Uneori e foarte nașpa să fii într-o relație. De parcă nu ți-ar fi de ajuns că ești incapabil să te descurci în lumea din jurul tău, îți mai iei pe cap și problemele mintale ale altcuiva. E o chestie destul de masochista și totuși se întâmplă zi de zi pe toată planeta.Fotografa Penelope Loliopoulou e pasionată de subiectul relațiilor interumane, așa că a hotărât să le exploreze în cadrul unui proiect - Self Portraits - în care a pozat ca jumătățile diferite ale aceluiași cuplu. Am sunat-o ca să aflu dacă e mișto să fii într-o relație cu ține însuți, cel puțin la modul virtual.
Publicitate
VICE: Salut, Penelope. Mișto fotografii. Înțeleg că ăsta a fost proiectul tău de master, nu?
Penelope Koliopoulou: Da, am făcut un master de Fashion și Film și ideea era să fac ceva despre comediile romantice și despre cât de greșit tratează ele relațiile. Problemă în filmele astea e să pui mâna pe tip sau pe tipă. Odată ce sunt împreună, problemele s-au terminat și se presupune că vor trăi fericiți până la adânci bătrâneți. Așa că m-am gândit să fac niște fotografii ca niște cadre din filme imaginare care să arate personajele în situații reale din viață, fie ele bune sau rele.Te-a enervat un film anume?
Nu, îmi plac mie cuplurile - mi se par interesante. Și îmi place să spun povești cu fotografiile mele. Așa că mi s-a părut ideal să spun povestea câtorva cupluri. Nu sunt obsedată de relații totuși, ba chiar dimpotrivă.
Penelope Koliopoulou: Da, am făcut un master de Fashion și Film și ideea era să fac ceva despre comediile romantice și despre cât de greșit tratează ele relațiile. Problemă în filmele astea e să pui mâna pe tip sau pe tipă. Odată ce sunt împreună, problemele s-au terminat și se presupune că vor trăi fericiți până la adânci bătrâneți. Așa că m-am gândit să fac niște fotografii ca niște cadre din filme imaginare care să arate personajele în situații reale din viață, fie ele bune sau rele.Te-a enervat un film anume?
Nu, îmi plac mie cuplurile - mi se par interesante. Și îmi place să spun povești cu fotografiile mele. Așa că mi s-a părut ideal să spun povestea câtorva cupluri. Nu sunt obsedată de relații totuși, ba chiar dimpotrivă.
Mă fascinează cum oamenii reușesc să-și împletească lumile între ele. Cum reușesc să coexiste, fiecare cu problemele și experiențele lui.
Și foarte des vezi cupluri care te întrebi de ce sunt împreună. Sunt la mijloc atâtea nesiguranțe și complexe și de obicei e destul de evident că oamenii nu se fac fericiți unul pe altul. Dar rămân în relație pentru că se tem de singurătate. Toate relațiile romantice au o parte întunecată.Ți se pare că te-ai concentrat pe partea aceea?
Nu, cred că m-am focusat pe relație ca întreg, pentru că așa e și în realitate. Dar în același timp, am vrut ca fotografiile să fie și puțin amuzante, comice a€“ așa că unele s-ar putea să fie puțin exagerate.
Și foarte des vezi cupluri care te întrebi de ce sunt împreună. Sunt la mijloc atâtea nesiguranțe și complexe și de obicei e destul de evident că oamenii nu se fac fericiți unul pe altul. Dar rămân în relație pentru că se tem de singurătate. Toate relațiile romantice au o parte întunecată.Ți se pare că te-ai concentrat pe partea aceea?
Nu, cred că m-am focusat pe relație ca întreg, pentru că așa e și în realitate. Dar în același timp, am vrut ca fotografiile să fie și puțin amuzante, comice a€“ așa că unele s-ar putea să fie puțin exagerate.
Publicitate
Sunt câteva cadre chiar stereotipice. Cel cu hipioții cu dreaduri, de exemplu.
Să sperăm că privitorii vor rezona cu ele, în cazul acesta.
Să sperăm că privitorii vor rezona cu ele, în cazul acesta.
Îți bazezi personajele pe oameni pe care îi cunoști?
