plus parter și nu părea obișnuită cu pieptănatul, de parcă ar fi priceput vorba veche cu baba și cu țara care arde. Dincolo de claia de iederă era o ușă cu avertismentul „nu aprindeți chibrituri”. Scările erau destul de rezistente, iar eu eram uimit de lejeritatea nemaiîntâlnită de mult timp într-o explorare: fabrica mă chema și nu era nici urmă de paznic.

      Fabrica asta e mult mai conservată decât alte clădiri părăsite. 80% din geamuri încă n-au fost sparte, iar diversele piese de mobilier și utilaje se aflau la locurile lor. Era doar dezordine, hârtii vraiște, sticle sparte și multe cioburi. Mirosul nu era atât de înțepător.

      Am mai avansat cu un etaj și am descoperit prima sala acoperită de grinzi de beton, de unde și rezistența clădirii.

      Prin fereastră, dincolo de curte, se arăta pe geam această siglă impunătoare. După naționalizare un responsabil al fabricii și un bun cunoscător al popularei mărci Berea Leului a decis ca animalul să fie emblema noii întreprinderi. Oare asta e soarta oricărui leu?

      Puținele utilaje rămase din fosta orzărie m-au făcut să regret că n-am luat și-o bere la mine. Mi se făcuse poftă. Și cum mă îndoiesc că voi vedea așa ceva într-un muzeu al berii, aș fi profitat de ambientul industrial în compania unui can.

      Această cutie și conținutul ei făceau parte din lista lucrurilor periculoase. Din fericire era goală.

      La etajul patru mansarda era plină de porumbei. Se auzeau doar bătăile aripilor, dar au zburat toți când m-au auzit și m-au lăsat într-o liniște desăvârșită, pentru a panorama locul ideal de privit apusul.

      Prin aceste rame care-mi aminteau de mansarda lui Sweeney Todd am fotografiat podul din cauza căruia fabrica era cât pe ce să nu mai existe.

      Avertismentele astea pe care le vede orice chior îți pot salva viața și demonstrează încă odată starea bună în care se află fabrica Grivița. Dincolo de gândurile negre, ansamblul industrial ar avea un mare potențial cultural dacă s-ar decide restaurarea lui.

      Citește și alte locuri părăsite.

      -

      Teme: locuri parasite, Gambrinus, bere, fabrica, fabrica de bere

      Comentarii