FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Plângăcioșii anului

Mai jos este o listă cu zece mironosițe anterioare pe care chiar eu le-am nominalizat. Citiți-le povestea, apoi votați-i în pool-ul de la final. Dacă n-o faceți, sunteți nasoi.

Pentru că există atâtea prințese mironosițe în lume, anul acesta nu am dus nicio clipă lipsă de candidați la rubrica Plângăcioșii săptămânii. Au existat săptămâi în care aveam prea multe opțiuni, iar plângăcioși de clasă mondială au fost eliminați din start. De exemplu femeia asta care și-a dat mama în judecată pentru că a scris ceva răutăcios pe Facebook.

Mai jos este o listă cu zece mironosițe anterioare pe care chiar eu le-am nominalizat pentru Plângăcioșii anului. Citiți-le povestea, apoi votați-i în pool-ul de la final. Dacă n-o faceți, sunteți nasoi. Oricare ar fi câștigătorul, îi voi duce un tofeu încropit din ceva. Și-i fac poză când îl bușește plânsul, înainte să încerce să mă dea în judecată/arestezze fără niciun motiv.

Publicitate

PLÂNGĂCIOASA #1: ASHLEY TAYLOR

(via)

Incidentul: Ashley Taylor, prezentatoarea unei televiziuni locale de ştiri din SUA s-a trezit fără microfon în timp ce prezenta un eveniment. Un tip i l-a smuls din mâini, în direct, şi a strigat: „Eu sunt negroteiul ăla! Oh Daaaaaaaaa!” către cameră.

Reacţia potrivită: Să râzi până pici, apoi să-ţi suni prietenii şi să le spui „Ai văzut faza aia? Au văzut cât de penală a fost? Ha ha ha!” înainte să leşini de râs.

Reacţia plângăcioasei: Conform emisiunii EXTREM DE SERIOASE de mai sus, Ashley a depus o plângere penală împotriva tipului. Nu se precizează ce acuzaţii i-a adus, dar prezentatorii spun că sunt „serioase”.

De asemenea a realizat un reportaj pe tema asta. În el ea se referă la incident ca la „un atac”, vorbeşte cu o „coordonatoare de centru pentru victimele agresiunii” (!!!) şi spune chestii de genul „Ştiţi care e ironia acestui atac? Eu prezentam faptul că a început să scadă criminalitatea din Myrtle Beach. Din nefecire am devenit chiar eu una din victime” cu atâta seriozitate că ai crede că tocmai fusese asasinată şi-şi prezenta propria moarte cu ultima suflare. Dacă nu ar exista posibilitatea ca tipul ăsta să facă pârnaie pentru faza asta, ar fi cel mai amuzant video din istorie.

PLÂNGĂCIOASA #2: MAMIE SONNIER

KPLC 7 News, Lake Charles, Louisiana

(via)

Incidentul: O școală a instalat scannere de palmă la cantină ca să se miște mai repede coada.

Publicitate

Reacția potrivită pentru așa ceva: Niciuna.

Reacția plângăcioasei: Mămica îngrijorată Mamie Sonnier a amenințat că-și va retrage copiii din școală.

Mamie spune că e împotriva scannerelor de palmă din cauza credinței ei: „Fiind creștină, am citit Biblia și am fost la biserică, așa că știu unde se va ajunge: la semnul fiarei. N-o să permit ca copiii mei să facă parte din așa ceva.” Din păcate, perspectiva e împărtășită de mulți părinți.

Din păcate, femeia nu susține teoria cu argumente. Ceea ce e păcat, pentru că probabil ne-am fi distrat pe cinste. Dacă atingi un scanner de palme înseamnă că ai făcut semnul fiarei? Sunt atâtea posibilități de a explica de ce scannerele sunt malefice, dar doamna nu ne-a făcut plăcerea.

Directorul școlii e om ca lumea. A reușit să treacă prin interviu fără să se uite măcar o dată la cameră, doar clătinând din cap contrariat și întrebându-se: „Ce căcat vrea asta?!” Singurul mod ok în care te poți certa cu o vitușcă ignorantă. Merită o mărire de salariu.

