Pereții facultății de arhitectură din București sunt un mix de graffiti, umor și studenție

Lucrez ȋn Facultatea de Arhitecturǎ de cȃţiva ani ca asistent. Unde sunt acum cu cartea de muncǎ se leagǎ de faptul cǎ-mi plǎcea sǎ desenez. Ţin minte momentul când a început totul. Aveam vreo 15 ani şi eram cu ai mei pe la bunici, prin Bucureşti. Era varǎ şi ai mei m-au dus sǎ vǎd Arhitectura. Am stat cu ei la rǎcoare ȋn holul facultǎţii, apoi mi-au dat drumul prin ateliere - camerele alea unde studenţii lucreazǎ la proiecte şi fac corecturi.

Pe un perete era desenat ȋn creion un posterior de maşinǎ. Cred cǎ am rǎmas acolo lipit o jumǎtate de orǎ sǎ ȋnţeleg. Pǎtratul ǎla de 10x10 centimetri mi s-a pǎrut ceva fantastic şi am ȋnţeles cǎ nu eram cel mai lǎbos (jargon pentru talentat la desen) din Univers.

Dacǎ ai timp vreodatǎ cȃnd eşti ȋn centru, dǎ o raitǎ prin Arhitecturǎ. Se intrǎ dinspre Academiei, dar ai grijă: paznicul te ia la ochi doar dacǎ faci contact vizual prelungit. Așa că, mai bine, dǎ din gambe repede pe scara ce mare din hol şi ajungi ȋn Wonderland. Ce-o sǎ vezi e echivalentul arhitectural al unui corp tatuat.

Pe pereţii din Mincu se pun şi planşele cu note mari de la Proiectare sau STUFO (Studiul Formei), dar apar şi graffiti-uri spontane, pentru cǎ aici pereţii sunt liberi. Cred cǎ administraţia ȋnţelege cǎ n-are nicio şansǎ ȋn lupta cu creativitatea ǎstora din anii mici, deci lasǎ varul spoit atȃta vreme cȃt nu e ȋncǎlcat vreun tabu mai hardcore (feţele sau numele persoanelor din administraţie au voie doar ȋn ipostaze cumsecade pe pereţi - vezi mai jos).

Cei din anii mai mari nu prea mai au chef sǎ lase semne: sunt deja lipiţi de scaune prin firme de proiectare şi ajung mai rar pe la şcoalǎ.

Mi se pare mișto cǎ desenǎm mai mult decȃt scriem, şi că sunt o mulţime de creaturi şi mǎdulare prin sǎli despre care nici nu ştiai cum sǎ ţi le imaginezi. Feţe, organe genitale şi monştri populeazǎ dimensiunea ȋn care ai intrat de voie. Nu e ca la Facultatea de Drept, pe unde a trecut cu aparatul colegul Vlad Petri. Adicǎ e rar o evadare din plictisul cursurilor, e mai mult ceva deliberat, planificat, pregǎtit şi finisat cu carioca roşie sau sprayul. Declaraţii de dragoste, urǎ şi manifestǎri hormonale, adicǎ sincer şi din suflet.

Tot de aici vei înțelege și că arta iese din cam tot ce ȋl roade pe om. Ȋl deranjeazǎ ba cǎ stǎ o eternitate la o corecturǎ pentru proiect, ba cǎ i-ai luat dulapul, ba se simte bine şi scrie cǎ te pupǎ pe frunte, ba ȋl enerveazǎ facultatea, ba stencil cu Mao, ba face cai verzi pe pereţi la propriu.

Încă ceva. Dacǎ aş putea, aș vrea sǎ stau la bere cu prolificii care au lǎsat ceva din ei ȋn urma lor şi mi-ar plǎcea şi sǎ-l cunosc pe Rudeboy Jamaican, care ne-a umplut pereţii de tag-uri.

Găsești imaginile mai jos.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre arhitectură și design :
Restaurarea cetății din Alba Iulia e o mascaradă confuză
Calea algoritmică de întoarcere la natură
Tetri-GIFuri arhitecturale care sfidează realitatea