Nu neapărat. Doar că am tendința să categorisesc oamenii, să-i pun în cutiuțe în capul meu, în funcție de personalitatea sau stilul lor de viață. Pe asta mi-am bazat cuplurile pe care le-am reprezentat.Și eu fac asta, dar nu e nașpa să încadrezi oamenii în categorii? Cred că suntem cu toții ceva mai complecși de atât.
Bineînțeles, dar toți facem asta. Tot noi ne băgam și pe noi înșine în cutiuțe. De exemplu, alegem cum ne îmbrăcăm. Unii oameni spun că n-ar trebui să-i judecăm pe ceilalți în funcție de asta, dar bineînțeles că ar trebui să facem asta și nu e sfârșitul lumii dac-o facem.
Nu neapărat. Doar că am tendința să categorisesc oamenii, să-i pun în cutiuțe în capul meu, în funcție de personalitatea sau stilul lor de viață. Pe asta mi-am bazat cuplurile pe care le-am reprezentat.Și eu fac asta, dar nu e nașpa să încadrezi oamenii în categorii? Cred că suntem cu toții ceva mai complecși de atât.
Bineînțeles, dar toți facem asta. Tot noi ne băgam și pe noi înșine în cutiuțe. De exemplu, alegem cum ne îmbrăcăm. Unii oameni spun că n-ar trebui să-i judecăm pe ceilalți în funcție de asta, dar bineînțeles că ar trebui să facem asta și nu e sfârșitul lumii dac-o facem.
Cum de ți-a venit ideea să faci autoportretele astea în loc să recrutezi oameni care să-ți pozeze?
Inițial, am vrut să le fac cu prieteni de-ai mei. Dar am lucrat dintotdeauna cu autoportrete - am fost mereu interesată de problema identității. După câteva discuții cu profesorul îndrumător de la universitate, a devenit tot mai clar că eu ar trebui să fiu protagonista. În cele din urmă, tocmai chestia asta a făcut proiectul mai distractiv și mai solicitant. A trebuit să folosesc machiaj și peruci și diverse ținute că să intru în pielea personajelor, dar cadrele mele preferate sunt cele în care tot personajul se bazează pe o mișcare anume, de exemplu modul în care îmi înclin talia, care mă face să arăt ca un bărbat.
Inițial, am vrut să le fac cu prieteni de-ai mei. Dar am lucrat dintotdeauna cu autoportrete - am fost mereu interesată de problema identității. După câteva discuții cu profesorul îndrumător de la universitate, a devenit tot mai clar că eu ar trebui să fiu protagonista. În cele din urmă, tocmai chestia asta a făcut proiectul mai distractiv și mai solicitant. A trebuit să folosesc machiaj și peruci și diverse ținute că să intru în pielea personajelor, dar cadrele mele preferate sunt cele în care tot personajul se bazează pe o mișcare anume, de exemplu modul în care îmi înclin talia, care mă face să arăt ca un bărbat.
Publicitate
Am putea duce conversația asta ceva mai departe - să vorbim despre cum ne proiectăm așteptările asupra oamenilor cu care alegem să fim, chiar dacă uneori așteptările astea nu au nicio legătură cu ei.Îi și imităm, le preluam expresiile și gesturile.
Da. Și ajungem să semănăm tot mai mult unul cu altul, iar uneori îți pierzi simțul identității.Penelope lucrează și la un jurnal foto de 365 de zile. Îl puteți admira aici (are și conținut explicit pe alocuri).Urmăriți-o pe Elektra pe Twitter: @elektrakotsoniTraducere: Oana Maria ZahariaUrmărește VICE pe FacebookVezi și:
Slow public sex made in Transilvania la Electric Castle
Cupluri de la ţară
Întrebarea Zilei: Care-i secretul unei relaţii bune la români?
Da. Și ajungem să semănăm tot mai mult unul cu altul, iar uneori îți pierzi simțul identității.Penelope lucrează și la un jurnal foto de 365 de zile. Îl puteți admira aici (are și conținut explicit pe alocuri).Urmăriți-o pe Elektra pe Twitter: @elektrakotsoniTraducere: Oana Maria ZahariaUrmărește VICE pe FacebookVezi și:
Slow public sex made in Transilvania la Electric Castle
Cupluri de la ţară
Întrebarea Zilei: Care-i secretul unei relaţii bune la români?