PLÂNGĂCIOASA #3: LANA MASSEY

(via)

Incidentul: O femeie care are un tatuaj de căcat pe gambă - Tinkerbell cu un întrerupător înfipt în vagin (poza de mai sus) – a fost rugată să părăsească Legoland. I-au fost înapoiați toți banii și a primit și bilete gratuite pentru următoarea vizită.

Reacţia potrivită: Să porți ceva care să-ți acopere tatuajul (despre care spune că este „o operă originală din anii ‘40" - hahahaha) înainte să mergi undeva unde sunt extraordinar de mulți copii.

Publicitate

Reacţia plângăcioasei: Potrivit unui articol din The Dallas Observer, Lana a apelat la „social media" ca să-și facă auzită povestea „discriminării" și a obținut susținere din partea unor oameni ca Yelawolf, Travis Barker și Busta Rhymes. (Mișto echipă, coae!)

Iată cum descrie Lana incidentul: „Tot timpul cât am stat înăuntru am fost urmăriți de o femeie, eram convinsă că va veni să mă întrebe cine este artistul care mi-a făcut tatuajul. ” O să o opresc aici. Deci, o femeie cu un tatuaj în care un personaj Disney se masturbează, se plimbă prin Legoland, vede că este urmărită și se gândește imediat că „doamna asta care se ține după mine vrea să știe unde mi-am făcut tatuajul"? Asta poate să însemne una din trei:

1) Lana trăiește într-un univers paralel în care nu întâlnește niciodată copii sau oameni care vorbesc despre copii și nu știe că unora nu le place ca micții să vadă scene sexuale explicite.

2) Lana este bolnavă mintal.

3) Lana este o mincinoasă și vrea niște despăgubiri aiurea de le Legoland. (Înclin spre varianta asta.)

A scris despre asta și aici, pe un forum, o postare imposibil de citit în care își exprimă intenția de a lua măsuri legale împotriva  Legoland pentru felul în care a fost discriminată adăugând „Îmi imaginez cât a afectat lucrul ăsta imaginea societății ca un întreg văzută de copilul meu."

Trebuie să adaug că nu sunt un puritan. Nu cred că este traumatizant pentru un copil tatuajul ei. Dacă-i vedeam tatuajul la Legoland când aveam șapte ani, probabil ar fi fost cea mai beton chestie din anul ăla. Dar în același timp înțeleg că nu toată lumea gândește așa. D-asta nu umblu cu fotografii cu pula mea pe la locurile de joacă de la McDonald's.

Publicitate

PLÂNGĂCIOSUL #4: THOMAS AMONS

(via)

Incidentul: Thomas Amons, directorul liceului din Texas, a crezut că unul din elevii înscriși la cursul de înfrumusețare este gay.

Reacția potrivită: Niciuna.

Reacția plângăciosului: În Texas este ilegal să excluzi pe cineva din sistemul public de învățământ pe baza orientării sexuale. Așa că domnul Amons, care este și diacon la o biserică baptistă și chiar nu vrea un elev gay în liceul său, a desființat cursul de înfrumusețare. După ce profesoara care trebuia să țină orele astea, Cequena Clark, a vorbit la știrile locale despre incident, a fost concediată. O chestie la fel de ilegală și asta.

Cequena a declarat: „M-am hotărât, n-am de gând să mint sau să fac compromisuri. Îmi iubesc meseria - iubesc, iubesc - dar trebuie să fac ceea ce trebuie.”

Cred că Thomas Amons are lucruri mai importante pentru care să-și facă griji, cum ar fi website-ul școlii, care arată ca dracu'.

PLÂNGĂCIOSUL #5: MC CHRIS

(via)

Incidentul: Un tip a luat la pulă un rapper pe Twitter.

Reacția normală: Să nu facă nimic.

