Pescuitul fără plasă cu piraţii din Somalia

Anul trecut eu și coproducătorul, John Hibey, am zburat din Washington DC în Kenya pentru a filma un scurtmetraj despre motivele pentru care somalezii devin pirați. Era prea periculos să filmăm în Somalia așa că am mers în Mombasa, Kenya, la 60 de mile în sudul graniței cu somaleze, cu ieșire la Oceanul Indian.

Într-o noapte niște tâlhari îmbrăcați în uniformele armatei kenyene și înarmați cu mitraliere AK-47 au apărut din neant pe o plajă întunecată și ne-au jefuit. Numai că noi nu ne-am dat seama că erau tâlhari și credeam că erau polițiști. A fost cea mai înfricoșătoare noapte a vieții mele. Totuși experiența asta mi-a oferit o viziune cheie pentru filmul meu, Fishing Without Nets.

Pe 24 ianuarie, la Festivalul de Film Sundance, filmul nostru de 17 minute a primit Premiul Juriului pe 2012 la Secțiunea Scurtmetraje.După ce-am fost jefuiți, escrocați, fraieriți  și arestați, câștigarea Festivalului Sundance era ultimul lucru la care ne gândeam în 2010 când filmam în Africa de Est.

Dar a fost necesar să mergem acolo. Noi trebuia să vedem relieful, să mâncăm mâncarea tradițională și sî experimentăm viața de acolo înainte să scriem scenariul. Așa că, cu speranța înainte, am luat banii pe care i-am câștigat ca producător pe turneele U2 și am mers să mă documentez. Am ajuns să cheltuiesc aproape toți banii mei și, ca un eșuat universitar, am învățat mai multe despre corupție și birocrație decât aș fi prins vreodată într-un semestru la facultate.

Când am citit prima dată în ziare despre pirații somalezi prin 2008, eram obsedat de subiect și am citit tot ce puteam găsi pe tema asta. Inițial ideea de pirați mi s-a părut romantică: Somalezii spuneau că ei se răzbună pe străini pentru că aruncă gunoaie în mare și suprapescuiesc apele lor naționale. Eventual am ajuns la realizarea că nici unul dintre ei nu era Robin Hood. Situația era mult mai complicată. Totuși nimeni nu le spunea povestea – o poveste globală despre pirați dintr-o perspectivă umană, empatică. Oricum n-a fost o treabă ușoară.

 Când am ajuns în Kenya, cea mai mare problemă pe care am avut-o a fost să obținem permisiunea guvernului ca să folosim mitraliere AK-47 și  lansatoare de grenade ca să facem filmul să arate autentic. Evident nu poți face un film despre pirații somalezi, dacă  nu ești înarmat până în dinți. O altă problemă a fost să lucrăm cu somalezii ca actori. Actorii , toți refugiați somalezi din Kenya,  au insistat să le oferim doze zilnice de khat (un drog făcut din plante). Ca să pot să le dau indicații, vorbeam în engleză cu expertul local. El traducea ce spuneam în swahili care, la randul ei, era tradusa în somaleză de altă persoană . Ăsta da telefonul fără fir.

Dacă mă gândesc mai bine, am fi putut numi filmul: Câţiva tipi merg în Kenya şi-i conving pe gabori să le dea arme.

Noi eram deja în Kenya de două săptămâni când am fost jefuiți. Zilele alea noi scriam scenarii, căutam locații și angajam actori. În noaptea aia celălalt producător, Raphael Swann, abia sosise din California.

 În loc să-i arătăm lui Raphael lumea underground a Mombasei, în care noi ne adâncisem destul de bine deja, am mers la o stațiune la două ore distanță. Muzica era tare, băuturile erau slabe și locul era plin de fum și turiști europeni. Aveam nevoie de o pauză așa că toți trei am mers spre plajă cu un alt american pe care-l cunoscusem p-acolo.

Cinci bărbați au apărut din întuneric trăgând în sus cu pistoalele.

“Voi avut probleme mari” a spus unul “Ăsta e incident CNN.”

Bărbații ne-au înconjurat, ne-au pus cătușe la mâini și ne-au dus spre ocean.

S-au certat frenetic între ei fluturând pistoalele și arătând cu degetul unii la alții. Mi-a fost greu să-mi dau seama cine conducea grupul. Știam doar că eu n-aveam nici o putere. Eu eram captivul.

Muzica încă se auzea tare dinspre stațiune, dar ne era prea frică să țipăm după ajutor. Eram cu apa la brâu când m-a lovit următoarea idee: “Căcat. O să ajungem în pușcărie înainte să filmăm prima scenă.”

Următorul meu gând a fost: “S-ar putea să ne ucidă psihopații ăștia’’

John țipa la ei. Raphael și-a canalizat toate abilitățilem de manager din LA și a începuut să negocieze cu ei. Un million de gânduri îmi alergau prin minte și toate spuneau același lucru:

"Ăsta e un motiv foarte căcăcios ca să nu-mi iasă filmul."

Unul câte unul, am realizat că ei erau tâlhari și nu polițiști. Nu urma să fir arestați. Partea pozitivă a lucrurilor era că, deși era încătușat, el tot sorbea dintr-o bere. Atunci m-am speriat pe bune. Ei abia vorbeau engleza, iar noi nu vorbeam deloc swahili. Deodată m-am simțit ca într-un film prost de pe TV, într-o situație care putea să devină foarte nașpa pentru mine, din cauza armelor, adrenaline și probemelor de limbă.

“Vă rog lăsați-ne să plătim amenda” eu imploram.  N-au înțeles cuvântul "amendă."  Le-am arătat portofelul meu.

“A, amendă. Da, dă-mi amenda,” unul dintre ei spunea. John încă țipa la ei și-i enerva. Deja vedeam titlul în ziare “Patru americani uciși de tâlhari. Four Americans Die in Hold-up.” Ce banal ar fi.

 “Taci dracu, John!” Țipam la el frenetic în timp ce-mi goleam portofelul, dându-le toți cei 150 $ pe care-i aveam la mine. Ceilalți au făcut la fel. John probabil știa că nu erau polițiști. Asta sau era nebun de legat, o condiție necesară pentru a produce un film în Africa de Est.

Din când în când mai spuneau : “incident CNN ", dar, într-un final, ne-au dat drumul.

Surescitați, am vorbit în continuu despre ce ni s-a întâmplat pe drumul de întoarcere spre Mombasa. Deodată ne-a lovit ideea : ‘Deci așa se simt cei care-s jefuiți de pirații somalezi!’ Teroarea care ne-a curprinsese pe toți trebuia să fie asemănătoare cu cea a unui echipaj de navă când vede niște somalezi înarmați când urcă pe nava lor.

Tocmai dădusem 150 $ pe o documentare valoroasă pentru film.

După ceva vreme am plecat din Kenya cu un scurtmetraj și, vara asta, ne întoarcem pentru a filma partea a doua, acum că suntem înarmați cu detaliile care vor face filmul mai autentic.

Sper doar să nu mai fie încă un " incident CNN ".

Traducere: Mihai Popescu