Fotografii cu copiii războinici din Smokey Mountain

În ianuarie, fotograful spaniol Manu Mart a vizitat Insulele Filipine ca să fotografieze victimele ultimului taifun. Când era acolo, a descoperit comunitatea numită Smokey Mountain, localizată în Tondo, una dintre cele mai sărace regiuni din Manila. Familiile și copiii care trăiesc acolo sunt nevoiți să caute prin gunoaie și să scormonească după cabluri folosite și bucăți de metal. Majoritatea resurselor acestor oameni vin din producția de cărbune, realizată în niște cuptoare în aer liber. Aproape 50% din muncitorii de la fabrica de cărbune au sub 17 ani.

Din cauza lipsei de locuințe, a copiilor care sunt nevoiți să muncească, a sărăciei și a condițiilor de igienă, vârsta limită la care ajung majoritatea persoanelor din zonă este de 40 de ani. Mart se folosește de imaginile sale ca să promoveze proiectul non-guvernamental ALIVE, al cărui scop este protecția copiiilor împotriva pericolului cauzat de o viață trăită lângă niște depozite de cărbune.

VICE: Cum ai aflat de Smokey Mountain?
Manu Mart: M-am văzut cu  persoană care se ocupă de un ONG din Smokey Mountain, numit Malaya Kids Ministries. Le-am spus că sunt fotograf și le-a plăcut ideea că cineva face un proiect acolo. Eu am locuit într-o biserică, deținută de ONG și împărțeam locul cu niște copii orfani care lucrau în minele de cărbune. Dormeau pe rând și veneau în biserică în anumite zile.

Care erau principalele probleme în comunitate?
Totul. Situația era atât de dificilă și complicată încât atunci când am început să lucrez la proiect nu știam pe ce să pun accent, pentru că totul avea atât de mult potențial din punct de vedere fotografic. Încet și sigur mi-am dat seama că dintre toți, grupul care avea cel mai mult de suferit era acela al tinerilor și al copiilor.

Câte ore pe zi lucrează copiii?
Aproximativ 13-14 ore pe zi. Acești copii nu sunt plătiți, iar activitatea lor principală este scormonitul după lemne sau obiecte din metal, de exemplu cuie sau cabluri, pe care le pot vinde. Trăiesc de pe urma obiectelor pe care le găsesc.

Pare o situație fără scăpare.
Depinde de familiile lor. Unele dintre ele au reușit să construiască depozite și să deschidă mici afaceri în Smokey Mountain. Apoi s-au retras din domeniul producției de cărbune. Pe de altă parte, există și copii care nu au părinți și nu prea au de ales. Trebuie să locuiască și să doarmă în apropierea furnalelor de cărbune.

E ciudat, dar copiii din proiectul tău nu par triști. Dau impresia unor copii normali. Cum se comportă în viața de zi cu zi?
Sunt copii până la urmă. Asta e realitatea lor și n-am auzit niciodată pe cineva care să spună că nu vrea să fie acolo. Copiii trăiesc în singura realitate pe care o au și își dau toată silința ca să supraviețuiască, chiar și-n cele mai grele condiții.

Ce probleme de sănătate provoacă minele de cărbune?
Tot felul de boli: tuberculoză, hepatita B, probleme respiratorii și tot ce ține de inhalarea fumului de la cărbunele care arde constant. Consecințele pe termen lung sunt fatale.

Spune-ne despre proiectul cu titlul ALIVE.
E un proiect creat de Malaya Kids ca să ajute aceste familii, să le ofere un stil de viață diferit care să le permită să-și dezvolte o afacere într-un alt domeniu decât cel al cărbunelui. Pe lângă asta, obiectivul lor este să trimită copiii la școală. Chiar dacă nu pleacă din minele de cărbune, măcar lucrează mai puține ore pe zi pentru că merg și la școală.

În fotojurnalism apar întotdeauna dezbateri când vine vorba de fotografiatul sărăciei. Câteodată scopul pare să fie unul comercial, nu umanitar.
Atâta timp cât prezinți și atragi atenția oamenilor asupra unor subiecte, e în regulă. Fotografiatul sărăciei doar de dragul de a surprinde asta n-ar trebui să fie permis. Ca fotografi, noi suntem aici să relatăm ce se întâmplă la colțul străzii sau în capătul celălalt al lumii. Apare o problemă reală cu fotografiatul sărăciei, atunci când o persoană alege tema asta pentru că îi este accesibilă și pentru că îi oferă o postură favorabilă.

Care este cel mai trist lucru pe care l-ai văzut?
E greu de spus. Când am fotografiat Smokey Mountain n-a fost o experiență tristă. Încerc întotdeauna să îmi aduc aminte că asta e realitatea lor. Binențeles că e vorba de o realitate sumbră dar ea există. Dacă lași aceste sentimente de tristețe să te copleșească, e foarte greu să realizezi un asemenea proiect fotografic.

Sentimentul de inegalitate nu te enervează?
Ba da. Problema e că situația asta e prezentă peste tot în lume. Nu poți lupta împotriva ei, dar, ca fotograf, poți relata aceste povești și le poți atrage atenția oamenilor asupra lor.

Mai multe poze realizate de Manu pot fi vizionate aici

Urmărește-o pe Laura pe Twitter.

Traducere de Andrada Mihăilescu