Reacția plângăciosului: OK, asta e povestea întreagă: La concertul unui nerdcore rapper numit „MC Chris” un tip a scris pe Twitter „Dragă tocilar care cântă în deschidere pentru Powerglove, nu te-aş lăsa nici să mă serveşti la masă. Mai învaţă să cânţi.”

După asta MC Chirs a urcat pe scenă şi a cerut să ştie cine a scris tweetul respectiv ca să poată fi dat afară de la eveniment. El a spus: „Cei de la pază o să te arunce afară în cur acum. Asta să te înveţe minte să mai fii tare în gură pe net!” MC Chris are 36 de ani, deci un pic cam prea bătrân ca să se oftice despre ceva de pe Twitter (şi MULT prea bătrân ca să facă un rap jalnic despre Star Wars pe Youtube).

Publicitate

După ce a fost dat afară din sală tipul carea dat tweetul s-a plâns pe Reddit despre ce mironosiţă infectă e MC Chris şi postarea lui a ajuns pe prima pagină cu 6000 de comentarii. În majoritatea MC Chris era făcut un lăbar şi un plângăcios.

MC Chris a realizat c-a supărat internetul, aşa c-a făcut un videoul de mai sus în care şi-a cerut scuze. Cu ocazia asta am avut prima dată în multă vreme la rubrica asta un plângăcios care chiar a bocit (a negat-o după aia, dar mi se pare destul de clar momentul în video). Daţi la minutul 2:25 ca să-l vedeţi. Dar aveţi grijă: probabil nu vă va mai fi vreodată atâta jenă de jena altuia cât veţi mai trăi.

PLÂNGĂCIOSUL #6: DOUGLAS NICHOLLS

(via)

Incidentul: Un bărbat în toată firea a văzut o înjurătură scrisă pe o bucată de hârtie.

Reacția normală: Niciuna.

Reacția plângăciosului: Ca un imbecil omul a mers la ziarul local, The Worcester News.

Douglas Nicholls (poza de mai sus) este postaș. Pe ruta sa obișnuită de dimineață a observat că una dintre scrisolrile pe care urma să le livreze îl avea ca destinatar pe Mr Fuck Off.

În interviul pe care l-a dat, Douglas spunea: „Nu mi-a venit să cred când am văzut cui îi era adresată. În 32 de ani de când practic meseria asta n-am mai pomenit așa ceva.”

„Am livrat-o vineri pe la prânz, iar apoi mă tot gândeam la ea și mă simțeam din ce în ce mai jignit.”

Sfinte. 
Căcat.

Cum e posibil ca o persoană ce poate fi jignită atât de ușor să funcționeze totuși în societate? Ar putea să verifice dacă nu cumva trebuie să ia ajutor pentru handicap.

Publicitate

PLÂNGĂCIOASELE #7: JENNIFER FARMER ŞI HANNAH ROCKEY

(via)

Incidentul: Puştii de la un liceu din Colorado au dansat la bal „de parcă făceau sex cu hainele pe ei".

Reacţia potrivită: Niciuna. Aşa dansează oamenii în 2012, mamaie.

Reacţia plângăcioselor: Potrivit unui proces obţinut prin The Smoking Gun, Jennifer Farmer şi Hannah Rockey, care au supravegheat balul, le-au spus tinerilor că „promovau sexu' în cur" şi că s-au comportat ca nişte „târfe". Nu doar că i-au abuzat verbal, dar apoi (cică) au dat cu dezinfectant Lysol pe copii. Studenţii şpreiaţi susţin că Lysol le-a intrat în gură şi-n ochi şi că au fost forţaţi să părăsească balul.

Fără nicio legătură, dar în video-ul de mai sus, şeful poliţiei intervievat spune „presuspun". Cum este posibil să ajungă la vârsta lui fără să ştie cuvântul ăsta?

PLÂNGĂCIOASA #8: ABBY WOLFSON

(via)

Incidentul: Nişte puşti s-au bătut cu baloane cu apă în Brooklyn.

Reacţia normală: Să treci mai departe şi să zâmbeşti în timp ce te întristezi pe interior că acea parte a vieţii tale e demult încheiată şi că nu te vei mai distra aşa niciodată. Apoi ar trebui să zâmbeşti din nou pentru că oricum e tare să te uiţi la copii care se distrează.

