1502164840508-90-mazzing

FYI.

This story is over 5 years old.

18+

​Pericolele masturbării

Uneori masturbarea face parte dintr-o criză psihologică. Când simți că nu-ți poți controla dorințele, cel mai bine e să apelezi la un ajutor psihiatric.

În timp ce cuplurile ies la cine romantice sau excursii la munte, persoanele singure din toată lumea beau vin, se îndoapă cu ciocolată, se uită la seriale și, la un moment dat, se uită spre sertarul în care țin vibratorul sau la propriile mâini. Doar eu și cu tine, iubitule. Ca întotdeauna.

Evident că masturbarea e super mișto, dar, la fel ca orice altă activitate, poate fi nocivă dacă o practici în exces. Cred că deja cunoști avantajele fizice și mentale ale masturbării regulate – scade șansele bărbaților de a face cancer la prostată și ajută femeile aflate la menopauză să-și recapete vigoarea planșeului pelvian – dar laba poate avea și consecințe negative, dintre care unele sunt nașpa rău.

Publicitate

Am vorbit cu doctorul Richard A. Santucci, director al secției de urologie la Spitalul de Urgențe din Detroit, ca să aflu despre lucrurile îngrozitoare care ți se pot întâmpla dacă o iei la labă ca apucatul. Nu mi-a zis chestii prea drăguțe.

Sper că știi că nu există vreun os în penisul erect. Dar există totuși un miez numit „corpus cavernosum" care se poate rupe când faci sex acrobatic sau o iei la labă cu prea mult zel. Toți supraviețuitorii acestui îngrozitor eveniment au spus povești atât de dureroase încât te fac să-ți dorești să ți se zdrobească oasele femurului cu ciocanul decât să pățești așa ceva.

Uite ce a pățit acest tânăr de 17 ani, de exemplu. (Atenție, linkul conține niște imagini scârboase). După ce s-a masturbat dur într-o zi, a auzit o pocnitură urmată imediat de flaciditate. După care a început să i se umfle puța. S-a tot umflat până a ajuns de mărimea și culoarea unei vinete și a trebuit să meargă la Urgențe să se opereze.

Din păcate, mulți amărâți ajung în situația asta pentru că încearcă să evite tentația de a și-o mângâia: în Iran și alte țări din Orientul Mijlociu ratele fracturilor sunt alarmant de mari, iar 50 de procente dintre cazuri sunt atribuite unei tehnici anti-masturbare cunoscută sub numele de taghaandan, care îi învață pe adolescenți să-și împingă cu forța în jos penisurile erecte cu scopul de a scăpa de erecție. Din păcate, această tehnică poate fi fatală pentru unii dintre ei.

Publicitate

O femeie din California a dat în judecată, în 2011, compania producătoare de jucării sexuale Pipedream Products, Inc, după ce unul dintre dildo-urile companiei aproape a omorât-o. Nici nu a apucat să se bucure ca lumea de jucărie, că deodată a simțit dureri vaginale puternice și i s-a declanșat o hemoragie. Iubitul ei a sunat la Salvare și a fost transportată la spital, unde i s-a făcut rapid un transfer de sânge. Se pare că sângera din cauza unei rupturi a arterei iliace, care e localizată undeva în abdomenul inferior și se poate rupe în urma traumelor produse de introducerea de obiecte în vagin și anus.

Nu toți bărbații se masturbează la fel. Unora le place să-și strângă bine organul în mână, alții preferă să se concentreze pe capul lui, iar altora le place să-și introducă obiecte străine în uretră. Un bărbat în vârstă din Australia s-a gândit, de exemplu, că ar fi distractiv să-și introducă în uretră coada unei furculițe. A fost nevoie de mult lubrifiant și un forceps ca să i se scoată obiectul străin. A curs mult sânge, iar acum bărbatul are probleme la urinare.

Dacă tot suntem la capitolul ăsta, dr. Santucci îți recomandă să te abții să-ți introduci pixuri, bețișoare, termometre și orice altceva în uretră. Sigur o să iasă prost și o să ajungi la Urgențe și o să te simți penibil. Sunt mai multe dezavantaje decât avantaje, prietene.

Maturitatea înseamnă să accepți trista realitate că trebuie să mergi la un job plictisitor. Apoi trebuie să găsești metode potrivite de a combate această plictiseală și îi dai mesaje iubitei sau te caci prelung în toaleta de la birou. O metodă nepotrivită de a combate plictiseala la locul de muncă e masturbarea, mai ales dacă locul e plin de aparate și mașinării masive. Un bărbat a aflat cât de nepotrivită e activitatea asta la muncă după ce a încercat să se autosatisfacă în pauza de prânz cu ajutorul curelei unui aparat. În timp ce era la orgasm, s-a aplecat prea tare peste curea și și-a prins scrotul, lucru care l-a zvârlit cât colo și i-a distrus testiculul stâng. Ca să fie treaba treabă, omul nostru nici nu s-a dus la spital, ci a preferat să-și capseze cumva scrotul sfâșiat și să se întoarcă la muncă. Povestea lui a devenit virală pe internet și multă lume a crezut că e doar un mit urban. Dar din păcate pentru el, chiar a fost adevărată.

Publicitate

Acum câțiva ani, un tânăr de 29 de ani s-a internat la spital. Avea febră și vomita de două zile la rând. După multe interogatorii, a recunoscut până la urmă că se masturbase cu săpun lichid până își făcuse praf pula și coaiele. Doctorii au descoperit că scrotul și perineul erau acoperite de țesut cangrenos. Tipul a reușit să-și păstreze scula după ce i s-au făcut niște grefe de piele, dar dacă ar mai fi întârziat câteva zile, și-ar fi pierdut-o. Tu să nu faci ca el.

Am ajuns la cazul cel mai nasol: în cazuri rare, se întâmplă să și mori din cauza complicațiilor cauzate de masturbarea excesivă. În luna decembrie 2014, o femeie a făcut stop cardiac după ce s-a plâns de dureri abdominale. Se pare că avusese un șoc hemoragic cauzat de ruperea arterei iliace. Soțul ei a declarat la spital că incidentul se întâmplase în urma folosirii agresive a unui dildo. Deși doctorii au reușit până la urmă să-i oprească sângerarea, femeia a murit din cauza rănilor.

Dar acest gen de moarte se întâmplă foarte rar, nu sta să te gândești prea mult la asta. Cel mai des, oamenii mor din cauza autoasfixierii erotice în timpul masturbării. Dr. Santucci îți recomandă să nu faci nici asta.

Știu că sună nașpa ce ți-am zis până acum. Dar, din fericire, dr. Santucci ne-a liniștit: „E destul de greu să te masturbezi excesiv. Am văzut doar două cazuri în cei douăzeci de ani de când lucrez ca urolog. "

Publicitate

Ca să eviți o vizită penibilă la Urgențe, fii moderat. Dacă observi abraziuni pe pielea penisului, cel mai bine e să faci o pauză de masturbare și să aștepți ca trupul să se vindece.

Uneori masturbarea face parte dintr-o criză psihologică. Oamenii care suferă de stres dezvoltă obsesii, iar aceste obsesii se concentrează adesea pe organele genitale. Când simți că nu-ți poți controla dorințele, cel mai bine e să apelezi la un ajutor psihiatric.

Urmărește-l pe Justin Caffier pe Twitter.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook:

Mai multe despre masturbare pe VICE:
Tehnici ciudate de masturbare care ți-ar putea schimba viața Masturbare suprarealistă Masturbarea când ai colegi de apartament Interviu cu tipul care nu s-a masturbat și n-a făcut sex o sută de zile