FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Plângăciosul săptămânii: DIICOT vs. Prinţul Paul

Aparent, în România e de ajuns să fii adolescent teribilist ca să te acuze de terorism.

Unii oameni fac carieră din paranoia.

Plângăciosul 1: Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT)

Incidentul: Marți, procurorii DIICOT l-au ridicat de acasă pe Luigi Constantin Boicea, un tânăr de 17 ani, din Craiova, pe care îl acuză de „săvârșirea infracțiunii de promovare a mesajului fundamentalist islamic prin propagandă‟. Conform anchetatorilor, adolescentul renunţase la religia creştin-ortodoxă şi se convertise la Islam. Mai mult, acesta mergea frecvent la întruniri alături de coreligionarii săi, la moscheea din oraş, şi îşi asumase numele de „Omar‟.

Publicitate

Potrivit unor surse din DIICOT, Boicea ar fi promovat „în mod sistematic, pe internet, prin intermediul platformelor online, mesaje de susţinere a organizaţiilor teroriste, filme în care erau prezentate decapitări ale unor persoane capturate de membri ai grupării ISIS, dar şi materiale video cu mesaje de ameninţare şi folosire a unor mijloace de natură să pună în pericol viaţa şi integritatea persoanelor‟.

Adică a dat share la căcaturi edgy, pentru cei care nu înţeleg jargonul securist şi au impresia că aici e vorba de o ameninţare reală.

Reacţia normală: Conform DIICOT, tânărul „şi-a schimbat modul de viaţă izolându-se de societate şi familie, identificându-se cu Statul Islamic şi vorbind permanent în numele acestuia, şi-a negat apartenenţa la comunitate şi la modul de viaţă al familiei, în acest sens a început să poarte în public ţinută specifică musulmanilor, să se afişeze pe reţelele de socializare îmbrăcat cu însemne ale Statului Islamic‟.

O, vai, un adolescent o arde izolaţionist şi caută grupuri underground cărora li se alăture, ca să pară cool. Nemaipomenit. Siguranţa naţională e în pericol.

Când aveam 14 ani, mă izolam de familie şi eram mare fan Star Wars şi postam pe forumuri de profil, prin colţurile dubioase ale internetului. Practic mă autoradicalizam şi făceam propagandă Imperiului Galactic. Odată, chiar am mers într-atât de departe încât mi-am ales un titlu de Darth.

Publicitate

Nu ştiu cum de nu am fost săltat de DIICOT, până la urmă ideologia Sith e mult mai periculoasă decât oricare alta, iar Imperiul Galactic nu a omorât doar câteva mii de oameni, ci a anihilat planete întregi. După cum se poate vedea clar din filmuleţele lor de recrutare, precum Episode IV: A New Hope.

Reacţia plângăciosului: Ei bine, pentru DIICOT e de ajuns să fii adolescent teribilist ca să te aresteze, să te acuze de terorism şi să te reţină.

Bine, nu chiar. De exemplu, nu e OK să fii poser jihadist la 17 ani, dar e OK să fii poser legionar la aceeaşi vârstă. Pentru că nu am auzit până acum de vreun admirator de liceu al Căpitanului să fie arestat, deşi ambele mişcări promovează violenţa ca mijloc de acţiune politică.

PS: Are cineva idee dacă oamenii de la DIICOT verifică aleatoriu istoricul utilizatorilor de internet din România? Pentru că istoricul meu e un amestec ireal de nasheed-uri, porno cu femei care poartă hijab şi site-uri ciudate care instigă la acte antisociale cu tentă politică. Nu de alta, dar, în caz că iau vreodată o pauză bruscă de la scris, să ştie lumea de ce.

Plângăciosul 2: Paul Lambrino, autointitulat prinţ (sau ceva)

Fotografie via Facebook

Incidentul: Miercuri, prinţul Paul a fost internat la un spital din Ploieşti, după ce i s-ar fi făcut rău, cât timp se afla în drum spre DNA Braşov, unde urma să fie audiat într-un dosar privind retrocedări ilegale.

Reacţia normală: Nu sunt monarhist, dar dacă aş fi unul şi aş gândi ca unul, ăsta ar fi un moment bun să mă întreb cum aş putea să-l iau vreodată în serios pe un pretendent la tronul României care leşină ca ultima domnişoară de pension imediat cum dă de greu. Oare prinţul Paul nu e conştient că România are nevoie de o mână fermă pe, uhm, cârma ţării şi nu de una sensibilă şi timorată?

Publicitate

Reacţia plângăciosului: Prinţul Paul a fost o prinţesă până la capăt şi a declarat: „A fost un şoc. […] Am fost înconjurat de mulţi oameni care au încercat să ne fure şi ne-au pus într-o stare de nervi. Eu nu am furat niciodată. De ce trebuie să fur proprietatea mea?‟.

Aşa e. Lumea e un loc dur, unde mereu eşti înconjurat de oameni răi, care au ceva cu tine, fulgul special şi inocent. Iar cel mai bun lucru pe care poţi să-l faci în situaţia asta e să leşini dramatic şi să cerşeşti simpatie.

polldaddy.add( { type: 'slider', embed: 'poll', delay: 100, visit: 'single', id: 9226757 } );

Care crezi că e plângăciosul săptămânii? Dă-ţi cu părerea în sondaj:

Data trecută ai votat, iar Asociaţia Părinţilor pentru Ora de Religie a câştigat scutecul săptămânii.

Urmăreşte VICE pe Facebook.

Pe aceeaşi temă:
Plângăciosul săptămânii: Dan Şova vs. Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie
Plângăciosul săptămânii: Patriarhia Română vs. Un puşti de 13 ani care şi-a înscenat propria răpire
Plângăciosul săptămânii: Românii patriotarzi de pe Facebook vs. un bărbat panicat din București
Plângăciosul săptămânii: O şoferiţă din Bucureşti vs. Un student din Iaşi