Reacţia plângăcioasei: Conform unui articol din The Brooklyn Paper, o mamă îngrijorată numită Abby Wolfson a început o „dezbatere încinsă” pe un „forum civic”. Nici eu nu ştiu ce înseamnă asta. Presupun că e ceva ce fac părinţii de căcat din Brooklyn aşa că prefer să nici nu caut asta pe Google. După asta i-au luat interviu şi-au fotografiat-o cei de la ziar cărora le-a spus lucruri de genul: „Nu mă deranjează că se lovesc la cap şi că-şi julesc genunchii, dar eu trag o linie atunci când copilul meu vrea să-şi bage mizerii cu care s-ar putea îneca în gură. Ar trebui să punem semne pe care să scrie Fără baloane cu apă la locul de joacă! sau Faceţi curat după joacă!

Publicitate

Îh. Doar uită-te la ce faţă are în poza asta. E atât de dezamăgită! Cine naibii se duce să dea interviuri pentru astfel de căcaturi? N-a mai mers în parc până acum? Nu se pot îneca copiii la fel de bine cu conuri de brad, pietre sau nasturi de pe propriile haine? Ai grijă de propriul copil, femeie!

De asemenea pielea de pe piciorul copilului ei are o culoare complet diferită de restul corpului. Ceea ce nu prea are legătură cu nimic, dar e ciudat nu? Nu mă pricep la copii.

PLÂNGĂCIOSUL #9: UN POLIȚIST

(via)

Incidentul: Un copil de trei ani a făcut pipi în curtea din fața casei sale.

Reacția potrivită: Să-i spui copilului să se pișe la WC data viitoare.

Reacția plângăciosului: Un polițist care era în trecere pe acolo a amendat-o pe mama copilului pentru urinat în public. Femeia trebuie să plătească acum 2500 de dolari.

Copilul, Dillan, se juca în curtea din fața casei din Piedmont, California. Pe Dillan l-a trecut pișarea, așa că și-a dat jos pantalonii și și-a rezolvat problema la fața locului.

În momentul ăsta a apărut polițistul care a amendat-o pe Ashley, mama copilului, pentru urinat în public. „Am zis, serios? I-am spus c-are trei ani, dar cică nu-l interesează asta."

Ashley a sunat la poliție ca să facă o plângere legată de amenda de 2500 de dolari, dar plângerea a fost respinsă. Trebuie să se prezinte la tribunal luna viitoare.

PLÂNGĂCIOȘII #10: PĂRINȚII UNOR ELEVI DE LA O ȘCOALĂ

(via)

Publicitate

Incidentul: S-a introdus un curs de yoga la o școală.

Reacția potrivită: Dacă ești elev: yoga. Dacă ești părinte: niciuna.

Reacția plângăcioșilor: Un grup de părinți ai căror copii merg la școala respectivă au depus o plângere și acum vor să acționeze legal.

Șapte părinți și un avocat s-au plâns marțea trecută că orele astea sunt o îndoctrinare religioasă. Una care le corupe copiii la hinduism și le violează libertatea religioasă.

Școala a susținut că nu este vorba despre nicio religie aici, dar a fost de acord să se deschidă o anchetă. Cercetători de la Universitatea San Diego vor urmări orele de yoga cu scopul de a decide dacă acestea implică sau nu religie. O pierdere de timp pentru toată lumea.

Andy Vick, care are trei copii aici a declarat: „Nu voi permite programului ăstuia religios să-mi îndoctrineze copiii… Din cauza lui mă obligați să-i izolez." A mai zis că cei care au fost scoși de la cursurile astea sunt acum agresați de colegi mai mari, asta înainte să compare situația cu Germania nazistă. Na-zis-tă. Și toate astea din cauza unui curs școlar sportiv care a scăpat de sub control.

Care e plângăciosul anului?

Traducere: Andra Olteanu

Citiți și Plângăcioșii săptămânii